7,663 matches
-
acest scop, partidul se organizează pentru a face educațiunea politică unitară a membrilor partidului în vederea de a alcătui programul conform cu nevoile țării. [...] O activitate organizată este superioară unei improvizațiuni, unei executări instructive sau lăsate cu totul norocului. Oragizarea reprezintă civilizația, instinctul și norocul călăuzesc animalele și oamenii inferiori. În asemenea condițiuni un partid politic devine un laborator, în care toate nevoile generale sunt examinate, studiate pe bază de documente. Dar partidul politic nu este numai un organism [...] de cercetări sociale. Partidul
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
dependentă): prima este natura umană într-o reprezentare generică, iar a doua se referă la personalitatea și, pornind de aici, deciziile liderilor considerați individual. Identificarea cauzei evenimentelor internaționale în natura umană pornește de la asumpția că politica internațională este finalmente expresia instinctelor umane în general, dincolo de diferențele specifice dintre indivizi și de contextul temporal sau spațial particular. Prezumția metodologică a acestei explicații este analogia dintre individ și stat, conform căreia statul se comportă în arena internațională precum un individ în starea de
RELATII INTERNATIONALE by IONUŢ APAHIDEANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1508]
-
rigorile tehnicii să lucreze a la prima, acuarelistul face din graba cu care surprinde identitatea unui efect, jocul impresiei. Ochiul surprinde ansamblul iar sufletul detaliile. Acuarelistul nu are cum să mizeze pe construcție atent și îndelung elaborată, ci doar pe instinctul de a surprinde din verbiajul spontan al liniilor dinamice tensiunea unui cadru și amplitudinea unui sentiment. Tușe largi, generoase, suprapunerile sau juxtapunerile fac din fantezie un elogiu adus realului . Prin lucrarea în priză directă, izbutește ritualul unei reverențe adresată Memoriei
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
vedeau În sacrificiu o dovadă a „primitivismului” și a sălbăticiei specifice societăților non-moderne. Pentru Freud, manifestările religioase și cele neurotice au numeroase elemente comune: sunt repetitive și ritualizate, se nasc din și generează sentimente de vinovăție, sunt Întemeiate pe represiunea instinctelor fundamentale. De asemenea, Freud era convins că: a) evenimentele din copilărie explică comportamentele din perioada adultă; b) Între evoluția umanității și evoluția, dezvoltarea individului există o omologie profundă, astfel Încât anumite elemente aparte din copilăria individului pot explica elemente necunoscute din
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și tatăl hoardei, deoarece el controla atât distribuirea hranei, cât și accesul la femei. Copiii săi, adică ceilalți masculi, aveau atât sentimente de mulțumire (pentru că el le garanta securitatea și hrana), cât și de nemulțumire (pentru că nu le permite satisfacerea instinctelor, mai precis accesul la femeile din hoardă). O asemenea configurație istorică este analoagă cu ceea ce psihanaliza dezvăluie ca un dat universal al subconștientului masculin: complexul lui Oedip. Acesta ar exprima frustrările băiatului care Își dorește mama (ca un ecou sexualizat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
oricărei psihonevroze (S. Freud, 1991, p. 139). Amestecul de venerație și frică a fost rupt Într-o scenă care (după Freud) se va fi repetat de mai multe ori, În diferite hoarde, În trecutul primordial: pentru a-și putea satisface instinctele sexuale, copiii s-au unit, și-au atacat tatăl, l-au omorât și, adaugă Freud, fiind canibali, l-au și mâncat. Sentimentele de eliberare și satisfacție (au scăpat de tatăl dominator și au putut să Își astâmpere dorințele sexuale) au
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
colindă prin păduri și vânează, iar femeile stau „acasă” și se ocupă de protejarea și hrănirea copiiilor (1983, pp. 16-17). Deoarece uneltele și abilitățile tehnice create de oamenii primitivi sunt legate de sporirea eficienței În vânătoare, omul va perpetua astfel instinctele agresive de tip animalic: „Drept urmare, chiar de la primele Începuturi, autodistrugerea a fost o amenințare pentru rasa umană” (W. Burkert, 1983, p. 18). Această amenințare este rezolvată cu ajutorul unui sistem biologic - redirecționarea -, dezvoltat apoi prin mijloace culturale. Burkert preia ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
interpretat de Bahtin ca o „victorie a josului material corporal”, adică, În plan social, o victorie a claselor populare În fața elitelor dominante, iar În plan metafizic, o victorie a energiilor vieții În fața constrângerilor derivate din structura socială. Etalarea neinhibată a instinctelor ar exprima, În ochii savantului rus, „caracterul filosofic al obscenității”, capacitatea gesturilor și formulelor verbale care afirmă neîngrădit supremația plăcerilor sexuale și alimentare (și a transgresiunilor către plăcerile interzise) de a dezvălui viziunea despre viață și moarte a omului simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
