8,101 matches
-
ori a stiliștilor vestimentari, spre a nu mai aminti de banda creatorilor de parfumuri. Toți semănau cu Hulk Hogan. Freud, care În timpul vieții fusese un ins sobru și distins, se transformase radical odată cu trecerea marelui hotar. După o existență Închinată adâncurilor psihicului uman, nemaigăsind mare lucru de scormonit și de aflat, ca Într-un șantier arheologic din care toate cioburile și statuetele dispăruseră, acum se concentra exclusiv asupra fizicului. Mergea de două ori pe zi la sala de forță și deja
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ar fi cutezat să se lupte. Forma de viață extraterestră pare că mă va Îngropa, inseminându-mă cu niște urmași verzi, având șase picioare păroase și capete de broască. Alunecarea de teren se oprește Însă la timp, extrăgând un zgomot din adâncuri. „Dormi?“ cârâie Inga, proptindu-mi un viguros picior de pod În stomac. „Nu, vulpița mea“, răspund. „E furtună afară“. „Da, mica mea felie de paradis“. „Du-te să tragi draperiile, ce mai aștepți?“ „Îndată, trufandaua vieții mele“. Părăsesc așternutul conjugal
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Intrigat, m-am uitat la Goilav. Pictorul zîmbea. - Dacă vrei să muți din loc universul, nu e nevoie decît să schimbi perspectiva. Cu desfătare calmă izvorul mișca valuri în arabescuri umbrite de ferigi. Cînd, la bătaia lunii, iazul își deschidea adîncul, dintre alge clipea subțire o părere de castel. Melancolic, orăcăia acolo un buratec. În balcon apărea imaginea unei domnițe care tindea mîneci largi spre cerul inversat. Pe deasupra înota, argintat de vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
O nesfârșită frământare-mi crește Precum aluatul pus la frăgezime, Când molecula și cu forța se-mpletește, Când și adâncul se măsoară-n înălțime; Mă-ntreb mereu, de ce numărăm anii, De ce mă simt adesea pripășit, Pe care drum nu întâlnesc dușmanii, De ce viața are un sfârșit?... De ce, din jocul zbuciumat al vieții, Cu remușcări și glasul tremurând, Când vor apune
DE CE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83773_a_85098]
-
sunt o plăcere. În artă trebuie să lupți mereu până ajungi la un rezultat. Chiar și felul în care‑ți calci pe inimă iese în poză, Gretl. Printre altele, unui artist i se vede în ochi talentul, care arde în adâncul lor. Deci la treabă: o gospodină surprinsă de un străin în bucătărie, în timp ce‑și făcea toaleta, încearcă să se acopere, dar nu are la îndemână decât un obiect insuficient pentru acest scop, de exemplu o cârpă de vase. Aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
micul dejun se discută despre fidelitate și altele asemenea, apoi, cu forțe conjugate, se prepară masa de prânz, apoi se discută iar despre datorie și plăcere. Unele liturghii sunt așa de frumoase, profunde și totodată simple, încât îți pătrund până în adâncul inimii. Hans poate, în sfârșit, să mai mănânce o înghețată și tot amestecă emoționat și neîndemânatic cu lingurița în terciul ciudat de culoare roz‑verde‑maronie, purcelul. Nu‑i așa că‑s porc, întreabă Hans, iar Sophie zâmbește. Iar acum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
asta frumoasă. Dar în gândul lui spune slavă Domnului că nu pleacă Sophie, așa vom putea să rămânem un cuplu și să studiem împreună. În ochii albi ai Annei s‑a cuibărit moartea, privirea îi devine total transparentă, iar din adâncul ei o răceală se revarsă în exterior ca oxigenul lichid. Anna se lasă pe spate și nici o frumusețe a peisajului nu mai poate să ajungă până la pupilele ei. Informația pe care a aflat‑o a distrus‑o, plecarea în străinătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
simțit întotdeauna. Doar din mândrie n‑a vrut să recunoască. Dar acum sentimentul e mai puternic și nu mai poate fi reprimat. Rainer consideră că Sophie n‑are decât să știe. Următoarea treaptă ar fi porțiunile de pământ însorit din adâncul unei păduri, ploaia care începe să cadă încet, pe neauzite, mirosul de rășină, Sophie într‑o pelerină veche de ploaie, cu răsuflarea tăiată, mângâindu‑l tandru pe cap. Odată și odată trebuie să dea și intelectualul atenția cuvenită bunăstării trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
