8,109 matches
-
intre în oraș în grupuri numărând mai mult de zece persoane. Boutoumites i-a alungat totodată și pe generalii turci, pe care îi considera ca nefiind de încredere (pe bună dreptate, deoarece aceștia încercaseră sp îi ia ostateci pe ghizii bizantini). Familia lui Kilij Arslan a fost trimisă la Constantinopol, de unde va fi până la urmă eliberată în schimbul unei răscumpărări. Alexios le-a oferit cruciaților bani, cai și multe cadouri, însă aceștia nu au fost mulțumiți, considerând că ar fi obținut mult
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
ar fi acordat jurământul de fidelitate către basileu (în cazul în care nu făcusera deja acest lucru la Constantinopol). Ca și anterior, Tancred de Tarent a refuzat într-o primă fază, după care a fost nevoit să se supună solicitării bizantine. Cruciații au părăsit Niceea la 26 iunie, în două grupuri: Bohemund de Tarent, Tancred de Tarent, Robert de Flandra și Tatikios formau avangarda, iar Godefroy de Bouillon, Balduin de Boulogne, Ștefan de Blois și Hugue de Vermandois se aflau în
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
de la 1027 până la moarte, duce de Amalfi de la 1039 până la moarte, duce de Gaeta de la 1040 la 1041 și principe de Capua de la 1038 la 1047 în sudul Italiei. Guaimar a fost o figură importantă în faza finală a autorității bizantine în sudul Italiei și cea de început a puterii normande în Italia. Potrivit cronicarului Amato de Montecassino, Guaimar era "mai curajos decât tatăl său, mai generos și mai curtenitor." Guaimar s-a născut în jurul anului 1013, fiind cel mai vârstnic
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Față de această situație, Guaimar le-a acordat tot sprijinul, iar în 1042, răsculații l-au ales pe Guillaume Braț de Fier drept conte și au solicitat aprobarea din partea lui Guaimar, pe care l-au aclamat, în totală opoziție cu procedurile bizantine (1043). Guaimar, în concordanță cu teoria feudală, le-a acordat Melfi ca feudă. În 1044, împreună cu Guillaume Braț de Fier, Guaimar a început cucerirea Calabriei de la bizantini, ocazie cu care a construit un puternic castel la Squillace. În anii ulteriori
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Domnului (nașterea lui Iisus Hristos / Isus Hristos / Isus Cristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul
Listă de filme de Crăciun () [Corola-website/Science/324581_a_325910]
-
a fost un stat din Evul Mediu timpuriu axat în jurul orașului Gaeta din sudul Italiei. El a apărut la începutul secolului al IX-lea, în condițiile unei crescânde autonomii a comunității locale pe măsură ce puterea bizantină în Italia se reducea din cauza incursiunilor longobarzilor și sarazinilor. Sursa primară pentru istoria Gaetei în perioada sa ducală o constituie "Codex Caietanus", o colecție de privilegii care păstrează în mare detaliu istoria celor din Gaeta, mult mai bine decât este
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
de Sorrento. Totuși, spre deosebire de aceste state-surori, Gaeta nu a fost niciodată un centru de mare importanță comercială. În anul 778, Gaeta a fost sediul din care "patrikios" bizantin de Sicilia dirija campania împotriva invadatorilor sarazini din Campania. Primul "hypatos" (consul) bizantin de Gaeta, Constantin, care l-a asociat la guvernare pe fiul său Marin I, a fost de fapt un agent bizantin și totodată vasal al ducelui Andrei al II-lea de Neapole. Constantin a apărat orașul în fața ravagiilor piraților musulmani
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
a fost sediul din care "patrikios" bizantin de Sicilia dirija campania împotriva invadatorilor sarazini din Campania. Primul "hypatos" (consul) bizantin de Gaeta, Constantin, care l-a asociat la guvernare pe fiul său Marin I, a fost de fapt un agent bizantin și totodată vasal al ducelui Andrei al II-lea de Neapole. Constantin a apărat orașul în fața ravagiilor piraților musulmani și l-a fortificat, construind și castele împrejurul acestuia. El a fost înlocuit în funcție, probabil în prin violență, de către Docibilis
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
care deja se autocontrola de aproape o jumătate de secol. Atunci când tatăl său Sergiu a preluat tronul amalfitan în anul 958, Manșo a fost imediat asociat acestuia la domnie. În 966, a devenit duce unic. În plus, a primit titlul bizantin de "patrikios". De la bun început, Manșo manifestă intenții de stăpânire în Principatul de Salerno. Astfel, în 973, Manșo a conspirat alături de Landulf de Conza și de ducele Marin al II-lea de Neapole pentru a-l depune de principele Gisulf
