8,186 matches
-
la un ziar capitalist pursânge. În anul I, când era băiat cuminte și mergea la concerte la Ateneu, îl plângea pe Ceaușescu. Cum dracu’ a trecut în tabăra ailaltă? De fapt, dacă stai să te gândești, convertirea nu e ceva ciudat. Fusese învățat să pupe în cur pe toată lumea. Și acum doar schimbase proprietarul bucilor. Constantă a rămas numai nevoia de stăpân. Copil de pensionari cu tabieturi rigide. Acum i se pare mare om Berceanu. Îmi urla mie, ce criticii tăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
directori! Utilizatori nespecifici! Așa scrie la bibliotecă, alumni, căcat, marketing! Când își ia mașină, omul își pierde sufletul. Ai un ban și-l dai pe 8989. Oameni serioși dau douăzeci de milioane la telefon și se trezesc fără casă. E ciudat ca el să fie moralizator, el, care acum vreo două luni a dansat la bustul gol prin centru, într-un club. L-a dat un bodyguard afară. Și nu mai are ce căuta acolo, la 1,95 ai lui, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
îi cunoscusem până atunci și cu care nu voiam cu nici un chip să semăn. R.T. era și este un om complicat și sucit, pe care probabil nimeni nu-l înțelege cu adevărat. Probabil nici el nu se pricepe. Cel mai ciudat mi se pare că, cu toate că îl cunosc de vreo câțiva ani buni, nu ne-am certat niciodată, deși ar fi fost motive. Dar el știa să aplaneze. Blazat îngrozitor, nu mai credea în ceartă. Că un conflict ar schimba ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să scotocesc în arhivele primăriei. Asta e ciudățenia literaturii, să se potrivească, textul să cheme fapte de viață care să se plieze perfect. Uneori, textul se scrie din proprie inițiativă. Cuvintele atrag realitatea. Cu cartea aceasta s-a întâmplat ceva ciudat. Faptul că Farmacistu chiar mi-a reproșat în acea discuție violentă; „De unde ai știut tu, mă, că io am 46 de ani și că magazinul meu (care se afla la etaj - n.m.) are 18 trepte?“. Faptul că mă acuzase de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu mirosuri inexprimabile, aveam să ascult povestea adevărată a acestei fete, care ajunse mai târziu familiară prin cercul nostru de la Ideea Europeană și prietenă, până târziu de tot, cu mine, Îmbătrânită, veștedă și știrbă, dar cu același cap cavalin purtat ciudat de semeț și sfidător peste această lume a noastră de suferințe și umilințe. Taică-său fusese proprietar de moșii În Ialomița, purtând chiar numele unei stații cunoscute de pe linia Constanței; dar, murind și lăsând datorii, familia pierdu tot și fu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aparatul pe o pantă de coborâre convenabilă, la o viteză suficientă pentru a plana fără să se prăbușească. Pasagerii nu și-au dat seama de pericol și au rămas liniștiți. Doamna Huțan îmi povestește că ea însăși a rămas calmă, ciudat de calmă într-o astfel de împrejurare-limită. Iliușin-ul se apropia de Cipru la data aceea, protectorat britanic. Insula era totuși prea departe pentru ca "planorul" sui-generis să poată ajunge până la pista aeroportului. Alertate, câteva avioane de vânătoare engleze escortează avionul românesc
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
de mătase și pantofi cu toc în picioare, arăta neverosimil de bine: un amestec de simplitate și sofisticare. Chipul ei îi apărea tatei acum, în razele soarelui, mult mai expresiv decât prima dată, când o privise la cabinet, îi apărea ciudat de expresiv și de atrăgător. -Tovarășe brigadier, nu mai aștepta autobuzul, a zis râzând, fiindcă nu mai circulă, s-a deființat traseul... Nu te-a avertizat și pe dumneata nimeni, nici un trecător?! -Nu, a spus tata ca un automat, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
