8,695 matches
-
PENTRU ACEST SERVICIU. Perioada care urma a fost, pentru Rambert, în același timp, cea mai ușoară și cea mai grea. Era o perioadă de paralizare. Fusese în toate birourile, făcuse toate demersurile; din partea asta, pentru moment, toate căile erau închise. Rătăcise atunci din cafenea în cafenea. Se așeza dimineața afară, la o berărie, în fața unui pahar de bere călduță, citea un ziar cu speranța de a găsi oarecare semne ale unui sfârșit apropiat al maladiei, se uita la chipurile trecătorilor de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
simplu, la apusul soarelui, să se întoarcă în corturi. Sub tribune se aflau dușurile care fuseseră amenajate dinainte și fostele vestiare ale jucătorilor care fuseseră transformate în birouri și infirmerii. Cea mai mare parte dintre internați stăteau în tribune. Alții rătăceau pe tușă. Unii stăteau pe vine la intrarea corturilor lor și-și lăsau ochii să lunece peste toate, cu o privire nedeslușită. În tribune, mulți stăteau prăbușiți și păreau că așteaptă. CE FAC TOATĂ ZIUA ? L-A ÎNTREBAT TARROU PE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ajun, Grand nu venise la întâlnire. Rieux, neliniștit, trecuse pe la el dis-de-dimineață fără să-l găsească. Toată lumea fusese pusă pe picioare. Spre prânz, Rambert a venit la spital să-l avertizeze pe doctor că îl zărise pe Grand de departe, rătăcind pe străzi, cu o înfățișare descompusă. Apoi îl pierduse din vedere. Doctorul și Tarrou au plecat cu mașina să-l caute. La prânz, pe o vreme de ger, Rieux, ieșind din mașină, se uita de la distanță la Grand, care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vorbind fără măsură despre ciumă, solicitând părerea fiecăruia și pierzându-se din nou în fiecare seară, bucuros, în valul mulțimii. ÎN ZIUA DECLARAȚIEI DATE DE PREFECTURĂ, COTTARD DISPĂRUSE CU TOTUL DIN CIRCULAȚIE. DOUĂ ZILE MAI TÂRZIU, TARROU L-A ÎNTÂLNIT RĂTĂCIND PE STRĂZI. COTTARD I-A CERUT SĂ-L ÎNSOȚEASCĂ PÂNĂ LA MARGINEA ORAȘULUI. TARROU, CARE SE SIMȚEA DEOSEBIT DE OBOSIT DE ZIUA PE CARE O PETRECUSE, A ȘOVĂIT. DAR CELĂLALT A INSISTAT. PĂREA FOARTE AGITAT, GESTICULA ÎN MOD DEZORDONAT, VORBIND REPEDE ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
tovărășie decât durerea lor foarte proaspătă, pentru alții care se dăruiau din acest moment amintirii unei ființe dispărute, lucrurile stăteau cu totul altfel, și sentimentul despărțirii își atinsese punctul culminant. Mame, soți, îndrăgostiți care pierduseră orice bucurie o dată cu ființa acum rătăcită într-o groapă anonimă sau topită într-o grămadă de cenușă, pentru toți aceștia ciuma își continua existența. Dar cine se gândea la aceste singurătăți ? La amiază, soarele, învingând adierile reci care se luptau de dimineață să rămână în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
învățătura de credință romano-catolică. În prefața cărții, Patriarhul Dosithei lauda vrednicia lui Gheorghe Duca, și-l compara cu Vasile Lupu, în ceea ce privește apărarea ortodoxiei, aprecia ,,că l-a întrecut chiar în virtuți, deoarece prin opera sa i-a rechemat pe cei rătăciți la dreapta credință”<footnote Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești, vol. II, Ediția a II-a, București, 1926, p. 38 footnote>. Pe verso titlului se află epigrama: ,,îngânfarea apuseană se laudă că întrecea mai înainte cu mult pe Răsăriteni în știința
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
spus, nu o rețetă de roman, ci cum se fac un romancier și un cititor deopotrivă, cu roluri interschimbabile, și anume tribulațiile lui U. Jugo de la Raza (nume sub care, potrivit chiar explicațiilor lui Unamuno, se ascunde însuși autorul): acesta, rătăcind prin fața șirului de tarabe ale buchiniștilor de pe cheiurile Senei, găsește o carte care, de la început, îi oferă un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
