10,418 matches
-
mine... - Iar fata cea mică nu o mai lăsa pe lângă el că îi e dragă tare și nu s-a duce ușor dacă știe că i-a rupe sufletul. - Da cumătre, apoi da...suspină țața. Badea Gheorghe zâmbi la chipul blând ce îi era alături. - Nu te uita în gura lor, fata tatii dragă, că de ale lor sunt sătul. Da’ ce m-oi face eu că nu am stat destul cu tine? Of, lumina ochilor mei. Nici bine nu te-
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cocoșii, scoală-te că-i zi de lucru, mergi de o ajută pe mamă ta și ia seama, lasă flăcăul să- ți intre în vorbă că n-o fi foc și pară. Saveta întorcea mereu capul oamenilor din sat. Chipul blând, ochii calzi, trupul împlinit și mlădios, mirosind mereu a trandafir, făceau din tânăra fată o prezență plăcută. Soarele răsărea, soarele apunea, iar Saveta iubită de toți se stingea ușor. - Vezi, tu, ce-i așa palidă? - Apoi de, țață Ileană, o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
audă lumea. Uneori nota acolo în caietul ei, alteori parcă visa și trăia prin privirea ochilor ei ca bomboana de cafea cu lapte, fiecare pas al poveștii mele. - Hai, mamă, trezește-te că a venit Florin să te ia. Glasul blând al mamei m-a făcut să deschid ochii. Aș fi vrut să îi spun că azi nu trebuie să ne vedem, dar am tăcut. M-am dat jos, m-am primenit și am ieșit în ușa chilerului. Florin era cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fi plăcut să simtă iar încălțările de la oraș, dar la țară, vara, era prea cald să le poată purta. Continua să își privească degețelele, unghiile mici care își făceau loc încet prin praf, către pământ. Se trezi brusc la glasul blând al bunicii. O privi, ar fi vrut să-i spună, dar îi era drag cum îi vorbea. Când a plecat de la oraș nu știa că la țară va fi așa de frumos. Curtea bunicilor. A plâns după prietenii săi din
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
buni și uitase cum arată chipul copilului său. Se făcuse un bărbat de toată pomina. Purta cu mândrie obrazul ras mereu și părul cu cărare pe stânga. Lică semăna la trup cu bădia Vasile, dar chipul era imprimat cu ochii blânzi și albaștri ai mamei sale, cu buze cărnoase și moi, ca a celei care i-a dat viață. Venise în sat cu soția și cei cinci copii. Trei fete și doi băieți, cel mai mic fiind Andrei. - Băiatul mamei, odorașul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
împuțita aia de Europă, toți m-au înșelat. Să fii misionar, altă vorbă nu mai știau, să te duci printre sălbatici și să le spui: " Acesta-i Domnul-Dumnezeul meu, priviți-L, El nu lovește și nu ucide, vocea Lui e blândă când poruncește, dacă e pălmuit întinde și obrazul celălalt, e cel mai mare dintre dumnezei, închinați-vă Lui, uitați-vă cât m-a făcut de bun, batjocoriți-mă și vă voi dovedi". Da', am crezut, bum, bum, și mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și pretutindeni în deșert, la multe ceasuri depărtare, jur-împrejur, șacalii adulmecă văzduhul încremenit, apoi se pornesc să alerge, cu pași mici și plini de sârguință, către ospățul de stârv care-i așteaptă. Am învins! Îmi înalț brațele către cerul mai blând, o umbră violetă începe să se deslușească în zare, o, nopți ale Europei, o, patrie, copilărie, de ce trebuie să plâng în ceasul biruinței?! A mișcat, nu, zgomotul vine din altă parte, iată-i, sunt ei, stăpânii mei, îi văd cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
totul a mers bine. El nu-i răspunse, se spălă în spălătorie, apoi se așeză pe bancă, cu spatele rezemat de zidul scund al terasei. Deasupra lui atârnau câteva rufe cârpite, cerul era străveziu, și, dincolo de zid, se întindea marea blândă din fiecare seară. Fernande adusese rachiul de anason, două pahare, cana cu apă rece, și se așeză lângă bărbatul ei. El îi povesti totul, ținând-o de mână, ca în primii lor ani de căsătorie. Când termină de vorbit, rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
