9,278 matches
-
fi fost lăsate astfel în mâinile otomanilor. O altă idee criticată este cea a unirii celor trei țări române, profesorul afirmând că în Evul Mediu nu exista niciun astfel de proiect, deci unirea nu putea fi „pohta ce-a pohtit” domnitorul. Ideea că Mihai Viteazul a unificat cele trei țări române la anul 1600 ar data, în concepția lui, de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, când unii oameni de cultură s-au folosit de domnia lui Mihai Viteazul peste cele trei
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
nu s-a finalizat. În timpul unei consfătuiri care a avut loc la 25 mai 1968 între conducerea Partidului Comunist Român și cineaștii din România, Sergiu Nicolaescu a afirmat că dorea să introducă în filmul "Mihai Viteazul" o scenă în care domnitorul făcea dragoste cu o femeie. Tânărul regizor a argumentat astfel: "„Cinematografia cehoslovacă și cea poloneză prezintă filme... termenul exact al acestor filme, îmi pare rău că-l pronunț aici, este «sexy», adică filme în care sexualitatea este prezentată într-un
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
interesul de a contribui la realizarea filmului, oferind 4 milioane de dolari și propunând următoarea distribuție: Orson Welles - împăratul Rudolf, Laurence Harvey - sultanul turc, Elisabeth Taylor și Richard Burton - cuplul Bathory, iar Kirk Douglas și Charlton Heston concurau pentru rolul domnitorului român. Regizorul afirmă că Harvey și Edward G. Robinson i-au scris că ar accepta să joace gratis timp de două săptămâni. Regizorul s-a deplasat la sediul Comitetul Central (CC) al Partidului Comunist Român pentru a obține aprobarea conducerii
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
Din cauza selecției anevoioase, regizorul a început să filmeze scenele exterioare cu el însuși în rolul voievodului, lăsându-și barbă în acest scop. Într-un final, sătul de șicanele studioului cinematografic, el și-a ras barba și a impus ca rolul domnitorului român să fie interpretat de Amza Pellea, actor care jucase rolul lui Decebal în "Dacii". Pellea trebuia să interpreteze inițial rolul lui Selim Pașa. Colea Răutu, un alt actor important care intrase în vederile regizorului pentru rolul principal, fusese considerat
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
rolul principal din film. Scenaristul s-a plâns că regizorul nu avea experiență de actor, amenințând că se va sinucide dacă nu i se va lua rolul principal. Popescu a asistat la probele susținute de mai mulți actori pentru rolul domnitorului român. Figura lui Nicolaescu i s-a părut lipsită de expresie, în timp ce Amza Pellea părea mai relaxat. După cuvintele lui Dumitru Popescu, „mie mi s-a părut mai dezinvolt în rol Amza Pellea, spre bucuria abia ținută în frâu a
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
Nicolaescu fiind cunoscut pentru migala cu care lucra și acuratețea filmelor sale. Unele scene de interior au fost filmate în interiorul Castelului Peleș. Scenele filmate în străinătate au avut rolul de a surprinde specificul unor orașe medievale prin care a călătorit domnitorul Mihai Viteazul. Regizorul a deplasat la Istanbul o echipă de 32 de oameni, precum și patru cai, transportați de două camioane. După afirmația lui Nicolaescu, deplasarea și costurile filmărilor au fost achitate de regizor integral din bani proprii. Echipa s-a
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
filmărilor au fost achitate de regizor integral din bani proprii. Echipa s-a aflat la Istanbul timp de 10 zile, tariful de cazare pentru o cameră fiind de doar 1 dolar pe noapte. Acolo au fost filmate cadrele în care domnitorul căuta creditori pentru a-l împrumuta cu bani în scopul cumpărării domniei, audiența lui Mihai Viteazul în palatul sultanului Murad al III-lea, plimbarea în grădinile seraiului, scena celebră a schimbului de replici de pe Cetatea celor Șapte Turnuri (Ediküle), dar
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
lui Alexandru cel Rău. Cadrele filmate la Praga (Republica Cehă) se referă la perioada în care Mihai Viteazul aștepta să fie primit în audiență de împăratul Rudolf al II-lea pentru a solicita trupe, cu scopul de a recuceri Transilvania. Domnitorul este primit de împărat, după mai multe luni de așteptare, iar răspunsul acestuia a fost pozitiv. Deoarece regizorul Sergiu Nicolaescu a dorit o acuratețe istorică cât mai mare pentru filmul său, scenele de luptă au fost filmate în general chiar
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
i-a cerut regizorului ca Bătălia de la Șelimbăr să fie prezentată nu ca o luptă între români și unguri, ci ca o bătălie între români și austrieci. Printre scenele eliminate a fost una în care țăranii se târau la picioarele domnitorului și îi cereau să fie eliberați, deoarece fuseseră „legați” de glie. Regizorul a descris astfel acea secvență: „Noaptea, înaintea bătăliei de la Călugăreni, Mihai se plimba prin tabără. Deodată se sperie. Lângă cai, ceva mișca pe pământ... Erau locuitorii unui sat
