7,641 matches
-
Pactul de la Varșovia s-a reunit la Bratislava pe 3 august (Întâlnire la care Ceaușescu a refuzat să participe), Brejnev a propus doctrina care Îi va purta pe viitor numele: „Fiecare partid comunist e liber să aplice principiile marxism-leninismului și socialismului În țara sa, dar nu trebuie să se abată de la aceste principii dacă vrea să rămână un partid comunist... O verigă slabă În sistemul mondial al socialismului afectează direct toate țările socialiste; ele nu pot rămâne indiferente”. E posibil ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe viitor numele: „Fiecare partid comunist e liber să aplice principiile marxism-leninismului și socialismului În țara sa, dar nu trebuie să se abată de la aceste principii dacă vrea să rămână un partid comunist... O verigă slabă În sistemul mondial al socialismului afectează direct toate țările socialiste; ele nu pot rămâne indiferente”. E posibil ca această declarație, o afirmație voalată a dreptului Kremlinului de a lichida preventiv orice amenințare la adresa socialismului În orice țară socialistă, să-l fi pus pe gânduri pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rămână un partid comunist... O verigă slabă În sistemul mondial al socialismului afectează direct toate țările socialiste; ele nu pot rămâne indiferente”. E posibil ca această declarație, o afirmație voalată a dreptului Kremlinului de a lichida preventiv orice amenințare la adresa socialismului În orice țară socialistă, să-l fi pus pe gânduri pe Dubček. Dar nu exista cale de Întoarcere, așa Încât el a susținut În continuare că reformele interne nu amenințau sistemul socialist. La 13 august, Într-o conversație telefonică cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-și de 21 august 1968, când trupele Armatei Roșii au descins Într-o Întâlnire a șefilor de partid cehi și câte un soldat s-a postat În spatele fiecărui membru al Biroului Politic, Mlynáø relata cum, „În acel moment, concepția despre socialism ți se estompează. Dar În același timp ești conștient că ea are legătură directă cu arma automată care te Împunge În spate”. Această legătură a marcat un punct de cotitură definitiv În istoria comunismului, mai mult chiar decât tragedia maghiară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca stat german distinct și perfect legitim, cu un viitor propriu - Întemeiat, susțineau ei acum, nu doar pe antifascismul germanilor „buni”, ci pe teritoriul și patrimoniul Prusiei. Dacă În 1968 Constituția RDG amintea dezideratul unificării sub steagul democrației și al socialismului, În Constituția modificată din 1974 fraza lipsește, fiind Înlocuită cu promisiunea de a rămâne un stat „aliat permanent și irevocabil cu URSS”. Interesul oficialilor RDG pentru Ostpolitik avea și motive mai directe, de natură strict materială. Încă din 1963, RDG
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exportul sau reexportul bunurilor primare, inclusiv al propriilor oameni. Salazar s-a mândrit până la moarte cu două lucruri: că a ținut Portugalia În afara războaielor devastatoare ale secolului XX și că a cârmuit-o abil Între Scylla capitalismului rapace și Charybda socialismului de stat. De fapt, el reușise să ofere supușilor ce era mai rău la fiecare: inegalitatea materială și exploatarea erau mai pronunțate În Portugalia decât oriunde În Europa, iar guvernul autoritarist de la Lisabona sufoca orice inițiativă și opinie independentă. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât 12,5% din voturi. Partidele de centru-dreapta au avut mai mult succes, dar marele câștigător a fost Partidul Socialist Portughez, fondat În exil cu doi ani În urmă de Mário Soares, care a desfășurat o campanie eficace sub sloganul „Socialism, da! Dictatură, nu!”, câștigând 38% din voturi. MFA și comuniștii nu erau mulțumiți de rezultatul scrutinului, iar Cunhal a recunoscut deschis că dacă nu putea ajunge la putere pe cale parlamentară, s-ar putea orienta spre metode alternative - după cum i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doi ani după lovitura de stat, a predat oficial puterea autorităților civile. țara urma să fie guvernată conform unei Constituții votate În aprilie 1976 și care reflecta Încă retorica și elanurile din ’74: ea angaja Portugalia Într-o „tranziție spre socialism prin crearea condițiilor pentru exercițiul democratic al puterii de către clasele muncitoare”. În alegerile legislative din aceeași lună, socialiștii au ieșit din nou primii, deși cu un procent ușor redus, iar Mário Soares a format primul guvern portughez democratic după aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
