11,301 matches
-
al rătăcirilor. De aici începe întreaga poveste. Anne pleacă în căutarea domnului N. la Paris. În Paris, căutarea eșuează, iar Anne este nevoită să se întoarcă în Canada. Într-un Eseu despre singurătate, semnat de Tiberiu Naumescu, Anne recunoaște unele pasaje din mail-urile primite de la domnul N. Hotărăște să se întoarcă în țară pentru a-l căuta pe autorul Eseului. Căutarea lui Tiberiu Naumescu este și o călătorie în viața sa trecută: copilăria, lipsa tatălui, adolescența, prima iubire, liceul, facultatea și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
și de multe ori moale, are limpezimea cristalină cerută de compozițiile astrale. Insul care a decis formatul audio sigur cunoaște a.b.c-ul, dar nu și restul alfabetului tehnicii actuale. Această ediție pare făcută doar ca regizorul să insereze pasaje filmate în misiunile spațiale NASA, momente ce ni se par azi antichități... psihedelice! La vremea conceperii și turnării peliculei, imaginile captate de astronauți nu erau disponibile. (Se credea, probabil, că secretele găsite pe Lună vor fi uimitoare, de arătat „celor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
dar neapărat fără conotații vulgare, care din păcate îi mai scapă. Și mă gândeam că voi trece cu vederea acest articol, nefiind un succes, fără să-i comunic și lui părerea mea, bineînțeles, ca să fiu politicos, când am ajuns la pasajul în care scria cum eu, exigent din fire, voi spune politicos despre articolul lui că a scris și unele mai bune, adică exact ce gândeam cu două rânduri înainte de a ajunge acolo. Incredibil, am zis. Pe doamna Mihăilă n-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
D. Niculescu Singurul film în care apare scriitorul rus Venedikt Erofeev a fost prezentat la Sibiu, în cadrul Astra Film Fest. Nu în competiție, ci în programul special BBC. De la Moscova la Petușki reface traseul din romanul Moscova - Petușki, ilustrată de pasaje în lectura autorului și de prezența unor personaje reale. O poveste despre Rusia, alcool și literatură. Realizatorul, Pawel Pawlikovski, a fost prezent la proiecție. „Toți spun: Kremlinul, Kremlinul. Pe toți i-am auzit vorbind despre el, dar eu nu l-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
sau mahmur, am străbătut Moscova de la nord la sud, de la vest la est, de la un capăt la altul și la nimereală - și niciodată n-am văzut Kremlinul.“ Cei care îndrăgesc romanul lui Erofeev vor recunoaște, chiar la începutul filmului, acest pasaj - ca și multe altele ce vor urma - redat cuvânt cu cuvânt, de însuși Erofeev. Camera ne va arăta necruțătoare că vocea curge de pe o casetă veche. Degetul apasă pe buton, casetofonul se oprește, și iată-l pe Erofeev acum. Este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
stare gravă. Femeia de serviciu de la scara blocului e și ea personaj. Îl știe pe Erofeev, „bea mult, bea și acum, chiar când vorbim“. Fragmentele din roman curg, citite de autor, liniile ferate alunecă, personajele beau și beau și reconstituie pasaje din carte. „Se scutură iasomia?“ Trenul ajunge la Petușki - „În afară de băut, n-ai ce face aici“, spune cineva. Iar un secretar de partid e întrebat de regizor dacă aici se scutură iasomia. „Nu știu“, râde el încurcat și dă din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
BBC a apărut în 1990. „Acum, când revăd acest film, regret că elementul sociologic a fost împins prea departe. Am forțat personajul să spună niște lucruri care acum nu îmi mai plac cum arată“, a spus Pawlikovski, referindu-se la pasajele în care vorbește cu angajații unei fabrici de băuturi. „Vorbim despre votcă, despre cât de ieftin e produsă și cât de scump e vândută. Pe atunci, eu aveam un dinte împotriva Rusiei. Sunt plecat din Polonia de la 14 ani... Acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
des, completată de o duritate extrem de contrastantă cu vocile nesigure de sinucigași adolescentini ale celorlalte personaje masculine, Benedict sau Adrian. Obsesia principală ar fi prăpastia de comunicare dintre îndrăgostiți, ca s-o numim ca într-un manual de autoajutorare. Sunt pasaje, de altfel, care amintesc și de așa ceva: „M-am văzut din nou pus în fața certitudinii că, indiferent cât de legate una de alta ajung să se simtă două persoane, lipsa de comunicare este o problemă imposibil de rezolvat“. Golul „comunicațional
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
