8,833 matches
-
dimineața în care urma să iau hotărârea nu a sosit niciodată sub forma în care o anticipasem eu. Pe la sase și jumătate seara, aerul dens, albastru, păru să se întunece mai mult și să devină zăpușitor, deși soarele continua să strălucească cu râvnă, pe un cer imaculat. S-ar fi spus că strălucirea soarelui răzbea printr-o ceață, dar o ceață urzită din înseși globulele albastru-închis ale cerului. Îmi aduc aminte de impresia stranie pe care mi-o făcuse acea seară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îngrămădită lângă mine. Era țeapănă, țeapănă. Și Titus stătea la fel de țeapăn, cu ochii ațintiți drept în față, fără să vadă nimic, cu gura trandafirie ușor deschisă. Îi auzeam respirația agitată. Toată lumea își pironise privirile înainte. Mi-am împreunat mâinile. Soarele strălucea. Era o zi frumoasă pentru nuntă. Tocmai ne apropiam de stâncile falnice care străjuiesc defileul îngust, locul pe care eu îl denumisem „Pasul Khyber“, când o piatră lovi cu o forță uimitoare parbrizul. Toată lumea din mașină tresări, smulsă brusc din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de temut. Gâtul de taur și umerii lați păreau să-l explodeze din cămașa kaki, prea strâmtă acum pentru ei. Cureaua neagră era strânsă zdravăn sub un stomac ușor proeminent, dar, în general, arăta în plină formă. Fața bronzată îi strălucea, părul sur, tuns scurt își înălța spicele, ca o blană, obrajii îi erau proaspăt rași. Mâinile îi atârnau de-a lungul trupului, își încleșta întruna degetele și se tot ridica în vârful picioarelor, de parcă era gata să execute o mișcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dintr-un material ușor, creponat, cu un decolteu adânc, în formă de V și o fustă largă. Părul cârlionțat, încâlcit de vânt, despicat în spirale lungi, roșcate, se răspândea peste gulerul rochiei de un albastru radios. Ochii căprui, umezi și strălucind de viață, de tandrețe, de ușurare, mă măsurau din creștet până în tălpi. Arăta absurd de tânără, radioactivă emanând vitalitate și veselie imprevizibilă, dar, în același timp, mă cerceta cu atâta atenție, cu atâta umilință, ca un câine care încearcă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
luă mâinile și începu să mi le sărute. — Lizzie, Lizzie, unde ești? se auzi vocea lui Gilbert. Se întunecase aproape total, deși pe mare stăruia încă o geană de lumină, acolo unde soarele scufundat ilumina dunga de nori albi, ce străluceau ca niște lampioane palide peste valurile care se repezeau către uscat. Fluxul se înălța. — Lizzie, vino la noi, vrem să ne cânți „Voi che sapete“. Într-o clipă se îndepărtă de mine, întinzându-și o gambă lungă, goală. Acum îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
musafirilor mei sunau la fel de îndepărtate, la fel de fragile și găunoase. Voiam să-l găsesc și pe James pentru că aveam senzația că mă arătasem dur față de el. Doream să-i spun ceva, nu prea eram sigur ce anume, despre mătușa Estelle. Ea strălucise asupra copilăriei mele. Într-adevăr, „Che cosa è amor?“. M-am urcat pe „muntele“ meu și am privit valurile care-l ciocăneau. Se auzea un vag bubuit de tunet. Deslușeam pe mare crestele de o albeață sclipitoare ale valurilor. Glasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mițos, ca o plantă sănătoasă. Purta o cămașă vărgată și pantaloni din pânză de in, care se terminau brusc la genunchi. Deși slăbise, era încă puțin prea durdulie pentru asemenea costum, dar eu unul nu aveam nici o obiecție. Pielea îi strălucea de sănătate. Doar micile riduri strânse în jurul ochilor te lăsau să-i ghicești vârsta. Ea nu împărtășeam iritarea contingentului masculin cu privire la isprava mea. Dimpotrivă, era gata să guste retroactiv drama, din moment ce se terminase cu un happy-end, iar supraviețuirea mea îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prizonieră eliberată dintr-un lagăr de muncă, arătând la început îmbătrânită, și reîntinerind sub vraja libertății, a odihnei, a hranei sănătoase. Suferința [i anxietatea vor pieri de pe chipul ei, și va redeveni relaxată și frumoasă; vedeam aievea chipul ei reîntinerit, strălucind ca o torță din cețurile viitorului. Când părăsisem teatrul, căutasem solitudinea: acum era întrupată în însăși forma acestei Beatrice a mea. Doar aci putea lua naștere pentru mine fericirea: un scop candid, îngăduit, ba chiar