războiul civil și al cărui scop declarat era să surmonteze Înapoierea Spaniei (faimosul atraso, „decalajul” care afecta peninsula de la sfârșitul Epocii de Aur), vechea stângă ideologică reprezenta o piedică, nu un remediu. În viziunea lui González, viitorul Spaniei nu era socialismul, ci Europa. La 1 ianuarie 1986, Spania, alături de Portugalia, devenea membru deplin al Comunității Europene. Tranziția spre democrație a Europei mediteraneene a fost poate cea mai remarcabilă și neașteptată evoluție din acea perioadă. La jumătatea anilor ’80, Spania, Portugalia și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cealaltă parte a oglinzii: Marea Britanie avea de ales Între un stat protecționist, colectivist, egalitarist și intervenționist sau piețe libere, competiție nelimitată, privatizarea resurselor și un minimum de bunuri și servicii comune. Alternativa, grație Doamnei de Fier, era din nou clară: socialism sau capitalism. Moderații tradiționali din Partidul Laburist, ca și omologii lor conservatori, erau disperați. Unii dintre ei - printre care Roy Jenkins, fost președinte al Comisiei Europene - au abandonat partidul și au format un efemer Partid Social-Democrat care avea să fuzioneze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În care urma să joace un rol principal: transferul a avut loc În 1971, prin apariția unui nou Partid Socialist condus de Mitterrand și o nouă generație de tineri ambițioși recrutați pentru a-l sprijini. Între Mitterrand și rămășițele orgoliosului socialism francez s-a stabilit o relație de exploatare reciprocă. Partidul avea nevoie de Mitterrand: prestația lui onorabilă la alegerile din 1965, când a câștigat voturile a 27% dintre alegătorii Înscriși (inclusiv mulți din bastioanele dreptei În estul și vestul Franței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
visul revoluției. Fiindcă stânga nu exercitase puterea În Franța de zeci de ani; de fapt, nu o exercitase niciodată, decât incomodată de parteneri de coaliție, bancheri necooperanți, crize valutare internaționale, urgențe internaționale - exista o litanie Întreagă de scuze pentru neimplementarea socialismului. În 1981, toate obstacolele păreau Înlăturate și nu mai exista nici un motiv de dat Înapoi. Mai mult, controlul statului și implementarea schimbărilor revoluționare erau inseparabile În cultura politică radicală a Franței: simpla victorie În alegeri implica o apropiată confruntare socială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu succes: Jacques Attali, consilierul lui Mitterrand, nota că oficialii americani (care erau cu ochii În patru după asemenea derapaje) pretindeau că nu văd nici o diferență Între politica economică franceză și cea a Uniunii Sovietice. Pentru ca țara să ia calea socialismului În 1982, ar fi fost necesar nu doar controlul valutar, ci o gamă Întreagă de măsuri care ar fi izolat Franța de partenerii ei comerciali, punând economia Într-o situație autarhică. Să retragi Franța de pe piețele financiare internaționale nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cum fusese sfătuit) - adoptând astfel strategia economistului conservator Raymond Barre, al cărui „Plan” neimplementat din 1977 ar fi adus În Franța o doză de thatcherism avant l’heure. Din acest moment, Mitterrand a abandonat orice referire la „calea franceză spre socialism”. Aliații comuniști ai președintelui și câțiva dintre colegii lui socialiști au fost profund șocați. Dar n-ar fi trebuit să fie surprinși. În pragmatismul lui suprem, Mitterrand a sesizat rapid că era de neconceput ca Franța să iasă de pe orbita
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
10, și chiar făcuse apel, Într-un faimos discurs din aprilie 1984, la o modernizare a Franței „În stil american”. Franța era de partea lui Mitterrand - În 1983, doar 23% dintre cei care votaseră cu socialiștii deplângeau faptul că „punerea socialismului În practică” eșuase. Ceea ce nu Înseamnă că țineau ca Mitterrand să „modernizeze” țara frenetic - dar modernizarea s-a produs oricum. Fără a se dezice de reformele timpurii mai puțin controversate - descentralizarea administrativă, reforma sistemului de asigurări, drepturile femeilor la locul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
L. Webb scria: „A trăi În ziua de azi și a nu cunoaște această lucrare Înseamnă a fi păcălit de istorie, a ignora o parte vitală din conștiința timpului”. Ironia, după cum recunoștea Însuși Soljenițîn, era că mesajul cărții (faptul că „socialismul real-existent” era o escrocherie barbară, o dictatură totalitară Întemeiată pe muncă de sclavi și omucidere În masă) nu era deloc o noutate. Pe această temă mai scrisese chiar Soljenițîn, plus nenumărate victime, supraviețuitori, martori și savanți. Arhipelagul Gulag adăuga la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-au lipsit niciodată, Însă impactul lor a fost atenuat timp de zeci de ani În Occident (și, după cum am văzut, și În Est până În anii ’60) de dorința generală de a găsi ceva bun, cât de puțin, În urgia socialismului de stat care lovise jumătate de