10,141 matches
-
mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu. La mijlocul oului a așezat tot din mărgele o cruce, explicându-mi și de astă dată că ea este semn al credinței în Hristos, un semn pascal. Încet, încet, timpul cu toate povestirile s-a scurs și ouăle arătau într-adevăr ca un miracol. Care mai de care, mai frumoase! Catrinoasa le-a luat pe rând în câte o cârpă curată și moale și le-a dat cu slănină, de câteva ori. Ce mai străluceau! Am
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și cu sănătate. M-am întors acasă după multe ore bune, petrecute însă cu mare folos. Câte informații prețioase am aflat de la această femeie modestă, dar plină de har! N-am putut s-o uit, deși decenii multe s-au scurs de când m-a încântat cu povestirile ei despre Sărbătoarea Învierii Domnului, cu simbolurile pascale și cu practicarea încondeierii ouălor. Am reținut faptul că, sătenii, ca adevărați creștini întru Hristos trăiesc mai intens Sfintele Sărbători, că ele reprezintă pentru ei o
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
amintea de bunicul ei, care a lucrat la stână, multă vreme. Totul era cât se poate de gospodărește lucrat, numai că, așezarea nu era cea mai potrivită. Fiind pe vale, când ploua mai abundent, toată apa de pe coasta noastră se scurgea la ea și la ceilalți vecini, în livezi și grădini. Astfel, pânza freatică numai putea înghiți un asemenea volum de apă și băltea la suprafață. Nenorocirea era că nu ocolea nici fântâna. Ea se umplea "ochi" (până sus) cu apă
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
compot. La noi acasă, legumele le mai păstram și prin uscare (așa cum ne-a învățat mătușa Saveta, sora tatei). Frunzele de pătrunjel, mărar, leuștean, țelină și lobodă le spălam bine în curte cu apă de la fântână și le lăsam la scurs până se zvântau bine. Apoi le tăiam mărunt și le așezam la uscat între foi de hârtie. Când consideram că sunt destul de uscate, le puneam în săculețe de pânză, de hârtie sau în cutii de carton. (Uneori uscăm mărarul și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
a satului, am considerat că "nu trebuie să ne uităm rădăcinile" căci "nimic nu este mai dulce decât locul în care te-ai născut", iar "dragostea pentru locul natal este cea dintâi virtute a omului civilizat". Deși, deceniile s-au scurs, consider că nu vârsta este aceea ce-l caracterizează pe om, ci putința lui. Eu lucrez și-acum. Pentru mine viața fără muncă nu-și are rațiunea. Amintirea unei vieți cinstite în primele etape este cea mai frumoasă cunună... pentru
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
române o stăpâneau atât de bine. Trebuie, apoi, cunoscut că aceste tratative (sept. 1944 mai 1945) au avut loc în timpul când în România se instala regimul comunist sub influența politică a Moscovei și în prezența tancurilor rusești. Pe măsură ce timpul se scurgea, mișcările de stradă, la care erau antrenați muncitorii și lumea interlopă a orașelor, luau amploare. În aceeași măsură creștea și agresivitatea lor contra sediilor partidelor democratice, a redacțiilor ziarelor acestora și chiar împotriva grupărilor de manifestanți aparținând partidelor necomuniste. Toate
12 SEPTEMBRIE 1944-SEMNAREA CONVENŢIEI DE ARMISTIŢIU CU U.R.S.S.. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1670]
-
fost adus la Paris în anul 1757 de către ambasadorul Franței la Petersburg și predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris în anul 1843, a fost citit și comentat cu mare interes, în anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete încoronate din Europa, de politicieni, istorici și oameni de cultură. Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezintă un text a cărui valoare rezidă în confirmarea, prin fapte istorice, a recomandărilor către
Testamentul lui Petru cel Mare. O politică imperialistă, fără întrerupere. Implicaţii în actualitate. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Boldur-Latescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1668]
-
de tăciuni aprinși. Deasupra, Într-o crăcană uriașă, se făcuse scrum o pulpă de mistreț, Împrăștiind un miros neplăcut de carne arsă. De jur Împrejur, o priveliște de groază. Trântite În iarbă se vedeau cinci cadavre din care sângele se scursese abundent, Înroșind zăpada și dând locului o Înfățișare de coșmar. Vână torii, toți În slujba Casei princiare, fuseseră sur prinși toc mai când, liniștiți, pregăteau mâncarea. Din pieptul celui care Învârtea friptura ieșea un ciot de suliță. Mâna alunecase de pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
