9,812 matches
-
care i-a venit pe buze când l-a văzut ridicându-se și venind spre ei. „Asta e... ce să-i faci?“ gândi ea. Conturându-se în raza de lumină ce pătrundea în cala întunecată prin hublou, bărbatul părea că tremură de bucurie când i-a întins mâna lui Takamori. Fața îi era atât de bronzată, încât îl puteai lua cu ușurință drept oriental, și era atât de lungă... față de cal, ce mai! Dar nu era numai fața. Și nasul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori și Tomoe. Când s-a desprins Gaston de pachinko și s-a îndreptat spre el, bărbatul s-a retras câțiva pași și apoi a dispărut pe aleea dintre salonul de pachinko și bar. După ce s-a terminat totul, Tomoe tremura ca varga și inima începu să-i bată puternic. — Takamori! Takamori își ștergea sudoarea de pe frunte. — Trebuie să o întindem de-aici, Tomoe. Au plecat repede, împingându-l pe Gaston. Trecătorii, ușor afumați de băutură, îl priveau ciudat pe Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
inima începu să-i bată puternic. — Takamori! Takamori își ștergea sudoarea de pe frunte. — Trebuie să o întindem de-aici, Tomoe. Au plecat repede, împingându-l pe Gaston. Trecătorii, ușor afumați de băutură, îl priveau ciudat pe Gaston. Tomoe tot mai tremura când au ajuns la intersecția din fața cinematografului Musashino. — Chiar că ne-ai scos din mare dandana, Takamori. Ce scenariu! Takamori, simțind că a crescut în ochii surorii lui, începu să se laude. Mă ocupam eu și de zece ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
musafirul lor nu mai era cu ei. Îl mai ținea încă pe Takamori de mână, dar erau pe strada principală, luminată de neon ca ziua-n amiaza mare. Tomoe s-a rezemat de un stâlp ca să-și tragă sufletul. Încă tremura toată. Era o secție de poliție chiar în fața gării. Takamori a dus-o pe Tomoe, care nu-și revenise încă de tot, la poliție și, fără să piardă timpul cu prea multe explicații, spuse pe nerăsuflate: — Vă rog să veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de tuse. Își ținea batista la gură, gata parcă să-și dea duhul. Gaston îl privea buimăcit. — Ce-a pățit sensei? l-a întrebat omul când și-a mai revenit. — S-a dus la shōbin. — Shōbin? — Nu, shōben, răspunse Gaston, tremurând. Era atât de înspăimântat, încât nu-i mai veneau în minte, corect, cuvintele japoneze. Bărbatul a scos din buzunar o batistă albă, a scuipat în ea și și-a șters încet gura. Gaston auzi de undeva bătăile unui ceas: era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
răspunse Endō în timp ce vâra gloanțe în încărcătorul pistolului pe care-l ținea în mână. Magazinele de pe stradă, văzute din mașină, păreau doar niște pete de lumină. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că bietul Gaston era în mașină și tremura de frică. Intenționase să bea doar un pahar dar, ca de obicei, nu a fost în stare să se mai oprească. Împreună cu colegul său, Iijima, Takamori a luat la rând Otafuku, Hiroshichan, Hotta și alte baruri... în total patru-cinci. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe pistol. — Străine, nu te culci? E ora două noaptea, spuse Endō în șoaptă, îngropându-și bărbia în așternut. Fii cu băgare de seamă. Eu dorm ușor. Te aud dacă încerci să pleci din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și s-a îndreptat spre Ginza. — „Crimă ziua-n amiaza mare“ - înțelegi ce-nseamnă, Gas? — Ziua-n amiaza mare? — Da. În plină zi, când soarele e sus pe cer. — Crimă? — Când faci să curgă sânge roșu. Gaston a început să tremure. Privindu-l pe Endō, a scuturat din cap cu putere și și-a pus mâna peste mâna lui Endō. Era tot ce se mai simțea în stare să facă. A acoperit cu palma lui uriașă mâna lui Endō și, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