mult volumul Cartea lui Adrian Petrescu este acel gen de nereușită frustrantă și prin faptul că nu o poți numi direct „eșec“ sau „carte proastă“. Uneori, o astfel de judecată sigură poate și ea concura cu un catharsis. Sunt destule pasaje onorabile. Intrigă însă curajul autorului de a se arunca cu un bagaj obsesional și imagistic desprins parcă din bâjbâielile romanului existențialist-psihologic românesc. Grija pentru arhitectura romanului lipsește cu desăvârșire. Autorul crede că poate rezolva totul prin lungi confesiuni sau prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
de mirare că premiul la categoria „Artist al anului“ i-a revenit tinerei violoniste germane Julia Fischer, a cărei serii de discuri la casa Pentatone s-a bucurat de fiecare dată de unanimitatea criticilor. Carisma, inteligența muzicală, intensitatea intimă în pasajele lirice, virtuozitatea scânteietoare sunt calitățile ce revin în aprecierea fiecărui disc al Juliei Fischer, fie că este vorba de înregistrările unor concerte clasice de vioară (Brahms și Ceaikovsky fiind ultimele aparițiiă sau de înregistrări de muzică de cameră (un disc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
între magistrale sunt structurate pe cel puțin 3 nivele. Metroul în sine e un pic mai îngust, cam cu 1 metru (cum se zice asta în feet?), dar nu se îmbulzește nimeni călare peste nimeni nici măcar la ore de vârf. Pasajele pietonale subterane sunt delimitate frumos în două benzi și peste tot ai indicatoare de direcție și de sens. » Oricine posedă o hartă se poate plimba prin centrul Londrei fără grija de a nimeri drumul înapoi. Plăcile cu titlul străzilor sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
de ghețuri verzi din Islanda. Folosesc intenționat metafore și sintagme impresioniste, fiindcă orice termeni tehnici, de așa-numită critică de specialitate, n-au nici un rost alături de partituri atât de bine făcute, încât a vorbi „tehnic“ este redundant. Inspirația, frumusețea, melodicitatea pasajelor - a foarte multor pasaje, este bine să precizez - țin de harul cu care Mike Oldfield a fost dăruit de Cel-de-Sus. Să scrie melodii cuceritoare nu-i este dat oricui. Dar Oldfield a muncit mult să-și merite talentul. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
Islanda. Folosesc intenționat metafore și sintagme impresioniste, fiindcă orice termeni tehnici, de așa-numită critică de specialitate, n-au nici un rost alături de partituri atât de bine făcute, încât a vorbi „tehnic“ este redundant. Inspirația, frumusețea, melodicitatea pasajelor - a foarte multor pasaje, este bine să precizez - țin de harul cu care Mike Oldfield a fost dăruit de Cel-de-Sus. Să scrie melodii cuceritoare nu-i este dat oricui. Dar Oldfield a muncit mult să-și merite talentul. Nu mai am la îndemână un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
copii care au crescut mari și bătrâni care s-au stins între timp, despre străzi rebotezate, mariaje destrămate și orașe în care n-am călătorit niciodată. Din poveștile fotografiilor colecționate de Frederic Bonn n-a mai rămas decât câte un pasaj rupt din context, ceea ce adâncește deopotrivă misterul și nevoia de a recrea trecutul în imaginație. „De fiecare dată când le privesc, îmi vin zeci de întrebări în minte: cine sunt oamenii ăștia? Cum le-a fost viața, ce meserie au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
autostradă și conduce liniștită până acasă sau că otrăvește sticlele de sos din magazine amenințând cu dezlănțuirea apocalipsei în cazul în care nu se oprește poluarea lacului... toate astea fac din cartea lui Cheever... un paradis. Nu cred că știu pasaj mai cinic decât acela în care bătrânul, părăsit de Renee, rememorează post-coitumul ca pe un paradis pierdut: „El îi sărutase minunatul gât și-i mângâiase netezimea spatelui, și avusese sentimentul că se pierde în pura plăcere de a iubi. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
reface o enciclopedie a gurii lumii, lumea de la coadă, din Securitate sau din familie. Un tsunami nou de locuri comune care se amestecă până la disperarea lectorului cu locurile comune ale propriei opere: fluturii, călătoriile subterane și celelalte. Găsești, evident, și pasaje amuzante din „lumea ceaușistă“, dar trebuie dusă o muncă arheologică și trebuie înfrântă multă frustrare pentru dreapta lor apreciere. Mircișor Mircișor cel mic și drăguț care tot nu se mai satură să observe pulpele și coapsele protectoare ale mamei, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
și a istoriei unui neam straniu nu se termină niciodată pentru că nu e nevoie, nu are final prin definiție. Și, pentru că am auzit că găsim în acest volum și cele mai „tari“ scene de sex din literatura română, recomand totuși pasajul amintit mai sus din Eminescu. Iar dacă nu conving pe nimeni, citiți multe alte pasaje din Arghezi, Mateiu Caragiale, Rebreanu, Preda, I.L. Caragiale și, mă rog, mulți alții. Scena erotică multlăudată este cu adevărat puternică, scrisă cu vervă. Dar intensitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
