KorAP: Find »[drukola/base=îmblânzitor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

97 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

nu mai iasă. S-au pomenit însă că un îmblînzitor le-a sunat la ușă. Deschizând, au văzut capul cobrei agitîndu-se în batistă. Așa că au preferat să iasă pe stradă, să-și dea tributul așa. Curios era că toți acești îmblînzitori de cobre aveau chipul frizerului care îi vorbise grosolan acelei femei. Iar când m-am uitat mai atent, am observat că toți ceilalți locuitori ai orașului începuseră să semene din ce în ce mai mult cu femeia care țipase sau cu cei care se

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
orașului începuseră să semene din ce în ce mai mult cu femeia care țipase sau cu cei care se aflau atunci în frizerie. Inclusiv chipul meu l-am văzut la vreo doi inși. Mi-am dat seama că prin frica noastră îi ajutam pe îmblînzitori să ne înfricoșeze și mai rău; treptat, frica a ajuns să acționeze și în absența lor, sporind singură. Și pe măsură ce ne temeam mai mult, îmblînzitorii deveneau din ce în ce mai aroganți. Uneori scuipau pe urmele celor care dădeau un tribut prea mic. Înjurau

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
pe trecători acum. Femeilor le strigau vorbe grosolane, care le făceau să roșească. Pe copii îi speriau. Pe bătrâni îi loveau peste mână. Pe ceilalți îi jigneau sau îi amenințau. Aproape nimeni nu mai putea trece acum prin dreptul unui îmblînzitor fără să riște. Până la urmă și rușinea a trebuit să fie înghițită. Ea a devenit un alt fel de tribut. Poate chiar tributul principal. Pentru că pe îmblînzitori nu-i mai interesau, parcă, monedele. Aveau destule. Preferau să-și facă cheful

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
sau îi amenințau. Aproape nimeni nu mai putea trece acum prin dreptul unui îmblînzitor fără să riște. Până la urmă și rușinea a trebuit să fie înghițită. Ea a devenit un alt fel de tribut. Poate chiar tributul principal. Pentru că pe îmblînzitori nu-i mai interesau, parcă, monedele. Aveau destule. Preferau să-și facă cheful. Și acționau fără nici o jenă, fără nici o pudoare. Câte unul ajungea până la forme revoltătoare, inimaginabile. Îi poruncea, de pildă, unei femei care trecea cu copilul de mână

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
internat într-o casă de sănătate. Femeia pe care o oprisem pe stradă se plânsese împotriva mea. Încă de a doua sau a treia zi am uitat, însă, de această nouă amenințare din pricina altor întîmplări. Când i-am dat unui îmblînzitor o monedă, el m-a strigat și m-a privit ironic: "Moneda asta nu mai circulă azi". Și mi-a întins o monedă pe care se afla chipul lui Robespierre. M-am mirat, dar n-am zis nimic. Am căutat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
iar îmblînzitorul îmi dădea înapoi o monedă cu chipul lui Robespierre, pretinzând că i-o dădusem eu. Atunci am început să mă tem să mai ies. Nici asta nu m-a ajutat. În fiecare seară venea acasă la mine un îmblînzitor. Suna la ușă, iar când deschideam se uita ironic la mine și-mi spunea doar atît: Mîine va fi timp frumos". Părea o formulă care-mi suna cunoscută și nu știam de unde. Mi s-a întîmplat asta de vreo cinci-șase

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
e chipul meu?" După care aș fi zis trecătorilor: "Cetățeni, aduceți căruțe în care să încapă toți. Îi condamn să-și ghilotineze singuri cobrele". În noaptea aceea m-am simțit mai liniștit. Lucrurile nu s-au oprit aici. Un alt îmblînzitor a început să sune la ușă în fiecare seară și, dacă nu-i deschideam, bătea cu pumnul sau îmi azvârlea cu pietricele în geam. Până la urmă trebuia să-i deschid, n-aveam încotro. Și își făcuse obiceiul să vină la

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
reascultat ore în șir. Vroiam un singur lucru. Să mă antrenez să spun " Nu, eu nu strig "trăiască inamicul"." Eram sigur că voi fi destul de tare, că voi reuși să nu strig. Dimineața ieșeam în stradă, dar cum vedeam un îmblînzitor mi se făcea teamă și începeam să tremur. Simțeam că dacă s-ar fi apropiat, dacă ar fi rânjit la mine și ar fi scos capul cobrei din sân, aș fi murmurat "trăiască inamicul" și atunci mi se făcea rușine

