7,829 matches
-
dreptul de vot), poate fi consolidat în cazul în care mecanismele electorale sunt de natură să dea alegătorului dreptul de a alege șeful statului sau prim-ministrul (într-un context "bipolar" este ales, ca prim-ministru, liderul partidului sau al coaliției învingătoare). Un vot mai "amplu" ar putea avea loc dacă cetățeanul s-ar afla în situația de a influența candidaturile în alegerile primare (electorat "pasiv"). Se pune, apoi, problema cetățeniei politice a rezidenților dintr-un anumit teritoriu (pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
valorile vechi și instituțiile existente cu noi instituții, organisme, organizații și deprinderi. Cel de-al doilea tip de moștenire, adânc înrădăcinat în cultura politică, este, de obicei, mai puternic și mai persistent. Deoarece regimurile autoritare sunt (frecvent) transpuneri instituționale ale coalițiilor conservatoare (v. cap. 2), acest tip de moștenire este cel mai des întâlnit. Există, de asemenea, regimuri mai inovatoare sub aspect instituțional. Acestea sunt regimuri cu caracteristice totalitare, cum ar fi fascismul italian sau regimul militar din Chile. Dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mare eficiență, cu impact pozitiv și asupra celorlaltor dimensiuni. Această categorie de indicatori este strâns legată de democrațiile consensuale (privind, mai ales, relația dintre guvern și partide). Rezultă că asemenea democrații, caracterizate prin guverne formate de mai multe partide și coaliții largi, cu separare formală și informală între executiv și legislativ, cu sistem multipartid cu probleme conflictuale importante, sistem electoral proporțional și structuri neocorporatiste, sunt mult mai clar definite prin calitatea lor. Motivele care explică această corelație sunt simple. Înainte de toate
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
alegător și guvern, răspunderea și corupția (toate fiind componente ale calității democratice). Se evidențiază astfel patru probleme. Prima: anumite măsuri par tautologice și false. Dacă susținerea populară a guvernului e un indicator al calității, democrațiile care nu sunt caracterizate de coaliții ample (o caracteristică a modelului consensual) ar trebui să se dovedească a fi democrații de o calitate superioară. Gradul de susținere a guvernului, în schimb, e (de multe ori) rezultatul unor momente de criză a democrației, cu elemente lacunare în
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
analiză mai detaliată a subiectului a se vedea Morlino (1998, cap. 7). 53 Analiza cazului italian se bazează pe Morlino și Tarchi (1996). 54 Este interesant de observat cum, în campania electorală din 1994, dar și după aceea, Berlusconi și coaliția de centru-dreapta au încercat să revitalizeze vechiul laitmotiv crestin-democrat al anticomunismului, devenit temă a campaniei electoralem și, în general, a luptei politice. 55 Procesul a fost declanșat de descoperirea unei mite pentru vânzarea unei ramuri importante din industria chimică. Programul
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
luptelor interne pentru putere, al mecanismelor exercitării puterii și al „regimului personal”, al dictaturii unei persoane mediocre, care își alcătuiește un guvern din rude și oameni de casă, fără a reuși să domine situația, până când este ea însăși înlăturată de coaliția secretă a acelor îndepărtați de la puterea efectivă. Analogiile cu situația României sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu sunt ușor de făcut, uneori previziunile unor situații și probleme strict contemporane sunt frapante. Dar „la noi trecutul se repetă des”. Tensiunea dintre duritatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
vezi cazul recent și aiuritor al filosofului Bernard-Henri Lévy, transformat peste noapte în senior al războiului și cavaler al dreptății universale, declanșînd, practic, intervenția militară din Libia, forțînd mîna președintelui Sarkozy, care apoi i-a stîrnit pe ceilalți parteneri din coaliția internațională!) Și unii și alții ambiționează să lase o urmă adîncă în istoria evoluției unui spirit aparte. Acest fenomen îi pasionează în continuare pe tenorii politici și culturali francezi, care nu se mulțumesc să scrie, ci și reflectează asupra motivelor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu siguranță nu din cauza bunelor motive care ar fi putut fi aduse împotriva ei, ci din cauza motivelor rele. Reales membru al Adunării legislative, Bastiat mai ia de două ori cuvântul: prima dată asupra impozitului pe băuturi, a doua oară asupra coalițiilor de muncitori. Dorea să ușureze națunea de impozitul opresiv și oneros care apasă asupra uneia dintre consumațiile sale cele mai uzuale, dar înțelegea perfect că acest lucru nu se putea face fără a reduce în mod sensibil bugetul cheltuielilor. A
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
