9,974 matches
-
sprânceana dreaptă, desăvârșea fizionomia lui Marcu Fișic, dacă adăugăm bretonul de la ceafă, spinarea puțin adusă, mărul lui Adam jucăuș și mâinile albe și subțiri care s-au priceput, totuși, de câteva ori să înece în sânge pe cei ce au îndrăznit să se apropie pre mult de soră-sa, Laura. Împlinisem optsprezece ani și Laura mergea spre cincisprezece, când ne-am oprit pe drumul destinului, ea veselă peste măsură, eu cumpătat la grai și la zâmbet. Ne vedeam numai Duminicile după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
țâșnesc din dușumele, între ea și omul ei. Că o gârlă de sânge cald i se suie din inimă în creștetul capului și că șipotul roșu îi coboară în măruntaie și în lujerul de carne desfăcut să mă primească. „Unde îndrăznește omul meu?”, se întreabă cățeaua, făcând aluzie la slăbiciunile mele de țicnit, când suportă până la țipăt apucăturile arbitrare, rupându-și cămașa cu dinții, ca s-o azvârle, sfâșiată, o dată cu rușinea, îndârjindu-mă cu un duhnet de sălbăticiune. Când simt miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Costache mi se plânse într-una din zile, că ofițerii batalionului s-au îmbătat ca porcii și că unul dintre ei îi furase sonda. „Scârboși!”, spusei destul de tare, pentru ca să fiu auzit de maior, care tocmai răsărise din spatele conacului. -Cum de îndrăznești să rostești cuvântul „Bosch”? mă întrebă comandantul, consternat. - „Am zis „scârboși”, domnule maior, și asta înseamnă pe nemțește „Eckelhafte”. - „Cu atât mai grav”, hotărî maiorul, și trecu mai departe, înspre biroul său. Din ziua aceea fui supravegheat cu severitate îndoită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de botez ca și sora soțului ei a provocat Întotdeauna derută Într-o familie deja Împovărată de câteva generații de William și Henry. Se apleacă și Îl sărută pe frunte, Întrebându-se dacă știe cu care Alice vorbește. — Nici nu Îndrăznesc să mă gândesc prin ce-ai trecut ca să ajungi până aici, spune el, remarcă din care reiese că știe, chiar dacă „aici“ ar putea la fel de bine să Însemne Cork sau Chelsea. Dar pare mulțumit să o vadă și o ține de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sperat să mă facă editor la moartea lui Taylor, În 1880, dar postul i-a revenit lui Frank Burnand. Și Îi aparține pe viață. E o ambiție pe care n-am să o văd niciodată Împlinită. — Îți Înțeleg dezamăgirea, dar Îndrăznesc să spun că sunt mai mulți cei care asociază revista Punch cu numele de Du Maurier decât cei care Îl asociază cu Burnand. Ești drăguț, James, spuse Du Maurier surâzând palid, dar mai e ceva care face ca fericirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la fel ca mama ei. El pierduse o grămadă de bani și se bizuiau pe Emma să le poarte de grijă la bătrânețe. Iar dacă se mărita cu mine, nu mai puteau trage mari nădejdi În direcția asta. — Da, dar Îndrăznesc să spun că și mama ta a vărsat o lacrimă când te-ai Însurat. — Maman? spuse Du Maurier, vizibil amuzat de idee. Bătrâna n-avea sentimentalisme din astea. Știi, În timp ce eu mă Îmbolnăveam de neliniște și supărare din cauza logodnei prelungite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că aceasta era Îndatorirea lui. E disponibilă, fără Îndoială. Altfel, de ce ar prânzi singură Într-un restaurant public? — În țara asta există o specie nouă de femei respectabile dar emancipate, care emit pretenții la unele din prerogativele tradiționale ale bărbaților. Îndrăznesc să afirm că e una dintre ele. Maupassant pufni disprețuitor. — Eu vreau o femeie, mormăi el. Nu una emancipată, doar o femeie obișnuită, atâta timp cât are un chip plăcut și un popou frumos. De când am venit la Londra am postit. Henry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
terminat pe jumătate, iar The Yellow Book, la care colabora și James, Îi acceptase deja spre publicare o povestire). Se uită În jur, sperând să Îl repereze pe autor În sală, deși, chiar dacă l-ar fi văzut, nu ar fi Îndrăznit să Îl abordeze, pentru că suferea de o bâlbâială care, de cele mai multe ori, Îi lega limba atunci când s-ar fi vrut mai elocvent.] Se gândi să iasă din sală - dat fiind că stătea la capăt de rând, i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
