8,304 matches
-
Luco, care ne-a primit amical. Ne dădea, Însă, impresia că joacă un rol dintr-o piesă, dîndu-și toată silința să pronunțe perfect fiecare cuvînt. S-a mai Însuflețit doar cînd a venit vorba despre Insula Paștelui, pe care o smulsese de la englezi, dovedind că aparținea statului Chile. Ne-a recomandat să rămînem la curent cu evenimentele și a spus că ne va duce acolo În anul următor. „Poate că nu voi mai ocupa acest birou atunci, dar voi fi Încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a crescut și mai mult, Însă logica elementară ne spunea că acest lucru nu era posibil, că pe această șosea oricine În afara unui șofer experimentat ar fi căzut de mult În prăpastie. Plin de tact și răbdare, Alberto i-a smuls adevărata poveste. Omul suferise un accident care, conform spuselor lui, l-a lăsat cu o vedere slabă, ceea ce explica de ce luase atît de multe gropi. Am Încercat să-l facem să-și dea seama de pericol - la care se expunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de ascultare, sărăcie și castitate. Poate tocmai austeritatea proprie confesiunii lor i-a ajutat să suporte cu stoicism regimul alimentar mizerabil, duritatea muncilor fizice la care erau supuși, ca și bădărănia și obrăznicia cu care anchetatorii, iar apoi temnicerii, le smulgeau bucuroși bărbile, îi umileau, îi înjurau și le spuneau „bandiți”. Acest al treilea val avea de asemenea legătură cu eșecul colectivizării, care - deși trecuse mai mult de un deceniu - întârzia să se încheie. Vinovați au fost găsiți, printre alții, preoții
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de picior mi-au aruncat în celulă niște pâslari rupți la talpă în care m-au ținut tot timpul anchetei. Mă scoteau zilnic la anchetă, cu câteva scurte întreruperi. În aceste întreruperi din anchetă am înțeles că descindeau pe teren smulgând informații din diferite parohii unde funcționasem ca să aibă motive de a mă acuza. În timpul anchetei îmi cereau să fac descoperiri din scaunele de spovadă. Tot de atâtea ori le ceream să mă ducă la camera de tortură să-mi suprime
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mai grozav dintre toate regimurile a fost sistemul comunist. Să te oblige să gândești ca tiranul, să-ți desfășori activitatea după gustul lui; să lucrezi împotriva conștiinței; să te oblige a nu te ruga, a-l părăsi pe Dumnezeu; a smulge din suflet credința etc.: este cea mai grozavă tiranie la care te poate supune! La această diabolică și îngrozitoare tiranie a fost supus și subsemnatul timp de 5 (cinci) ani. Am fost arestat la 22 februarie 1950 și condamnat la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lumii Noi a fost însoțită de atrocități și brutalități oribile, de încălcări ale dreptului și libertății omului duse până la nimicire, de sclavizarea unei imense mulțimi de oameni, de distrugerea unui culturi și a unei civilizații ale căror relicve astăzi ne smulg admirația și regretul. Cuceritorii au debarcat pe imensul subcontinent însoțiți de preoți și călugări, ducând cu ei Evanghelia și crucea lui Cristos. O anumită parte a cercetătorilor și a opiniei publice încearcă să arunce o grea anatemă asupra Bisericii Catolice
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în calea lor, fără nici un discernământ. Sleit, fără să fi închis ochii toată noaptea, odată cu zorile am început să număr clipele până când aș fi putut pleca... Mânat de un vânt de nebunie, fără să mai aștept ora stabilită, m-am smuls din culcuș, am adunat, cuprins de turbare, cele câteva cărți ce le aveam de la Dânsul și am alergat până în strada Spătarului... Iar când mi-a deschis, uimit, i-am azvârlit cărțile în brațe și am răcnit că totul, totul se
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
După această primă izbucnire, simt nevoia să mai recitesc scrisoarea. Așteaptă-mă... E așa de bine să-i fie cuiva dor de tine! Doamne, și mie mi-e dor! Cât îmi e de dor! Mai cu seamă serile, când te smulgi din cercul vicios al obișnuitelor ocupații. Stau și citesc cu voce tare, căci altfel n-aș avea răbdare, iar apoi, obosit, încerc să adorm cât mai repede și, poate, să te visez... (Te-am visat o dată, nu mai știu cum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