reforme financiare, cuprinzând ansamblul serviciilor publice. Un astfel de plan nu putea fi pe gustul Adunării, dar publicat sub formă de broșură 74 el a recrutat și recrutează în fiecare zi numeroși partizani ai cauzei reformelor economice. În discuția privind coalițiile, Bastiat a susținut, împotriva legiștilor majorității, și mai ales împotriva domnului de Vatimesnil, dreptul pe care îl posedă lucrătorii, fie în mod izolat, fie în mod concertat, de a refuza să își ofere munca și a demonstrat că, împiedicându-i
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
a fost în van. Există astăzi oameni care văd socialism în ameliorările cele mai utile, în rectificarea celor mai juste plângeri. Nu am putea jura că pentru astfel de oameni Bastiat însuși, reclamând abrograrea vechilor și inechitabilelor noastre legi asupra coalițiilor, nu trecea drept un socialist. În Adunare, Bastiat nu s-a înfeudat niciunui partid. A dorit să își conserve în întregime liberul arbitru și asupra oricărei chestiuni dădea nu un vot de partid, ci un vot de conștiință. Totuși, s-
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
amplificată după revoluția din Portugalia, în 1974) din Spania, Portugalia și mai ales din Italia, unde Partidul Comunist a devenit pentru scurt timp cel mai puternic din țară. În momentul cînd Partidul Creștin Democrat s-a gîndit la o mare coaliție cu Partidul Comunist, asupra sa s-au exercitat presiuni. La întîlnirea Grupului celor 7 (G7) din Puerto Rico, în 1976, cancelarul german Helmut Schmidt a avertizat în numele tuturor guvernul italian că o alianță cu comuniștii va avea consecințe asupra statutului Italiei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
interes comun, care acționează pe rînd. Primul este interesul comun al tuturor puterilor pentru propria libertate, de care statele sînt puțin conștiente pe timp de pace și care se afirmă în ultimul ceas, pe timp de război, sub forma unei coaliții armate împotriva unui dușman comun. Al doilea este acel tip de interes comun reprezentat de puterile dominante succesive. Pentru că predominanța lor protejează în general valorile reale, oferă beneficii reale pentru celelalte națiuni și uneori posedă, ca cea mai puternică armă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
interes național, Gilpin afirmă că este evident că nu există așa ceva și că, strict vorbind, doar indivizii au interese. De aici, el se referă la interesul național ca fiind determinat "în principal de interesele membrilor dominanți [ai statelor]", sau ale coaliției conducătoare (Gilpin 1981:19). Totuși, atunci cînd continuă discuția asupra așa-numitelor interese ale politicii externe sau naționale, el revine la o poziție universalistă, în care interesele sînt cele de securitate și prosperitate și sînt consecințe logice ale intereselor permanente
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Statele Unite și Uniunea Sovietică. Partidul Comunist, care împreună cu gauliștii jucase un rol important în rezistența Franței, favoriza apropierea de Uniunea Sovietică, în timp ce gauliștii erau ostili atât față de SUA cât și de Uniunea Sovietică. Amândouă grupările au fost prezente în prima coaliție guvernamentală postbelică condusă de însuși generalul de Gaulle dar ambele au fost eliminate de o coaliție de forțe politice care includeau non-gauliștii de dreapta, stânga moderată și creștinii-democrați. Aceștia l-au succedat pe de Gaulle și au format guvernele viitoare
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
favoriza apropierea de Uniunea Sovietică, în timp ce gauliștii erau ostili atât față de SUA cât și de Uniunea Sovietică. Amândouă grupările au fost prezente în prima coaliție guvernamentală postbelică condusă de însuși generalul de Gaulle dar ambele au fost eliminate de o coaliție de forțe politice care includeau non-gauliștii de dreapta, stânga moderată și creștinii-democrați. Aceștia l-au succedat pe de Gaulle și au format guvernele viitoare ale celei de-a Patra Republici, marginalizându-i și pe gauliști și pe comuniști, și au
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cât și pragmatică. Fără îndoială, au fost înțelepți în maniera lor de abordare, după cum s-a reflectat în înfrângerea Comunității de Apărare Europeană (CAE) a lui René Pleven din Adunarea Națională a Franței care, în ciuda sprijinului primit din partea guvernului de coaliție din acel timp, a fost înfrântă în 1954 de o alianță între gauliști și comuniști și alții care se temeau că suveranitatea națională franceză va fi serios amenințată dacă aceste măsuri vor fi acceptate. Înfrângerea CAE i-a forțat pe
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
consilii regionale. Fiind încă un exemplu de millefeuille institutionnel français, a fost, în schimb, păstrat împreună cu acestea. Acest lucru nu este surprinzător atâta timp cât, probabil, majoritatea celor de stânga (socialiștii, radicalii de stânga și comuniștii) care au alcătuit primul guvern de coaliție format de președintele Mitterrand, erau "souverainistes" și iacobini convinși. Senatul ai cărui membri au fost aleși pe baza circumscripțiilor electorale cantonale, adică, departamentale, a jucat un rol important în asigurarea protejării intereselor departamentului și municipalității împotriva posibilelor pericole care ar
