12,551 matches
-
nu numai în acești ultimi 15 ani. Tom Gallagher 237, într-o carte recentă, vorbea de un perpetuu "furt al unei națiuni", un jaf al oligarhiilor naționale, care a făcut dintr-o țară, ca România, cu resurse materiale și umane remarcabile, sub pretextul "modernizării" și "occidentalizării" sale, un stat slab și o civilizație marginală a Europei. România a avut dintotdeauna aprinși "moderniști" și "tradiționaliști", dar i-a lipsit spiritul transmodern, pe care-l reprezenta Eminescu, cel mai ignorat gânditor de politică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în particular. Constat că și Ion Popescu-Brădiceni postulează necesitatea unei asemenea hermeneutici. Dar ea nu garantează prin sine luminarea, căci intervin puterile Spiritului (Duhului) fiecăruia dintre noi. 7. Un caz de inadecvare terminologică: postmodernismul premodern. Descopăr cu vădită uimire un remarcabil precursor al transmodernismului, care, însă, crede că poate reforma postmodernismul încărcând termenul cu semnificații pe care nu le are și care aparțin, inevitabil, noii paradigme transmoderne. Este vorba de Constantin Virgil Negoiță, un român din exilul american, autor de romane
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
posibil. Mă întăresc în convingere de faptul că asemenea carte nu a stârnit reacții pe măsură nici din tabăra postmoderniștilor, nici a celor ostili conceptului. Primul meu gând e că autorul, nefiind filosof de formație și nici filolog, ci un remarcabil cibernetician, a trecut pe lângă regula confuciană a "rectificării denumirilor" (tcheng ming), atunci când cu adevărat se schimbă o paradigmă fie în știință, fie în cultură, în general. Exclud bănuiala că a vrut să rămână în modă (cum o fac mulți care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
păcate, filosofiile postmoderniste ale diferenței (care se revendică din simulacrele lui Platon și din măștile nietzscheene) pierd onticitatea lumii, înlocuind omogenul (cosmosul) cu o eterogenitate nestăvilită ca haosmos. Autonomizate, ambele direcții alunecă spre extreme. Or, trionticitatea lupasciană depășește în chip remarcabil orice formă de metafizică autarhică, reapropiindu-se de spiritul Treimii creștine. În ontologia lupasciană, atât monismul, cât și dualismul sunt abolite în favoarea unui triunghi ontologic, al celor trei materii: macrofizică, a mineralului și a omogenului, dominantă în universul nostru, supusă celui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și fără poetica translingvistică a lui Mihail Bahtin. Apoi, Nichita Stănescu e printre puținii care l-au citit pe Bacovia nu "postmodernist", ci "transmodernist", văzând în cel mai pesimist poet român un învingător întru lumină. Există la Nichita Stănescu o remarcabilă tensiune între tradiție și modernitate, care și explică, altminteri, uriașul său succes de public. Această tensiune spirituală este transmodernă. Am intitulat prezentul capitol Poetica rupturii într-un dublu sens: unul venit chiar dinspre conceptele regenerate ale ultimilor ani nichitastănescieni, când
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de puțin înțeles în epocă Operele imperfecte. Distingeam, la un moment dat, vreo cinci etape în evoluția concepției despre poezie a lui Nichita Stănescu. La o relectură târzie, găsesc că toate se adună în una singură, complexă și de o remarcabilă frumusețe arhitectonică, o sinteză de eminescianism sublimat-arborescent, ale cărei ramuri trec prin Bacovia, Minulescu, Arghezi, Blaga, Ion Barbu și Nicolae Labiș. Încoronarea ultimă e ceea ce poetul însuși a numit poetica rupturii, pe care dispariția prematură l-a împiedicat s-o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
scos ochiul ucigător, atunci nimeni nu poate fi pedepsit. Artistul transmodern e un Ulise care străbate toate lumile, toate primejdiile spre a ajunge în Ithaca. Dar el trebuie să uite că este Ulise și că, dimpotrivă, e Nimeni! Perspicacitate iarăși remarcabilă la Victor Teleucă: "Fiece artist, dacă nu e Nimeni, nu e nici nume"396. Teleucă descifrează taina lui Nimeni în replica băietanului care-și ascunde numele când stăpânul fâneței îl ispitește să-i spună cum îl cheamă și al cui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care conduc spre ea și care îi ofer] direcția de bâz] - la care este inc] nevoie de o prelucrare inteligent] și mai ales de discurs pentru a-i da o form] organizat]? Darwin a schițat aceast] sugestie într-un pasaj remarcabil care preia idei centrale de la Aristotel, Hume și Kant (Darwin, 1859, vol. I, partea I, Capitolul 3; aceast] discuție a fost puțin abordat] pan] acum, deoarece versiuni ale zgomotosului mit pseudodarwinist au fost acceptate pe larg că singura abordare evoluționist