continent, după ce apăruse În Rusia În 1917. „Anticomunismul”, indiferent ce mobiluri avea sau i se imputau, suferea de un grav handicap: părea că se opune Istoriei și Progresului, că nu Înțelege sensul evenimentelor, că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar antiamericanismul lor a primit apă la moară când chilianul Salvador Allende a fost asasinat din ordinul americanilor cu doar trei luni Înainte de apariția Arhipelagului. Dar chiar și aceștia Încetaseră să mai creadă, ca pe vremuri, În superioritatea morală a socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai rea. În acest moment, teza „progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a societății - adică pretenția că socialismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai rea. În acest moment, teza „progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a societății - adică pretenția că socialismul, social-democrația, comunismul, naționalizarea, planificarea centralizată și reformele sociale progresiste țineau toate de același proiect politic - a Început să aibă efect de bumerang. Logica era următoarea: dacă Lenin și urmașii lui au otrăvit fântâna dreptății sociale, atunci toți suntem atinși. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa”, destinată În principal eurocomuniștilor, În care cerea ajutor Împotriva represiunii disidenței din Cehoslovacia. Iluziile despre comunismul reformat s-au stins lent. Însă Mlynáø se afla deja În minoritate: criticii comunismului din interiorul blocului sovietic priveau stupefiați credința lui În socialism și Încrederea În simpatizanții occidentali ai acestuia. Acești critici, care nu se numeau Încă „disidenți” (termen În general neagreat de cei În cauză), se Îndepărtaseră de regim și de limbajul său „socialist”. După 1968, acest limbaj, cu volutele lui lemnoase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvernul a fost forțat să creeze un spital special pentru tulburările respiratorii la copii. În povestirea O conspirație de Crăciun, Ivan Klíma descrie o plimbare pe străzile capitalei cehe: „Ceața rece și neagră mirosea a fum, sulf și irascibilitate”. În socialism, poluatorul era statul. Însă cea care suferea era societatea, astfel Încât poluarea era un subiect ce interesa pe toată lumea. El avea și o tentă politică implicită: motivul pentru care protejarea mediului era atât de dificilă era acela că nimeni nu Încerca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru că, spre deosebire de cehi, aveau posibilitatea de a urmări obiective mai apropiate, tangibile. Ceea ce nu Înseamnă că polonezii și ceilalți nu visau că Într-o bună zi vor fi părtași la beneficiile aduse de noua Comunitate Europeană, dând mitul ratat al socialismului pe fabula de succes despre „Europa”. Dar, așa cum vom vedea, ei aveau priorități mai arzătoare. Est-germanii aveau și ei preocupările lor. Unul dintre paradoxurile Ostpolitik, așa cum era ea practicată de Brandt și de succesorii lui, era faptul că, transferând mari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În restul Europei de Est, după cum observa caustic scriitorul ceh Jiøí Pelikán. Astfel, Rudolf Bahro, care În 1979 a fost deportat În Vest după ani de persecuție, era cunoscut Îndeosebi pentru eseul său intitulat Alternativa, o critică explicit marxistă a „socialismului real existent”. Robert Havemann, un comunist mai vârstnic care a fost pus sub acuzare și amendat pentru că Îi luase apărarea cântărețului de folk Wolf Biermann (exilat În Occident În 1976), a criticat aspru partidul conducător nu pentru Încălcarea unor drepturi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cetățenilor săi și părea de nezdruncinat. Opoziția intelectuală din Europa Centrală nu a avut un impact imediat. Acest lucru n-a surprins pe nimeni: noul realism al disidenților din epoca anilor ’70 includea nu numai o Înțelegere corectă a eșecului socialismului, ci și o evaluare lucidă a realităților puterii. În plus, poporului nu i se putea cere imposibilul: În Eseu despre bravură, scriitorul cehoslovac Ludvík Vaculík argumenta convingător că nu poate avea pretenții exagerate de la oamenii obișnuiți, care abia luptau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fel de spațiu public „virtual” În locul celui distrus de comunism. Un lucru despre care intelectualii disidenți nu vorbeau foarte mult era economia. Iar asta tot din realism. Încă de pe vremea lui Stalin, creșterea economică - mai exact, industrială - constituise atât țelul socialismului, cât și principalul său criteriu de evaluare a succesului. După cum am văzut În capitolul XIII, mecanismele economice erau principala preocupare a unei generații anterioare de intelectuali reformiști: ei i-au Întors regimului comunist propriile obsesii, conform ipotezei - Împărtășită deopotrivă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]