azvârlit într-o celulă de închisoare mai rece și mai întunecată ca aceasta. Vocea răgușită a asasinului amuți brusc din pricina unui acces puternic de tuse. Fără să slăbească pistolul din mâna dreaptă, și-a acoperit gura cu stânga. Umerii îi tremurau din cauza tusei. Când s-a mai liniștit, a scuipat pe sacii de ciment. Și de data aceasta se vedeau firicele de sânge. — Kanai, fratele meu... pentru o crimă pe care n-a comis-o... Kanai țipa cât îl ținu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plac copiii. Îți plac câinii... Iubești copiii. Știu. Iubești copiii. Prinzând cuvintele imploratoare ale lui Gaston, Kanai și-a împreunat mâinile sângerânde într-un gest de implorare: — Am soție... și copii... Am doi copii! Mâinile lui Endō au început să tremure ușor. Implorările lui Gaston i-au atins, fără îndoială, o coardă sensibilă, dar și-a oțelit inima, a strâns iar pistolul în mână, l-a dus la tâmpla lui Kanai, prăbușit pe sacii de ciment, și a apăsat pe trăgaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a întors și l-a fixat pe Gaston cu privirea. Gaston și-a acoperit fața cu mâinile. Se uita la Endō printre degete, ca un copil certat de mama lui, gata-gata să izbucnească în plâns. — Tu... tu... Lui Endō îi tremurau buzele de furie și ură. Ai scos gloanțele? Profitând de faptul că Endō nu era atent la el, Kanai s-a ridicat de pe sacii de ciment și a luat-o la fugă, țipând cât îl ținea gura. Trupul lui bondoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
am zbătut și cât am suferit pentru ziua asta. — Mă doare! Endō dădea în Gaston și cu mâinile, și cu picioarele. Îi curgeau lacrimile șiroaie. Cât am suferit în așteptarea acestei zile. În final obosi și se rezemă de zid, tremurând tot. Când ai scos gloanțele? Gaston nu i-a răspuns. — Te-am întrebat când ai scos gloanțele. — Adineauri. — Când adineauri? — În mașină... în timp ce vă schimbați hainele, răspunse Gaston printre suspine, ștergându-și sângele ce-i curgea din nas, de la loviturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
are pic de inimă! Chelnerițele îl copleșeau cu reproșuri și insulte pe hingher, dar omul a încuiat cușca, fără să se sinchisească măcar să le răspundă. Higurashitei a ieșit în fugă pe stradă și l-a implorat pe hingher, cu glas tremurând, să-l elibereze: — Bătrâne, legea nu-ți permite să lași nelegat un astfel de câine. Uite... n-are nici măcar un lănțug cu numele lui. Hingherul a respins repede obiecțiile bătrânului. Takamori și Tomoe intenționaseră să-i facă o surpriză plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-o pe masa prezidiului. Arată în țoalele ei de bazar ca un gândac de colorado pleoștit de la piatra vânătă de primăvară. Promițător. ... să nu-mi spui mie Grigore dacă o să se mai ia cineva de mata, o să vezi c-o să tremure carnea pe ei de frică. Când ai un necaz, îl mai învârți puțin pe deget. Ei, dom’ profesor, dac-ai ști câte știu eu, ți s-ar face părul măciucă. Dar m-am gândit că mai bine aș merge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
le vorbești... Să nu râzi, chiar trebuie să le vorbești! O vreme vor plânge după rădăcinile lor, se vor răsuci în cutii... Nu durează floarea, trebuie să fii acolo, s-o pândești, s-o auzi cum mișcă... Știi că floarea tremură și cântă când se deschide? Ai gustat vreodată din rădăcina arborelui-om? E acră, acră-amăruie ca agurida... Eu am găsit leacul... umbrela verde-a seflerei, aphelandra zebrată, trompete roșii de maurandia, degete de anthurium...” A fost și-un cimitir, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
rupe, se amestecă... Ea îi dă să bea din sângele ei... - Cui? - Lui! Cui altcuiva? - Dar El e Ea sau Ea e El... - Da, Ea e El, dar îi dă din sângele lui, pardon, ei, și extazul e maxim, explodează, tremură, urlă... la noi nu s-a mai scris așa ceva! Ea e obsedată de carnea lui, de pulpele lui, într-o zi îl mușcă de gât, altădată visează cum înghite bucăți din creierul lui, cu lingurița... Nu știu dacă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se pare că abia mi s-a ridicat din brațe, mi-a rămas întipărită în carne forma corpului ei ghemuit. Se amuză mușcându-mi colțurile gurii, pipăindu-mi sprâncenele, apăsând ușor pleoapele, să simtă cum mi se zbat ochii și tremură genele, desenează liniile de pe frunte, cele două dungi ce coboară spre mustață și nările spre șănțulețul de deasupra buzelor, le deschide, așteptând parcă să-i mușc palma. Îi simt