8,125 matches
-
tovarășul Amariei va fi dat afară? Nu era deloc greu să ne dăm seama de asta, voi surîde eu.) Mă înclin în fața secretarei, îi spun un "sărut mîinile!", apoi ies, copleșit de acea stare sufletească pe care o are omul obosit de lupta cu valurile. "La naiba toată zbaterea mea pentru un lucru așa mărunt: o garsonieră! Avea dreptate inginerul Florea: un lucru de nimic! Mă duc să mă îmbăt! Vreau să mă fac criță, să ies din crîșmă rezemîndu-mă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
varză?!... Ducă-se dracului literatura!! La dracu pasiunea mea pentru pagina albă, așternută în față, în ceasurile tîrzii, de după miezul nopții!... Cafea și vodcă inima slăbită, nervii tociți... De ce să-mi transpire, noaptea, degetele pe creion, cînd pot să-mi obosească brațele în jurul unui mijloc de femeie?! Ce-ai făcut din mine, Doamnă Ana?!... mă trezesc oftînd cu glas tare. Tot mîrțoagă am rămas, într-un grajd de confort cinci", îmi spun cu durere. Am cîteva mii de lei, cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai văzut undeva, l-am mai întîlnit cîndva; îl simt purtat în amintire..." Nu știu, doamnă, repet eu invariabil. Degetele mele i se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au rămas întredeschise, gata să surîdă din nou, iar ochii, obosiți de privit în tavan, i se închid cu o mișcare lentă a pleoapelor, împreunînd genele răsfrînte. "Parcă-i o păpușă! mă înfior eu, privind-o. De ce să...?!..." "La dracu!... Trebuie să fac ce mi-am propus! M-am săturat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
salopetă nu-i pentru "doamne", chiar dacă ar fi o salopetă de șef de secție. "Doamnele" stau în birouri, ca tine. Acasă își permit să țină servitoare, iar cumpărăturile și le fac la punctul alimentar special amenajat pentru ele, să nu obosească stînd la coadă, alături de clasa muncitoare... Ai să regreți, Mihai! Brîndușa mă așteaptă cu... Sigur! exclam eu cu toată gura, fără să-mi pese că aș putea fi auzit. Acum nu vă mai doare soarta combinatului, nu vă mai doare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tace. Domnul Luchian, care luase mașina de calcul sub braț, se întoarce la birou. Nu mai duc mașina la contabilitate, că nu-i mai prind, zice băgînd mașina în dulapul din spatele său, pe care îl încuie și-l sigilează. Ești obosit tare? mă întreabă el, apoi își rotește privirea peste ceilalți. Închipuie-ți, rîde Graur, de vreme ce n-a dormit acasă... Hai să mergem, devine Graur serios, oprindu-i pe ceilalți din rîs, dacă scăpăm autobuzele, stăm mult și bine în stație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să țipi. Ce-i între tine și Brîndușa?! De unde poate ști cu siguranță că ai fost la mine în cameră, de unde?! Dacă voi vă scoateți ochii reciproc, eu ce vină am?! De ce mă implicați în...?! Așa-i, Cristina, murmur eu obosit. De ce să fii implicată, mai ales că tu nu ai nici o vină... Brîndușa ți-a cerut o declarație, în care să spui că m-am purtat vulgar cu tine. Dă-i-o, Cristina, dă-i-o! Du-te la ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
va extinde cu o linie de fabricație pentru filamentele de douăzeci, aflate acum în studiu, și operatorii dau din cap mulțumiți. Îi salut, ducîndu-mi mîna la cască și plec. Urc încet spre birou, ținîndu-mă de balustrada scării. Sînt atît de obosit, că, dacă n-ar fi Livia, care mă așteaptă, m-aș întinde pe birou și-aș dormi tun pînă mîine dimineață. Strănut mereu, iar mușchii spatelui mă dor tot mai tare. De artroza mea nici nu-mi mai pasă; cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
