73 matches
-
A DEVENIT O MUSULMANĂ PIOASĂ. Nu ce spunea vocea Îi trezea Desdemonei curiozitatea (nu prea Înțelegea ce spune), ci sunetul vocii, un bas adânc care-i făcea sternul să vibreze. Lăsă mătasea dansatoare să cadă. Își lăsă În jos capul Îmbrobodit, ca să asculte. Și când vocea Începu din nou, Îi căută sursa prin sulurile de mătase. ― DE CE S-A ÎNSURAT TATĂL MEU CU O DIAVOLIȚĂ CAUCAZIANĂ? PENTRU CĂ ȘTIA CĂ FIULUI SĂU ÎI ERA SORTIT SĂ RĂSPÎNDEASCĂ ÎNVĂȚĂTURA ÎN PARTEA PIERDUTĂ A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
poarta casei Tulea zări o îngrămădire de capete care priveau înspre trăsură cu expresii sumbre. Mai mult prin intuiție, distinse, pe lângă silueta doctorului, care pleca, pe acelea ale Aglaei, Aurichii, Olimpiei și a lui Stănică, iar mai în fund, cocoașa îmbrobodită a lui Simion. G. Călinescu VIII Felix își dădea prea bine seama că iubește pe Otilia, fără să poată determina conținutul acestui sentiment. Uneori îl urmăreau genunchii mici ai fetei, în poziția în care ea îi îmbrățișa. Erau niște genunchi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Întrebam pe câte-un catâr. «Ba, că la armată-i ca la armată, da-aci-s În sat la mine: făr-de clop nu-s om!» Încerc să le dau exemplul fetelor - mai rușinoase, : n-ar râde lumea dacă ar ieși pe teren Îmbrobodite și cu comănacul pe cap? «D-apăi muierea-i tot muiere - făr-de rușâne...» era răspunsul. Așa că flăcăii, pardon: ficiorii din sat jucau fotbal, volei, handbal, săreau În Înălțime, aruncau sulița... dar, În afară de picioare, numai cu o mână, cu cealaltă se țineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mă conving că puteam să mă simt și mai rău, m-am apropiat de Else. Aveam nevoie de răspunsuri la dilema mea, și dacă trebuia să aștept până ne Întâlneam la Apollo, ar fi durat ceva. Colega mea avea capul Îmbrobodit, iar mâinile i se odihneau pe roțile de cauciuc. Pătura care acoperea de obicei ce-i mai rămăsese din picioare, alunecase și acum dezvelea două cioturi palide. — Luni nu spectacol. — Bună seara și ție, Else. M-am holbat la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
numaidecât să merg? —D-apoi cine? Și-a aprins o țigară. A întrebat cu liniște: —Gata? Aștept de-un ceas, a răspuns Ana. Îmi era milă de tine cum dormi și nu voiam să te trezesc. Stătea îmbrăcată, pieptănată și îmbrobodită, rezemată în perine. Nana Floarea începu să șoptească nedeslușit umblând prin casă și căutând în toate cotloanele o sută de lucruri. Câteodată se oprea și gemea. Pornea iarăși să caute; uita ce o doare; după aceea se tânguia iarăși. Culi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vinovată? Ce era mai simplu decât să spună, cum a și făcut-o, că era o asistentă care îl ajuta și acasă la orânduirea fișelor de curs? N-ar fi avut nici un rost vreo discuție cu el, era mult prea îmbrobodit, a încercat o singură dată și s-a ales doar cu niște vorbe scârboase despre cât de nu știu cum e cealaltă în nu știu care clipe. Ca și cum mai era nevoie să-i spună, din moment ce o auzea noaptea gâfâind și țipând de plăcere, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el se Întinse. Simțind ce ciudată era specia căreia Îi aparținea, care Își organizase planeta la așa scară. Din această masă de creaturi ingenioase, cam jumătate se adânciseră Într-o stare de somn, În perne, acoperiți cu cearșafuri, Împachetați, Împăturiți, Îmbrobodiți. Cei treji, ca un echipaj, operau mașinile lumii și toți mergeau În sus și-n jos și Împrejur cu calcule de precizie de o miliardime de grad, cu cojile motoarelor date la o parte, Înlocuite, cu traiectorii de milioane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ușă dispărând, tot așa desigur se descompusese în acea licărire sinistră. . . După dezmorțire venise pesemne somnul cu care luptam. Pe scaun, lingă masă, dormeam desigur pe jumătate cu semivisări turburi, pricinuite de impresia avută. . . Când m-am uitat afară: încă îmbrobodită, apărea porțiunea din Cetatea vie. . . asfaltul lucea ghețos și brâul Palatului regal era mohorât. . . Dar sus, pe coperiș, se desfășura seninul acelei dimineți!... Halucinația pierise. Mi-era acum frig puțin și puțină frică de realitatea mea și a orașului sacru