după experiența schimnică, moment celebrat și de drama Zamolxe. Aici apare pentru întâia oară un aspect caracteristic al liricii lui B., „panismul”. E sentimentul de beatitudine cosmică a naturii, care își trăiește, calmă, darnică, senină, surdă la orice întrebare, strictul instinct vital, într-o eternă vară, când dogoarea ei blândă, adormitoare topește ierburile și vietățile laolaltă, dăruindu-le o pace universală, bucolică, anonimizantă. E practicat în Pașii profetului un lirism extatic, de identificare cu sevele solului, cu holdele aplecate sub greutatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
2. Semnul lui Caragiale"/ 21 Capitolul II. COMICUL O ENIGMĂ? / 29 2.1. Scurt istoric al contribuțiilor teoretice / 29 2.2. Genul proxim și diferența specifică / 33 2.3. Invariant și variante (Tipologia comicului) / 37 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental / 41 Capitolul III. COMICUL CARAGIALIAN ȘI POSTCARAGIALIAN / 51 3.1. Modul satiric / 52 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric / 53 3.3. La vremuri noi, măști comice noi / 61 3.4. Modul parodic / 68 3.5
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în Boborul imprevizibila trecere din zonele spiritului în sfera materialității, ilustrează ideile bergsoniene despre comic. În acest context, Loredana Ilie avansează un nou concept operațional. Gândul formulat de Paul Zarifopol: Caragiale deține "vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental" este transformat într-o edificatoare constantă a creației și a personalității caragialiene. Simțului comic îi este alăturat absurdul existențial. Incursiunea în apele specioase ale noțiunii are o "lacună". Absurdul nu se corelează exclusiv cu "o vădită criză a lumii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fost înzestrat cu "simțul comicului", cu aptitudinea de a imprima unui gest aleatoriu, unui incident oarecare, unei fizionomii sau intenționalități artistice semnificație comică, printr-o "răsturnare axiologică", în direcția minimalizării, ori a supralicitării valorice a insignifiantului. Asociat cu reiterarea ridicolului, instinctul comic exprimă distanțare, răceală afectivă, atitudine critică, spirit justițiar. Râsul lui Caragiale este corectiv, exprimat diferențiat în funcție de dimensiunile intrinsec specifice, cu bonomă înțelegere, cu răbufniri sarcastice, cu malițiozitate sau cruzime. Coroborând opiniile formulate de Șerban Cioculescu, Șt. Cazimir ș.a., Loredana
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt simple greșeli de vorbire", ci "erori de judecare și raționare, așadar deficiențe de natură logică...". Printr-un discurs metatextual, alcătuit din aglomerări de clișee lirice și narative a argumentat cum nu ar trebui să se scrie. Simțul comicului ca instinct nativ, modurile comice, absurdul comic configurează detașarea creației caragialene de sub rigorile tradiționalismului și intrarea în spațiul perenității, prin deschiderea unor inedite căi de acces spre realitatea extralingvistică: "lista telegramată", colajul, autoreferențialitatea, mixarea registrelor stilistice, cuplurile comice, noncomunicarea. Criticul I. Constantinescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
numesc, în acest caz: comic de tip Aristofan, comic molieresc, comic beaumarchaisian, comic ubuesc etc. Așa cum va reieși din următoarele capitole ale prezentei lucrări, "inefabilul" caragialian va amprenta decisiv toate manifestările literare ale comicului românesc. 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental Incursiunea rapidă pe un traseu diacronic pe care s-au putut marca zonele de răscruce a nenumăratelor teorii, precizări și încercări de definire și clasificare a fascinantului fenomen, gen sau concept al comicului, riscă să devină nu doar monotonă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comicului primește exemplificări concludente prin opere integrate acestui gen pe baza unor trăsături estetice revelatoare. Opera unui comediograf prin structură, așa cum a fost Caragiale, despre care Paul Zarifopol nota memorabil că deține "vocația râsului ca artă și simțul comicului, ca instinct fundamental"49, suportă examenul tuturor formulărilor determinative ale comicului, ilustrând la fel de adecvat cele mai divergente aspecte examinate, ca dovadă a polivalenței elementelor de construcție a textului său. Mai mult decât atât, o astfel de încadrare a operei sale în șabloanele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie cât mai sus, distincție fară merit, avere fără muncă, pofte fără sațiu roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niste vrăjmași de moarte.[...] Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă la Caragiale nu doar în instinctul ludic deformator, ci și în demersul critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul sau parodistul are "rol de oculist", cum nota Al. O. Teodoreanu, pentru că "el ne prezintă o lentilă măritoare cu ajutorul căreia să putem urmări ceea ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