piercing: în buric, în sprânceană, în nas, în buze, pe limbă, să stau picior peste picior, să fumez marijuanna și să-i pun țării mele o întrebare: -“ce zici, sunt cool?” Sunt sigură că mi-ar răspunde pe un ton blând, de mamă: “tu ești majoră, este atitutidea pe care ți-o asumi, mai grav este dacă te asociai cu tâlharii la drumul mare și îi ajutai să mă jefuiască, să mă stoarcă de toate bogățiile (să mă vândă, să șteargă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
perioada cât am lucrat la ei. — Sia a fost și pictoriță. Sunt foarte legat de ea. Iar Mărgărit a stat și el închis cu Hariga. Făcuse închisoare și înainte. Ba fusese și într-un lagăr german. Folcloristul explică senin și blând, ca un copil, ridică o față proaspătă, gâtul îngust se rotește, odată cu privirea. — Mai interesantă e scenografa asta a dumneavoastră, continuă Neagu, tot în șoaptă, umplând paharele. Și ea a stat atâta închisă ? — Înainte, mai puțin. După, și mai puțin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
teribilă ! Până a-l cunoaște pe Hariga, Sia se simțea legată de ai săi, chiar dacă străină între ei și disprețuindu-i uneori. Au judecat-o, se pare, și într-un consiliu de familie. O zdruncinase șocul... Cei altădată atât de blânzi, de-o ipocrizie inofensivă, apucați dintr- odată de-un soi de bestialitate. Mutre schimonosite de furie, împroșcând înjurături, minciuni, amenințări. Chipurile anchetatorilor, ale rudelor, dar și ale noastre vor tot reveni : povara ei perpetuă. Obsesia regăsită în toți anii. Cândva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi acceptat, nici măcar pentru o zi, altceva decât pictura sa ! Lucrase de la 18 ani în atelierul lui Rosselli, mai întâi neplătit. Nu avea niciodată nevoie decât de culori și pânză. A refuzat și ea, e drept, să devină un animal blând, putred, rigid, cu o inimă și o minte restrânse, dar nu e chiar același lucru. — Cine și-ar putea revendica o inaptitudine absolută de a renunța ? Dacă ar fi fost ore de desen la acea școală, dacă, cine știe, ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care îi pândeau înfrângerea, jocuri, înțelesese târziu, semnalele posibile ale unei ființe care nu mai însemna nici ea mare lucru. Poate, clipa când Cosimo a început să amestece altfel culorile ? Prima pânză în care copacul își înălțase crengile, cu o blândă și îngrijorătoare putere, ca și cum ar fi prezidat genii elementare. Casa aceea. O clădire oarecare, meticulos reprodusă și devenind fantastică, să pară cavoul tuturor formelor vii sau, dimpotrivă, transparentă, o lacrimă, adunând soarele. Casa dispăruse. A simțit nevoia să renunțe la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sa indolență, nu se poate fixa. Interesul egal pe care îl arată întâmplării, neprevăzutului este al unei plictiseli fără leac. Nimic nu-l atrage destul pentru a-l angaja, își dă ființa oricui, pentru că n-o dă nimănui, dus oriunde. Blândă îngăduință față de banalitate, cufundarea până la anihilare în foiala detaliilor, îngropat în ele. — Doriți ceva ? auzi, ca dintr-o oală în clocot, în spatele ghișeului. — A, da, aș vrea... dați-mi un bilet. Și se apleacă mult, vârând aproape capul prin gura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acum în grupul de la fereastră. Vera îl cercetează cu încetineală. De cinci, șase sau șapte ani înfățișarea soțului a rămas aceeași, nu s-a schimbat, în vreme ce chipul ei s-a tot ascuțit și s-a uscat și s-a înnegrit. Blândul Manole, cu figura lui calmă, comună. Diavolul nu mai izbutește azi decât acest travesti ? Scund, subțire, cu umeri osoși și pasul mărunt, banalitatea răbdătoare, ca o fatalitate, să ne îngroape blând pe toți, pustiul obișnuinței care rulează lent, extrem de lent
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
straturi când grele, insuportabile, când iar ușoare, ușoare, lame de cuțit, ușoare, lungi, lungi și subțiri și până în adânc, în adânc. Bătrânul Johann Caspar Lavater nu pare deloc dispus să-și pună rochia și peruca și să apară, cu chipul blând și ramolit al coanei mari, să rupă blestemul. Chiriașul a înghețat în scaun, ghemuit, cu privirea în pământ... ochii întâlnesc doar picioarele groase ale mesei, arabescurile galbene verzi roșii ale covorului, botul ridicat al pantofilor negri, prăfuiți. Și, dintr-odată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
