7,774 matches
-
sub aparența realului în lumea suprarealistă în care am fost condamnați să trăim. Iași, decembrie 2014 2009 1 ianuarie 2009 " Sunt scepticul de serviciu al unei lumi în agonie" scria Cioran, la finele deceniului al optulea, în ale sale, ultime, Mărturisiri și anateme. Nu era aici doar o figură de stil, o înfloritură paradoxală, o marcă stilistică a celui care își pusese de câteva decenii limba sa naturală "la păstrare" (în stand by am spune astăzi) pentru a reinventa, strălucit, limba
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de sine superioară, care ne îndeamnă să "iertăm greșiților noștri", pe care numai adevărații creștini o pot pune în operă. În opera unui vieți trăite întru adevăr, cu intensitate și credință. Dați-mi voie, deci, să pun sub semnul său mărturisirea de credință din acest an: Hristos a Înviat! 8 aprilie 2010 Am mai vorbit în acest colț de pagină despre sentimentul sufocant de revoltă pe care justiția românească post-decembristă îl iscă în inimile oamenilor normali. În ciuda aparențelor, îmi măsor, de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
că voi comite o impietate amintind aici cu precădere despre destinul literar al lui Valeriu Anania, cel care a învățat, de la Arghezi, meșteșugul de a lăsa cuvintele să dospească în tainițele minții până când inima le va scoate la iveală prin mărturisirea scrisă, maturate, zemoase, pline de sens, mirosind a lemn prețios și strălucind molcom în noapte. Opera sa literară, vastă, neomenească, greu de cuprins (în închisoare a memorat zeci de mii de versuri compuse de el, din care a alcătuit apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
spusese, apoi Îl privise, atentă, la pândă, până când el, după o pauză scurtă și tăcută, schimbase vorba. Și, totuși, ideea trezise În Faulques - și Încă mai trezea - o furie interioară rece, irațională și inexplicabilă. Niciodată nu menționase cu glas tare mărturisirile ei, nici nu vorbise despre propriile-i experiențe, cu excepția unor glume ori comentarii Întâmplătoare; ca atunci când, observând că ea era clienta cunoscută a unora dintre cele mai bune hoteluri și restaurante europene și newyorkeze, Faulques menționase, batjocoritor, că și el
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
prefața oricare dintre cărțile sale, S. simțea nevoia unor delimitări menite să îi configureze o poziție aparte în cadrul genului. Excedat de agitația derizorie a unor colegi de generație, ce se lăsaseră - după opinia sa - într-atât acaparați de o insignifiantă „mărturisire de sine”, încât nu mai aveau „ochi pentru prezent”, tânărul romancier ținea să se smulgă din acest climat de „apatie” printr-o mai decisă atașare la idealurile unei literaturi cu tradiție, mereu angajată, „mereu în campanie pentru viitor”. Reacție salutară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
un moment În care literatura autobiografică a atins o culme a popularității și, de ce nu, chiar a valorii estetice. Invazia masivă de jurnale, memorii, autobiografii răspunde În primul rând unei nevoi psihologice: o nevoie de exhibare a eului adânc, de mărturisire și de confruntare cu un nevăzut alter-ego, presimțit Între necunoscuții cititori ai acestui fel de literatură. Preocuparea estetică e vizibilă abia Într-a doua instanță, când barierele de comunicare au fost Înlăturate. Abia atunci, după ce tensiunea luării În posesie a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
urmă, o aură a mecanicității actului suicidar În sine. Repetitiv și halucinatoriu, jurnalul sinucigașilor e Însă arareori unitematic. La o lectură normală, sinuciderea nu e - nici la Virginia Woolf, nici la Pavese, nici la Drieu la Rochelle - subiectul exclusiv al mărturisirii. Aceasta are mai degrabă rolul unui suport, al „suveicii” atât de dragă structuraliștilor, care „țese” un text al dispariției tocmai prin paradoxul creării unei armături de cuvinte ce alcătuiesc mărturisirea cotidiană. Abia desenul din covor și lectura direcțională atestă prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la Pavese, nici la Drieu la Rochelle - subiectul exclusiv al mărturisirii. Aceasta are mai degrabă rolul unui suport, al „suveicii” atât de dragă structuraliștilor, care „țese” un text al dispariției tocmai prin paradoxul creării unei armături de cuvinte ce alcătuiesc mărturisirea cotidiană. Abia desenul din covor și lectura direcțională atestă prezența obsesiei suicidare, răspândită, de regulă, În doze suportabile În materia nimicurilor semnificative care alcătuiesc substanța obișnuită a jurnalului intim. Exacerbarea acestei teme ori centrarea exclusivistă, isteroidă, asupra ei ar transforma
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
