8,137 matches
-
obraz. Moartea iubirii lor omora în taină și sufletul delicat. Nimeni nu-i putea trage la răspundere. Fiecare se considera victimă. Niciunul din ei nu avea să știe cât de mult se iubiseră în taină și cât de mult se urâseră. Locul pe care stătuseră de atâtea ori împreună era acum gol. Femeia se simțea ca o floare rămasă fără mireasmă. Într-o zi Carlina îl sună pe Valentin rugându-l să vină acasă. - Ce bine-mi pare că ai venit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
deasupra noastră, este sufletul meu chinuit. Cine știe în ce colț neștiut se află? Mi-am chinuit tinerețea și existența alături de tine și am pierdut de fiecare dată. N-am reușit să te cunosc. Cine ești tu de fapt?! De ce urăști atât de mult femeile? Am înțeles că fosta ta soție te-a părăsit în ajunul nunții voastre, dar de ce a trebuit să te răzbuni pentru ce a fost odată rău în viața ta pe altcineva, adică pe mine? - Toate femeile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
știm ce secret ascunde ziua de mâine. - Fiecare zi cu secretul ei. - Nicio zi nu e la fel cu cealaltă. - Evident, corect, așa este. - Întotdeauna trebuie să ne dăm seama când se încheie un moment din viața noastră, iar momentele urâte de până atunci trebuie lăsate în urmă. - Dar cum poți șterge trecutul? - Normal ar fi, când nu mai iubești să nu mai suferi, să o iei de la capăt. - Uneori dragostea se construiește încet, ca o casă. - Eu cred că dragostea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un statut, ca apoi, să stea împăturită și îngălbenită de timp într-un sertar uitată pe undeva. Iubirea nu se explică în cuvinte, ea vine așa cum este. Sentimentul trebuie să fie calitativ și nu cantitativ. Atunci când unul iubește și celălalt urăște se pot considera într-o cascadă urmând ca valurile ei să îi salte și să îi arunce pe un tărâm necunoscut. Scotocind prin cenușa trecutului nu mai găsi nici un cărbune teafăr, deși căsătoria lor fusese puternică precum Titanicul, iar avertizările
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trebuie să te protejez, trebuie să ai un spate acoperit. Sunt mulți delincvenți pe aici. - Mă apăr și singură! - Am văzut cum te-ai apărat de agentul de poliție. Dacă nu interveneam eu cine știe ce puteai păți. Nu înțeleg de ce mă urăști. Abia ne-am cunoscut. - Ți-am mai spus o dată, de câte ori vrei să-ți repet? Nu ești genul meu. Găsește-ți o persoană de vârsta ta, de condiția ta. Nu vreau s-o iau de la capăt. Abia am trecut peste un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dădea pace. Refuzau încă de pe acum să mai accepte cine sunt, ignorând sărăcia. O iubise mult pe Carmen, dar acest gust al iubirii își pierdu din strălucirea lui din cauza geloziei și a unor discuții contradictorii. Prietenii apropiați știau că se urăsc cu înverșunare de ceva timp. Când plecase ar fi vrut să îi spună: Vezi să nu faci vreo șchiopătură. Să fii sigură că voi afla chiar și de la distanță. I se păru că toate acestea se revărsau de pe buzele lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
este că nu reușește nici măcar să fie mediocru ! Filme românești. Vai ! Cineva a spus despre Proprietarii de stele că e cel mai prost film văzut vreodată. Eu nu pot spune așa ceva : e doar cel mai prost film NEvăzut vreodată nu urăsc pe nimeni atât de tare încât să-l trimit să-l vadă. La o săptămână după Proprietarii iese și Sexy Harem Ada Kaleh. Bănică Jr. și-ntr-unul, și-ntr-altul. Bitman și-ntr-unul (varianta Holograf), și-ntr-altul. Ai senzația de vase