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
trepte, afară. În prima clipă mi-am zis că îmblînzitorul își schimbase ora, dar pe urmă mi-am dat seama, după zgomote, că erau mai mulți inși. S-au oprit în fața ușii mele și au sunat. Am deschis. Erau trei îmblînzitori, alții decât cel care mă vizitase până atunci. Semănau cumva între ei și era destul de greu să-i deosebesc. În plus, toți trei își țineau mâna la sân, iar sub cămașă, la fiecare, se simțea aceeași mișcare de reptilă. "De

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
căutau atât de dimineață acasă la mine. Se pare că unul dintre ei mă întrebase ceva, ce eu nu auzisem, căci așteptau și se uitau la mine cu o anumită nerăbdare agresivă. Nu înțelegeam de ce, în loc să rânjească, așa cum făcuse celălalt îmblînzitor, aceștia erau încruntați și posomoriți. În cele din urmă m-am lămurit că mă întrebaseră despre îmblînzitorul care venea zilnic să mă sune și vroiau să afle de la mine cum se întîmplase că fusese găsit înjunghiat. Am tresărit, gîndindu-mă că

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
arăta? Dacă-l mai văzusem vreodată? În ce circiumă l-am întîlnit? Dacă luase desenul... Abia atunci mi-a trecut prin minte că uitasem de stampa pe care i-o dădusem roșcovanului. Am intrat în casă, lăsîndu-i pe cei trei îmblînzitori să mă aștepte afară și nu mi-a trebuit prea mult timp să constat că roșcovanul luase într-adevăr stampa cu el. M-am întors și le-am spus, dar vorbele mele avură darul să-i înfurie și mai rău

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
M-am întors și le-am spus, dar vorbele mele avură darul să-i înfurie și mai rău. M-au învinuit că-i mințeam, că roșcovanul era o născocire de a mea și că, la urma urmei, eu fugisem după îmblînzitor pe stradă; mai târziu, beat, îl înjunghiasem. Au început să mă amenințe și, înainte de a pleca, mi-au atras atenția pe un ton poruncitor să nu plec nicăieri de-acasă. Mă vedeam de-acum dus la tribunal, învinuit de omor

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
acum dus la tribunal, învinuit de omor. Culmea e că simțeam teama ca o dungă rece pe gât, parcă mă aștepta ghilotina. Probabil, pentru că citisem atâta despre eșafod... Toată ziua n-am ieșit din casă. Spre seară, am văzut doi îmblînzitori trecând pe stradă și cercetând îndelung fereastra unde mă aflam. Unul i-a șoptit celuilalt ceva la ureche. M-am hotărât, uitând vechea mea aversiune față de ideea asta, să iau o doză mare de somnifere capabilă să ucidă un bou

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
absenți, ascultând parcă vântul care suna printre trestii. Tăcerea lor semăna cu un ritual. Sau poate dormeau în picioare în timp ce cobrele se încolăciseră pe butuci. Nu îndrăzneam să fac nici un gest. Mă temeam că, mișcând trestiile, îi voi trezi pe îmblînzitori și voi atrage atenția asupra mea. Am stat de aceea neclintit multă vreme ascultând și eu vântul. Amorțisem când, de undeva din spatele colibei, s-a auzit un scheunat de câine. Atunci îmblînzitorii au tresărit și și-au reluat cântecul. Una

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
scuturat pe butuc altă cobră și ritualul s-a reluat ca și cum nu se întîmplase nimic. Abia atunci am observat că mai era un ins acolo, care supraveghea totul. Se vedea clar că era un fel de șef. Când unul dintre îmblînzitori nu se dovedea destul de zelos și nu cânta cu destulă pasiune, îl lovea peste mână cu o nuia. Imediat, cântecul izbucnea cu o energie sporită. Era și mai trist, mai tulbure și mai înfricoșător. Iar cobra simțea parcă schimbarea. Devenea

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
unde trăia, accentuată de mersul lasciv, de târfă care-și cunoaște farmecele. Dar fața ei frumoasă se schimonosi deodată îngrozitor. Parcă i se aplicase o mască terorizată. Au trecut câteva momente până m-am dumirit ce se întîmpla. Unul dintre îmblînzitori, la un semn al șefului probabil, căci acesta urmărea atent scena, deschisese gura sacului cu cobre și de-acolo își înălța încet capul o cobră. Femeia scoase un țipăt înfiorător care se frânse în cele din urmă într-un acces

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
le exagerez într-un sens. Adică sânt gata să accept că defectele mele s-au transformat în destin. Ceea ce în adâncul meu nu vreau să cred. Nu eu am creat cobrele pe lume și nu eu am împărțit oamenii în îmblînzitori și victime. Nu eu am țipat în frizeria aceea, deși aș fi putut s-o fac. Eu cel mult pot fi acuzat că n-am zis: "O criză de isterie, am mai văzut noi de-astea". Dacă aș fi zis

