8,127 matches
-
curs unei hotărâri de moment (ca ofițer e musai să‑ți placă să iei hotărâri!) - în bucătărie ca să‑și violeze soția. L‑a apucat dintr‑odată cheful de așa ceva, dar când vaca face, ca de obicei, o mișcare greșită, el alunecă pe gresie și cade lat la pământ. Acolo se zvârcolește încolo și încoace și tot dă din piciorul care i‑a mai rămas. Dar nu reușește să se scoale, oricât ar vrea. Și nici în rest nu prea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unei poezii implică niște chinuri și ia, din păcate, timp, ceea ce artistului de cele mai multe ori îi lipsește, doar trebuie să creeze și altceva în afară de poezia asta și de aceea se repede mereu înainte. Sophie nu se repede ca vântul, ci alunecă precum lama patinei pe o gheață ca oglinda. Terenul ei e proprietate personală și Sophie n‑are nevoie de vreun motiv anume ca să circule pe el; terenul e acoperit cu un gazon englezesc, împânzit de instalații de irigat și flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
știu și de glumă. Ceea ce întreprind ei are de‑a face cu golful sau cu călăria la hipodromul din Krieau. Abia se aud acordurile slabe ale unui foxtrott, în ritmul căruia petele de culoare pastelată - care sunt, de fapt, femeile - alunecă încoace și‑ncolo. Câteodată țâșnesc neauzite, alteori mătură totul în jur, ca un excavator, încât servitorii cu tăvile în mână trebuie să se ferească din calea lor; dacă sunt harnici și cinstiți, au în această casă un post asigurat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
îi răspunde pe potrivă, că se vede pe ea cum luptă cu forță împotriva sentimentelor pe care le nutrește față de el; ar face mai bine să‑și folosească energia asta înăuntru în casă, ca să stâlcească mutrele burghezilor. Mâinile lui Rainer alunecă pe picioarele Sophiei în sus, până când picioarele ei se termină și mâinile lui la fel, fiindcă sunt date, din păcate, la o parte. Ești un anarhist frumos care nu vrea decât să se răzbune. (Sophie). Nu, nu vreau deloc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
îl măsoară pe fiu, care arată ca un tânăr studios. Fiul privește țintă la draperia de plastic, cu desene mari, de la fereastră. Invalidul privește atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a așteptat ani la rând numai pe el. Mâna îi alunecă în sus, spre culmi întunecate, fiul lui se găsește între timp pe niște culmi mai luminoase, unde compune o poezie: Aici vă legănați, zdrențe palide, în abis. Eu sunt marele ajutor care se strigă pe el însuși. Locuiesc în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pensie alimentară. Nici asta nu‑i adevărat. Și chiar dacă Rainer povestește și el același lucru de atâtea ori, povestea tot nu se transformă în adevăr. Ce se află pe fundul ăsta de interminabile plăci albe de faianță, peste care lumina alunecă în dâre sclipitoare? Acolo nu se află adevărul ultim și universal valabil pe care adolescentul îl caută în timpul său liber, când n‑are altceva mai bun de făcut, ci acolo, pe fundul răcoros, se află doar apă. După cum îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
voce scăzută și blândă, se bucură însă cu atât mai mult că există simboluri care exprimă atât de minunat și direct ceea ce pur și simplu nu poți spune în cuvinte. Hans ascultă conversația asta păsărească și‑și lasă privirea să alunece peste sortimentele de înghețată în culori pastelate, pliculețele de ceai stoarse și cănile de ciocolată caldă, și‑o retrage însă brusc și speriat, atunci când observă că nimeni n‑are nevoie de privirea lui. În final, elevul îi spune elevei: probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care se balansează, pentru ca acesta să nu se arunce necugetat pe poartă și‑i pune piedică mamei, ca să rămână afară, acolo unde‑i este locul. Într‑o liniște absolută - pentru ca zgomotul străzii să nu le îngreuneze alegerea - cele două Pachhofen alunecă prin fața oglinzii încolo și‑ncoace. Se gătesc cu tot felul de artificii, ale căror detalii nu pot fi văzute de‑afară. Ți‑e rușine cu părinții tăi, mucos nerușinat, chirăie