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
în jurul anului 751. În 727, Leon al III-lea Isauricul, ca urmare a unui conflict, îi confiscă papei teritoriile din sudul Italiei precum și Iliricul. În 753, sub conducerea regelui Aistulf, longobarzii au cucerit Exarhatul de Ravenna, principalul sediu al autorității bizantine din Italia, al cărui patriarh deținea putere teritorială ca reprezentant al împăratului de la Constantinopol, independent de papa de la Roma. Ducele longobard de Spoleto și regii longobarzi din nord (Langobardia Major) au supus teritoriul roman unei reale amenințări, iar Aistulf a
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
probabil în mediul monastic de la Montecassino. Istoria acoperă istoria longobarzilor de la originile legendare ale acestora, din Scandinavia și migrațiile lor ulterioare, în special în Italia în 568/569 până la moartea regelui Liutprand din 744, și cuprinde multe informații despre Imperiul Bizantin, franci etc. Istoria este povestită din punctul de vedere al unui longobard și este prețioasă în special pentru relațiile franco-longobarde. Printre sursele sale, Paul utilizează documentul intitulat "Origo gentis Langobardorum", "Liber pontificalis", istoria pierdută a lui Secundus de Trento și
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
847 și 871. Orașul Bari a devenit prima dată țintă a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
a instituit o garnizoană la Canosa, la frontiera dintre Benevento și Bari, însă s-a retras la Benevento până în martie 868. Probabil că aceasta ar fi perioada în care Ludovic al II-lea a intrat în negocieri cu noul împărat bizantin, Vasile I Macedoneanul. S-ar fi discutat cu această ocazie chestiunea căsătoriei dintre fiica lui Ludovic și Symbatios Constantin, fiul mai mare al lui Vasile I, împăratul de la Constantinopol promițând în schimb sprijinul pentru occidentali din partea flotei bizantine în cadrul preconizatului
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
noul împărat bizantin, Vasile I Macedoneanul. S-ar fi discutat cu această ocazie chestiunea căsătoriei dintre fiica lui Ludovic și Symbatios Constantin, fiul mai mare al lui Vasile I, împăratul de la Constantinopol promițând în schimb sprijinul pentru occidentali din partea flotei bizantine în cadrul preconizatului atac asupra Bari. Atacul conjugat a fost proiectat pentru sfârșitul verii anului 869, iar Ludovic a rămas la Benevento. Flota bizantină (de 400 de vase, dacă este să dăm crezare precizării din "Annales Bertiniani") a sosit sub comanda
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
mai mare al lui Vasile I, împăratul de la Constantinopol promițând în schimb sprijinul pentru occidentali din partea flotei bizantine în cadrul preconizatului atac asupra Bari. Atacul conjugat a fost proiectat pentru sfârșitul verii anului 869, iar Ludovic a rămas la Benevento. Flota bizantină (de 400 de vase, dacă este să dăm crezare precizării din "Annales Bertiniani") a sosit sub comanda lui Nicetas, cu așteptarea ca Ludovic al II-lea să ofere în scurtă vreme mâna fiicei sale. Împăratul carolingian a refuzat să se
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
se execute, nu se știe din ce motiv, însă se poate presupune că din cauză că Nicetas ar fi refuzat să îi recunoască titlul imperial, dat fiind că mai târziu Ludovic se va referi într-o scrisoare la "comportamentul insultător" al comandantului bizantin. La fel de posibil este însă ca flota bizantină să fi ajuns prea târziu, către toamnă. În 870, musulmanii din Bari și-au mărit consistența raidurilor asupra posesiunilor creștine din Italia, ajungând chiar până la a jefui peninsula Gargano, inclusiv sanctuaul de la Sant
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
motiv, însă se poate presupune că din cauză că Nicetas ar fi refuzat să îi recunoască titlul imperial, dat fiind că mai târziu Ludovic se va referi într-o scrisoare la "comportamentul insultător" al comandantului bizantin. La fel de posibil este însă ca flota bizantină să fi ajuns prea târziu, către toamnă. În 870, musulmanii din Bari și-au mărit consistența raidurilor asupra posesiunilor creștine din Italia, ajungând chiar până la a jefui peninsula Gargano, inclusiv sanctuaul de la Sant'Angelo. Împăratul Ludovic a organizat riposta, avansând