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
începe un capitol, când capitolul precedent se încheie cu cuvântul ceas. Publicul nostru, ca orice public puțin cultivat, e suspicios din fire, cum e și poporul nostru. Aici nimeni nu vrea să fie luat peste picior sau să se lase îmbrobodit, și nici să fie bătaia de joc a cuiva sau să iasă pleoștit, drept care, ori de câte ori cineva ți se adresează, vrei să știi neapărat cu ce dedesubturi o face și dacă-ți vorbește în glumă sau în serios. Mă-ndoiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pori violet, cu calitățile sexuale aferente, suprapuse, interpuse și mai ales seduse de picioarele Mamei. Mioara și le mângâia pe ale ei, amintindu-și cât s-au șlefuit în cadriluri, valsuri și tangouri roz, în rock-uri chimono, în menuete îmbrobodite și twist-uri despuiate, desferecate și învolburate, câte volute a făcut stângul, câte degajări, dreptul, când lovea cu furie controlată, precum Pele mingea tăblia ușii, în urma acestor picioare care plecau, fie timid, fie hotărât, cele tinere de ce, nu știa! în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu-i de vină el/ Că din contră, Mișu e un soț model,/ Însă ea, Popeasca, este o ingrată,/ C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată,/ Dacă, din păcate, nu s-ar fi găsit/ Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit... C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui/...” Și, când ajungea la final, la versurile cu „... Toate astea n-au nici un temei,/ Că nu știe nimeni ce-a fost între ei,/ Vineri toată lumea a putut să-i vadă/ Amândoi alături, braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în realitate pe o punte, cu o gaură ca o fântână chiar sub ei. Are doar 1 300 de ani, spuse zâmbind. Fiindcă acesta nu e podul original, ci a fost construit mai târziu de musulmani. În timp ce vorbea, o femeie îmbrobodită se strecură pe lângă ei, cu capul adâncit într-o carte de rugăciuni, bolborosind incantații. Își continuară drumul, până când ajunseră sub alt acoperiș boltit. Mirosul de igrasie era din ce în ce mai puternic. Treceau, explica ghidul, prin niște rezervoare subterane ale căror bolți susțineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de copil. ― Sărăcuța! Ce destin... Sculptorul, căzut într-o stare de prostrație, respira anevoie, cu gura deschisă. Mâinile îi atârnau grele, atingând marginea fotoliului. Grigore Popa se ghemuise și mai mult între umerii îmbrobodiți. Semăna cu un animal urât, fără gât. Pe figura întunecată ochii se zvârcoleau căutând în toate părțile. Vorbi, fără să-și dea seama, cu glas tare: 65 ― Și totuși nefericita n-a înghițit nimic. A spus-o singură. Nu pot
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
abonamente, fie pentru că se merge pe blat. Oricum, în asemenea aglomerație, cum ar putea pătrunde orice controlor sau controloare, simbol al conștiinței ubicue și imposibil de păcălit? Doar să zboare în chip de pasăre, își dă cu părerea o femeie îmbrobodită. Stă atârnată de bara de deasupra capului și se sprijină într-un singur picior, în care se înfige nemiloasă muchia unui obiect masiv, paralelipipedic, învelit în hârtie groasă de ambalaj și legat cu sfoară. Când a plecat de-acasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
săi dungați, un melc cu cochilia sidefie subțiată de timp, înaintând cu delicatele sale cornițe în vânt spre aburul ademenitor, înscriindu-se astfel și el în cohorta chemaților. O prezență semnificativă este mitologica zână, parcă înfățișată ca o floare roșie, îmbrobodită, cu chipul de babă, depănând firele vișinii și negre, gata să le curme când va sosi sorocul. Proporțiile formelor și raporturile dintre ele, consistența mai compactă sau aproape diafană a culorii, contribuie la crearea unei atmosfere pline de o misterioasă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