suporta să-l vadă pe tovarășul Cameniță trist sau iritat. Dar exercițiile de putere ale tovarășului Cameniță nu se opreau aici. Orele de usmeală, când îi tumbăcea pe bandiți în beciurile de la Securitate, îl oboseau fizic pe tovarășul Cameniță, dar, ciudat, îi provocau și o mare poftă de viață, îi sporeau vitalitatea și potența. După ce ieșea de la bătut, ca într-un ritual, simțea nevoia să tragă un chef monstru, Novăceanu și alți doi-trei argați de încredere îi aranjau mese fabuloase, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ceva foarte plăcut, cam tot așa cum, jos, pe pământ, la mare, vara, ți-ai pune un colac de salvare în jurul corpului și te-ai lăsa în voia valurilor... Îmi prezint și în fața lui Truman nedumerirea legată de subiectul viselor mele. Ciudat, nici el nu e dispus să mă lămurească. Rostește cu jumătate de voce: -Nimeni nu știe de ce visezi ceea ce visezi. Și nimeni nu-ți poate da asigurări dacă ceea ce visezi este real sau nu. Singur, tu singur trebuie să găsești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
din funcții. Se mijea de ziuă, când Fanache (care, vigilent, cu mâna pe pistolul încărcat, șezuse mai aproape de „obiectiv“), și-a luat inima în dinți și i-a întrerupt tovarășului Cameniță reveria: -Tovarășe prim, permiteți să raportez. Se petrece ceva ciudat. Obiectivul susură pe la margini și dispare. Cameniță a ridicat privirea nedumerit. Directorul liceului, temându-se că, dacă nu semnalează la vreme, e posibil să i se pună mai târziu lui în cârcă totul și și-ar pierde funcția directorială, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un fel de magie, neverosimil, tinerețe și forță; și o energie negativă, cu nuanțe complicate, obscure: aceasta începea să se manifeste cu impresia că Irina, posesivă, cu o personalitate atât de accentuată, îl sufocă de-a dreptul cu dragostea ei; ciudat pentru o ființă atât de voluntară și de independentă ca ea, Irina se dovedea total dependentă de tata și voia să-l facă și pe el total dependent de ea, era geloasă pe orice ar fi întreprins tata și n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vizitase pe tovarășul Cameniță, nu era doar o nălucire a minții sale, ci era ceva real, în carne și oase. Dar trecătorul s-a apropiat și apoi s-a îndepărtat pe stradă fără să pară că ar fi observat ceva ciudat. Chiar și gardianul care păzea reședința tovarășului prim s-a ivit curând: s-a apropiat în fugă, îngrijorat, el avea în răspundere viața tovarășului și dacă tovarășul nu doarme, ăsta nu e semn bun, căci tovarășul n-are niciodată insomnii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?” Având în vedere doar acest citat și tot suntem invitați, dacă nu obligați, ca români, să ne informăm, măcar din curiozitate, de toate meandrele preocupărilor și zbuciumul fragedei copilării a celui care a devenit mai târziu cel mai
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
-i mai rău, fiindcă răul poate să vină de unde ne așteptăm mai puțin. Cel la care ne așteptăm se cheamă ghinion. Tablou de la un general Clienții consignațiilor și ai galeriilor de artă sunt, în felul lor, niște ciudați. Cel mai ciudat dintre toți e cumpărătorul care intră pentru prima oară într-un magazin cu tablouri, se duce glonț la un peisaj sau la o natură moartă și scoate portofelul fără să se tocmească. După care pleacă la fel de precipitat cum a venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
douăzeci de ani l-a convins că prea multe deosebiri față de psihologia băieților de douăzeci de ani nu existau. Sau că existau, dar numai la fiecare fată în parte. Laolaltă, nu mai țineau cont că erau studiate de un băiat. Ciudat era că tot Camelia, care-i vorbise ca unui bărbătuș din dotare, cu număr de inventar, nu ca unui om ce putea să rămână complexat de cuvintele ei pentru tot restul vieții, venea lângă Chiriță Ion în ultima bancă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Brucan, Iliescu, Adrian Copilul-minune, Teo, Andreea Marin, Patriciu, Cristoiu, Dinescu, Vadim, Marko Bela, un consilier PSD de Dâmbovița și din nou Andreea Marin, care flutura și o adresă ștampilată de la îngerul însărcinat cu înveșnicirea. Doar Becali s-a purtat cam ciudat, amenințând că o să facă și o să dreagă nu numai cu îngerul angajat pe loc la Steaua ca director de programe, ci și cu un alt împuternicit, îmbrăcat în negru și cu coarne, dar semănând foarte tare cu M.M. Stoica într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