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
944) până la moarte. El a fost și duce de Spoleto și Camerino din 967 și a succedat și ca principe de Salerno din 977 sau 978. A fost un nobil important din sudul Italiei, aflat în luptă atât cu Imperiul Bizantin cât și cu sarazinii pentru controlul regiunii. El a devenit stăpân asupra aproape întregii jumătăți sudice a Italiei. Mama sa a fost Yvantia, iar Pandulf a fost co-principe al tatălui său, Landulf al II-lea de Benevento, începând de la 943
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
în 969). Tot în lipsa lui Pandulf "Cap de Fier", în 970, bizantinii au asediat Capua în vreme ce ducele Marin al II-lea de Neapole a produs ravagii în teritoriul înconjurător. Pandulf a fost eliberat mai târziu, în cadrul negocierilor prin care împăratul bizantin Ioan I Tzimiskes i-a oferit-o pe prințesa Theofano în căsătorie fiului lui Otto cel Mare, Otto al II-lea. În anii '60, Bizanțul să înlocuiască influența imperială în Salerno și, pentru atingerea acestui scop, ar fi instrumentat răscoala
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
cu sprijinul berberilor. Cucerirea Siciliei bizantine începând cu anul 827 sub Asad ibn al-Furat a fost și o încercare a a ține trupele neregulate sub control. Sicilia a fost achiziționată într-un ritm lent și abia în 902 ultimul avanpost bizantin (Taormina) a fost cucerit. Raiduri devastatoare în Italia continentală au avut loc pe tot parcursul secolului al X-lea. Treptat, aghlabizii au pierdut controlul asupra forțelor arabe din Sicilia, unde o nouă dinastie, cea a kalbizilor, a sfârșit prin a
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
a introdus principiul co-gernării, în virtutea căruia fiii pot fi asociați de către tați sau frați, un principiu împrumutat în curând și de către Principatul de Salerno. Atenulf l-a asociat pe fiul său, Landulf drept co-principe și a constituit alianțe cu statele bizantine din regiune, anume cu ducatele de Neapole și deGaeta, care alianțe au fost menținute și de către succesorul său. De asemenea, el a început să pună la cale recucerirea teritoriului ocupat de sarazini în regiune, însă a murit înainte ca aceste
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
ocupat de sarazini în regiune, însă a murit înainte ca aceste planuri, culminând cu Bătălia de la Garigliano din 915, să se materializeze. Landulf a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de după confruntarea din 915 încercând să submineze autoritatea bizantină din Apulia și din Campania, însă în această activitate nu a avut parte decât de câteva succese infime și de scurtă durată. Fiul său, Landulf al II-lea, a căutat să închege alianțe împotriva Principatului de Salerno, însă a eșuat
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
durată. Fiul său, Landulf al II-lea, a căutat să închege alianțe împotriva Principatului de Salerno, însă a eșuat în tentativa de a-l răsturna pe principele Gisulf I. Ca și tatăl său, Landulf al II-lea a atacat posesiunile bizantine, însă a sfârșit prin a fi înfrânt și nevoit să se supună suzeranității nominale a Bizanțului. Sub fiii lui Landulf al II-lea, uniunea dintre Capua și Benevento s-a rupt și, deși cele două formațiuni au rămas legate din
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
Asediul Siracusei din 827-828 a marcat prima tentativă mai consistentă a dinaștilor din dinastia aghlabizilor din Tunisia de a cuceri orașul Siracusa din Sicilia, pe atunci provincie bizantină. Armata trimisă de aghlabizi debarcase în Sicilia cu câteva luni înainte, sub pretextul oferit de apelul generalul bizantin Eufemius, revoltat împotriva împăratului Mihail al II-lea al Bizanțului. După înfrângerea forțelor locale și ocuparea fortăreței de la Mazara, invadatorii sarazini au
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
oferit de apelul generalul bizantin Eufemius, revoltat împotriva împăratului Mihail al II-lea al Bizanțului. După înfrângerea forțelor locale și ocuparea fortăreței de la Mazara, invadatorii sarazini au pornit în marș asupra Siracusei, care era capitala insulei sub stăpânirea romană și bizantină. Asediul s-a desfășurat în timpul iernii dintre anii 827 și 828 și a continuat până vara, în care perioadă de timp asediații au avut mult de suferit din cauza lipsei de hrană. Izbucnirea unei epidemii, care a dus la moartea comandantului
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]