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dezinteresate. Acest principiu se aplic], mai apoi, în contextul acțiunilor sociale și politice, în cazul unei mișc]ri de r]sculare a maselor, în lupte lipsite de violent] pentru libertate și drepturi civile, situații în care s-au cunoscut rezultate remarcabile. Este discutabil dac] în urmă aplic]rii acestui principiu apar sau nu manifest]ri violente, si dac] acest efect ar anula principiul; sau dac] violență declanșat] în timpul procesului biruie asupra scopului acțiunii. Concluzia celor care au fost influențați de acest
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și compilațiile rabinice. Promovarea eticii de c]tre rabini nu ține doar de perioada medieval], etică rabinic] fiind îmbog]țiț] chiar și în zilele noastre. O întreag] mișcare ce a debutat în secolul trecut și se caracterizeaz] prin accente moderne remarcabile, așa-numita „mișcare musar” (vezi Goldberg, 1982), este perceput] că o versiune a eticii rabinice medievale. Literatura etic] pietist] este asociat] cu un grup de mistici și pioși evrei, care poart] numele de Hasidei Ashkenaz; ei au activat în Germania
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de tip agape pentru a se salva de la egocentrism. Biserică a întâmpinat greut]ți în menținerea acestui mod radical de a percepe iubirea. Se insist] pe modul de interpretare a afirmațiilor radicale din Predică de pe munte (Maț. 5-7), o colecție remarcabil] a înv]ț]turilor lui Iisus. Au existat mai multe abord]ri, toate având drept efect neutralizarea acestor elemente radicale și aducerea lor în sfera moralei bunului-simț. Potrivit uneia dintre ele, întrucat Iisus prevestea sfârșitul iminent al lumii, etică trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
f]cut eforturi constante pentru a dep]și polemicile și persecuțiile de-a lungul secolelor și pentru a adopta o nou] perspectiv] cu privire la Iisus a fost Joseph Klausner (1925). El a avut câțiva adepți. Acest lucru a constituit o schimbare remarcabil]. În același timp, creștinismul a conșientizat originea evreiasc] a lui Iisus. Klausner consider] c] întreaga înv]ț]tur] etic] a lui Iisus are izvoare evreiești, f]r] a fi exprimate ca atare. Oricum, aceasta este o etic] potrivit] timpurilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
spuns la disoluția eticii preiluministe, nu a f]cut decât s] înlocuiasc] o datorie natural] discutabil] cu o alta. În ciuda acestor defecte, teoria contractualist] clasic] conține elemente de atracție pentru teoreticienii morali contemporani. Într-adev]r, teoria contractualist] a cunoscut o remarcabil] revigorare în ultimii ani. Teoria contemporan] este mai ambițioas] decât predecesoarea să istoric], deoarece încearc] s] ofere o justificare contractualist] nu numai pentru obligația politic], ci și pentru obligația personal] pe care contractualismul clasic a considerat-o evident]. S-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sofismului au inițiat teoria potrivit c]reia noțiunea de curaj difer] de la un popor la altul precum și de la o epoc] la alta. Socrate, Platon și Aristotel se opun formul]rii de mai sus, invocând caracterul atemporal al acestei calit]ți remarcabile care este curajul. În dialogul platonian intitulat „Laches”, Socrate i-a criticat pe generalii atenieni pentru faptul c] asociau în mod greșit curajul unui comportament stereotipic (de exemplu, a salva niște copii dintr-o cas] incendiat]) și pentru c] nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
corect] în dezvoltarea societ]ții. Ins] exist] mai multe perspective asupra societ]ților viitoare: fiecare va avea instituții și proceduri proprii și va practică anumite virtuți specifice în scopul progresului. Spre exemplu, au existat și în societ]țile marginale figuri remarcabile, oameni deosebit de inteligenți, c]l]uziți de anumite valori complet diferite de normele stricte care guvernau viața civilizat] din orașe, cu bisericile, școlile, magazinele, fabricile, poliția și funcționării lor. Aceste personaje tr]iau dup] un cod simplu, dar sever (hoții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
criminali pe parcursul vieții (aceasta este o însușire de suprafaț]), ins], cu toate acestea, tipologiile lor difer] semnificativ. Un individ predispus la crim] din cauza temperamentului s]u irascibil, dar care se abține din motive de etic], nu este totuși un model remarcabil de moral]. Este mult superior acestuia un individ care nu dorește pur și simplu s] ucid] pe nimeni, f]r] a avea vreun motiv anume pentru comportamentul s]u. Ins] cu adev]rât remarcabil este cel care nu numai c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