o piesă-poem, pe care mă gândeam s-o intitulez Comedia fără nume. Bineînțeles că și aceasta a rămas un proiect nerealizat. Am reușit totuși să-i scriu prologul. Iată câteva crâmpeie: „Eu sunt autorul... Vreau să fiu autorul! Vreau să smulg din mine ceva care să-mi semene, să fie al meu, și totodată ceva desprins de mine - materializat...“ „Eu sunt o fire iremediabil optimistă: am credința că totul trebuie să sfârșească cu bine. Deci piesa mea va fi o comedie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sensul întregii mele activități: am uitat că tot ceea ce fac este pentru mine și am încercat să fac pentru alții, în sensul „de ochii altora“. și am pierdut gustul de a face orice... În după-amiaza aceasta am reușit să mă smulg din dezgustul față de mine însumi și să revin la vechile și dragile mele ocupații de totdeauna. E o izbândă a celor bune din mine asupra celor rele, o izbândă spontană, de la mine putere, iar nu consecința unui act volițional, în numele
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
noi doi. Iar a doua se referea la Ion Omescu. În privința acestuia aveam însă o certitudine: căci o fi avut Toledanul, cum îl numeam eu, nenumă rate defecte, dar știam că o asemenea recunoaștere nu i s-ar fi putut smulge nici măcar sub amenințarea morții... și atunci mi-am permis să-i râd în față domnului Radu Marin! și cam asta a fost tot ce s-a putut găsi împotriva mea. Fără îndoială însă că, dacă anchetorii n-ar fi fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sclipire a timpurilor noastre are însă și partea ei bună - autenticitatea. Căci nimic nu e mai fals pe lume decât anumite sclipiri care-ți iau ochii. Poate că unul din puținele merite ale regimului actual este acela de a fi smuls vestmântul onorabilității de pe vițelul de aur. și acum, fără doar și poate, avem cu toții nevoie de bani. Dar nu-i mai învăluim în aura sacrosantă cu care i-au împo dobit veacurile trecute. Nevoia de bani nu mai e un
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de dincolo de noi... E cineva care vorbește prin faptele noastre - și atunci vorba noastră devine de prisos...“ Pentru înălțimea de un metru a garniturii de calorifer, un sin gur crac va fi prea de-ajuns. De altfel, asta simplifica lucrurile: smulgi cracul din cusătură, iar apoi îl sfâșii în fâșii longitudinale, cu grijă - fiecare sfâșiere să corespundă expirației lungi și ample a unui om care doarme adânc, pentru a nu stârni bănuiala auditivă a paznicului... Apoi împletești fâșiile obținute trei câte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
făcuseră iarăși o percheziție în timp ce lipsea de-acasă. și din nou înscenaseră percheziția la domiciliu ca pe o spargere. Cunoșteam bine jocul care se repeta de câteva ori pe an la fiecare dintre noi. Ne răscoleau prin cărți și hârtii, smulgeau tablourile din ramă, rupeau tivul de la perdele. Nu se atingeau de bani și de bijuterii. Când terminau percheziția, luau cu ei un singur obiect mărunt, fără însemnătate: un deșteptător, un ceas de mână, un tranzistor. și, înainte de a pleca de la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bărbați. Dar cămașa de noapte se acoperă cu un alt timp și tergiversează povestea cu manechinul. Întâmplările și persoanele de altădată nu se modifică esențial în memoria mea, nu se răstoarnă în opusul lor. Dar obiectele o fac tot mereu. Smulgând celor întâmplate pe-atunci când un ridicol fioros, când o melancolie grotescă. Înfășurând post festum întâmplările într-o altă piele și îngăduindu-ți să le povestești cu o clipire complice din ochi, fără să bagatelizezi totuși nimic. Dar mai înainte să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
noi ne-am continuat activitatea prozaică sub protecția pasageră a unei brize tropicale. În fața noastră masive, robuste, uriașe cornutele din rasa elvețiană Simmental, având uniformele de camuflaj colorate în roșu și alb, înaintau în rânduri compacte asemenea unei oștiri victorioase, smulgând cu limbile lor musculoase, aspre și puternice tufele de vegetație suculente, transformându-le cu ajutorul maxilarelor formidabile într-o emulsie vegetală verzuie cu proprietăți nutritive excepționale. Pe măsură ce înaintau cu picioarele lor solide pe miriștea înierbată, glandele mamare, având conformația și dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
săraca din cauza acestui crivăț bădăran și impertinent care-i șifonase coafura de paie realizată cu atâta pricepere și migală de neîntrecutul meșter Tiron. Dar era căsuța noastră așa cum era; o iubeam; aici trăiam. Aici, sub acoperișul de paie zbârlite și smulse cu brutalitate de puterea crivățului, ne duceam traiul șase copii și mama lor. De aici mergeam la școală și la muncă; aici ne întorceam după obligațiile zilnice; aici visam, speram, și nădăjduiam că tatăl nostru va veni de la închisoare, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gustare. Săraca mamă! Se zbătea și se zbuciuma, suferind alături de noi toate privațiunile prin care treceam. Ne-am culcat. ...Vântul icnește. Geme și se zvârcolește asemenea unei ființe omenești, dirijând cu forță năprasnică vârtejurile de zăpadă spre acoperișurile de paie, smulgându-le într-un iureș smocuri compacte și folmoștoace, repezindu-le spre înălțimile înghețate ale unui Bărăgan mânios și răzvrătit. Șfichiuituri puternice directe și razante lovesc cele două geamuri ale camerei. La un moment dat, șuvoiul de zăpadă proiectat spre ferestre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