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
munți în valoare de 24 lei. În anul 1777 are loc o nouă împărțire a munților Vrancei - o încercare îndrăzneață de a li se răpi vrâncenilor pământul. Aceasta a dat naștere unei lupte pentru drepturile lor. În luna ianuarie 1801 domnitorul Moldovei, Constantin Al. Ipsilanti, uzând de un mijloc obișnuit de cotropire a domnilor fanarioți, dăruiește vistiernicului său lordache Roset Roznovanu "tot ocolul locului Vrancei de la ținutul Putnei, ce este cu sate pe dânsul" sub pretext că "au rămas din vechile
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
amintește același document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana călugărilor. Trebuie subliniat că Logofătul Harvat este ctitorul primului așezământ atestat documentar ridicat la Gura Motrului. Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab. Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea "„fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată"", Matei
Mănăstirea Gura Motrului () [Corola-website/Science/310958_a_312287]
-
de fier a porții de intrare pe sub turnul clopotniță al mănăstirii: "„Această poartă s-a ferecat cu toată cheltuiala Cuviosului Kir Ștefan, năstornic al acestei Sfinte Mănăstiri iulie 15 leat 7221 [1712]"". În 1852 a fost refăcută pictura prin contribuția domnitorului Barbu Știrbei și prin strădania arhimandritului mănăstirii Eufrosim Poteca. O pisanie în pridvor peste intrare afirmă: "„Această reparație a zugrăvelii, după stilul original, s-a făcut cu bunăvoința Înălțimei Sale Barbu D. Știrbei, Prințul stăpânitor a toată Țara Românească, slobozind
Mănăstirea Gura Motrului () [Corola-website/Science/310958_a_312287]
-
raiaua Brăilei aflată sub ocupație otomană și în apropierea graniței dinspre Moldova lui Vasile Lupu. Rolul de apărare-de avanpost, explică deosebită grosime a zidurilor sale de aproape un metru și jumătate și a fundației de doi metri și jumătate. Deși domnitorul de atunci afirmă că locul unde se construise sfântă mănăstire este “bun și tare”, presupunerea să nu s-a arătat întru totul întemeiata, deoarece Șiretul, care la acea vreme nu avea mal îndiguit, a surpat treptat terenul din apropierea locașului, determinând
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
întemeiata, deoarece Șiretul, care la acea vreme nu avea mal îndiguit, a surpat treptat terenul din apropierea locașului, determinând pe locuitorii vechiului sat să se mute. Sfințirea s-a produs pe 25 iunie 1651. Datorită rolului ei semnificativ militar și politic, domnitorii Țării Românești au sprijinit permanent mănăstirea, înzestrarea ei materială atrăgînd însă dese prădăciuni din partea trupelor străine. În 1641-1646 Matei Basarab a înzestrat mănăstirea cu mai multe sute de pogoane de vie, iar în 1652 îi donează moșia din Muscureni. Merită
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
sprijinit permanent mănăstirea, înzestrarea ei materială atrăgînd însă dese prădăciuni din partea trupelor străine. În 1641-1646 Matei Basarab a înzestrat mănăstirea cu mai multe sute de pogoane de vie, iar în 1652 îi donează moșia din Muscureni. Merită menționat și sprijinul domnitorilor Mihnea al III-lea Radu, Grigore Ghica, Gheorghe Ducă, Șerban Cantacuzino, Ștefan Cantacuzino, dar și al domnilor fanarioți ai Țării Românești din secolul XVIII: Nicolae Alexandru Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Mihai Racoviță, Grigore ÎI Ghica, Constantin Nicolae Mavrocordat. Cea mai mare
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
anume, "pan Șteful Cernătescul". Pe locul unde este zidită biserica, la data de 15 octombrie 1451, a fost tăiat la o nuntă capul voievodului Bogdan al II-lea (1449-1451), tatăl lui Ștefan cel Mare, de către Petru al III-lea Aron (domnitor al Moldovei în perioadele 1451-1452, 1454-1455 și 1455-1457), care venise cu armată asupra lui Bogdan ca să-l scoată din scaunul domnesc. Tradiția spune că după ce a fost ucis tatăl lui Ștefan cel Mare, acesta s-a refugiat în pădurea vecină
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni () [Corola-website/Science/309554_a_310883]
-
după două lupte - la Doljești și satul Obric, îl biruiește pe Petru, urcându-se pe scaunul Moldovei, domnind până în anul 1504. Construcția bisericii a fost începută la data de 8 septembrie 1503 de către Ștefan cel Mare și Sfânt, dar cum domnitorul a murit între timp, biserica a fost finalizată la 18 septembrie 1504 de către fiul său, domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517). Pisania are următorul cuprins: Rămășițele pământești ale lui Bogdan al II-lea au fost înhumate în biserica din satul