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în partea de nord a unei granițe imaginare trasate între Brest și Marsilia) deveneau tot mai prospere. Pe de altă parte, acele regiuni aflate sub această graniță se părea că nu beneficiau de nou-inființata prosperitate. Acest lucru a provocat apariția "coalițiilor de dezvoltare regională" în regiuni precum Bretania sau Corsica. Aceste coaliții de guvernare, cel puțin la început, nu erau îndeosebi politice însă au reunit un număr mare de actori din diferite "familii" politice, de la centraliști iacobini de dreapta și de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și Marsilia) deveneau tot mai prospere. Pe de altă parte, acele regiuni aflate sub această graniță se părea că nu beneficiau de nou-inființata prosperitate. Acest lucru a provocat apariția "coalițiilor de dezvoltare regională" în regiuni precum Bretania sau Corsica. Aceste coaliții de guvernare, cel puțin la început, nu erau îndeosebi politice însă au reunit un număr mare de actori din diferite "familii" politice, de la centraliști iacobini de dreapta și de stânga, până la regionaliști radicali. Aceștia au fost uniți sub "drapelul" dezvoltării
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
centraliști iacobini de dreapta și de stânga, până la regionaliști radicali. Aceștia au fost uniți sub "drapelul" dezvoltării economice regionale pentru regiunea lor și au evitat, la acel moment, cereri politice pentru un grad sporit de autonomie, chiar dacă unii membri ai coaliției tindeau spre acest proiect. Cea mai importantă dintre aceste coaliții a fost CELIB breton (Comité d'étude et de liaison des intérêts bretons), creat în 1950.23 CELIB a căutat și a realizat un Program de Acțiune Regională (Programme d
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Aceștia au fost uniți sub "drapelul" dezvoltării economice regionale pentru regiunea lor și au evitat, la acel moment, cereri politice pentru un grad sporit de autonomie, chiar dacă unii membri ai coaliției tindeau spre acest proiect. Cea mai importantă dintre aceste coaliții a fost CELIB breton (Comité d'étude et de liaison des intérêts bretons), creat în 1950.23 CELIB a căutat și a realizat un Program de Acțiune Regională (Programme d'Action Régional PAR) în 1952, care a fost, de fapt
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
franceze, de menționat Corsica, cea mai privată regiune din Franța europeană în care PAR presupunea dezvoltarea turismului și agriculturii în masă. Guvernul francez a răspuns acestor inițiative prin crearea unor comitete de expansiune economică (comités d'expansion économique).24 Aceste coaliții de dezvoltare regională, care au luat amploare în anii 1950, s-au dezintegrat însă în anii 1960, în momentul în care grupările regionaliste mai radicale au început să-și intensifice cererile pentru schimbarea instituțională sub forma unei autonomii politice pentru
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
au luat amploare în anii 1950, s-au dezintegrat însă în anii 1960, în momentul în care grupările regionaliste mai radicale au început să-și intensifice cererile pentru schimbarea instituțională sub forma unei autonomii politice pentru regiuni. Elementele iacobine ale coalițiilor radicalii de dreapta, comuniștii și socialiștii tradiționaliști au rezistat, fiind fidele sistemului instituțional moștenit de la Revoluție. În Bretania, colaborarea dintre CELIB și statul central a fost numită "la trahison des notables" (trădarea notabililor) de către regionaliștii mai radicali care adoptau poziții
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
regiuni, ca Languedoc-Roussillon sau Corsica, le este mult mai greu să îndeplinească acest proces. Există câteva motive pentru aceste disparități. Regiunile "mai puternice" au uneori o identitate culturală îndelungată care le servește drept forță unificatoare și le ajută să dezvolte coaliții de dezvoltare regională. Acesta este cu siguranță cazul Bretaniei în care există o tradiție care datează din anii 1950, înrădăcinată în tradițiile comunitare ale educației sociale catolice. Languedoc-Roussillon, pe de altă parte, este adânc împărțită politic (între stânga și dreapta
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a transformat Franța dintr-un sistem de partide multiple, cum era pe vremea celei de-a Treia și a Patra Republici, în ceva ce seamănă cu un sistem de două partide, chiar dacă aceste doua "blocuri" nu sunt partide individuale, ci coaliții de partide care nu sunt întotdeauna unite. La început, sistemul a fost proiectat pentru a alege un președinte puternic și un guvern numit de președinte, însă conceput din majoritatea parlamentară din tabăra opusă. În 1986 s-a efectuat testarea, când
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]