tatăl și vrea să‑i dea fiului un șut ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unt. Barem ei să i‑o plătească. Anna chiar o mănâncă, după care se îndreaptă hotărâtă spre closet, sperând să nu fie „ocupat”. Rainer declară că s‑ar putea să se sinucidă. Asta o să atragă sigur atenția Sophiei. Altfel va aluneca printre ochiurile plasei disparând fără urmă. Lumea e de o indiferență tandră, spune Camus. Când ți se ia speranța, prezentul e pe deplin în mâinile tale, tu însuți ești realitatea, iar ceilalți sunt figuranți. Asta sunt ei oricum. Nu spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mirare că, de-aș fi avut nerușinarea să mă rog, i-aș fi cerut lui Dumnezeu favoruri erotice. Celebrul animal mă pusese În fața unei triste coincidențe: a ateismului și impotenței. Pe lângă jalea neputinței, mă chinuia și teama că aș putea aluneca Într-un fel de satanism numai pe jumătate involuntar. Ca să-mi regăsesc vlaga, experimentam prea mult. Îndrăzneam aproape orice și-n același timp mă căcam pe mine de frică. Fiindcă, dacă de Dumnezeu nu prea Îmi mai păsa, de diavol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vacuumului erotic În care erau condamnați să trăiască până la postadolescență. Desigur, cunoștea obiceiurile erotice ale prietenilor de aceeași vârstă. Nu era nici pe departe vorba ca ei să nu fi descoperit deja felurite moduri de a se autosatisface. Jocurile lor alunecau adesea În homosexualitate, chestie care, Încă de la vârsta aceea, Îi repugna lui Leac. Își disprețuia prietenii care, Îmbăloșați și hliziți, povestindu-și despre câte o pulpă ori o jumătate de țâță zărite Întâmplător, se adunau și-și trăiau În grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o problemă. Eram Însă prea căzut În admirația propriilor dimensiuni, lesne de ghicit prin pantalonii scurți pe care, foarte neprotocolar, Îi purtasem Întreaga seară. Mă Împiedicam de propria sulă, asta mă făcea să nu-mi iau În seamă gândul care aluneca la Cătă, la Cristina, la ficțiune. Eram gata de acțiune, farmacista Îmi dăduse toate semnalele. Am ajuns, după vreo zece minute de erecție În mers, la ea acasă. Locuia În centru, pe strada librăriei lui Cătă, Într-un imobil vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
eu. Idiotule! Ți-a scăpat puștiul, a fugit În bucătărie, bagă repede piciorul În ușă. Mă proptesc la timp, Împing cu umărul, reușesc să intru. Cu prea mult elan Însă, fiindcă mă rostogolesc până la masa din celălalt capăt al bucătăriei. Alunec și cad pe pardoseală. Puștiul apucă să Învârtă cheia În ușă, ia un sucitor de pe bufet și mă trosnește cu el În cap. Nu prea tare, am reușit să mă feresc cât de cât, dar tot mă răstoarnă cu fața la podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de parcă ar vrea să coboare dintr-o caleașcă. Râde, ridică un picior și-l trece peste căpățâna senatorului, saltă scurt pe celălalt, Își pierde echilibrul, Leac o prinde În brațe, n-apucă s-o țină lângă el prea mult, Andreea alunecă, se unduie galeșă, patinează. E mai trează decât credeam, se mișcă bine, trece de mine, ușor atingându-mă, se apleacă peste măsuța unde lăsasem camera video: - Beți ceva? Hai, Adi, ia ceva! N-apuc nici să răspund, nici să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata să se atârne în norul alburiu al zilei. Spre care se și ridică, neatent. „Hei, domnu’... v-au căzut foile !“, strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu siguranță, i-au lăsat În urmă. Spre Apus sunt munți de netrecut. Of, of, doar spre Răsărit o să avem noroc. Ne-a făcut semn s-o luăm pe urmele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urmele ei și s-a repezit, precum o capră, spre valea ce se Întindea pe mâna moale. M-am ținut după ea cu multă ușurință căci crescusem pe munte, dar bietul Enkim se tot poticnea și, la un moment dat, alunecă pe iarba umedă și se duse la vale, rostogolindu-se precum bolovanul. Când am ajuns lângă el, se schimonosea de durere. Pășitorul cel tare se umflase deja În partea de jos, iar frunzele de pătlagină Îi căzuseră de