începe femeia pe un ton ferm, luați-mi telefonul cum vreți, eu însă vreau să fiu cu sufletul împăcat... Toți vreți să fiți cu sufletul împăcat! exclam eu încet, cu durere. Poftim?! Nimic, continuați; fiți cu sufletul împăcat... Hm!... Sînteți obosit... Un moment, vă rog! îmi spune, schimbînd tonul. Aud în telefon o ușă închisă, iar undeva, în depărtare, o femeie întrebînd ceva. Da-da, e bine. Nu-l mai înțepați; băgați-i vitaminele în perfuzie, o aud vorbind pe femeia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd a zis: "o să plece, altă soluție nu are". Dacă-i pe-așa, devine femeia gravă, conducerea combinatului și ceilalți mai mari vor afla și punctul meu de vedere! Nu vă mai rețin, domnule Vlădeanu. Mi-nchipui că sînteți tare obosit. La revedere! Sărut mîinile! Imediat, aud tonul de oraș în receptor, semn că femeia a închis telefonul. Închid și eu telefonul. Mai citesc o dată biletul Cezarei, strîng din umeri ca la un lucru care nu mă privește, îl împăturesc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu meriți! Mă consolasem la gîndul că i-ai pus poalele în cap lui madam Roman... Totuși, hai la crîșmă! Îl prind de braț prietenește: Nu pot, zău! Mă așteaptă prietena. Dacă te iubește, o să-ți ierte un chef. Sînt obosit, și gripa asta... Vă așteaptă și pe dumneavoastră doamna... Din fericire, nu mă mai. Cum așa?! Femeile au simțul șobolanilor: părăsesc corabia imediat ce-o simt scufundîndu-se... Eah!... Hai, domnule, să bem! Măcar un pahar... Nu pot, zău! Altă dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu ochiul prin case străine? Lasă băiatul în pace, îi zice Petre. Salut, Mihăiță! Cum s-a încheiat? Bine. Mulțumesc de ajutor! Mie nu-mi mulțumești pentru bilet? rîde Cezara. Ba da. Urcă pînă la noi! mă invită Petre. Sînt obosit. Hai, Mihăiță, avem în cuptor o plăcintă cu nucă, Cezara face acum una cu brînză... Am și-o sticlă de vin... Mulțumesc, Petre! Aș veni, dar... Refuzi tu un pahar și o plăcintă?! se miră Petre. Lasă-l, că-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și-mi iau fisa. Nu! Beția nu-i o soluție", îmi zic și plec spre complexul alimentar, care-i deschis pînă la ora unsprezece noaptea, să-mi iau ceva de mîncare. De altfel, cred că și Don Șef e foarte obosit și-apoi, dacă m-a invitat la băut atunci, în mașină, a făcut-o pentru că se crease o atare situație, sînt sigur însă că nici el nu voia neapărat să bea. Azi, cînd i s-a făcut rău, mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aproape tot și-am rupt un braț de flori. Cînd m-am dus cu florile la mama, am găsit-o dormind cu obrazul pe pieptul tatii. Tata o strîngea cu brațul stîng, în timp ce brațul drept îi stătea pe lîngă corp, obosit de mînuit coasa. Cînd să plecăm, tata mi-a spus să merg înainte. El a reținut-o pe mama și a îmbrățișat-o lung, așa de lung că eu m-am întrebat mulți ani ce înseamnă asta. Mama i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce înseamnă asta. Mama i-a rîs cu toată gura, apoi m-a luat de mînă și am plecat spre casă. Doamne, ce fericită era mama!... Năframa ei albă parea că plutește în văzduh... Cînd i-am spus că-s obosit, m-a luat în brațe și m-a dus așa, strîns, sărutîndu-mă din cînd în cînd, pînă am ajuns sus, pe deal, lîngă sat... Erau doi țărani săraci, într-o casă cu pămînt pe jos, dar erau atît de bogați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea de scris, cu mîinile rezemate de spătarul fotoliului și cu privirea ridicată spre ramul cu flori de magnolie. Cobor încet din pat, rămînînd mult timp în picioare în spatele ei, incapabil să spun ceva, ori să fac un gest. De obosit ce sînt, nu pot decît să mă întreb dacă, într-adevăr, Teona e aici, ori am eu halucinații... Teona, șoptesc eu, atingîndu-i brațul. Teona tresare și se întoarce domol către mine. Scutură din cap cu mîndrie, își trece maiestuos vîrful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ascultat jurnalul la radio, apoi am cinat împreună - supă de roșii, salată de vinete, varză cu roșii, brânză și struguri; pâinea încă mai era caldă. Am fumat împreună, el - pipă, eu - cele două țigări. Pe urmă a plecat, că era obosit de atâta alergătură prin oraș. Mâine are să aducă, sper, haine pentru Șucuran ca să-i completăm garderoba pe care am cercetat-o astă-seară, după plecarea lui Shaga: trei rochii frumoase, două superbe compleuri, fustă cu bretele și bluză, „bocanci“ Lapaut noi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă duc de dimineață la obor după ouă și unt. Azi la ora cinci eram acolo, lângă casa lui Iancovescu, dar m-am întors la ora nouă cu mai nimic, niște smântână, niște caș proaspăt și șase ouă. M-a obosit îngrozitor. M-am dus pe plaja mică; ajutată de Șucuran, mi-am pus cortul. Irène și inseparabila ei Mirona au venit să-și lase lucrurile, apoi au plecat și am revăzut-o pe Irène astă-seară la 9. După-masă am stat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