capodoperei caragialiene este vechiul politicianism liberal"13. Desăvârșit cunoscător al operei și al omului Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental"15, Zarifopol aduce o contribuție crucială și în problema esenței personajului comic caragialian: "Potrivit predilecțiilor pentru vechi metode dramatice ori narative, Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar excepționala lui capacitate de observare le-a făcut
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe un plan superior de către Mircea Eliade, prin includerea unei neașteptate dimensiuni metafizice în caracterul personajului de această factură. Dacă la mediocrul Nae, iubirea simultană a două femei e un simplu capriciu aparent periculos, un viciu care-i stimulează șiretenia instinctului de conservare, la cerebralul Pavel Anicet din Întoarcerea din rai, divizarea pasiunii între Una și Ghighi echivalează cu pierderea unității sinelui prin scindare, este deci generatoare de o suferință percepută acut de lucid ca înrobire a sufletului, ca istovire și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
parodie, comună atât lui Caragiale cât și lui Urmuz, germinează însă din fonduri motivaționale similare doar până la un punct și conferă instrumentarului parodic funcționalități diferite. În acest sens, așa cum notam în capitolul corespunzător, motivația actului parodic rezidă la Caragiale în instinctul ludic, asociat demersului critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul și parodistul au "rol de oculist", așa cum nota Al. O. Teodoreanu, sau de "oftalmoftolog", cum remarca printr-o ingenioasă invenție terminologică Vasile Gogea, pentru că "ne prezintă o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ambiguu și deschis, formula ideală pentru artistul doritor să-și verse în text umorile alimentate de conștiința succesoratului"43. Motivația interioară a actului parodic și a exercițiului de pastișare este extrem de variată în cazul lui Mircea Horia Simionescu: de la simplul instinct ludic, până la vădita intenție desacralizatoare, prin demontarea și reasamblarea în răspăr a mecanismelor specifice diverselor tipuri de scriitură (exegetică, lexicografică, filosofică, epistolară, picarescă etc.). Se bănuiește, însă, mai mereu, orgolioasa dorință de probare a virtuozității, a capacității de abordare dezinvolte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ceasuri, cu ochii Încă cârpiți de somn, privesc pe geamul aeronavei. Mijesc zorii purpurii și soarele molatic se grăbește să-și părăsească culcușul nocturn pentru călătoria milenară pe bolta cerească. Ca la comandă Începe foiala În avion, copii scâncesc din instinct, pe jumătate 164 buimăciți de somnul neîmplinit, părinții Își Împart sarcinile pentru Îmbrăcatul odraslelor și servirea micului dejun. Doamnele Își refac fardurile În fața oglinjoarei pe care o scot discret din poșetă și adaugă puțin ruj pe buze, domnii Își aranjează
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
este, în sfârșit, „vocea lui Dumnezeu”, expresie care trimite la o temă de inspirație augustiniană, și anume conștiința ca voce a lui Dumnezeu în noi. Pentru a prezenta concepția sa despre conștiință, vorbește despre un anumit presentiment al sacrului, un instinct spiritual - așezat în intimitatea omului - care permite să recunoască și să îmbrățișeze imperativul religios. În acest mod, ea este accesibilă fie pentru cei care gândesc și acționează ca și cum nu ar fi nimic obiectiv în cadrul religiei, fie acelora pentru care conștiința
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
putea face abstracție în antropologia sa fenomenologică. În această ordine se încadrează evaluarea atentă a intelectului uman. El evaluează intelectul ca pe o „boală a spiritului”, care funcționează ca o „specie de remediu” pentru existența omului, exaltă în schimb rolul instinctului înțeles ca o „formă specială a spiritului”. Neîncrederea evidentă în intelect îl conduce să afirme că: „Intelectul nu este o virtute originară, ci numai urmarea unei lipse imaginare: el este virtutea unei lipse! Precum unealta este în sine însăși un
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și s-a format, înainte de toate, ca urmare a unei întreruperi și a unei destabilizări a dezvoltării pur vitale, la fel intelectul, care asumă diferitele «cazuri» în reguli generale prin calcul, se grăbește să prevină viața, este un surogat al instinctului care a slăbit sau care oricum a devenit nesigur”. Scheler admite o cale de ieșire care este în măsură să justifice opera intelectului, adică civilizația. Se observă că filosoful din Monaco di Baviera întreprinde o adevărată și rigidă cercetare științifică
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]