neputință de rostit. Rubedeniile materne din Kașubia și mormăielile lor atât de calde păreau să fi fost înghițite - de către cine? Și, deși odată cu începutul războiului copilăria mea se sfârșise, nici eu nu am pus întrebări insistente. Sau poate că nu îndrăzneam să întreb din cauză că nu mai eram copil? Oare, așa cum se întâmplă în basme, numai copiii pun întrebările corecte? E oare cu putință ca frica de un răspuns care să fi întors totul cu susul în jos să fi fost aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Bodden și nu este amenințată atât de furtuni, cât, din ce în ce mai mult, de turismul atotcotropitor. După o preumblare mai lungă pe drumuri de câmpie l-am căutat în Neuendorf pe Martin Gruhn, un prieten din tinerețe al soției mele care, după ce îndrăznise să fugă cu o barcă cu vâsle din Republica Democrată Germană spre Suedia, la întoarcerea liber consimțită, după opt ani, în statul muncitorilor și al țăranilor, se retrăsese în acest loc liniștit. Pe fața lui nu citeai aventurile prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nici un militar venit în permisie de pe front, care-și făcea un titlu de glorie din faptul că evitase, șiret, acte de eroism demne de Crucea de Fier. Nu, nu tu l-ai denunțat pe profesorul care, la orele de istorie, îndrăznise să se îndoiască, în câteva propoziții secundare, de victoria finală, care numise poporul german o „turmă de berbeci“ și care, pe deasupra, mai era și un dascăl sever, urât de toți elevii. Asta va fi fiind adevărat: a turna pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și ajuns apoi ca un profesor de muzică gras și îndesat, al cărui Trandafir sălbatic cântat cu o voce pițigăiată noi îl acompaniasem cu sunete și mișcări abrupte de jazz, m-a mustrat numai și numai pe mine și a îndrăznit chiar să mă zgâlțâie, la care eu i-am apucat cravata cu stânga și am strâns-o până când aceasta, confecționată din hârtie, din cauza războiului, s-a rupt de sub nod, ceea a fost, din nou, un motiv mai mult decât suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ceva mai mult, și-a săpunit fața și și-a ras temeinic barba de trei zile. Eu a trebuit să-i țin superiorului meu oglinjoara. Abia când, cu brazdele lui ce duceau spre vest, un ogor ne-a convins să îndrăznim, am părăsit pădurea protectoare. Ogorul părea proaspăt arat și se termina după un val de pământ. De acolo am urmat un drumeag flancat de tufișuri, care traversa un curs de apă. Podul nu era păzit. Ne-am umplut bidoanele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poartă în continuare cărarea pe stânga și are un metru șaptezeci și doi. Cineva în țoale militare vopsite, care între timp își bărbierește puful o dată pe săptămână și pentru care este deja deschisă libertatea oferită: un teren cu drumuri impracticabile. Oricum, însă, îndrăznește să facă primii pași. În plus, se apropie, lingușitoare, imagini dorite - tânărul bărbat serios, scormonitor, căutând un sens printre ruine -, care sunt respinse ezitant. Pentru început, nu reușesc să prind în perete o imagine a stării mele de atunci. Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fălcile, perioadele fără curent erau ore de școală recuperate. În dogoarea constantă din subteran - transpiram și când nu făceam nimic - eu încercam să urmăresc vorbăria în contradictoriu, nu înțelegeam mult, mi se părea prost și așa și eram, dar nu îndrăzneam să-i întreb pe tovarășii mai bătrâni. Mă trezeam smuls încoace și-ncolo, fiindcă în decursul certei se ajungea la alcătuirea de haite: în mare, existau trei grupuri opuse. Ceata mai mică se dădea posesoare a unei conștiințe de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în ureche reclamații cu privire la mine. Numai posesorul mitocanului răsculat era conștient de revolta din pantaloni și totodată de propria sa neputință. Între timp, călătorii începeau să se cunoască din vedere. Punctual, se suiau în tramvaiul relativ punctual, conform orarului. Se îndrăznea un surâs, care se stingea repede, lua iarăși avânt. Schimbai saluturi din cap, ajungeai, oricât de străin, din ce în ce mai aproape. Din sporovăiala fetelor și femeilor, care era adeseori întreruptă de chicoteli, știam sau bănuiam că își aveau locul de muncă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
granit belgian. Curând am reușit să înconjor o bucată de marmură sileziană destul de mare pentru un mormânt de copil cu o canelură. Până și de un profil ornamental, ce avea să împodobească piatra comandată pentru mormântul unui profesor emerit, am îndrăznit să mă ocup. Bătrânul Singer m-a învățat să transfer, punct după punct, cu ajutorul unui suport cu trei picioarenumit mașina de punctat modelul de ghips al Christului crucificat pe un bloc de diabas încă neprelucrat. Acul mobil montat pe suportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