conștient că frecarea uscată între două metale produce căldura, care poate ataca orice cauciuc. Când să cobor (din nou) serpentinele prin pădure, pedalele se mișcau odată cu roțile (cred că din cauza înfierbântării frânei la coborâșuri, vaselina se topise și se scursese, frecările făcându-se la rece, apărând sunetul supărător. Cred că bilele cilindrice se blocaseră, astfel explicându-se și mișcarea simultană a pedalelor și roților), încât nu mai puteam frâna de loc. Mai mult, încercând să stăpânesc pedalele, care se roteau
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de lemn, având în partea exterioară un mâner. Moș Butu a ridicat capacul de lemn și l-a pus jos. A introdus mâna în vas și a extras un calup de brânză. A așezat calupul de brânză, din care se scurgea un fel de zăr, de saramură, pe o fâșie de pânză albă. A pus din nou capacul pe putinică, dar de această dată cu mânerul spre interior. Pe suprafața plană acum, bătrânul a așezat cu grijă calupul de brânză și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
degrabă a maidanezi subnutriți decât a lupi sadea. Smocurile de păr căzute lăsau să se vadă, indecent, porțiuni din pielea zbârcită. Oasele bazinului, lipsite de părul protector, își etalau proeminențele ca două făcălețe de mestecat terciul mămăligos. Ochii roșii, saliva scurgându-se intermitent din botul rânjit, starea lor de permanentă furie, l-ar fi îndreptățit pe orice veterinar să-i diagnosticheze ca fiind cuprinși de rabie. Unde era lupul cel puternic și fioros, frica și teama când încercai să faci un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe cuvertură cu fața în sus, își ridică fustița până sub bărbie, iar "doctorul", cu maximum de precauție, îi aplică pe suprafața ombilicului compoziția numită "cataplasmă", care, ce-i drept, era cam mizerabilă: știr, pământ, nisip și apă care se scurgea prin țesătura destrămată a șorțului. Dar "pacienta" noastră răbda cu stoicism. Ce nu face omul pentru a-și salva viața?! Amândouă personajele de mai sus erau atât de "prinse" de importanța activității pe care o făceau, încât n-au auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai întâi la o "Fabrică de săpun". Ulterior, cu ajutorul unei foste colege de școală, a intrat muncitoare la o "Fabrică de nasturi". Aici munca era ceva mai ușoară, iar remunerația net superioară față de precedentul loc de muncă. Așa s-au scurs câțiva ani buni de zile, până în momentul în care tata s-a îndrăgostit de mama și, precum v-am relatat mai sus, i-a făcut mamei mele prima vizită acasă, oferindu-i o cutie cu ciocolată, un imens buchet cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
evitam tot timpul. În definitiv, pentru mine, femeia asta bătrână, cu părul alb-suriu ieșit de sub basma în fire ațoase și năclăite, cu privirea piezișă, era de fapt o străină. M-am tot întrebat, de-a lungul anilor care s-au scurs de atunci și până acum, care să fi fost cauza acestei răceli, a unui comportament distant și cazon față de mine. Din punctul meu de vedere, nu exista decât o singură explicație plauzibilă. Mi-am adus aminte că bunica dăduse naștere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a luat de mână și mi-a zis: Hai, mă, vino după mine! Vezi să nu aluneci! Ușor. Am ajuns sub pod. Era solid, din beton armat prevăzut pe partea carosabilă cu puternice grinzi de beton. Pe pereții laterali se scurgea o mâzgă rău mirositoare, rezultată în urma acumulării apelor de ploaie ce se infiltrau prin pământul sfredelit de râme. Jos era și mai jalnic: materii fecale mai vechi sau mai noi, aparținând tuturor ființelor vii de pe planetă, demonstrau limpede faptul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
tot materialul primit și, tot înghițind în sec, ne apucau niște crampe la nivelul maxilarelor, care ne puneau în imposibilitatea închiderii cavității orale, ceea ce făcea să rămânem într-o poziție deloc estetică: cu gura deschisă și cu firișoare de salivă scurgându-se pe la colțurile ei. Păream asemenea celor atinși de boala Alzheimer ori asemeni puilor de rândunică înfometați, cu ciocurile căscate larg în cuibul lor, așteptând rația proaspătă de omizi sau viermișori... Domnul doctor Gomoiu a fost salvatorul și Dumnezeul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