etic], nu este totuși un model remarcabil de moral]. Este mult superior acestuia un individ care nu dorește pur și simplu s] ucid] pe nimeni, f]r] a avea vreun motiv anume pentru comportamentul s]u. Ins] cu adev]rât remarcabil este cel care nu numai c] nu este capabil de crim], dar și plânge soarta celor uciși f]r] a avea nici o vin]. ix. Caracterul, sinele și societatea Acțiunea nu se produce într-un vid politic. Teoria virtuții studiaz] și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care sunt greșite. În acest sens, intuiționiștii pretind c] înțelegem principiile morale de bâz] prin intuiție și acest lucru poate fi crezut f]r] a ne gândi c] exist] mai multe principii de acest fel. Pentru a oferi un exemplu remarcabil, Henry Sidgwick era utilitarist, dar consideră c] principiile morale pe care le-a adoptat erau înțelese prin intuiție. El susținea c] acestea erau evidente prin ele însele, înțelegând prin această c] cineva trebuia doar s] le cânt]reasc], pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ca scop redarea adev]rurilor factuale obiective, dar și evidențierea inexistentei unor astfel de adev]ruri (vezi J.L. Mackie, Ethics: Inventing Right and Wrong [Etică:A inventa Binele și R]ul], 1977). Succesul științei moderne în a produce o proporție remarcabil] de convergent] a concepției despre structura de bâz] a lumii fizice înt]rește probabil aceste tipuri diferite de scepticism despre obiectivitatea judec]ților morale. E greu s] negi existența unei diferențe semnificative în gradul de convergent] al concepției în etic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi, măi degrab], animale care își pun forță la comun, din care își trag, apoi, seva în funcție de nevoi. Animale care consider] c] modul lor de comportament este corect și adecvat. Astfel, din unele puncte de vedere, aceasta pare, în mod remarcabil, o situație în care animalele au încheiat un fel de contract social (vezi capitolul 15, „Tradiția contractului social”). Într-adev]r, dac] ne gândim la unele versiuni ale teoriei contractului social, în special la versiuni moderne precum cea a lui John
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pertinent] a „Teoriei Poruncii Divine”, conform c]reia expresia „bine” are (aproximativ) aceeași semnificație cu expresia „voința lui Dumnezeu” este aceea c] „Dumnezeu este bun” devine o tautologie aparent lipsit] de valoare. Bun]tatea lui Dumnezeu nu ar fi mai remarcabil] decât, s] spunem, rotunjimea unui cerc. Deși unii teologii ar putea fi de acord cu acest rezultat, acesta nu ar fi acceptabil pentru teiști care consider] afirmația „Dumnezeu este bun” ca fiind mai semnificativ] și conținând mai mult] informație decât
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înainte de 1782) din italiană, iar alcătuitorii masivei culegeri Viețile sfinților (Iași, mănăstirea Neamț, 1807-1815) din rusește. Se adaugă prelucrările la care cartea a fost supusă și difuzarea în manuscrise și prin oralitate a feluritelor ei secvențe, rezultând o „carieră” literară remarcabilă. Cea mai veche copie după versiunea mediobulgară (realizată prin utilizarea unei surse grecești probabil în a doua jumătate a secolului al XII-lea) atestată în spațiul românesc a fost găsită la mănăstirea Neamț și aparține, după cât se pare, secolului al
VARLAAM SI IOASAF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290432_a_291761]
-
Pagini uitate”), rubricile informative „O seamă de cuvinte” și „Ecouri”, cât și, doar în prima parte a anului 1926, dări de seamă asupra șezătorilor organizate de Societatea Scriitorilor Români, redactate mai ales de Perpessicius (care semnează și Pentapolin). Rezultatele sunt remarcabile și în domeniul esteticii, al științelor socioumane proxime, al istoriei literaturii și al celorlalte arte, în paginile revistei întâlnindu-se Mihail Dragomirescu (cu secvențe din Știința literaturii ori cu „dialoguri”), Tudor Vianu (Psihanaliza și morala), Lucian Blaga (Polivalența estetică a
UNIVERSUL LITERAR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
la Iași Ghica îl prezintă ca fiind animat de cele mai bune gânduri, când, de fapt, țelul lui era criminal, pe care îl și înfăptuiește cu prilejul vizitei domnitorului (o vizită protocolară) la reședința solului. Textul a avut o descendență remarcabilă: s-au descoperit nu mai puțin de paisprezece variante, dintre care două în Țara Românească. Trecând munții, povestirea a servit, între 1778 și 1780, și la compunerea piesei - text mixt în versuri și proză - Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice
VERSURI PENTRU MOARTEA DOMNULUI GRIGORIE GHICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290500_a_291829]
-
tematică și prin viziune, prin procedee și tehnică a scriiturii. Tematic, este ceea ce se numește o „proză rurală”, iar prin viziune și tehnică i-a adus scriitorului renumele de ironist fin, de umorist de calitate, de creator înzestrat cu o „remarcabilă capacitate de invenție verbală”, atent la „plăcerea spectacolului verbal” (Eugen Simion). Tematica e „rurală”, dar spațiul din care se alimentează nu e unul tradițional, imuabil, ci unul în plină schimbare, din primii ani de după al doilea război mondial, marcat de
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]