pe rana care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ale Vindecătorului care dorise să mă dea Umbrei și ale lui Vinas. Pe de altă parte, poate că până și Tatăl se săturase de fițele lui Krog și de amărâții ăia de tovarăși ai lui. Era cât pe ce să alunecăm În apa furioasă, dar am izbutit, până la urmă, să ne agățăm, fiecare cu câte o mână, de copacul prăbușit, ținând În loc bulumacul. Blănurile, armele și traista Runei erau Încă În culcușul lui Enkim, dar nu aveam decât câteva clipe ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ochii mei. Cea care știa să-mi țină de cald. Urâta uriașă care avea grijă de mutul ucigaș. Cea care punea vorbe la cale alături de Krog. - Mmh! făcu Marea deodată și se smulse de la țâța mumă-sii. Se lăsă să alunece pe iarbă și o luă de-a bușilea spre Unu. Îl apucă de păr și Întinse mânuța spre țâța pe care o lăsase să atârne, mare și grea, Încă doldora de lapte. Runa nu era la fel de lăptoasă precum femeia mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
simțită și În comportarea doctorului. Apoi cei doi brancardieri În uniformă s-au aplecat, au apucat mînerele brancardei și, vorbindu-și În șoaptă, au ridicat-o. Porniră cu pași măsurați, dar, cînd Începură să Înainteze, mîinile galben-cenușii ale mortului au alunecat peste marginile brancardei și se bălăbăneau În chip grotesc la fiecare pas al brancardierilor. Unul dintre bărbați rosti aspru către celălalt: — Stai așa! Las-o jos! Să-i prindă cineva mîinile! Brancarda a fost lăsată din nou pe ciment, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Domnișoara Cramner, o fată din grupul nostru, era cît pe-aci să fie călcată de o mașină Într-o zi, pentru că se uita În sens opus, știu că se Întîmplă o mulțime de accidente. Tot la Londra domnișoara Jordan a alunecat și a căzut și și-a scrîntit glezna cînd cobora din autobuz. E vorba de o fată din grupul nostru. N-a reușit să vadă Londra deloc pentru că a stat tot timpul În pat și de-atunci umblă În baston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
venit și s-a dus fără să-mi dau seama și În curînd vine iarăși toamna. Și mirosul de fum din Ohio și arțarii purpurii, nopțile cu stele Înghețate, cu luna strălucitoare atîrnată În același fel deasupra miilor de străzi, alunecînd spre tăcere pe acoperișul turlei de biserică; nopți cu roți, cu șine, cu clopote, cu strigăte jalnice pe malul rîului, cu sfîrșit de vară, nopți cu ger și tăcere și lătrat de cîini, cu oameni care ascultă, cu vorbe nerostite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ceva În mine. „Haide!“ - am zis - „trebuie să plecăm“. Și el zice: „Ce s-a Întîmplat?“ „Doamne, simt că mă sfîșie-n două!“ - am zis. „Doamne, n-am să mai ajung niciodată! Haide!“ - și-am plecat cu copiii după noi și-alunecam și mi se-nfundau picioarele-n nisip, de credeam că n-am să mai ajung niciodată, și gheara aia mare mă sfîșia și m-a luat În brațe și m-a dus ultima bucată de drum pînă acasă și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care bătea o sută de mătănii la amiază? Leo, care-l învățase pe tatăl lui, preotul, să postească...Vino, Leo, intră în mine! Mă apropii, îi simt umezeala fierbinte. Se încolăcește pe coapsele mele, mă fixează cu o privire șerpească. Alunec în ea până departe, am senzația că nu mă mai pot opri. O văd cum se îmbujorează, cum respiră repede, se zbate. Se agață de mine cu disperare, mă trec fiori, friguri, ape. Nu pot ejacula.Ca să mă relaxeze, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din față, înclinat la 90 de grade; la rândul lui, și el ținea între craci capul celui din spate și tot așa. O altă echipă de suplinitori venea în alergare și se arunca pe spinările celor înciotați urlând „lapte-gros!”. Dacă aluneca un zăbăuc, se schimbau echipele. În general ne organizam pe limbi. Fetele preferau șotronul sau săritura la elastic. Acolo am format prietenii strașnice, dintre care unele s-au sfârșit cu căsătorii, botezuri, divorțuri. Ai zice că rasa profesorilor procrea numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]