simetria acelorași urechi roșii, în creștere, până devin ale unui elefant, uriașe, indolente, încărcate de misterioase primejdii, fluturând de o parte și de alta a capului, atingându-mi gâtul moale și umed. În oglindă, imaginez libertatea, smulg fantoma ei din adâncul cel mai tainic, unde a tot scâncit, ascunsă de ochiul supraveghetorilor. Fereastra aduce același colț aburit de cer, triunghiul de tablă verde de pe acoperișul magaziei vecine, un coș pătrat și gros, din cărămidă afumată. Sunt într-un tren. E frig
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rătăcire...“ Încleștarea hărăzită aleșilor ar putea spori în noi puterea trupului și ascuțimea minții ? Ar trebui să privim încercările la care suntem chemați cu o proaspătă curiozitate, în stare a răspunde celor mai neașteptate lovituri, ca și mângâierilor înșelătoare. „Din adâncuri te chem, Doamne...“ Fiul nenăscut al Siei Strihan nu este decât un biet clovn al cotidianului strâmt și tiranic ? „Aruncă o privire asupra copilului pe care l-ai lăsat în această vale de suferință și încercări.“ Peste ecranul ruinat al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă de pervaz. Luna s-a depărtat, dar încă luminează. Tăcere adâncă, adâncă, adâncă, până în adâncul iadului. Cornelia Matei sau Matei Cornelia... de câte nu l-ar fi scutit vizita bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult, acum un veac. L-ar fi acceptat, probabil, s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă spre adâncul pădurii - puiul se prăvălise Însă cu capul În apă, nemișcat, și, pentru asta, i-am zis Tatălui că făcuse bine: mama ciutanului o să uite mai ușor că și-a pierdut puiul. O vedeam cum rămăsese În urma suratelor ei, privind când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de băț de lucrul acela făcut de Enkim. Mi-am iscodit prietenul dar, nici o dată măcar nu s-a uitat Înspre cărămida și pietrele bine ascunse. De câte ori ni se Încrucișau ochii, nu făcea altceva decât să-mi zâmbească cald, din adâncul sufletului. Ne-am luat rămas bun, iar Minos mi-a strecurat cu vorbe abia rostite În gând: - Când o să te ajungă din urmă, omul meu Îți va arăta o scoică, iar pe scoică va fi scrijelit lucrul acela pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
creștetul din pământ. Gerul Începea să se Înmoaie. În fața noastră, cât vedeai cu ochii, se Întindeau dune de nisip galben și roșu, unduindu-se peste coline și dealuri. Cât despre lumină, ziceai că nu iese din soare, ci chiar din adâncul nisipului. - Eh, mare Încredere am În tine, măi Krog, măi, căci altfel nu te aduceam să vezi apa noastră ascunsă. O luă pe o potecă ce cobora pe un povârniș abrupt și, după o vreme, ajunserăm la poalele stâncilor, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din care Începea nisipul acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar acesta dădu deoparte o lespede de piatră. Un val de răcoare ne izbi chipurile și, din adâncul pământului se auzi huruitul unei ape care curgea. - Apa asta are deja un nume. Oued. Când sunt cu prietenii mei, Îi spun Ouedul lui Aban, căci eu l-am găsit, râse el. Am coborât burțile de piele În hău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pentru mare, pentru soare și acum, chiar și pentru călătoria lui Krog și a neamurilor sale. Și, ca semn că nimerisem Într-o capcană, Într-o blestemată de zi, gheața se frânse sub o mulțime de oameni care dispărură În adâncurile mării reci. Ne-am repezit să-i scoatem din apă, dar gheața a prins a se frânge și sub noi, așa că, ce să facem, ne-am dat Îndărăt până la gheața tare și n-am făcut altceva decât să ne uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dureroase, banale, triste - totul numai pentru a scrie un articol; și totuși a rămas o femeie decentă, o femeie extrem de bună, de generoasă, plină de dor de viață și, În același timp, o fată bătrînă cu vederi puritane pînă În adîncul sufletului. Îi povestești că acum cîțiva