luminozități doar aparent benefice ordonează cele două tendințe, simultane și contrarii, ale jurnalului intim: autodezvăluirea și auto-camuflarea23. Nimeni și nimic exterior nu-l Împinge pe scriitor să-și dezvăluie intențiile sinucigașe. După cum nici o forță nu poate reprima Înfricoșătoarele mecanisme ale mărturisirii. Scriitorul sinucigaș suferă Întotdeauna de sindromul Dostoievski și de fatalitatea mărturisirii, de o perversitate continuă a voinței. Paradigma Werther și paradigma Freud Dar nu relativizează mărturisirea ireparabilul presimțit În orice act sinucigaș? Nu risipește notația jurnalieră (seacă, parțială și, de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ale jurnalului intim: autodezvăluirea și auto-camuflarea23. Nimeni și nimic exterior nu-l Împinge pe scriitor să-și dezvăluie intențiile sinucigașe. După cum nici o forță nu poate reprima Înfricoșătoarele mecanisme ale mărturisirii. Scriitorul sinucigaș suferă Întotdeauna de sindromul Dostoievski și de fatalitatea mărturisirii, de o perversitate continuă a voinței. Paradigma Werther și paradigma Freud Dar nu relativizează mărturisirea ireparabilul presimțit În orice act sinucigaș? Nu risipește notația jurnalieră (seacă, parțială și, de cele mai multe ori, criptică) tensiunea presupusă de actul atât de radical? În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
să-și dezvăluie intențiile sinucigașe. După cum nici o forță nu poate reprima Înfricoșătoarele mecanisme ale mărturisirii. Scriitorul sinucigaș suferă Întotdeauna de sindromul Dostoievski și de fatalitatea mărturisirii, de o perversitate continuă a voinței. Paradigma Werther și paradigma Freud Dar nu relativizează mărturisirea ireparabilul presimțit În orice act sinucigaș? Nu risipește notația jurnalieră (seacă, parțială și, de cele mai multe ori, criptică) tensiunea presupusă de actul atât de radical? În deznădejdea Înecată În bântuirea cinematografelor de cartier, a lui Cesare Pavese, În reveriile Îndoliate ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două decizii contrarii: la o extremă, dorința inconștientă a mărturisirii, la cealaltă, decizia irațională de a Înceta brutal orice relație cu existentul. O chestiune care obsedează pe mai toți analiștii sinuciderii este paradoxul În care se situează sinucigașul: Într-o percepție nemediată, pe tot parcursul hotărârii de a-și lua
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ispitei de a părăsi În mod brutal lumea. Temele macabre Orice sinucidere e dublată de un story, de o pregătire teoretică, de un antrenament al imaginației care Îngăduie ca ea să fie citită ca un text literar. Gesticulația amplă, acutele mărturisirii, Întrețeserea de avânturi și căderi, isteria deciziei și apatia răzgândirii alcătuiesc un scenariu pe cât de contradictoriu, pe atât de apropiat de regulile textului literar. Dramatismul jurnalului intim nu decurge numai din expunerea nudă a Întâmplărilor trăite sau doar văzute de către
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și inconștient, el acționează asemeni unui regizor, trecând Înspre simbol și construcție mentală, ceva ce nu e, În fond, decât reziduul unei existențe destinată sacrificiului. Ordonându-se În jurul temei sinuciderii, jurnalul intim al sinucigașului reduce actul mecanic și continuu al mărturisirii la o simbolistică ale cărei sensuri pot să scape chiar și autorului. Personaj al propriei sale drame, scriitorul Încarcă de sensuri un univers pe care, paradoxal, Îl visează diminuat la elementaritatea gesturilor primordiale. Viața și moartea „conviețuiesc”, dacă se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea spune Unamuno. Sinucigașul e predispus la mărturisire, iar actul fatal a Însemnat epuizarea ultimei posibilități de a găsi canalele comunicării. Articolul din Enciclopedia iluministă explică sinuciderea În termeni pe care avea să-i reia mai târziu Durkheim, extinzând investigația sociologică până la ultimele consecințe. În Anglia, susțin enciclopediștii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ca un exercițiu literar, confesiunea accentuează criza și modifică termenii conflictului eu - creativitate. În toate textele intime ale sinucigașilor există o bucurie a revoltei, o jubilație perversă În fața imperfecțiunii lumii. Cu puține excepții, punctele de plecare sunt incerte, iar drumul mărturisirii avansează printr-o ceață densă, tărâm al tuturor incertitudinilor - cu excepția uneia: a timpului ireversibil. Scriitorul știe că nu mai există loc de Întoarcere, că odată ce a avut curajul să-și mărturisească În scris intențiile, o va face și În faptă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Napoleon, Cezar și Alexandru (mort la bordel), țin să spun că-l disprețuiesc pe Isus, ceea ce e mai bine decât a-l urî. Această umanitate nu mai e la Înălțimea neantului. Căzut dincolo de orice limită a rezonabilului, el mai face mărturisirea Înfricoșătoare că numai frumusețea morții Îl poate răscumpăra pentru urâțenia felului În care a trăit. Urâțenie provenită și dintr-o rea cunoaștere a spiritului germanic. Nu vorbește nici limba germană, iar elecțiunile afective ale spiritului său l-ar fi Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ar fi total sordide, și moartea ar semăna atât de puțin cu Încoronarea relativ ascetică și mistică pe care sunt pe cale s-o Întrezăresc În studiile mele religioase. Ultimii doi ani În care Drieu la Rochelle scrie jurnal abundă În mărturisiri pline de violență. El nu se sinucide pentru că, aflat Într-un moment de criză, nu mai e În stare să discearnă Între bine și rău, Între disperare și speranță. El hotărăște să moară pentru că idealul său existențial - ce poartă dublul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