măiastră la meșteșugu condeiului de râde lumea de ea, că arată ca Neacșu dă abia se răcunoaște viața oamenilor ca dumneaei de dobitoace, mai cetim: „iepuri scopiți”, „jigodii tăvălite”, „mers furișat de libarcă-n alergare”, „muiere cu cap de cărăbuș Îmbrobodit” (!) și altele precum la fel cu acestea. Toba de tinichea sună mai tare decît oricînd. Primește, dar, iubite cetitoriule, și această a noastră osteneală, pre lângă care, rog pe Dumnezeu, să-ți dăruiască cuget bun să cetești cu Îndemnare, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui, mă iubește, de copil nici nu mai spun. Se zbate să ne facă o viață plină, de aceea vrea și o casă. Ce să-mi mai doresc? - Te-a îmbrobodit de tot! Și așa tu ai fost mereu o îmbrobodită, acum ți-a acoperit și mintea. Dacă te simți bine așa...! Dar în ceea ce privește casa, o să vezi că și taică-tu o să aibă rezerve. - Vom mai vedea! Nu începem chiar de mâine să ne ocupăm de casa asta despre care tu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
fi plăcut. Și nici tortul de aniversare nu-l văd nicăieri. Puseră totul la loc. Cosmina roti prin încăpere un ochi femeiesc și netezi cuvertura de pat. Coborâră, trecând iar prin miasme. Ușa apartamentului de la parter era deschisă, o bătrână, îmbrobodită și în capot de casă, se uita țintă la ei. — Sunteți de la poliție ? Pantelimon se strădui să-și amintească dacă era femeia de la miezul nopții. Cea de-acum părea mai bătrână sau, poate, de vină era lumina zilei. — Suntem de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pe ușă nouă l-au dus, / Pe masă de tisă l-au pus, / Pe fețe de mmasă l-au adus, / De jos în sus, frăguț, / La vârf tocma` călinuț, / De jos până sus penișoare, / Pe vârf tocma` ierbușoare."334 La "îmbroboditul miresei", nașa, după ce au început să cânte lăutarii, ia "hobotul" (baticul, broboada) de la gâtul miresei și-l aruncă pe două bețișoare verzi de pom 335, ținute de vornic în mână care, imediat, începe să cânte: "Legea ta de nimiteț / Da
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În Galiția toate drumurile era pline de calici, oameni sluți și împovărați supt muncă, fimeile ca niște stahii. Portu țăranilor îi ca și acela a moldovenilor, iară fimeile sunt îmbrăcate dintâi cu o rochie lungă de pânză albă, cu capu îmbrobodit iar cu o rufă albă și în spate cu o bucată de pânză albă, care le slujăște și de basma și de sac, unde pun multe povoare, și de șal și de blană." Dealtfel stilul acesta bătrânesc mai poate avea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și contestă o aspilă otrăvită În niște versuri sprintene: „Ani carii Îi trăiai Împreună cu mine, Nu crez și acum să-i ai Tot cu același
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nou, relativ gotic, impunător și străin, o, mi se pare mie străin, celor de-aici însă... Copii blonzi, în drum, pe la porți, printre vacile care se întorc puzderie de pe islaz. Praful e polenul asfințitului, prin care se strecoară femei negre. Îmbrobodite. Se strecoară, pe rînd, în biserică. O întreb pe una: Cine-a făcut biserica? Noi, femeile!, îmi răspunde și mă fixează, să vadă ce impresie fac vorbele ei, dacă le înțeleg, dacă le cred. Ce se ascunde sub replica femeii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
năucitor cu orgoliosul gotic îmi biciuie imaginația și-mi răvășește obișnuințele. Ce-mi pot dori mai mult? Intru. Interiorul navei este și el covîrșitor. Ogivele strivesc sau înalță. Depinde în ce stare ți se află sufletul. Femeile satului sînt aici. Îmbrobodite. Cine-a făcut biserica? Noi, femeile! Un preot tînăr, în fraza căruia se simte vag tăietura de dincolo de munte, vorbește fluent și răspicat despre sfinții părinți Ioachim și Ana. La urmă, toată lumea repetă, după preot, austera litanie. Ce scenariu ordonat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]