un ideal. Oriunde în altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Îmi dădusem seama că Gilbert, ba chiar și Peregrine, vedeau relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din pod, unde inspecta tavanul, iar ea din baie, unde ștergea podeaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cazan. — Da. — Desigur că nu crezi cu adevărat asemenea lucru. — Ba cred, dar nu mai are importanță. James m-a măsurat cu privirea, de parcă ar fi cântărit ceva în minte. Lizzie strigă din bucătărie că micul dejun era gata. Soarele strălucea cuminte și luminos pe iarba înviorată de ploaie, pe gărdulețul de pietre, pe stâncile galbene, sclipitoare. S-ar fi zis că e caricatura unei scene fericite. — Ba are importanță, răspunse James. Nu vreau să te las aici, mocnind ideea asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era parcat automobilul Bentley al lui James. Era spațios, negru, ușor prăfuit, părând în așteptare, în după-amiaza însorită și lenevoasă. Am deschis portiera. Interiorul degaja o calmă opulență, asemenea interiorului unui somptuos conac, sau al unui bogat sanctuar. Lemnul lustruit strălucea, pielea cafenie emana un miros proaspăt, plăcut. Cutia de viteze era cuibărită într-o piele moale, încrețită. Covorul gros, imaculat. Liniștea, intimitatea mașinii invita un ocupant privilegiat. Iar eu eram gata să-i închid laolaltă, în interiorul acesta sacru, pe James
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și ciupite de petele ierburilor marine și de ochii lichenilor galbeni aurii, ce se stingeau când umbra înghițea razele. Am ajuns la hotel. Nu mai trecusem pe acolo din ziua când fusesem expulzat din restaurant, pentru că nu aveam cravată. Soarele strălucea într-un hol confortabil și vesel mobilat, și m-a săgetat senzația că era atât de curat și de îngrijit și de comod în comparație cu murdăria sordidă de la Capul Shruff, pe care nu mai aveam nici un chef s\-l înfrumusețez. Fotolii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și m-am culcat din nou. După aceasta, lucrurile au devenit din ce în ce mai confuze. Probabil că am zăcut în pat cea mai mare parte a acelei zile. Îmi aduc aminte că m-am deșteptat în toiul nopții și am văzut luna strălucind. A doua zi dimineața am coborât devreme și mi-a venit deodată ideea - sau poate mi se năzărise peste noapte - că, din moment ce renunțasem la înot, era cazul să fac o baie. Nu-mi surâdea gândul să car oale cu apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
m-a impresionat după filmele și cărțile pe care le-am citit a fost Piteștiul... Am ajuns seara, era curățenie... Ce să vă spun? Aveau tălpici și deținuții de drept comun, așa am auzit, și lustruiau coridoarele și mozaicul de străluceau. Cum erau și becurile aprinse, parcă era o sală de dans și între etaje era plasă... N-am mai văzut până acolo plasă și mi s-a părut foarte ciudat. Am auzit că dintre bărbați au sărit de la etaj, ca să
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Constantin Cantacuzino, fratele lui George, ne-a lăsat o descriere a sa: „În 1876, vara, veni la Florica Gheorghe Cantacuzino, fiul lui Constantin Cantacuzino și al dnei Elena, născută Mavrocordat, buni prieteni ai tatii și ai Ruseților. El făcuse studii strălucite la Paris, fusese laureat la licența în matematici, dar nu luase doctoratul, împiedicat de moartea lui tată-său și de greutățile financiare ale familiei. Aceasta fu întâia lui jertfă, urmată de atâtea altele. Era mic de stat, urât de-l
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
tineretului în treptele superioare de instrucție și manifestarea unui dezinteres grav față de promovarea acestuia în societate; - neacordarea fondurilor strict necesare pentru dezvoltarea cercetării științifice, punând în pericol existența centrelor tradiționale de cercetare, consolidate de-a lungul multor decenii de generatii strălucite de cercetători; - cultură a fost substanțial afectată de lipsă de interes pentru susținerea unor instituții de cultură de importanță națională, precum și a unor publicații de mare prestigiu. 1.2. Starea actuală a economiei românești Starea actuală a economiei românești se
PROGRAM DE GUVERNARE din 28 decembrie 2000 pe perioada 2001-2004. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/131926_a_133255]
-
primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai înțeles.” (M. Eminescu) În această relație de simultaneitate cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
parte etc.: „Nu era nimic în ea, în afară de o falsă biografie, incredibilă, din care reieșea că Stalin îi omorâse pe toți bolșevicii...” (M. Preda, Delirul, 377), „Dacă ești în stare, nu cere de la ei altceva decât să freamăte și să strălucească în lumină.” (O.Paler, Galilei, 107) • restrângerea sferei semantice a determinantului direct (sau a subiectului) prin adjectivele singur, unic: „Afară de romani, despre care va fi vorba îndată, mai era un singur popor care a fost tovarăș nedespărțit al geților de la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semanticetc "Tipuri semantice" Atributul particularizează sfera semantică a regentului, fie din perspectiva unor trăsături interne distinctive pentru obiectul către care trimite regentul, permanente sau numai momentane, obiective sau subiective, pe care i le relevă în desfășurarea enunțului sintactic: „Neguri albe, strălucite Naște luna argintie.” (M. Eminescu, I, 72) fie din aceea a unor conexiuni externe, în care „obiectele” se află înscrise: „Sunt cântărețul celor fără nume, Un strigăt smuls de-a vremilor vâltoare.” (O. Goga) Spre deosebire de complement, care este cerut de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
târg, cum se spunea, satul nostru fiind la 8 kilometri de oraș. Să tot fi avut vreo 45 ani când tata mi a arătat Ipoteștii. Alături de sat era o localitate ce avea în centrul ei o biserică, a cărei turlă strălucea în soare extraordinar de frumos. Și în jur erau numai păduri și tata mi-a spus că acolo este satul Ipotești, unde s-a născut un mare poet. Bineînțeles că, la acea vârstă, nu știam mare lucru, dar după aceea
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_989]
-
peste dalele de piatră tocită de pasul omului, dar și de imaginare furtuni, și sfîrșește în imensitatea de azur a cerului. Structura compozițională are măreția unei închinăciuni. Înscrisă în ceea ce putem numi cu îndreptățire școala ieșeană de acuarelă, unde au strălucit Max Arnold, Constantin Radinschi, Adrian Podoleanu, Eugen Mircea, Minodora Bâzgă, Mihai Zaiț și încă mulți alții, Viorica Toporaș își conturează o identitate inconfundabilă, un mod personal de a dialoga cu natura și cu ea însăși. Cu albumul de față, Viorica
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
se ncurbă mult în jos, E-atârnat-o cruciuliță, de on sidef scoica de mare, Ce n relief e lucrată, răstignirea lui Hristos. Pe fruntea ei Majestoasă, păru-i negru ncet îl strâng e O coroană prea frumoasă, ce ca mii sori strălucea, Pietrele de diamante, când lumina se răsfrânge Și cu drag a lor mici raze, în lumină se scăldau. Cercei lungi de-ntregi smaralde, l-ambelei urechi i-atârnă Pe-a lor verige de aur, partea ce vine în mijloc Drăgălași se
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
când lumina se răsfrânge Și cu drag a lor mici raze, în lumină se scăldau. Cercei lungi de-ntregi smaralde, l-ambelei urechi i-atârnă Pe-a lor verige de aur, partea ce vine în mijloc Drăgălași se vedea mândru, cum strălucea ca l umina Câte o piatră de zamfire, de fura văzul pe loc. Peste umerele-i late aruncate cu mândrie O flamidă purpurie, toată numa-n zebelini Cu-n lanț mic, sârmă de aur, ce-i de o rară măiestrie
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
-n zebelini Cu-n lanț mic, sârmă de aur, ce-i de o rară măiestrie Se ncheia în mici paftale sub doi mari și scumpi rubi ni. La mâini degetele s pline cu tot felul de inele Unele în diamante, strălucind ca mândri sori Altele numa-n zamfire, de ți fugeau ochii pe ele Pe verigi de aur montate, altele numai ca flo ri. Iar pe-arătătorul dreptei, ce i cam sugrumat oleacă, Avea numai unul singur, e a logodnei scump
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
de brumă se depune pe frunzele rumenite, răscolite de vântul jalnic.Toamna a acoperit mestecenii și arțarii cu galben de lămâie. De brazi și pini nu se prind vopselele Toamnei. Se preling până jos pe covorul de frunze, frunze ce strălucesc ca niște monede din aur și bronz. După ce a răcorit natura cu o ploaie rece, regina mândră în culoare a așezat pe firul de telegraf câteva păsărele ca un șirag de mărgeluțe. În caleașca ei, Toamna a adus și daruri
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]