insuficientă asemenea unui uriaș schelet de balenă, eșuat la țărmul ucigaș. Văzduhul clocotea într-un vârtej de proporții ciclopice, dislocând într-un iureș irezistibil straturile de zăpadă, îngrămădindu-le în troiene uriașe peste acoperișurile caselor, înțepenite sub căciulile de paie, smulse cu răutate de crivățul turbat. Nouă zile, nouă zile a ținut viscolul înfricoșător ce a pus la grea încercare voința și lupta pentru supraviețuire a deportaților, puși în fața unui fenomen meteorologic de o intensitate necunoscută lor. Ăsta-i crivățul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
etc., foarte rar vom întâlni la semenii noștri asemenea trăsături pozitive. Pe acest fond de testare umanitar-psihologică a infractorului, domnul primar informat de tânărul milițian de cele întâmplate intrând ca o furtună direct la candidatul pentru Premiul Nobel, i-a smuls "bisturiul" din mână întrebându-l cu o calmitate specific englezească: Domnule, dumneavoastră sunteți nebun?? Tovară... Dispari, imbecil nenorocit! spuse primarul, indicând cu brațul întins, în mod cât se poate de explicit, spațiul prin care oamenii civilizați intră sau ies din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Bătrânul pelican se-ntoarce obosit A răscolit pământul, dar pește n-a găsit. Oceanul era gol și plajele deșarte Înflămânziți, copiii se îndreptau spre moarte. Neputincios, pescarul privi învins spre cer Lovind în pieptu-i moale cu ciocul lui de fier Smulgându-și inima cu ultimul efort Apoi, lipsit de viață, cade pe stâncă mort!... Iar puii adunați la un festin horor Mâncau nepăsători inima mamei lor." Guy de Maupassant (traducere V. Aciocîrlănoaiei) Copiii mei! Copiii mei! Unde ești, Dumnezeule? Unde ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
consta în efectuarea curățeniei stradale din dreptul fiecărei locuințe în ultima zi a săptămânii. Tata fiind plecat la muncă, iar mama ocupată cu nesfârșitele munci casnice, această activitate obligatorie a fost transferată în grija celor patru frați mai mari. Am smuls buruienile crescute la baza zidului căsuței, am tăiat cu sapa iarba de lângă trotuar, apoi am făcut copcă fiecărui copăcel din fața casei și, în final, am văruit fiecare exemplar. Ne uitam cu plăcere: era îngrijit, curat, frumos pe toată lungimea uliței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o desagă înfășurată peste piept și șale ca unic acoperământ, își face apariția venind dinspre Universitate. Nimic neobișnuit pentru o zi caniculară, în centrul Micului Paris. Spre deosebire de ceilalți, el poartă pe umărul drept o cruce grea, de fier forjat. Capătul smuls din pământ lasă o urmă vizibilă în carnea neagră a asfaltului. E însoțit de alți doi mici vagabonzi, care aleargă brownian în jurul său, ca doi pești piloți în jurul unui rechin. Tabloul în sine conține ceva din abjecția străzii Evului Mediu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
răcoritoare din restaurant. Sistemul este identic cu acela din magazinele de băuturi de lux, un fel de capușon de ebonită tare pe gura sticlei. Se lasă înlăturat de o mașină infernală, fâsâitoare și foarte periculoasă. Din cauza uzurii, a ajuns să smulgă sigiliul de ebonită cu gâtul sticlei cu tot. Sticla ne poate exploda în mână în orice moment. Patronul însă preferă să arunce sticla de vin astfel mutilată decât să o lase neîncopciată. Îi este frică să nu bem noi, angajații
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
să-și facă doctoratul pe aici, preiau oportunist teorii academice occidentale și încearcă să le aplice cazului românesc. Cea mai distractivă fază a zilei s-a petrecut atunci când unul dintre ei, de la McGill University din Montréal, universitate prestigioasă de altfel, smulgea lacrimi de emoție asistenței povestind cum buldozerele lui Ceaușescu rădeau sate întregi de pe hartă, în timp ce femei și copii tremurau în fața monstrului de metal fumegând; un fel de scenariu de fâșia Gaza avant la lettre. Evident, nu am mai suportat și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]