atât de iute și de sigur în mișcări. De jos, de la sectorul meu de activitate, îl urmăream cu o atenție deosebită și cu o încântare pe care o mai simt încă și acum intens, copleșitor, deși de atunci s-au scurs mai bine de șaizeci de ani. Și aceeași terapeutică stare de euforie aș încerca să o transmit și eventualilor temerari ce s-ar aventura în riscanta lectură a rândurilor ce urmează. Mai întâi de toate, este de datoria mea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vomă. Vrăbiile se îndepărtară cu zgomot dintre ramuri. Apoi a venit, clătinându-se, un poet local. Băuse câteva țuici în cartier, se așeză țâfnos lângă ea și o privi în ochi: Știi că sunt poet?... Da, zise Moartea. I se scurgea o salivă gălbuie din gura în care poetului local i se părea că orăcăiau broaște. De ce voi muri? întreabă el. De cuțit... Bine, zise el aburit. Îmi convine: să ne-o tragem acum! Scoase un cuțit de la brâu: mânerul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
găsească bani și pentru editarea celorlalte volume. A.B.Să vorbim acum despre antologia O mie și una de poezii. De unde și când a venit ideea acestei lucrări? Această idee mi-a venit de vreo... 30 de ani. S-au scurs 30 de ani de lectură completă, așa am văzut eu poezia română de la începuturi și până astăzi. Sigur, aș mai fi putut adăuga și alte texte ale altor scriitori, dar m-am obligat să păstrez un criteriu statistic, respectând 1001
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cotton belt), zona fructelor În California. Întinderea statului Iowa e de 14,5 milioane hectare, cu o populație abia de 2,5 milioane. Raportul dintre populația urbană și cea rurală e bun. Dacă surplusul de populație nu s-ar fi scurs la orașe În alte ocupații, s-ar fi ajuns la o pulverizare excesivă a proprietății rurale. Așa cum În fiacare zonă ei caută să cultive ce e mai profitabil, tot așa și fiecare individ caută să-și exercite meseria, profesiunea, pentru
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
se află placa indicatoare - iar la intrare o altă placă pe care este înscris INTERNATIONAL SAHAJA YOGA RESEARCH AND HEALTH CENTRE. Alături - portretul lui SHRI MATAJI. Toate aceste amănunte le-am putut observa în cele câteva minute ce s-au scurs până la înregistrarea noastră. Primirea se face într-un hol cu rol de recepție, frumos ornat pe peretele frontal cu un arbore confecționat din bucățele de oglindă, lipite pe zid. În dreapta - două tablouri de sticlă: unul pe fond negru ce amintește
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
de ea ! Tot ce cerea ea se făcea ! Ea hotăra cine primește ceva și cine nu pri‑ mește. V.A. : Și să nu uităm, jumătate din populația României trăia în mediul rural. A.M.P. : Prin găurile astea negre s-a scurs tot. Tot ce puteam construi noi ca democrație a fost în urban. Noi pe seama urbanului am câștigat în ’96. Și pentru urban a trebuit să facem câteva lucruri importante - de exem‑ plu, să unim opoziția. Dacă n-o uneam, eram
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
spunem : „Monarhia e legală. S-a între‑ rupt în 1948 cu abdicarea forțată a regelui. S-a întrerupt și reluăm de-acolo și tot ce s-a întâmplat între timp este nul și neavenit“. Deci asta nu se putea. Se scurseseră zeci de ani de propagandă antimonarhică, oamenii fuseseră soci‑ alizați într-o republică. Foarte greu îi faci pe oameni să înțeleagă că trebuie să accepte că o familie regală are alt statut, că poziția de rege se transmite ereditar. Punctul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
să facă lucruri pentru integrarea europeană... V.A. : Sau n-avea încotro ? A.M.P. : PĂrerea mea e că și el era convins că trebuie să intrăm în Europa. Cine citește stenogramele acelea ale lor, din stafful PSD, care s-au scurs în presă prin 2003 îl vede pe NĂstase ca pe un personaj destul de diferit de restul PSD-ului, un personaj cu înțelegere europeană și cu aspirații superioare, să aparțină unei lumi mai bune. V.A. : MĂrturisesc că, în momentul în
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
neamuri și într-o specie exotică bucovineană cu limba de conversație germană. Și era sprijinită această doctrină de întreg aparatul administrativ și de școală, de la universitate până la școala primară...” De la afirmațiile lui Ion Iancu Nistor, făcute în 1918, s-a scurs aproape un secol iar românii bucovineni au rezistat atât perioadei „Homo sovieticus”, cât și astăzi, când naționaliștii ucraineni exacerbează exclusivitatea intereselor ucrainene... Când conștiința apartenenței naționale a românilor bucovineni continuă să fie pusă încă la grea încercare, revista de față
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]