78,666 matches
-
de Iarnă, sau chiar în Armata Roșie și în Ceka. Cu toate acestea, Țările Baltice au reușit să scape de regimul sovietic în timpul războiului. Numeroși în toate partidele și mișcările revoluționare, evreii au fost abuziv asimilați bolșevicilor de către contrarevoluție. Armatele Albe, și mai ales armata lui Petliura, își punctau înaintările cu pogromuri antisemite sistematice și pe scară largă, de o violență fără precedent în istoria europeană. Victimele s-au ridicat la aproape de morți (dintre care câțiva au murit în timpul luptelor și
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
de vandalism. În ce-i privește pe bolșevici, ei au interzis prin lege sionismul și . Din cele 1236 de pogromuri antisemite identificate de către istoricul Kostîrcenko, 40% au fost puse pe seama trupelor lui Petliura, 25% pe seama „armatelor verzi”, 17% pe seama armatelor albe și 8% au fost atribuite Armatei Roșii. Albii refuzau să facă orice concesie minorităților și luptau și cu armatele naționale, și cu soldații bolșevici. În 1920-1922, Armata Roșie a invadat la rândul ei Asia Centrală, Armenia, Georgia, sau , și a reintegrat
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Mahno: de la sfârșitul anului 1920, au atacat cu brutalitate experiența unică a statului anarhist . Această mișcare țărănească autentică de masă a reușit să se doteze cu o armată insurecțională, capabilă să reziste trei ani atât contra austro-germanilor, cât și împotriva Albilor lui Denikin și Vranghel, armatei Republicii Populare Ucrainene condusă de Petliura, și Armatei Roșii. Înfuriate de semnarea tratatului de la Brest-Litovsk, armatele occidentale și Japonia au intervenit pentru a preveni prăbușirea totală a frontului de est (primăvara-vara anului 1918). Abia după
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
clar ostil revoluției și regimului bolșevic, și atunci au fost ajutați și susținuți Albii de teama contagiunii bolșevice. Din 1918 până în 1920, Rusia Roșie a făcut obiectul unui embargou drastic al puterilor occidentale, așa-zise „capitaliste”. Cu toate acestea, înfrângerile Albilor și simpatia maselor populare din țările lor față de Revoluția Rusă le-a forțat pe marile puteri să renunțe să mai țină partea acestora. În ultimele săptămâni ale lui 1918, Clemenceau a hotărât o intervenție importantă pentru a sprijini armatele albe
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Albilor și simpatia maselor populare din țările lor față de Revoluția Rusă le-a forțat pe marile puteri să renunțe să mai țină partea acestora. În ultimele săptămâni ale lui 1918, Clemenceau a hotărât o intervenție importantă pentru a sprijini armatele albe, blocând porturile de la Marea Neagră. Dar mijloacele folosite intrau în conflict cu demobilizarea armatei franceze, iar trupele nu înțelegeau necesitatea acestui război îndepărtat. În primăvara anului 1919, eșecul expediției a devenit clar după ce flota franceză a fost zguduită de o . Potrivit
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
puteri arbitrare destul de extinse, a cunoscut o amplă dezvoltare. Deși Troțki dorea un proces public al lui Nicolae al II-lea, Lenin și o parte din Biroul Politic au hotărât în secret execuția sumară a familiei imperiale. Pretextată prin apropierea Albilor, aceasta a avut loc în noaptea de 17 spre 18 iulie 1918, la Ekaterinburg. Arestarea, execuțiile în masă, luarea de ostatici și închiderea în lagăre au devenit practici banale. Întrebarea dacă lagărele deschise de Ceka în timpul războiului civil prefigurează sau
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
misiunii militare franceze în Rusia), execuții sumare. Potrivit lui , „tânărul stat al Sovietelor și adversarii săi au recurs la instrumente și metode dezvoltate în timpul Marelui Război”. Nikolai Melkinov, un important membru al guvernului Denikin, a subliniat în Memoriile sale că administrația albă „a aplicat [...] în teritoriile sale, o politică fundamental sovietică”. Chiar și scurtul , care este adesea considerat ca fiind unul dintre beligeranții cei mai moderați, a utilizat și el măsuri de acest gen. În remarcile sale, istoricul britanic nota: „Dacă libertatea
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
părea, de exemplu, să fie copleșit de antisemitismul visceral al soldaților săi: fie a lăsat pogromurile să se producă, fie a încercat pe unele să le înfrâneze, dar nu le-a ordonat (rolul său exact rămâne extrem de controversat). În ceea ce privește Teroarea Albă, rolurile ideologiei, ale actelor de violență spontane și, respectiv, ale celor decise „de sus” de către autorități, sunt încă mult discutate. Conform lui , „Teroarea Albă nu a fost niciodată erijată în sistem. Ea a fost, aproape întotdeauna, făptuită de detașamentele necontrolate
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