inacceptabilă. Dar cum biata de ea nu mai dormea pe cartoane și ziare, ci pe o canapea, situația a părut curând acceptabilă. Îi surprindea, dar numai pe turiști și pe cei care nu aveau drum prin centrul orașului, obiceiul ei ciudat de a cere cincizeci de EURO. „Cucoană - i-a zis nevesti-sii domnul Bouleanu, privind de aproape la canapeaua babei -, să știi c-o să-i dau cincizeci de EURO. Și-i dau și dormeza noastră, aia scâlcită de pe hol, dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Gabor lui Spirescu -, de toți se ia. Mic și rău.“ Atât le-a trebuit bătrâneilor. Până s-a spart grupul de la mesele de șah, pe la unsprezece noaptea, toate javrele din parc aveau nume. Și, bineînțeles, grupuri de simpatizanți. Ce-i ciudat e că nici până atunci nu fusese zi de la Dumnezeu ca un pensionar să nu se înjure cu altul din cauza câinilor. „Iar i s-a făcut de călăreală“, spunea ofticosul de Ioțu, cu vocea lui nesuferită, de cârcotaș care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din A 10 sunt mândri că blocul lor are zece scări. Mândria e unul dintre sentimentele fără cap și coadă, iar dacă ar mai avea și mijloc, probabil că nici nu s-ar mai chema sentiment, ci organ. Ce e ciudat e că locatarii din A 9, deși blocul lor n-are decât patru scări, nu suferă. Sau poate c-au suferit, dar nu s-au manifestat până în ziua în care s-a spus la televizor că în A 10 locuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în care au dus-o prost, iar după ce au schimbat stăpânii, au început să semene și ei a stăpâni. Dar nu în sensul c-ar fi devenit distanți și strânși la pungă, ci stăpâni pe soarta lor, pe expresia feței. Ciudat e că un bătrân din familie, unul dintre puținele rubedenii care mai trăiesc, spune că semăn tot mai mult cu bunicul din partea tatei. Că am început să semăn cu el imediat după 1990. Dar nu cu bunicul așa cum arăta în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cauți prietenia. Inspira, dacă se poate spune așa, loialitate, ceea ce, în lumea literaților, se întâmpla mai rar. Brusc, ca și cum nici n-ar fi existat, numele său n-a mai apărut în revistele unde publica în fiecare săptămână versuri și articole. Ciudat n-a fost atât faptul că a dispărut din viața literară, cât lipsa de reacție a confraților. Dacă-i întrebai pe cei care îi fuseseră foarte apropiați: „Măi, ce-i cu cutare?“, se mirau sincer: „Chiar așa, ce-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și cu trupul lor? De un profesor venit pe lume cu imensa povară a unei urâțenii complete, și la cap, și la corp, colegii pomeneau cu un soi de tăgadă în glas, ca într-un caz de boală fără remediu. Ciudat e că, atunci când l-am cunoscut, dascălul m-a abordat mai mult decât direct: „Dacă te stânjenește înfățișarea mea - mi-a spus - poți să pleci, că nu mă supăr. Știu că-ți vine greu să mă privești“. Am glumit, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
În capitolul „Explorare În cerc“: „Căderea nopții a adus cu sine mii de sunete ciudate și senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam“. În Episoade: „Apoi, În mijlocul ambuscadei, Își făcu loc un moment ciudat de liniște. CÎnd am plecat să adunăm morții, după prima serie de focuri, nu mai era nimeni pe autostradă...“ Imaginarul e plin deopotrivă de abundența și de liniștea lumii văzute: „Silueta uriașă a unui cerb s-a năpustit ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care ai casei Își uscau piersicile; efectul pe care-l adăugasem era impresionant. Ne-am cărat În viteză. Deși la prima vedere păruse că accidentul nu era Îngrijorător, În scurt timp a devenit limpede că subestimaserăm pagubele. Motocicleta se comporta ciudat de fiecare dată cînd trebuia să urcăm vreo pantă. În timp ce urcam spre Malleco, unde se găsește o cale ferată suspendată pe care chilienii o consideră cea mai Înaltă din ambele Americi, motocicleta ne-a lăsat baltă, așa că ne-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Înalt punct al drumului, la o altitudine de aproape 5 000 de metri. În unele colțuri ale cerului, soarele răsărea și o lumină difuză a Înlocuit Întunericul intens care ne Însoțise pînă În acel moment. Efectul psihologic al soarelui este ciudat: Încă nu se ridicase peste linia orizontului, dar noi deja ne simțeam mai liniștiți, doar imaginîndu-ne căldura pe care avea să o emane. De-o parte a drumului creșteau niște ciuperci semisferice enorme - singura formă de vegetație din zonă -, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]