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni () [Corola-website/Science/309554_a_310883]
-
Moldovei, domnind până în anul 1504. Construcția bisericii a fost începută la data de 8 septembrie 1503 de către Ștefan cel Mare și Sfânt, dar cum domnitorul a murit între timp, biserica a fost finalizată la 18 septembrie 1504 de către fiul său, domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517). Pisania are următorul cuprins: Rămășițele pământești ale lui Bogdan al II-lea au fost înhumate în biserica din satul Secuieni, cam la 10 km de Reuseni. Piatra de mormânt găsită aici arată că nu au
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni () [Corola-website/Science/309554_a_310883]
-
în Evul mediu, pajura, endemică în Muntii Făgăraș, era un animal totemic a cărui simbolistică a fost mai apoi încorporată în heraldica unor familii cumane de frunte, care mai apoi au dat casei întemeietoare a principatului român al Valahiei primii domnitori și nucleul viitoarei aristocrații denumită, "boierime". Florin Curta (Brătianu și alți istorici) resping această supoziție a lui Vásáry privind un presupus blazon heraldic valah de inspirație cumană Se spune că familiile Basarabilor și Văcăreștilor își trag prin tradiție rădăcinile din
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
în țară dorea să lovească în Alexandru Ipsilanti care nu l-a angajat ca secretar și nici nu favorizase demersurile sale pentru a fi numit consul al Austriei la București . El e supărat pe Țara Românească, pe guvernul austriac, pe domnitorul Alexandru Ipsilanti de la București și pe români, în general . Prin această lucrare, Sulzer este unul dintre principalii precursori ai lui Rösler cu privire la teoria formării poporului român la sud de Dunăre (Teoria lui Rösler). Lucrarea conține de asemenea informații etnografice prețioase
Franz Josef Sulzer () [Corola-website/Science/309566_a_310895]
-
și "țipani", "țopani" sau "Torvlahi") care populau un colț din nord-estul provinciei otomane Macedonia, teritoriu aflat azi sub jurisdicția Bulgariei. Această ramură a aromânilor, originară în ultimă instanță din regiunea muntelui Gramos, s-a aflat pentru o vreme sub protecția domnitorului român Alexandru Ioan Cuza, care i-a încurajat să-și arboreze simbolurile etnice proprii. Se pare că drapelul a fost înălțat ca atare în 1906 când, în urma emiterii iradelei sultanului otoman Abdul Hamid, aromânii au fost recunoscuți ca milet, constituind
Steagul aromânilor () [Corola-website/Science/309664_a_310993]
-
boieri și a Eforiei orașului Iași, a avut loc amenajarea unei grădini publice în Iași, cunoscută astăzi sub denumirea de Parcul Copou și amplasată la acea dată pe locul fostei stații de poștă, într-o pădure. Printr-o petiție către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), marea boierime și înaltul cler propuneau înălțarea unui monument comemorativ în centrul grădinii publice din capitala Principatului Moldovei în semn de recunoștință către cele două mari imperii: cel protector - Rusia și cel suzeran - Turcia, care au contribuit
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]
-
moldovean Gheorghe Asachi (1788-1869). Fondurile pentru realizarea obeliscului, însumând 2.225 de galbeni, au fost obținute prin subscripție publică de la marea boierime și înaltul cler. Construcția obeliscului a început cu mare grabă la 8 noiembrie 1834 (de ziua onomastică a domnitorului), când s-a pus piatra de fundație și cutia cu anaforaua semnată de boierii Divanului și de cler. Ca urmare a faptului că realizarea monumentului era în întârziere, la data de 28 aprilie 1836 arhitectul vienez Johann Freiwald - proiectant și
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]
-
lucru - angajat pentru execuția lucrării, nu primea chezășie. Freiwald a predat sarcina realizării monumentului către inginerul rus Mihail Singurov, dar nici acesta nu a reușit să o termine, neputând să aducă blocurile de piatră de la Șcheia. În vara anului 1841, domnitorul l-a numit ca executant pe Gheorghe Asachi, care a reușit să aducă pietrele de la Șcheia și leii din cariera Iacobeni ""cu cară mari, mocănești trase de multe perechi de boi"", iar astfel monumentul a fost finalizat. Sculptorii angajați să
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]
-
obelisc (o coloană de piatră) înaltă de 6-7 metri și grea de 10 tone, întregul monument având înălțimea de 47 și ½ palme, adică aproximativ 13,5 metri. Cei patru lei simbolizau cele patru puteri europene care recunoscuseră independența Țărilor Române. Domnitorului, care era foarte orgolios, i s-a spus însă că țara era reprezentată de coloana de piatră care se sprijinea pe leii din blazonul familiei Sturdza. Pe părțile laterale ale piedestalului de piatră se aflau patru lespezi de marmură. Pe
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]