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
apropiat-o, ca și cum ar fi vrut să mă vadă mai bine, și atunci am simțit un miros de ars. În prima clipă am crezut că flacăra mi-a ars ochii. Dar ea îmi pârlise numai sprâncenele. "Trebuie să fie un îmblînzitor", mi-am zis, și mă așteptam să-l văd scoțând din sân o cobră. Tocmai trecea un nor în dreptul lunii. "Așteaptă, cu siguranță, să reapară luna ca să mă înspăimînte", m-am gândit. Când norul a trecut, mi-am dat seama

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
întîi, licărind prin stufăriș, o lumină roșie care creștea pe măsură ce înaintam. Am priceput apoi că era lumina unui foc. Curând am văzut clar flăcările focului, și în aceeași clipă am încremenit recunoscând locul. Eram în fața colibei unde îi văzusem pe îmblînzitori și pe care o căutasem în zadar. Mă izbea un miros îngrozitor pe care nu-l puteam defini. Era un miros dulceag și grețos în același timp. Te făcea să vomiți. Știți cum miroase lemnul de santal? Ei bine, imaginați

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Ei bine, imaginați-vă acest miros dulceag amestecat cu miros de baltă stătută. Ceva de-ți venea să-ți verși mațele. Apropiindu-ne, eram mirat că nu vedeam pe nimeni în jurul focului. Locul părea pustiu. La ușa colibei, cei doi îmblînzitori m-au părăsit dispărând undeva în spate. Am mai auzit câtva timp zgomote și pe urmă n-am mai auzit decât vântul. Suna printre trestii și uneori părea o melodie. O melodie ciudată pe care o cunoșteam de undeva. Am

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-l cântau îmblînzitorii cobrelor. Era ca și cum îmblînzitorii stăteau ascunși în stufăriș și de-acolo cântau îngînîndu-și melodia cu vântul. Din ce în ce mai mult, mă intriga faptul că mă lăsaseră singur. De ce mă aduseseră atunci acolo? Mi se părea curioasă purtarea celor doi îmblînzitori. M-am gândit că dispăruseră să bea ceva și pe urmă aveau să se întoarcă, să-mi facă de petrecanie sau să mă ducă în altă parte. Dar mai degrabă vroiau, probabil, să-mi facă de petrecanie. Voi putrezi în

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
din disperare am dus încet fluierul la gură și, încercînd să imit melodia pe care o auzisem, ascultând și vântul, am început să cânt. Cântecul era mai degrabă trist, nu reușeam să scot accentele insinuante pe care le auzisem la îmblînzitori, dar se pare că, oricum, el își făcea efectul. Cele două cobre s-au trezit de-a binelea, au ridicat capul și au început să danseze în aer. Acum îmi era frică să mă opresc. Trebuia să cânt așa fără

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
de unde știam să cânt melodia aceea pe care doar o ascultasem până atunci. Când, deodată, am auzit pași în spatele meu și cineva mi-a smuls fluierul. Cobrele s-au oprit o clipă în aer și, imediat, unul din cei doi îmblînzitori, căci se întorseseră, a pornit să cânte el, în vreme ce celălalt își înfășura mâinile și picioarele în cârpe, după care a luat un băț și a vârât cobrele în sac. M-au luat de-acolo și m-au dus prin stufăriș

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
să vâslească din toate puterile. Curând nu s-a mai auzit decât plescăitul vâslelor. Abia atunci mi-am dat seama ce semnificație avusese întîmplarea de la colibă. Vasăzică putusem să joc rolul îmblînzitorului. "Ce ușor e să treci dintre victime între îmblînzitori", mi-am spus și, în clipa aceea, mi-a fost scârbă de mine. Parcă eram murdar tot. Melodia pe care-o cântasem mă murdărise. Poate că tocmai de aceea mă lăsaseră acolo, lângă colibă, singur, ca să zdruncine ultimul rest de

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
mă gândeam. Nu trebuie decât să se tulbure apa, să iasă la iveală noroiul"... Și am vrut să mă aplec, să mă privesc în luciul bălții, dar tocmai atunci am ajuns la un mal năpădit de stuf și unul dintre îmblînzitori m-a îmbrîncit din barcă. Pământul era, acolo, pietros. După vreo sută de pași, am ajuns în fața unei găuri mari și negre, ca un crater căscat în pământ. Nu distingeam altceva, căci luna dispăruse sub un nor. Cei doi au

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]