să le înfrâneze, dar nu le-a ordonat (rolul său exact rămâne extrem de controversat). În ceea ce privește Teroarea Albă, rolurile ideologiei, ale actelor de violență spontane și, respectiv, ale celor decise „de sus” de către autorități, sunt încă mult discutate. Conform lui , „Teroarea Albă nu a fost niciodată erijată în sistem. Ea a fost, aproape întotdeauna, făptuită de detașamentele necontrolate, scăpate de autoritatea comandamentului militar, care încercau, fără succes, să facă pe plac guvernului.(...) [Ea] a rămas cel mai adesea o represiune polițienească la
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
este adevărat că mișcările antisovietice demonstrează mai puțin nevoia de a-și justifica acțiunile, cu toate acestea, este destul de clar că violența, departe de a fi arbitrară sau accidentală, era de fapt calculată. [...] Prizonierii de război erau triați de către șefii albi, care îi puneau deoparte pe cei pe care îi considerau indezirabili și irecuperabili (evreii, balticii, chinezii, comuniștii) și ordonau execuția lor "in corpore".”. Poate chiar mai mult decât bolșevicii, generalii albi erau depășiți de violența susținătorilor lor în teritoriile vaste
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
fapt calculată. [...] Prizonierii de război erau triați de către șefii albi, care îi puneau deoparte pe cei pe care îi considerau indezirabili și irecuperabili (evreii, balticii, chinezii, comuniștii) și ordonau execuția lor "in corpore".”. Poate chiar mai mult decât bolșevicii, generalii albi erau depășiți de violența susținătorilor lor în teritoriile vaste sau în care autoritatea lor era limitată. Generalul Vranghel descrie în memoriile sale anarhia care predomina pe vastul teritoriu controlat de Denikin, când a preluat conducerea în martie 1920: „țara era
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
ofițer de armată [...] indisciplina trupelor, dezmățul și arbitrarul ce domneau în spatele frontului nu mai erau un secret pentru nimeni [...] Armata, slab alimentată, se hrănea exclusiv pe spinarea populației, deja împovărată insuportabil.” Cu toate acestea, este incontestabil faptul că înaltele autorități albe au ales și ele să utilizeze teroarea. „Conferința specială” prezidată de generalul Denikin lua încă din martie 1919 decizia de a condamna la moarte „orice persoană care a contribuit la puterea Consiliului Comisarilor Poporului”. Osvag, serviciul de propagandă al guvernului
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
mult sau mai puțin extinse. Alții s-au angajat în forțele armate regulate din oportunism. Atamanul Grigoriev a constituit o bandă formată din soldați și mercenari, care s-a pus succesiv în slujba lui Simon Petliura, Armatei Roșie și Armatei Albe, fără a renunța în niciun moment la masacre și jafuri. Grigoriev avea să sfârșească împușcat de Mahno, cu care a fost pentru scurt timp aliat. După înfrângerea Albilor, răscoalele țăranilor antibolșevici au ajuns la apogeu. Mulți dintre colectorii de cereale
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
a pus succesiv în slujba lui Simon Petliura, Armatei Roșie și Armatei Albe, fără a renunța în niciun moment la masacre și jafuri. Grigoriev avea să sfârșească împușcat de Mahno, cu care a fost pentru scurt timp aliat. După înfrângerea Albilor, răscoalele țăranilor antibolșevici au ajuns la apogeu. Mulți dintre colectorii de cereale au fost uciși, bolșevicii și colaboratorii lor vânați și, uneori, executați. Răspunsul Armatei Roșii a fost nemilos: sute de sate deportate cu totul, mii de insurgenți împușcați, femei
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
generând dezvoltarea unor noi relații sociale care aveau să fie subiectul diverselor interpretări. Conform lui , 13 milioane de ruși au murit violent între 1914 și 1921: 2,5 milioane în Marele Război, urmat de Războiul Civil și de masacrele Terorii Albe, Roșii sau Verzi, 5 milioane de foamete, și peste 2,5 milioane din cauza epidemiei de . Potrivit demografului rus A. G. Volkov, populația Rusiei a scăzut cu 7 milioane între 1918 și 1922, cifră din care trebuie scăzuți emigranții (circa 2 milioane
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
criza economică de după război, precum și refuzul de a vedea revoluția zdrobită, a stârnit puternice simpatii active în straturile populare din Europa pentru Revoluția din Octombrie atrocitățile „Terorii Roșii” au fost ignorate, negate, minimalizate sau justificate ca simplu răspuns la Teroarea Albă. În Franța, revoluția rusă a fost interpretată prin prisma amintirilor încă foarte vii ale Revoluției Franceze din 1789: bolșevicii au fost asimilați iacobinilor, Kerenski girondinilor, Albii vendeenilor, Troțki lui Lazare Carnot, „organizatorul victoriei” etc. Un istoric simpatizant ca făcea încă
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
fără cruci sau icoane, iar după aceste zile , va ieși un pui mic și negru, însuși diavolul, care va îndeplini toate poruncile stăpânului. El va fi păstrat într-o sticlă, într-un borcan sau ""oale mici de marmoră sau pământ alb"" Tudor Pamfile, fiind hrănit cu miez de nucă. Conform credințelor populare, spiridușul poate apărea sub forma unui ban, care are puterea de a atrage alți bani de la oamenii bogați. Un astfel de spiriduș se poate achiziționa din Bucovina, de la o
