KorAP: Find »[drukola/base=ins & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...298 299 300 ...350 >

8,741 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

mai venea cei de la mișcare se înduraseră și-i dădură liber. Popa Băncilă își porni obișnuita rugăciune a începutului de drum. Se ridicase de la locul lui și, cu mâinile împreunate, cu ochii duși spre Dealul cu Cruci, murmura cuvintele rugăciunii. Insul din fața lui îl privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și, cu mâinile împreunate, cu ochii duși spre Dealul cu Cruci, murmura cuvintele rugăciunii. Insul din fața lui îl privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat. Popa îl privi triumfător. Nu mai avea nici un dubiu: era unul dintre ăia care de dimineață se tot ținuseră după el. Avusese gură aurită presbitera Anghilina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
grea cu unul dintre visați. Chiar acolo, în inima Ghiolul Negruui, a ieșit acela din visul Siței, a întins mâna spre ea, a tras-o spre el pe luciul apei și a prins a o strânge în brațe. Era un ins lungan, într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
scria, cu litere ciudate, cuvinte doar de el pricepute. Uneori semnele acelea dădeau a se închega într-un desen cu contururi colțate. Un fel de plan cadastral. Părintele Băncilă studie și el afișul cu Tomnea. Din fotografie îl privea un ins necunoscut, îmbătrânit, cu față prelungă, ochi borcănați. Parcă era flămând și-i venea să plângă de foame. Nu semăna câtuși de puțin cu băiatul văcarului, tinerelul din urmă cu ani, care venise și săpase pe dealul de la Cetatea Nouă. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
pentru locul unde sunt astrucați părinții lui. Să-i dea și lui niște dolari, dacă tot dădea în stânga și dreapta. Îngândurat se așeză lângă acela. Un bărbat slab, puțin ghebos, concentrat asupra scrijeliturilor sale de pe dale. Din când în când insul întorcea capul spre părinte. Îl privea repezit, dojenitor parcă. Nu scotea nici un cuvânt însă. Părintele scoase din servieta mare, burdușită cât o cutie de armonică, pachețelul cu mâncare. Câteva felii de pâine, niște șnițele, felioare de gogoșari. Îl răzbise foamea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
greu să-i justificați. Să precizez: banii dosiți de la renovarea bisericii, nu cei câștigați cinstit din afacerile cu cereale. Vă îngrijorează deprecierea asta groaznică. Am și comentat, sper că vă amintiți, procesul tot mai accentuat de depreciere a monedei naționale. Insul vorbea mergând cu spatele, ținându-se mereu în fața părintelui Băncilă. Oricum ar fi dat să-l ocolească, acela i se ițea mereu în față. Mergea dezinvolt, turuind, ca și cum ar fi fost teleghidat sau vedea și cu ceafa. - Cauza, contină el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
semn să plece. - Hai tataie, pași, fă pași! Las-o Baltă cu textele. Suntem lesbi, nu te-ai prins? Nu ține vraja la noi! Dacă vrei pisicuțe, du-te la fredonare peste drum, la clubul popii! ...Acum, privindu-l pe insul din fața sa, care continua să horcăie și să se agite, popa Băncilă izbucni cu năduf: - Vezi că ți-am venit de hac?! Credeai că mult o să mă mai chinui? De dimineață mă tot ispitești, da uite că acum te-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Scoase scrisoarea. Își drese glasul și dădu să rostească primele cuvinte ce-i veniseră în minte. „Provocările continuă...“ Înainte de a deschide gura, mai tuși odată. Își potrivea glasul, parcurgând încă o dată lista. Tresări. Abia atunci observă că în stânga lui un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
dublă de loțiune „Toximotrol ’93“. Dădu să-l întrebe ce caută acolo, de unde a apărut. Nu putu să deschidă gura. Rămăsese cu privirea țintuită pe mănușile aceluia, pe smocurile de păr, stălucitoare, unse cu cine știe ce uleiuri, alifii sau alte cosmeticale. Insul se grăbi și-i șopti: „ Dom Păsculescu, am delegație, ordin de deplasare, instrucțiuni scrise, punct cu punct. O mapă întreagă de documentație. Nu vă panicați. Totue la vedere. Ștampila mi-o puneți mai pe seară, la plecare. Oricum, nu cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
o dată se luminează, cum literele prind a pâlpâi fosforescente, se răsucesc, se foiesc, se-adună și se topesc deodată într-un mic pătrățel luminos din chenarul căruia clipește, ușor speriată, Reluța, nevastă-sa. N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut-o cu bună știință pe doamna Rela cu numele ei de domnișoară, Soporan. Este că nu v-ați prins?“ Chicoti amuzat necunoscutul acela, ca și cum făcuse cine știe ce ghidușie. Răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cine știe ce ghidușie. Răsuflarea lui mirosea a pucioasă, a smoală clocotită, a magmă, a apă de masă Căciulata, răsclocită, a Baltă stătută, a mâl cu lintiță putrezită, un miros de străfund de pământ. „Ce vrei domnule?“ se răsuci Păsculescu spre el. Insul însă dispăruse, de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Mai citi o dată lista aceea. Într-adevăr, a patra, era Aurelia Soporan. Privi buimac sala. Reluța murise anul trecut și nu-i pomenise vreodată că fusese pe lista aceea a lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
bătrâna să-și termine confesiunea. Mai urmărea, cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
