8,384 matches
-
de rezistență ale repertoriului mondial, prezente la București în 1912 - 1913, erau "„Dragostea reginei Elisabeta”", cu Sarah Bernhardt, „Din capriciile Regelui Soare”, „Mizerabilii”, „Cleopatra”, „2.000 de tablouri de Viliam Shakespeare” și faimosul „Quo Vadis!”. Reconstituirile istorice sufereau de influența teatrală și erau realizate într-o manieră estetică ce aproape că nu mai avea legături cu autenticitatea. Durata unui spectacol normal era de 45 de minute, asta nu însemna că un film dura atât, de obicei erau puse două sau mai
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
că multe scene au fost prost imprimate și deci au ieșit în faza montajului, l-a făcut pe istoricul Tudor Caranfil să presupună că ar fi existat doi operatori, dintre care unul cu mai puțină pregătire. Imaginile din film sunt "teatrale", fiecare cadru (mică subdiviziune a acțiunii filmului) reprezentând o succesiune continuă de imagini înregistrate în timpul unei singure reprize cuprinse între pornirea și oprirea aparatului de filmat, nu există nici folosirea planurilor cinematografice și datorită tehnicilor cunoscute la acea vreme, nici
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
în acele condiții. Trebuie subliniată lipsa aproape totală a experienței, ținând cont că doar Grigore Brezeanu și Ar. Demetriade au mai avut contacte anterioare cu producția de film — însă și acesta cinematografieri de piese de teatru și feerii pentru proiecție teatrală. De asemenea, nici una dintre producțiile străine nu se îndreptase înspre direcția apucată de ei. Cu toate acestea, succesul covârșitor la public a arătat că realizarea merită o notă bună, fiind făcută cum s-a putut mai bine în condițiile date
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
ocupat locul al treilea la Concursul Muzical Eurovision 2005 cu piesa "Let me try". A absolvit în anul 1986 Școala Populară de Artă, secția Canto după ce inițial a încercat de două ori să fie admisă la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică. Ulterior, devine absolventă a Facultății de Sociologie-Psihologie în cadrul Universității «Spiru Haret». Solista debutează la vârsta de 8 ani, în anul 1976, când începe să cânte pe scenele din toată țara. Se face remarcată mai bine în anul 1987
Luminița Anghel () [Corola-website/Science/303402_a_304731]
-
(n. 7 noiembrie 1940) este o actriță de teatru, televiziune, radio, voce și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie la clasa profesorului Ion Finteșteanu, care i-a avut asistenți pe Sanda Manu și Dem Rădulescu. A debutat în 1961 la Teatrul Regional București, iar din 1969 este actriță la Teatrul Odeon. Pe
Dorina Lazăr () [Corola-website/Science/303412_a_304741]
-
și a vieții cotidiene. Artiștii Nabis sunt notabili pentru versatilitatea mediilor și tehnicilor artistice folosite. Că o completare a artelor frumoase, în care toți excelau, ei au lucrat în tipărituri, design, postere, ilustrare de cărți, textile, mobilier, scenografie și design teatral. Notă dominantă conferită designului i-au făcut pe artiștii Nabis să împărtășească o idee dominantă specifică de asemenea unei alte grupări artistice paralele temporar, mișcarea artistică Art Nouveau. O altă caracteristică comună ambelor grupări, Leș Nabis și Art Nouveau, era
Les Nabis () [Corola-website/Science/302464_a_303793]
-
greutate. Terapia de familie sau educația care se adresează întregii familii a unui bolnav poate reduce recăderile și spitalizările. Dovezile privind efectivitatea TCC, fie în reducerea simptomelor, fie în prevenirea recăderilor sunt neglijabile. S-ar putea ca terapia artistică sau teatrală să nu fi fost bine studiată. Schizofrenia aduce cu sine mari costuri umane și economice. Rezultatul acesteia este o speranță de viață cu 12-15 ani mai redusă, în principal datorită corelării ei cu obezitatea, modul de viață sedentar și cu
Schizofrenie () [Corola-website/Science/299415_a_300744]
-
dansului, foarte apreciată în Franța jumătății secolului al XVII-lea, colaborarea bazată pe prietenia strânsă dintre Lully și Molière a fost elementul esențial de realizare și succes la public. Deși genul dramaturgic preferat de Molière era tragedia, totuși succesele sale teatrale cele mai răsunătoare rămân miniaturile într-un act, sau farse, comedii de tipul fabulei, având caracter aparent "ușuratic", dar în fond voit moralizator și educativ. Farsele scriitorului francez erau intenționat scrise incomplet lăsând mult spațiu interpretării improvizate în stilul Commediei