mirosul ușor sărat al mâinilor, îmi prinde bărbia și întârzie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acadele pe băț, doar îs obișnuiți cu asta, întotdeauna va fi cineva să-mi dea un pumn, să-mi pună piedică, ha-ha-ha, iată, strângeți copii de nasul roșu, face muuu... Cum, n-ați știut? Face muuu... S-a albit și tremură toată. - Vino aici... Nu suportă atingerea, se scutură și-și strânge brațele peste piept. - Lasă... Tu? - Eu îs obosit, abia mă târâi, încă nu m-am dezmembrat, am hălăduit prin Budapesta. - Iar? - Da, am ieșit, ca de obicei, prin fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
margini. - O să le urce ei sus, în blocul ăla repartizat, le dau de-o mastică, de-o țuică. Vin și eu mai târziu, femeie, mai am o treabă. Câinele a răgușit urlând, e zbârlit tot, acum scâncește doar și-i tremură pielea pe el. Scurmă cu labele din față în țărnă. Nu l-a recunoscut, și-a arătat colții. - Taci, prostule, terminăm acuș, acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca și tu, ia și mănâncă, înghite tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
frângeai din senin și te sprijineai de ziduri... aerul nu-ți mai ajungea-n plămâni, de parc-ai fi primit un pumn în plex? Pentru ăsta nu puteai scăpa zile în șir de febră? Atingerea lui întâmplătoare făcea să-ți tremure carnea și să-ți pulseze venele-n tâmple? Pe insul ăsta îl visai cu ochii deschiși, imaginându-ți nerușinat că l-ai dezbrăca de haine? Pentru ființa asta ștearsă băteai străzile de nebună, doar-doar l-ai putea întâlni? - Povestea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Da, și eu am auzit de căpățâna aia, a intervenit chelnerul, cu un aer competent. De fapt, chiar aici a stat Iacob și-a băut un rachiu cu frate-său, să mai prindă curaj, că era săracu’ alb tot și tremura, credea că i-a făcut careva farmece, că i se arată Cel-din-Vale... Pe urmă, și-a adus el aminte cum a fost urmărit de o haită de lupi când făcea armata la Grăniceri și-avea una prin părțile Osoiului... I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cartierului Akasaka luminat feeric. Pe măsuța de sticlă erau trasate mai multe dâre de cocaină. Compozitorul era numai În halat de baie. Fetele mi-au ordonat să desfac dopul celor trei sticle și să torn șampania În pahare. Mâinile Îmi tremurau ca varga și am Înțeles că fetele și-au pus de gând să mă transforme În jucăria lor sexuală. „Ah, uite-l cum s-a excitat!“ a exclamat cu o voce nazală fata cu portjartiere albastre, În timp ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
oare cum aș fi putut explica motivul pentru care sunasem? Așa că am pus receptorul jos fără a lăsa nici un mesaj. Era o voce de femeie, o voce care nu-mi spunea nimic, dar care, În mod paradoxal, mă făcuse să tremur fără să-mi dau seama de ce și fără să mă pot stăpâni. Am sunat la birou pentru a anunța că nu puteam veni la muncă, spunând că am febră. Nu simțisem nici o brutalitate sau răceală În acea voce, dar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
suport. Totul a Început În pragul verii, da, copacii erau Înverziți, era În timpul pauzei de prânz, vedeam perechi de tineri discutând, fetele purtau pulovere În culori vii, toate astea m-au aruncat brusc Într-o stare de deprimare, picioarele Îmi tremurau numai la vederea lor. În momentul acela am Înțeles că nu mai puteam continua În starea aceea. Mai aveam câteva zile de concediu plătit pe care puteam să mi le iau și m-am hotărât să plec un timp la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
surâdă, dar nu-i permiteau regulile companiei, sau poate că se hotărâse să nu mai zâmbească toată viața, ca urmare a unei nenorociri care i se Întâmplase cuiva dintre cei dragi. Și În timp ce am completat formularul de cazare, deși Îmi tremurau degetele și nu puteam să-mi scriu ca lumea numele și adresa, le-am zâmbit tuturor angajaților aliniați dincolo de recepție. Am zâmbit, Încercând să mă impregnez de un profund sentiment de recunoștință, și Înspre portretul fondatorului hotelului, agățat pe peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]