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-n tranziție cu aceeași sacoșă și pe care o înțelegi, dar cu care nu te poți înțelege. E monstrul născut din coșmarul ceaușist și care încă nu s-a trezit ; uneori îl iubești, căci e de-al tău, alteori îl urăști, căci acest al tău te trage în jos ca o povară. Marele merit al lui Daneliuc este dublu : pe de-o parte, a oferit Rodicăi Tapalagă cel mai strălucitor rol al ei în cinema acela al unei femei furioase la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vrut să zici cu "opera capitală" a vieții mele? Crezi că e cazul să întindem discuția? mă întreabă, arătînd spre pieptul meu cu degetul arătător. Cîndva am fost prieteni. Tu te-ai lepădat de mine, nu eu de tine... Mă urăști și nu-mi dau seama de ce. Nu te urăsc, Mihai. Încerc doar să te ignor, ca pe mulți alții. De ce? Te căsătorești cu Livia? Întrebarea asta mi-a fost pusă de nu știu cîte ori azi. Voi sfîrși prin a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Crezi că e cazul să întindem discuția? mă întreabă, arătînd spre pieptul meu cu degetul arătător. Cîndva am fost prieteni. Tu te-ai lepădat de mine, nu eu de tine... Mă urăști și nu-mi dau seama de ce. Nu te urăsc, Mihai. Încerc doar să te ignor, ca pe mulți alții. De ce? Te căsătorești cu Livia? Întrebarea asta mi-a fost pusă de nu știu cîte ori azi. Voi sfîrși prin a face alergie. Ai ceva împotrivă? Da. Înainte scoteam capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi îi spun, continuînd s-o privesc în ochi: Nu v-am răspuns la întrebarea dacă îmi plac magnoliile. Da, doamnă, îmi plac foarte mult Și mie, adaugă doamna Teona, fără să mă slăbească din privire. În locul dumneavoastră, le-aș urî. De ce? Pentru că vă fac concurență. Cîteva secunde, vreo cinci-șase, fața doamnei Teona rămîne în aceeași expresie de așteptare, apoi, brusc, colțul stîng al gurii se deformează într-un zîmbet discret, iar ochii clipesc de cîteva ori, scînteind. Ridic bricheta la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de 25 de bani, arătîndu-i-o. Madam Brîndușa are nevoie de-o declarație din partea ta că am fost obraznic, să mă poată bubui. Îi stau în gît. Mă mir că tu, Mihai, pufnește într-un surîs scurt Cristina, vorbești așa de urît despre Brîndușa, care n-a avut decît cuvinte de laudă despre tine... De la ea am aflat că te ocupi, în timpul liber, de literatură și, sinceră să fiu, m-am bucurat că te-am cunoscut, pentru că ți-am văzut piesele la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Brîndușei. Doamna Cristina tresare la auzul numelui fostei prietene. Se întoarce spre mine, mă privește lung, parcă mă studiază, se apropie, se uită lung în ochii mei și începe să rîdă: Mincinos ce ești!... Susții că nu știi de ce te urăște, domnule "ochi albaștri, gesturi pline de poezia iubirii, însetat de tot ce e frumos și omenesc" așa mi te-a caracterizat Brîndușa mai demult. Și zici că nu știi de ce te urăște? Nu, strîng eu din umeri perplex. Îți spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce ești!... Susții că nu știi de ce te urăște, domnule "ochi albaștri, gesturi pline de poezia iubirii, însetat de tot ce e frumos și omenesc" așa mi te-a caracterizat Brîndușa mai demult. Și zici că nu știi de ce te urăște? Nu, strîng eu din umeri perplex. Îți spun eu: acum doi ani, cînd era certată cu soțul, cînd tu erai prietenul ei, aștepta s-o îndemni să divorțeze, să-i promiți că te căsătorești cu ea... De unde știi? o întreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înalt, cum ți-a spus? Nu... Dar care femeie îndrăgostită nu-și vede prietenul așa cum îi place!?... E adevărat, Cristina, a avut un prieten înalt și frumos, dar nu de mine e vorba... Pe cuvîntul meu! Și-atunci, de ce te urăște? Nu știu. Poate pentru că am fost prieten cu tînărul acela și-și închipuie că am dovezi despre prietenia lor, prietenie care s-a consumat pe vremea cînd nu era "tovarășa Roman", dar ce-are a face?!, "tovarășa Roman" este foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dea putere să minți. Am o sută de cuvinte pe buze. Spune pe care-l preferi? Spune tu cuvîntul și eu îl repet. Prostule! șoptește Cristina. Soțul meu mă cunoaște de-atîta timp. Crezi c-o să plece urechea la prima vorbă urîtă despre mine?! Și dovezile... Ce dovezi, de unde?! Nu știu. Dar dacă aduce dovezi? De unde?! Spune de unde!! Cine mai știe că ai fost la mine? Tac și mă uit în gol. În receptor, aud răsuflarea apăsată a Cristinei. Ce-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Poftim de veniți să trageți de mine, să fiți voi cu sufletul împăcat sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc receptorul peste telefon, mă prăbușesc pe scaun și-mi las capul