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca (15 ianuarie 1622 - 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L'Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera să dramatică în versuri și proza, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreagă gamă
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
1622 - 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L'Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera să dramatică în versuri și proza, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreagă gamă a mijloacelor comicului. Prin creația să, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
cu regele. Se pretinde că Poquelin ar fi absolvit dreptul la Orléans în 1642, însă există unele dubii în această privință. În iunie 1643, împreună cu iubita sa Madeleine Béjart, cu un frate și o soră a acesteia, a fondat compania teatrală sau "trupa" L'Illustre Théâtre, care a falimentat în 1645. În această perioadă și-a asumat pseudonimul , inspirat de numele unui mic sat din sudul Franței. Eșuarea companiei l-a forțat să stea câteva săptămâni la închisoare pentru datoriile acumulate
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
marcat pentru o viață. Când a susținut examenul la cinematografie, la VGIK, a scris anume despre acel film pe care l-a văzut cu mama la Cernăuți"", își amintea fratele său, Marcel Loteanu. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din inițiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu. La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale. La 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”. Trimisă spre studiu la secțiuni, propunerea a
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua, cum avea să consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L. Caragiale. Criticii teatrali ai timpului au socotit însă piesa lipsită de calități literare (Ionescu-Gion, Dassè, Claymoor), excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris favorabil despre piesă. O apreciere favorabilă despre „O scrisoare pierdută”, scrie, fără a semna, și Gh. Panu în ziarul Lupta în
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
este un oraș corupt și nu un strop din Rusia”. Sub influența ei, recepțiile curții și balurile de la Palatul de Iarnă, care erau plăcute și cultivate de nobilimea înaltă, au ajuns la final. Acestea au fost rapid înlocuite cu spectacole teatrale organizate la Ermitaj, dar acestea „nu au plăcut nimănui” și au fost anulate și ele în cele din urmă. Ultimul eveniment imperial mare din Palatul de Iarnă a fost un bal tematic ce sărbătorea domnia țarului Alexei I, care a
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
Tales from the Crypt", "Weird Science", "Weird Fantasy", "Crime Suspenstories", "Haunt of Fear", precum și multe altele. Bradbury a rămas un colaborator entuziast al teatrului, lăsând și în acest domeniu o moștenire bogată. Timp de mulți ani, Bradbury a condus compania teatrală Pandemonium din Los Angeles și a avut o colaborare de cinci ani cu Fremont Centre Theatre din South Pasadena. Ray Bradbury a fost căsătorit cu Marguerite McClure (16 ianuarie 1922 - 24 noiembrie 2003) din 1947 până la moartea ei; ei au
Ray Bradbury () [Corola-website/Science/304485_a_305814]
-
sau cvintet, până la o orchestră simfonică completă. Uneori, și în special în cazul operei franceze, pentru cea mai mare parte a istoriei sale, spectacolul de opera include și ample scene de balet. Opera s-a detașat ca gen muzical și teatral aparte în Italia anilor 1600 ca unul din produsele artistice și intelectuale ale amplei și puternic influentei mișcări artistice a barocului, dar a atins culmile sale de rafinament și perfecțiune în secolele ulterioare, al 18-lea și al 19-lea
Operă () [Corola-website/Science/304564_a_305893]
-
Gabriel Honoré Marcel (n. 7 decembrie 1889, Paris - d. 8 octombrie 1973, Paris) a fost un filozof, dramaturg, critic literar și teatral, muzician și teatrolog francez. este fiul unui diplomat, Henry Marcel, secretar de stat, ministrul Franței la Stockholm (Suedia), devenit apoi director al Institutului de Arte Plastice (Beux-Arts), al Bibliotecii Naționale și al muzeelor naționale. Încă din copilărie, se familiarizează cu