arunca vreo privire, cei doi ochi de foc dispărură. Augusto rămase o clipă ca scos din minți, fără a-și da seama că există, și, când scutură ceața confuziei care-l învăluise, își luă pălăria și-o porni pe străzi rătăcind la întâmplare. Trecând pe lângă o biserică, San Martín, intră în ea, aproape fără a-și da seama ce face. Nu văzu la intrare decât luciul livid al unei candele ce ardea lângă altarul principal. I se părea că respiră întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-l detest. Mi-a adus atâtea neplăceri! — Nu contează, cântă, Eugenia, cântă ca să-mi scriu versurile. Fie, dar pentru ultima oară! Eugenia se așeză la pian ca să cânte și-n vreme ce ea cânta, Augusto scrise următoarele: Departe sufletul îmi rătăcea de trupu-mi prin cețuri rătăcit, ale ideii, pierdut acolo,-n zvonu-acelei muzici ce, cum se zice, sferele o cântă; și trupul meu zăcea-n însingurare, lipsit de suflet și-n pământ eratic. Născuți ca viața-n doi s-o are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
realitate caută romanele pentru a se descoperi, pentru a trăi în sine însuși, pentru a fi el însuși. Sau mai bine zis pentru a evada din eul său necunoscut și de necunoscut până și lui însuși. U. Jugo de la Raza, rătăcind pe malurile Senei, de-a lungul cheiurilor, printre tarabele buchiniștilor, dă peste un roman care, de cum a început să-l citească înainte chiar de-a-l cumpăra, îl cucerește neobișnuit de intens, îl scoate din sine, îl introduce în personajul romanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Să revenim la romanul lui Jugo de la Raza al meu, de la cititorului meu, la romanul lecturii sale, a lecturii romanului meu. Mă gândeam să-l fac să întreprindă o călătorie în afara Parisului, în căutarea insistentă a uitării istoriei; ar fi rătăcit de colo-colo, urmărit de scrumul cărții pe care o arsese și oprindu-se ca să privească apele râurilor și chiar pe cele ale mării. Mă gândeam să-l fac să se plimbe, răzbit de anxietatea istorică, de-a lungul canalelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
propriu-zis cu litera, deoarece fără schelet carnea nu poate sta în picioare. Și aici intervine rolul acțiunii și al contemplației, politica și romanul. Acțiunea e contemplativă, contemplația e activă; politica e romanescă și romanul e politică. Atunci când bietul meu Jugo, rătăcind pe marginile - nu pot fi numite maluri - Senei, a dat peste cartea fatidică și-a început s-o devoreze și să se lase absorbit de ea, tranformându-se într-un pur contemplator, într-un simplu cititor, ceea ce este absurd și inuman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
copilăriei capitalismului, iar ce spui tu îmi amintește de mine ast-vară la țară, încercând să explic cu un ou și două pahare ce e aia o eclipsă totală de soare. Inserție. Mi-ai scris o scrisoare pe care am rătăcit-o pe servere. Era despre Svetlana, care și-a riscat revenirea în Olanda și escaladarea crizelor de diabet din cauza unor reguli absurde de cordon sanitar între „ei” și „noi”, cu accent pe faptul că polonezii, cehii și ungurii sunt tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
O luciferică de-a lor. Fără paranoia. Fără baudelairisme cu ailles de geant qui l’empêche du marcher. Eram poate pentru acea vreme la fel de poetică precum Rodica Palade și total aeriană față de pozitivismul pragmatic și forța Dinei Loghin. Și ele rătăcite în delegație: una bucată jurnalistă, una bucată ONG-istă. E drept, eu am mers acolo din rațiuni prozaice, nu ca să mă transsubstanțializez cu Mica Sirenă. Eram bucata academică a unei delegații parlamentare ce urma să scaneze felul în care danezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de-abia atunci începe istoria. Totul are sens. Nu suntem noi Acela, dar îi pregătim cărările, cum zicea Ioan, la apa Iordanului. Simplu. Mircea: Băieți de băieți După ce am primit mesajul tău din Arcadia (mesaj pe care amândoi l-am rătăcit pe servere) m-am tot gândit să-ți scriu despre bărbați și-am amânat mereu; nu mă atrag și pace, nici măcar la scris... de gustibus..., adică nu vreau să-ți spun despre gusturile mele, care se leagă de ele, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