măreția noastră, îi e cruțată animalului, a cărui soartă e mai umilă. Se bucură de prezent, ca un copil prins în stihiile inconștienței, fără să se gândească la viitor ; scăpat de amărăciunile unui sfârșit care va să vină, trăiește în blândă netulburare.“ „Are insecta deosebita cinste de-a ști ceea ce vârsta noastră tânără nu știe, previziunea unui sfârșit, însușire inutilă pentru ea ?“ Aruncă papucii din picioare. Apoi pantalonii, cămașa. Rămâne într-un slip subțire, își sprijină spatele de marginea patului metalic
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
El. 2. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel: 3. Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! 4. Ferice de cei ce plîng, căci ei vor fi mîngîiați! 5. Ferice de cei blînzi, căci ei vor moșteni pămîntul! 6. Ferice de cei flămînzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! 7. Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8. Ferice de cei cu inima curată, căci ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28. Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. 29. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blînd și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară. $12 1. În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grîu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
cu viața reală. Dar m-am dezmeticit repede și mi-am dat seama că numai războiul e adevăratul generator de energii! Căpitanul zâmbi, ca și când răspunsul i s-ar fi părut ridicol, și zise cu glas blajin, colorat de o ironie blîndă: ― Și eu care credeam că războiul e un ucigător de energii! Apostol Bologa roși ca o fecioară și nu îndrăzni să se uite în ochii căpitanului. Se simțea jignit până în măduva oaselor și căuta în minte un răspuns aspru, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?" se gândi atunci, închizînd iar pleoapele și lăsîndu-se obosit, în voia soartei. Singură doina soldatului îi mai tremura în creieri, lină și blândă ca o mângâiere catifelată, trezindu-i din somn șiraguri de amintiri și strămutîndu-i sufletul, pe aripi de vis, acasă, în târgușorul Parva de pe valea Someșului. Acolo era casa lui părintească, bătrână, solidă, chiar peste drum de biserica nouă, strălucitoare. Din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu mustăți castanii, bogate și cu o bărbie lată și puțin învinețită de tăișurile briciurilor, părea că se simțea mai acasă ura decât dragostea. Deși scump la vorbă și veșnic serios, avea un glas pătrunzător de fierbinte, dovedind o inimă blândă și un suflet încordat de viață lăuntrică. A fost feciorul cel mai mare al unui preot sărac din Țara Moților, în a cărui familie rămăsese, ca un trofeu, amintirea strămoșului Grigore, fruntaș în răscoala lui Horia și tras pe roată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îndoială: oare nu-și iubește odrasla mai mult decât pe Atotputernicul? Ca să-și împace conștiința, și-a dat mare osteneală să sădească în inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel întîile amintiri ale copilului au fost stăpânite de un Dumnezeu bun, blând și iertător care, în schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii pe pământ și veșnică fericire în cer. În închipuirea lui săltăreață, înfățișarea acestui Dumnezeu se confunda cu protopopul Groza, care venea deseori, întrebînd totdeauna vești de la "martirul nostru", și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întîlniri cu el și-l privea mereu ca pe un străin venit anume să-l terorizeze. Ceasuri de bucurie petrecea numai cu mama, când erau singuri acasă, și uneori cu protopopul Groza care, fiind văduv, se înviora în tovărășia copilului blând și inteligent. Peste toate gândurile și închipuirile micuțului însă plutea veșnic o iubire foarte nelămurită, în care stăpânea Dumnezeu... Când împlini vârsta de șase ani, alt eveniment straniu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gîndindu-se că copilul trebuie să înceapă școala
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blândă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]