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
Marcel nu se va mai întoarce în învățământul liceal decât în perioadele de criză majoră : adică între 1939-1940, când va preda cursuri de filozofie la Paris, și în 1941, la Montpellier. În 1919 își începe cariera de critic literar și teatral. Publică primul său articol în prestigioasa revistă literară la Nouvelle Revue Française (N.R.F.) la 1 septembrie 1919 (N.R.F., 6e année, n° 72, pp. 618-627). Urmează o serie impresionantă de articole, cronici literare și dramatice în revistele N.R.F. și L’Europe
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
după Revoluția din Octombrie, proprietarii de trebuiau să împartă apartamentele cu alții, dar spre fericirea ei a trebuit să împartă apartamentul cu alți artiști de la "Tetrul de Artă din Moscova". Astfel, Serebriakova a lucrat în această perioadă concentrțndu-se pe viața teatrală. În această perioadă fiica sa, Tatiana, a intrat la academia de balet, iar Serebriakova a creat o serie de pasteluri la "Teatrul Mariinsky". În toamna lui 1924, Serebriakova a mers la Paris, primind un comision pentru o lucrare murală mare
Zinaida Serebriakova () [Corola-website/Science/304632_a_305961]
-
hanun Isusi“ („Dragoste în numele lui Isus“ - 1833), „Hairenasiraț îngherutiun“ („Asociația patrioților“- 1837), „Ararat“ (1838) „Usum-nasiraț îngherutiun Ararat“ („Asociația de studii Ararat“ - 1843), „Usumnasiraț îngherutiun“ („Asociația de studii“ - 1871), „Armenia“ (1879), „Ararat“ (1886), „Arax“ (1901), „Arevdragan îngherutiun“ („Asociația comercială“ - 1903), Colectivul teatral „Sokhag“ („Privighetoarea“ - 1911), „Mangaser dignanț miutiun“ („Uniunea femeilor iubitoare de copii“ - 1912), „Crucea Roșie Armeană“ (1920), „Asociația Tinerilor Armeni“ (1920), Biblioteca „Ararat“ (1921). Conform recensământului din 2011, în România erau 1361 de armeni. La recensământul din 2002 au fost 1
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
() a fost un scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor și regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997. Este faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică și socială, cât și pentru implicarea în viața politică. Fo, ca actor, regizor, scenograf, damaturg, costumist, impresar al propriei companii teatrale (dar și ca pictor) este cu siguranță un om de teatru complet. Într-un interviu acordat
Dario Fo () [Corola-website/Science/304654_a_305983]
-
regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997. Este faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică și socială, cât și pentru implicarea în viața politică. Fo, ca actor, regizor, scenograf, damaturg, costumist, impresar al propriei companii teatrale (dar și ca pictor) este cu siguranță un om de teatru complet. Într-un interviu acordat in 1962 declara cu ironie: ""Autorii neagă că aș fi un autor. Actorii neagă că aș fi un actor. Autorii îmi spun: tu ești
Dario Fo () [Corola-website/Science/304654_a_305983]
-
critică față de ceea ce el numea "teatru burghez", Fo începu să facă spectacole în locuri nn convenționale: în piațe, case ale poporului, fabrici, unde, desigur, întâlnește un public diferit, format mai ales din clase sociale umile. În 1968 este fondat grupul teatral "Noua Scenă" ("Nuova Scena") cu obiectivul de a reveni la rădăcinile populare ale teatrului și la valoarea sa socială. Reprezentațiile erau organizate în ambiente alternative iar prețul biletelor era foarte redus. În 1969 Fo prezentă cu mult succes Mistero Buffo
Dario Fo () [Corola-website/Science/304654_a_305983]
-
și s-a construit un acces și un prime time mai puternice. Totodată, s-a propus dezvoltarea campaniei „Sala de concert la tine acasă”, derulată în perioada 1 septembrie - 30 decembrie 2011 și s-a continuat și dezvoltat propria stagiune teatrală de marți seara și de operă de miercuri seara, inițiind o nouă serie tematică definitorie - consacrată filmului documentar românesc (difuzată vineri, de la ora 22.15). Astfel, s-a considerat că, pe lângă o economisire vizibilă a bugetelor de producție, anul 2011
TVR Cultural () [Corola-website/Science/303582_a_304911]