care parcă erau cutii de chibrituri, dar piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu Scheihainimé? Nu. Cadâna adormise, cu ciorchinele pe piept și cu șalvarii învăluind-o ca un mătăsos cerșaf. Insul tot agita revista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu Scheihainimé? Nu. Cadâna adormise, cu ciorchinele pe piept și cu șalvarii învăluind-o ca un mătăsos cerșaf. Insul tot agita revista aceea, ca și cum i-ar fi făcut semne disperate cuiva să-l ia în seamă. - În fine - continuă Rafilă - , nu prea s-a s-a lămurit problema respectivă, chiar dacă oficial s-a recunoscut că puteau să fie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
calculul. Spunea că domnul Faliboga parcă... - Aha, oftă pălăriatul. A intrat în complicitate cu ticălosul acela. Trecem și pe la el, nu vă alarmați. - Un deces. I-am scris eu textul respectiv, că nu avea ochelarii la ea. Îi întinse formularul. Insul citi anunțul, privind din când în când și spre colegul său, de lângă calorifer. Acela încerca să-i treacă femeii un sac peste cap. Un sac verde, cauciucat, cu insemnele Poștei Române. - Anunțul e corect, aprobă pălăriatul. Eventual puneți între virgule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Regulamentul e că fără semnătură și act de identitate nu-l putem primi. Hai, actul l-am trecut, respectiv doamna s-a identificat cu buletinul de la populație. Dar semnătura cine să o mai dea, dacă doamna a... - Cine, îl îngână insul, strâmbând din nas. Formalismele și birocrația excesivă v-au făcut să ajungeți unde sunteți acum. Balcanisme de-astea și vă mai dați de europeni. Mai mult sigur că v-o ia bulgarii înainte. Cine să-l semneze... Și eu semnez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
unde sunteți acum. Balcanisme de-astea și vă mai dați de europeni. Mai mult sigur că v-o ia bulgarii înainte. Cine să-l semneze... Și eu semnez, dacă e necesar. Unde? Oficiantul îi arătă undeva în josul peticului de hârtie. Insul chicoti, săltând de pe un picior pe altul: - Și credeți că doamna semna cu numele ei adevărat? Știți câte pseudonime are? Toate de la Chir date: Cheramu, Vaccinela, Dondona, Vichenta, Nepansata, Scorțolina, Pontarista, Cvantumela și, printre multe altele, Tihomira Maslu... Cum s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Chir date: Cheramu, Vaccinela, Dondona, Vichenta, Nepansata, Scorțolina, Pontarista, Cvantumela și, printre multe altele, Tihomira Maslu... Cum s-a recomandat de data aceasta? - N-am reținut, șopti omul de la ghișeu. Pinocheta, parcă. Și Pancreas, după soț. - Oricum, ridică din umeri insul, totul e plăsmuire. Dar am mandatare să semnez, așa că... Își scoase mănușa. Dădu să ia un pix din borcănelul de lângă ghișeu. Întinse o mână subțire, cu degete lungi, păroase, cu unghii negre, încovoiate. - Aici? Întrebă, ciocănind cu inelarul pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
vecină cu dispăruta din agenția de publicitate, dar nu putu să identifice pe cineva anume. Toți tăceau, preocupați parcă numai de treptele pe care le mai aveau de urcat. La colțul scărilor, la etajul întâi, dinspre „Balneo-Fizeo-Trapie“, lângă telefon, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, îi făcu vesel semn cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. „Stai că vin“, parcă i-ar fi spus insul acela. Îl privi nedumerit. Nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
întâi, dinspre „Balneo-Fizeo-Trapie“, lângă telefon, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, îi făcu vesel semn cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. „Stai că vin“, parcă i-ar fi spus insul acela. Îl privi nedumerit. Nu-l cunoștea. Acela împunse aerul cu revista spre el, făcându-i semn să nu se grăbească, să aibă răbdare, că vine și el acuși. Îi făcu semn să privească coperta revistei. Nu desluși decât titlul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-i fi vorbit. Îi părea de rău. Nu înțelegea ce fusese în capul lui de se ferise s-o oprească. Se răsuci iar, să o mai caute în mulțimea bulucită de-a lungul scării. Atunci îl zări și el pe insul de la telefon. Cocoțase revista pe telefon. O recunoscu imediat: Flacăra, numărul acela din preajma Festivalului din ’53, când îi puseseră fotografia pe prima copertă, după ce câștigase concursul de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de-a lungul scării. Atunci îl zări și el pe insul de la telefon. Cocoțase revista pe telefon. O recunoscu imediat: Flacăra, numărul acela din preajma Festivalului din ’53, când îi puseseră fotografia pe prima copertă, după ce câștigase concursul de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia, n-a mai putut aștepta. M-a lăsat pe mine să-i țin rândul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
s-o iei pă coana... Adică pă doamna. Scoase o sută. Șoferul luă banii, mai privi lung spre cei doi, ridică din umeri, ocoli mașina prin față și dădu să intre la locul lui. Pe scaunul lui stătea însă un ins slab, înalt, cu un fel de redingotă, cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
că nu mai știa cu ce să se îmbrace. La unsprezece avea întâlnire la terasa de la Operă cu Adina, sora lui Stelian, văduvă și ea, în relație acum cu un directoraș de pe la o firmă de comerț, unu Țongu, cam grobian insul, dar care mai să-și lase nevasta pentru zurlia de cumnățică. Persianei puțin îi păsa. Îl avea pe Verginel Țențu. Marele Verginel, omul și mai marelui Aulius Chiosea-Furnal. Se înțelesese cu Adina să mergă la avocat, la maestrul Pârțângău, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]