Spiriduș () [Corola-website/Science/298275_a_299604]
-
sculpturile antichității, din miturile și istoriile civilizațiilor arhetipale din toate ariile planetei, îndeosebi (după cum arată și numele mișcării, de la pelasgo-thracul „munte al muzelor“, Parnas) din Hellada. În spiritul parnasienilor, Antichitatea capătă culori vii, picturalul, vizualul dominând totul: nimfe cu sâni albi, coborând din ținuturi marmoreene, cu corpuri mlădioase, îmbietoare, de culoarea petalelor de trandafir, împrăștiind parfumuri, mai ales de liliac, levănțica, roze, cu îmbrățișări grațioase, într-o muzică misterioasă a lirelor, cu apariția bacantelor într-un „triplu delir“ etc. Parnasienii abordează
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
greșeală a spărgătorilor. O altă greșeală se va dovedi fatală pentru administrația prezindențială. Într-unul din carnetele de însemnări ale lui Bernard Barker se menționa numele unei persoane din anturajul președintelui Nixon: E. Howard Hunt, un fost funcționar al Casei Albe, în acea perioadă angajat ca șef al securității în Comitetul pentru realegerea Președintelui (Committee to Re-elect the President - CREEP). La vremea respectivă însă, Ron Ziegler, purtătorul de cuvânt al președinției, a calificat spargerea ca fiind o “tâlhărie de mâna a
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
fost ajutați foarte mult de către Felt în timpul scandalului care a dus la demisia președintelui Nixon. Înregistrarea convorbirilor președintelui cu diverse personalități era o practică curentă, dar secretă, în timpul administrației Nixon. Înregistrarea unei convorbiri între Nixon și Secretarul General al Casei Albe, Bob Haldeman, a arătat preocuparea acestora pentru cazul Watergate, cei doi analizând posibilitatea obstrucționării anchetei FBI de către CIA. Ca urmare a acestei discuții, Nixon a cerut ca CIA să intervină în ancheta desfășurată de FBI, invocând motive legate de securitatea
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
intervină în ancheta desfășurată de FBI, invocând motive legate de securitatea națională. De fapt, spargerea de la Watergate și numeroase alte „mici trucuri” erau acțiuni înfăptuite în numele CREEP, sub comanda lui Hunt și Gordon Liddy. Aceștia lucraseră în trecut pentru Casa Albă, în Unitatea de Investigații Speciale, cunoscută ca și “Instalatorii”. Unitatea avea misiuni dintre cele mai diferite, cum ar fi operațiuni împotriva Partidului Democrat sau ale liderilor mișcării pacifiste sau investigarea scurgerilor de informații clasificate către publicul american. Printre operațiunile cele
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
prin facilitarea accesului ziarului New York Times la o serie de documente secrete ale Pentagonului. Hunt și Liddy au pătruns în biroul acestuia însă, negăsind nimic, au distrus localul pentru a-și acoperi urmele. Legătura dintre cei doi, spargere și Casa Albă s-a făcut mult mai târziu, însă, la acea vreme, descoperirea implicării lor a dus la achitarea lui Ellsberg prin invocarea conduitei incorecte a guvernului în anchetarea cazului. Controversele legate de implicarea anumitor personalități de la Casa Albă persistă și în
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
spargere și Casa Albă s-a făcut mult mai târziu, însă, la acea vreme, descoperirea implicării lor a dus la achitarea lui Ellsberg prin invocarea conduitei incorecte a guvernului în anchetarea cazului. Controversele legate de implicarea anumitor personalități de la Casa Albă persistă și în zilele noastre. John Mitchell, Procurorul General al SUA, în calitate de conducător al CREEP, împreună cu managerul de campanie Jeb Stuart Magruder și Fred LaRue, a aprobat planurile de spionaj ale lui Hunt și Liddy, inclusiv spargerea de la Watergate, dar
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
pentru Re-alegerea Președintelui a contribuit la creșterea amplorii cazului și, implicit, la creșterea mizei sale politice. În loc ca totul să se termine odată cu condamnarea celor implicați, ancheta ajunge în Senatul Statelor Unite. Cu trecerea timpului, tot mai mulți angajați ai Casei Albe sunt chemați în fața comisiei senatoriale, conduse de senatorul Sam Ervin. La data de 30 aprilie, Nixon este forțat să ceară demisia a doi dintre cei mai importanți colaboratori ai săi, Haldeman și Elrichman; amândoi vor fi judecați și trimiși după
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
lungul întregii veri, au captivat publicul american și au fost o lovitură politică puternică pentru Nixon. La data de 13 iulie, comisia a aflat, în urma audierii lui Alexander Butterfield, cum funcționau mecanismele de ascultare și de înregistrare instalate la Casa Albă, care se declanșau automat în timpul oricărei discuții din Biroul Oval. Aceste înregistrări puteau să arate clar care dintre cei doi, Dean sau Nixon, spunea adevărul despre cele mai importante întâlniri, iar Cox le-a cerut ca probe. Nixon a refuzat
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]