anume profesor Janssen, în atelierul nostru. Și alte legende: aici ar fi învățat tot ce a fost de învățat, chiar dacă numai pentru scurt timp, August Macke. Artiști ce au atins desăvârșirea devreme, ale căror nume erau rostite cu sfială. Uneori îndrăzneam câte o vizită în alte ateliere, în care de pildă un sfânt straniu pe nume Joseph Beuys era considerat geniu, dar nu era decât unul dintre elevii lui Ewald Mataré; cine ar fi bănuit că, mai încolo, avea să crească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
înghițitură și alta, își umezea fruntea cu tescovină, ca și când ar fi vrut să se boteze din nou. La un moment dat, cu siguranță că în timpul unei pauze de muzică, mi-am pus deoparte scândura de spălat și degetarele și am îndrăznit să-i vorbesc. Când a auzit că voiam să mă duc la Berlin la atelierul studenților lui Hartung, m-a sfătuit, surprinzător de săritor, să nu trimit doar mapa obligatorie, ci și o scrisoare scrisă de mână: că asta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rămas în urmă, pe peron, așa cum și prietenii mei, care își luaseră bun rămas cu banjo, flaut și contrabas, rămăseseră în urmă. Lud ofta din când în când, tăcea. Eu aș fi vrut cu siguranță să spun ceva, dar nu îndrăzneam. El făcea naveta între Düsseldorf și Berlin, între atelier și iubită. Fața ei îngustă îmi era cunoscută din întâlniri fugare, iar profilul, din sculpturi mici în lemn. Cu siguranță că Itta, așa îi spunea el iubitei sale, îl însoțise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sunt lipsiți de orice plan și aleargă fără țintă în cerc, în vreme ce intelectualii, pe care planul îi ajută întotdeauna să găsească cuvintele potrivite, eșuează în propriul lor orgoliu. Atunci n-am făcut decât să ne uităm. Mai mult n-am îndrăznit. Din cauză că tu veneai, protejată, din țarcul ocrotit care era Elveția, spaima era nouă pentru tine; a mea redeștepta o alta, prescrisă. Tipul de tanc îmi era cunoscut: T 34. Când văzuserăm destul am considerat necesar să plecăm. Violența ne înspăimânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
recita fiecare rând tare și clar, toți aceia care îl ascultau au putut să înțeleagă fiecare cuvânt. După asta, ceea ce citise el a fost lăudat din toate părțile. Cineva a vorbit despre o „abordare de animal de pradă“ și a îndrăznit o apreciere care a fost preluată și de alți critici și - ca urmare a strădaniilor de a produce noi comparații - variată. Se poate însă și ca cineva, poate acel Kaiser pe care-l chema pe numele mic Joachim, să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
be! Revealment of myself! But listen, for we must cooperate; I don’t drink tea: permit me the cigar! Robert Browning Fatală și interesantă mai e și firea unui homme de lettres! Întregul Buenos Aires literar nu mi-a uitat, și Îndrăznesc să sugerez că nici nu-mi va uita, generoasa hotărâre de a nu mai accepta să fac, În nici un prolog, o propagandă, atât de legitimă, de altfel, pentru irecuzabila prietenie sau pentru meritoria valoare. Dar să recunoaștem că socraticul „Urâtania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mă lăfăiam sceptic În băile de nămol din unele cazinouri mai mult sau mai puțin termale, modernele constrângeri exercitate de bănci, bursă și turf nu m-au Împiedicat să-mi aduc obolul Înfiorărilor și truculențelor câte unui roman policier. Dar Îndrăznesc să mărturisesc că nu sunt sclavul modei: noapte de noapte, În solitudinea ombilicală a dormitorului, Îl las pe altă dată pe ingeniosul Sherlock Holmes și mă pierd În inaccesibilele aventuri ale rătăcitorului Ulise, fiul lui Laertes, din seminția lui Zeus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tipicele sale acvaforte, un cadru natural: Buenos Aires. Voi aplauda fără răgaz curajul și bunul-gust de care dă dovadă populara noastră „Urâtanie Isteață“ Întorcând spatele destrăbălatului și murdarului „burtăverde“ din Rosario. Însă de pe această paletă metropolitană lipsesc două note, pe care Îndrăznesc să le pretind cu toată tăria viitoarelor tomuri: suava și feminina noastră stradă Florida, În suprema sa defilare prin fața privirilor lacome ale vitrinelor, și melancolica mahala La Boca, ce dormitează lângă docks, când ultima cafenea micuță și-a plecat pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]