ani a Înnebunit și a stat doi ani la balamuc; Îi povestești că Încă mai are accese de nebunie și că, acum cîteva luni, cînd te-ai Întors acasă Într-o seară, ai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe fețele tuturor bărbaților cu ochii stinși și pielea cenușiu-palidă, cum aceștia, chiar și În Brooklyn, se apleacă peste pervazul serii Învăluiți În lumina aceea tristă și tăcută. Și-ți amintești cum, Într-o seară, stăteai Întins În pat În adîncul celulei tale reci din Brooklyn și ascultai zgomotele Înserării și cîntecul păsărilor ce răzbea tot mai slab dinspre copacul tău; și-ți amintești că s-au deschis două ferestre și-ai auzit două glasuri - unul de bărbat, altul de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pustiul vieții fără formă, fără număr, măcinat de vreme. Și acum lumina roșiatică se stinge iute peste zidurile de cărămidă roșie, tocite de vreme, ale caselor; În aer plutesc glasuri și undeva muzică, iar noi zăcem aici, atomi orbi În adîncuri de celulă, atomi cenușii și fără glas În tristețea furnicarului uman al pămîntului, iar gloria noastră a pierit, numele noastre s-au uitat, puterile ni se scurg ca ale pămîntului sfredelit, În timp ce zăcem aici În noapte, iar rîul curge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de confecții, trecînd pe sub ciorchinii de lumină albă, dură, trecînd prin fața a sute de magazine Întunecate, oprindu-sc În cele din urmă Într-o bodegă mică să trăncănească și să flecărească alene, să-și vîre botul, buzele și fălcile gălbejite În adîncurile pătate ale unei cești de cafea sau să-și poarte mai departe scrumul cenușiu al timpului fără a rosti nici un cuvînt. Amintirea chipurilor lor și a pașilor fără odihnă În noapte - imagine bine cunoscută și firească pe atunci - mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la amiază, În zumzetul somnoros și ascuțit ce Învăluie cîmpul după prînz, nici În verdele și auriul ciudat și fermecat al pădurilor cu cîntecul lor sălbatic, nici măcar În pămîntul care, cu o ultimă răsuflare, alungă căldura și violența zilei către adîncurile nepătrunse și Încremenirea misterioasă a amurgului - oricît de puternice și de Înălțătoare ar fi aceste lumini și clipe - nu aici am găsit și am simțit misterul, măreția și frumusețea nemuritoare a Americii. Am descoperit tărîmul Întunericului În inima nopții, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
beției, Încît, În clipa cînd Îi vedeau fața cenușie oribilă, oamenii exclamau, cuprinși parcă de un sentiment de ușurare disperată ce li se simțea În glas: — Ei! E numai beat! Haideți! Haideți! Să mergem! și plecau grăbiți, știind Însă În adîncul sufletului că omul este mort. Alții se apropiau, vedeau mortul, plecau enervați, apoi priveau mulțimea furioși și Încruntați, dînd din cap cu un gest de profund dispreț și silă, și bombăneau Încet Înainte de a pleca, de parcă, Într-un fel sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
uriașă a Somnului Întunecat, tăcut, atotcuprinzător. Somnul se lasă asupra pămîntului ca tăcerea, umple inimile a mii de oameni, se Înalță ca o vrajă peste munți și pășește precum noaptea și Întunericul peste plaiurile și rîurile pămîntului, pînă ce În adîncurile cele mai adînci ale văilor și pe Înălțimile cele mai Înalte ale culmilor se Înstăpînește domol somnul blînd, somnul ce se furișează, somnul, somnul, somnul! Chipul războiului August torid-ucigător În anul cînd s-a sfîrșit războiul: iată patru ipostaze ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viață din viața lui, toți fuseseră oameni adevărați, reali și vii, plini de pasiunea, puterea și trăirile tinereții tatălui meu. Iar pentru mine erau niște americani dispăruți: chipurile lor grave, Încadrate de favoriți, se amestecau, se suprapuneau, pluteau laolaltă În adîncurile marine ale unui trecut imposibil de atins, de măsurat și de pătruns, ca orașul Îngropat Persepolis. Și toți erau dispăruți. Căci cine a fost Garfield cel sacrificat și cine l-a văzut pășind pe străzile vieții? Cine ar putea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]