are final prin definiție. Și, pentru că am auzit că găsim în acest volum și cele mai „tari“ scene de sex din literatura română, recomand totuși pasajul amintit mai sus din Eminescu. Iar dacă nu conving pe nimeni, citiți multe alte pasaje din Arghezi, Mateiu Caragiale, Rebreanu, Preda, I.L. Caragiale și, mă rog, mulți alții. Scena erotică multlăudată este cu adevărat puternică, scrisă cu vervă. Dar intensitatea este diminuată tocmai de sensurile mult prea alegorice și metaforic ambițioase, iar observațiile erotice la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
fi mulțumit cu primul volum. Îmi vine să iau cele 1.000 de pagini și să le aduc la o onorabilă jumătate. O aripă ar fi fost de ajuns. Dar a apărut un corp dezamăgitor și o aripă dreaptă cu pasaje „tari“ cufundate în redundanțe și manierisme. Este un pariu riscant al scriitorilor care simt tot timpul că se depărtează de propria esență, acela de a face gestul „necompromisului“. A mai fost în vara asta și marea dezamăgire Caius Dobrescu din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
viu sentimentul sovietic. Adică la mine nu găsești personaje reale, președinți, tirani, ci prototipuri. Însă atmosfera este reală. Am fost corect, mai întâi față de mine însumi, atunci când am scris. Deși este un roman modern, cu mai multe planuri narative, cu pasaje care te pot duce cu gândul la Eugen Ionescu uneori, în care Vladimir Ilici discută cu Felix Edmundovici sau cu pădurarul, în întregime, cartea pune la dispoziție o realitate. Toate lozincile sunt reale. La un moment dat, directorul școlii scoate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
sau cu pădurarul, în întregime, cartea pune la dispoziție o realitate. Toate lozincile sunt reale. La un moment dat, directorul școlii scoate din buzunar o foaie împăturită și le citește copiilor un discurs despre folosul plantării copacilor. Am tradus acest pasaj din revista „Tânărul naturalist“. Vreme de un an am discutat despre Uniunea Sovietică cu tineri basarabeni de vârsta mea care mi-au împărtășit obsesiile lor. S-a dovedit că până și fantasmele noastre erau identice. Așa că cititorul are un mozaic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
din trenul Chișinău-Yalta - decât de locurile pe care le-am vizitat atunci. Nu-mi mai aduc aminte aproape nimic din cum arată Yalta și nici măcar faimosul palat din Levadia lângă care am stat, însă îmi aduc aminte perfect fraze și pasaje din Bulgakov (proza scurtă) pe care-l descoperisem în acea vară. Acest lucru mi se întâmplă aproape în fiecare vacanță de vară, cu condiția să am cel puțin cinci cărți cu mine, dar nu orice cărți, firește. Revenind la profesorul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
amorțeală, ignorând continuu și doar aparent eventualitatea unui alt trai. Povestitorul ne spune cine e autorul crimei, după care își pune pușca la tâmplă, iar „atmosfera“, deducem, revine la „normal“. Cam romantic și demodat, veți spune, dar romanul are câteva pasaje superbe. Și tare mi-e că, așa poetică și chiar inofensivă cum pare, micuța victimă din poveste e chiar marea victimă din afara ei. »„Când auzeam cântecul colonelului - încă ne gândeam cu toții la Belle de Jour, ne imaginam chipul bestiei care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
sper euă de schizofrenie, dar fiecare avem în minte o „-land“ personală, forma subiectivă pe care o ia lumea când e filtrată prin emoțiile, percepțiile și judecățile personale. Eu o să duc din când în când nebunia până la capăt cu niște pasaje intitulate „Știri din Gheoland“, în care o să trec, spre plăcerea și incoerența mea, tot ce-mi trece prin cap. Știu că istoria nu se poate schimba (zău că știu!Ă și că o să înșir tâmpenii excesiv de simpliste, dar ce să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
secvenței codificatoare a genei pentru catena β pot produce β-talasemii. În cazul talasemiei β0 nu s-au identificat deleții ale genei Hbβ. În acest caz, se pare că are loc o descreștere a cantității de ARNm pentru Hbβ, pe măsura pasajului său prin membrana nucleară, ceea ce sugerează defecțiuni în mecanismele de prelucrare a pre-ARNm pentru Hbβ sau instabilitatea acestuia. Talasemiile β sunt frecvente în zonele tropicale și subtropicale și, ca și în cazul anemiei falciforme, sunt legate de avantajele selective la
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]