embrie], să pot face provizii. Chestiunea Curti s’a tranșat; Chirana a găsit gazdă împreună cu Iani și Gheorghe!! La o macedoneancă, la mahala. Nu știu dacă am să pot să rezist mult încă în Mangalia; mă cred mai odihnită, dar obosesc repede și trist. Aici, pentru biciuire și ca tu să mă găsești nu prea mult schimbată, fac tot ce pot : plaje, duș la ora unu și odihnă după ora 4. Până la ora 4 târâi vremea după mine; mănânc carne și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mătase și mai ales pentru batiste, lenjul care caracterizează cel mai mult femeia. Acolo nu vine o femeie de menaj, cât de puțin? Vai de mâinile tale, pe care trebuie să le ții desăvârșite. Mi-e teamă că te vei obosi prea mult. Și acum: ceia ce-mi scrii de Cinci mă bucură, mă amuză; ai scris așa de viu; am savurat scenele cu satisfacție, aproape să spun: A chacun son tour, mon fiston. Și totuși îl vreau, îl doresc fericit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi-a spus pe când pleca cu covoarele: Mai avem copii prin casă, dar nimeni nu-i ca dumneaei. Mamina 10/1947 I 24 octombrie [1947], vineri dimineața, ora 7 Eri am avut o zi extraordinar de plină, care m’a obosit, și aseară, mocnită de căldura patului, unde mă aștepta sticla de În limba română în original (n. tr.). apă clocotită, nu am mai putut scrie. Dar nici nu am putut dormi de părere de rău că nu am avut energia
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe cel mic, cu fotografiile tale de la Venezzia (sic) și Paris. Și atunci am regăsit o Monica mică și drăgălașe în squa rul de lângă Rue Pasquier, Rue de l’Arcade, unde te scoteam în diminețile când nu vream să te obosesc, și pe Ave nue de l’Opéra, poate chiar în dreptul casei unde locuiești acum; era oare presimțirea unei întâlniri cu destinul peste 16 ani? Am întrerupt scrisoarea; cea dintâi venită: d-na Vanghele, apoi Petrașincu cu fata lui M. Zamfirescu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai citit romanul de foarte de mult, iar Yoga n-am citit-o. Dacă vrei tu, am s-o citesc. Nu uita că i-ai putea fi fiică. [...] 85/1948 II Vineri, 29 octombrie [1948], seara [...] O, mamounique, nu te obosi, te implor; de o vreme te simt deprimată; pagina aceea cenușie, plină de păreri proaste despre tine, de îndoială, m-a făcut să tresar; așa de tare aș fi vrut să alerg la tine, să te iau în brațe și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
obiect la care de mult râvnea. Îți spun drept că îl crezusem pierdut; mă cuprinsese o renunțare dureroasă, un soi de fatalism răutăcios, la care mă resemnasem. Azi m-am întors mai devreme. Cele cinci ore de curs m-au obosit îngrozitor, mai ales fiindcă predau tot timpul în picioare. Pot spera ca sosirea pachetului să fie de bun augur pentru mâine, ziua cea mare? Oricum, evenimentul ăsta mi-a ridicat moralul. 7 ianuarie [1950], marți, ora patru după-amiaza Azi-dimineață, nu știu cum
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care a tăiat firul vieții noastre comune. Mă duc să mă culc, draga mea Mouette. Faptul că m-am cufundat prea adânc în gândurile astea care endemic, la tent, zac mereu în mine, faptul că le-am exacerbat m-a obosit, m-a întristat, m-a îmbătrânit cu o sută de ani. Oare am să te regăsesc peste 100 de ani? Am să te mai port o dată în pântece? Oare când, într-un alt timp, te-am mai purtat, de mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca să-mi iau ce-mi trebuia în clipa aia: sare, pâinea uitată, lingură - și închipuie-ți restul până la 100. Și vasele! În ciuda principiului strictului necesar, impus prin sistemul de reeducare, cum să mănânci grepfrutul cu lingurița de la orezul cu lapte? Obosită de atâta luptă, m-am lăsat invadată de sechelele de civilizație occidentală: mi-am schimbat farfuria de câte ori a fost nevoie și, pe urmă, ea a avut de spălat 30 de obiecte - cratițe, farfurii mici și mari, cuțite etc. [...] Ești foarte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]