clipa În care am fost concepută am fost predestinată să-mi Înmugurească sâni și ovare, iar nu un penis și scrot; și ca Întreaga mea arie de acțiune, gândurile și sentimentele să-mi fie rigid circumscrise ineluctabilei feminități. Această brutală mărturisire nu e, În nici un caz, circumstanțială și unică. Ea e doar partea vizibilă a unei drame pe care Sylvia Plath a purtat-o cu sine Întreaga viață. Condiția de femeie i se pare frustrantă prin Însuși setul de interdicții pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sexuale vorbește despre relativa Îndreptățire de a stabili regularități și similitudini. Încercările de cuantificare sunt, așadar, sortite eșecului nu numai de la autor la autor, ci și În interiorul evoluției aceluiași scriitor. Cu atât mai mult cu cât relația dintre mărturisitor și mărturisire e strict controlată de arhitectura interioară a edificiului ce se construiește pe măsura derulării scenariului confesiv. N-a scăpat, de altfel, nici unuia dintre analiștii domeniului coté-ul sexual al oricărei activități intimiste. Complicitățile, rețeaua de mici și trainice secrete, tensiunile rezolvate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
extremă fidelitate, dar și cu un surplus - ce provine din Însăși mecanicitatea Înregistrării - care le sporește misterul. Prin definiție, intimul e inviolabil. Din acest motiv, jurnalele destinate publicării Își pierd atributul fundamental, riscând să intre În categoria confesiunii jurnalistice, a mărturisirii ori a simplelor dări de seamă. Cel puțin pentru o vreme, jurnalul e obligat să-și apere secretele, stabilind o regulă a jocului În care pudoarea, secretul, rezistența la tentațiile dezvăluirii alcătuiesc un sistem de minime reciprocități care ajută la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de seamă. Cel puțin pentru o vreme, jurnalul e obligat să-și apere secretele, stabilind o regulă a jocului În care pudoarea, secretul, rezistența la tentațiile dezvăluirii alcătuiesc un sistem de minime reciprocități care ajută la fluidizarea Înțepenitelor mecanisme ale mărturisirii. Altfel spus, scriitorul e obligat să scrie cu gândul că rândurile sale vor rămâne În perpetuitate adresate unui singur destinatar - autorul Însuși -, ori că ele vor ieși la lumină suficient de târziu pentru ca tensiunea existențială pusă În ele să fi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
brută a unui posibil discurs despre sine, este imediat depășită de frământarea, de tensiunea indusă de recontextualizare ori, mai exact, de găsire a unui context, pentru o sumă de fragmente pe care nu părea să le unească decât voința de mărturisire a autorului. Cum ideea de intimitate o sugerează, În mod constant, pe aceea de inferioritate, discuția poate și trebuie redusă la individ și la propria sa interioritate. Adică la corpul uman. Adică la creier. Dar această „autarhie narcisică” (după cum o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de propria sa substanță. În acest imperiu al democrației... involuntare, rearanjarea temelor, a subiectelor și a obsesiilor Îngăduie instituirea unor relații În care lucrurile obiectiv grave se așază firesc alături de cele evident frivole. Or, tocmai alternanța aleatorie, combinațiile șocante Între mărturisirea plină de tensiune și Înregistrarea aproape mecanică a detaliilor intrate În seria banalului constituie forța de expresivitate a intimității. Când s-a vorbit de „trivialitatea jurnalului intim”26, se făcea, desigur, referință la disprețul acestuia față de stabilirea unei linii de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Creat de intimitatea autorului cu propriul scris, el nu va anihila Însă În totalitate sentimentul, care face din spațiul intim un spațiu de concentrare și captare a energiilor subconștiente ale autorului. Așa după cum corpul se „mulează” pe Îndatoririle cotidiene ale mărturisirii (ori doar ale consemnării seci a programului cotidian), la fel acesta va imprima propria structură jurnalului ca formă literară În curs de constituire. Pentru Eric Marty, exeget scrupulos al lui Gide și student preferat al lui Barthes, Intimul este „dezvăluirea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]