omenește. Iau pahărelul de ou, golesc restul de cremă de mentă la chiuvetă și trag aer în piept adânc. — OK. A sosit clipa. — Noroc. Nathaniel ridică o sprânceană. Deschid ușa de la bucătărie și îi văd pe Trish și pe Eddie rătăcind prin hol, cu paharele de sherry în mână. — A, Samantha ! Gata ? Lui Trish i se luminează fața de nerăbdare și simt apăsarea unei vine uriașe pentru ceea ce tocmai urmează să fac. Dar nu am nici o altă soluție. Inspir adânc și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fie legumele. Ating ușor cu vârful piciorului una dintre acestea. Ar putea fi varză sau salată verde. Sau, poate, frunze ale unei plante care crește sub pământ. Sinceră să fiu, poate să fie și un extraterestru. Habar n-am. Mai rătăcesc o vreme, după care mă așez pe o bancă de lemn acoperită cu mușchi și mă uit la un tufiș din apropiere acoperit cu flori albe. Mm. Ce drăguț. Și acum ? Oare ce fac oamenii în grădinile lor ? Îmi trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu ulei și cu verdeață. Iau o gură - și e absolut divină. Cred că ți-a fost foarte greu când ți-a murit bărbatul, mă aventurez prudentă. — A fost o perioadă cumplită. O spune pe un ton alb. O găină rătăcește pe sub masă și Iris o gonește. Am avut dificultăți financiare. Eu nu mă simțeam bine. Dacă nu era Nathaniel, cred că pierdeam pub-urile. Dar el a avut grijă să repună lucrurile pe linia de plutire. În memoria tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
când, mergând la departamentul de achiziții al Centrului ca să pună cea mai simplă întrebare, s-a întors cu cel mai complex și încurcat răspuns, atât de tenebros și de obscur, încât era cum nu se poate mai firesc să se rătăcească în labirinturile propriului său creier. Cel puțin rămâne intactă intenția. În favoarea lui, Cipriano Algor va putea susține mereu c-a făcut tot ce era posibil în condiția lui de olar ca să descurce sensul ocult al sibilinei fraze a subșefului surâzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
este orașul, Cipriano Algor, care a trăit mereu în insignifiantul sat pe care abia am ajuns să-l cunoaștem și care din oraș nu știe decât ce ieșea în calea mașinii, va putea acum să-și petreacă timpul plimbându-se, rătăcind, scuturându-și penele, expresie figurată și caricaturală care trebuie să vină din vremuri trecute când nobilii și domnii de la curte aveau pene la pălărie și ieșeau să se aerisească cu ele fluturând în vânt. Are la dispoziție și parcurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
reușit să rețină traseele în cele câteva dăți când a intrat aici, mereu împreună cu fiica lui, pentru cumpărături. Acum, cum s-ar spune, tot Centrul e al lui, i-a fost adus pe o tavă de sunet și lumină, poate rătăci în interior cât îi dorește inima, se poate bucura de muzica facilă și de vocile îmbietoare. Dacă, atunci când au venit să vadă apartamentul, ar fi luat un ascensor de pe partea opusă, ar fi putut aprecia, în timpul urcușului domol, pe lângă noile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai mult să te urci într-un smochin ca să încerci să culegi smochina decât să te întinzi la umbra lui și să aștepți să-ți cadă în gură. Cipriano Algor, care se prezentă la casieria departamentului de achiziții după ce se rătăcise de două ori, în ciuda ajutorului săgeților și inscripțiilor, n-a fost același pe care ne-am obișnuit să-l cunoaștem. Dacă mâinile i-au tremurat atât, asta nu s-a întâmplat din pricina entuziasmului meschin pricinuit de faptul că primea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să coboare. Avea impresia că mersese mult, poate treizeci sau patruzeci de metri. Se uită în urmă, spre gura peșterii. Decupată de lumina reflectoarelor, părea într-adevăr departe, N-am mers așa de mult, își spuse, dar încep să mă rătăcesc. Își dădea seama că panica începuse, insidioasă, să-i zgâlțâie nervii, atât de viteaz a crezut că este, superior lui Marçal, și acum era pe punctul de a se întoarce cu spatele, luând-o la fugă pe pantă în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
din Samarkand, o sută cincizeci de lovituri cu vâna de bou, În prezența tuturor apropiaților. Nu-și revenise niciodată din această umilire. În care clipă alunecase de la Îndrăzneală la nebunie? Neîndoielnic, la moartea soției sale. A fost văzut, de-atunci, rătăcind În zdrențe, clătinându-se pe picioare, zbierând nerozii nelegiuite. Pe urmele sale, cârduri de ștrengari băteau râzând din palme, aruncând asupră-i pietre ascuțite, care-l răneau până la lacrimi. Urmărind Întreaga scenă, Omar nu se poate Împiedica să nu gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]