pe brațele puse unul peste altul pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut-o, ai făcut-o pe jumătate. Te contrazici de la o vorbă la alta, Vlade, îi spun. Să cred că-ntr-adevăr o iubești pe Brîndușa? Mă clarific de la o situație la alta, asta-i! Nu pot trăi indiferent. Dar nici să urăsc nu mi-i îndemînă... Înțelegi?! Înțeleg că alegi calea dragostei, deși aș prefera să "înțeleg" cum de-ai folosit dragostea ca armă... Nu cumva ești implicat în scandalul din familia Chirilă? îl întreb, privindu-l fix. Familia Chirilă era o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai călduroase, îmi trag mănușile și plec. La primul telefon public, instalat într-o cabină lîngă trotuar, mă opresc, scot o fisă, o introduc în aparat și mă trezesc formînd numărul doamnei Teona, dar înainte de ultima cifră închid telefonul. E urît din partea mea, nu m-aș simți cu conștiința curată dacă i-aș telefona acum, cînd m-am despărțit de Livia, chiar dacă nu aș face decît să-mi cer scuze. Mîine, ori poimîine, îi voi telefona. Dar și atunci va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Diaconescu/„Nicolae Anatol“/ „Artur“/ Ion Caraion, faptul că „fratele retezat“ care le trimitea la Paris texte și scrisori de revoltă împotriva dictaturii comuniste din România era aceeași persoană care semna delațiuni scrise împotriva lor cu toată patima invectivei și care, urându-i pe toți și iubindu-se doar pe sine, într-un mod paradoxal, scârbit și torturat, dar cu un amor-propriu feroce, nu „respectase“ nicicând principiul noncontradicției și nici logica terțului exclus (care ar fi trebuit să-l facă să nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai refuzat lui colaborarea pe care i-a oferit-o Ghighi, înainte de mariaj, în vreme ce această colaborare i-ai oferit-o lui Cinci și altor amici ai tăi. Era hotărât să nu vină la gară să te vadă, spunând că „te urăște“. Textual. Iată un cancan care m’a scârbit de „cei trei C.“, așa cum îi numești tu afectuos în scri sorile tale. Miercuri seara, 5 noembrie [1947] [...] Cum scrisorile fac atâta drum și sunt, poate, atât de nesigure, eu îți scriu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
este bătrânețea mea! Stadiul acesta către moarte e oricum apăsător, dar să-mi bat chiar eu joc, făcând o grămadă de temenele, de strămoșii mei, de părinții mei și de mine însămi, să mi văd mâinile cum aplaudă, să le urăsc pentru că-mi pălmuiesc morții mei iubiți, să le urăsc ca pe niște mâini lașe, de boieroaică decăzută... câteodată e prea greu de îndurat. [...] Sărbători fericite, negruța mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
apăsător, dar să-mi bat chiar eu joc, făcând o grămadă de temenele, de strămoșii mei, de părinții mei și de mine însămi, să mi văd mâinile cum aplaudă, să le urăsc pentru că-mi pălmuiesc morții mei iubiți, să le urăsc ca pe niște mâini lașe, de boieroaică decăzută... câteodată e prea greu de îndurat. [...] Sărbători fericite, negruța mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum „ne“ cunosc, am fi două care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am răspuns că numele nu are importanță, ci calitatea lui. II Luni, 5 ianuarie 1948 [...] Sabine pare a ține mult la mine, îmi face o mulțime de confidențe, dar încă mă mai întreb dacă a venit să-mi țină de urât sau ca să fugă de dragostea aceea pe care o continuă în disperare, îndoială și umilințe. Îmi spunea că la Diham toată lumea îți ducea dorul, mai ales doamnele, care ziceau că tu erai sufletul petrecerilor, dar că femeile, cu toată admirația
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încă, nu te neliniști; mamele prietenilor tăi mai fericite decât noi îți vor putea scrie cel puțin atât: că sunt sănătoasă și muncesc cu dragoste și râvnă și mai presus de puterile mele. Mi-e frică să nu învăț să urăsc; ar fi îngrozitor, la vârsta mea, cum ar fi îngrozitor rictusul de maimuță, în locul surâsului cald cu care mă plecam peste trupșorul tău, spre privirea minunată de viață a ochilor tăi mari, castanii. Cât aș vrea să pot fi lângă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]