983 matches
-
devin aride, golite de viziuni. De viziunile protagonistei. Lipsa viziunilor exprimă pierderea proiecțiilor interioare. Sufletul femeii devine arid. Asemenea pietrei. Asemenea pietrelor, pe care le cîntărește cu palele ei, zilnic. Asemenea dealului de pietre. Mii și mii de mărunte speranțe împietrite în albia vieții, pe care Fefeleaga o străbate trăgînd de căpăstru un cal bătrîn. Și nici măcar nu merge călare pe această umbră de cal, asemenea lui Don Quijote, luptîndu-se cu iluzorii mori de vînt. Pentru ea nu există nici măcar mori de
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
solniță”, „adormit parcă”. Apoi ulițele satului, valea, dealul, culmea...Imaginea „se întărește”, se pietrifică. Cizmele femeii sînt „tari”, picioarele calului sunt „ciolănoase”, rănile lui sunt „pămîntii”, rana e „tare ca potîngul”, iar înaintarea protagoniștilor este lentă, încetinită mereu, gata să împietrească și ea... Și iarăși calul alb, slab, tras de căpăstru... Imaginea e gata să se rupă, ca să apară fragmentarul... „Bator se zdrobește rău pe povîrniș...”, ciolanele calului „parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn și ostenit”, corfele
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
cum meseria scrisului corupe/ până și caracterul integru al unui câine credincios/ ca bătrânul meu foxterier carl gustav./ dovada: mai departe scrien carte:/ până și delicatețea a condus uneori/ omul la disperare, la moarte./ (...)/ vai nouă versuri,/ funduri de rațe împietrite în lumina lunii,/ între sunetul unei împușcături/ și ecoul ei.“ (caracal sighișoara mea). lumină, încet este o antologie binevenită pentru cunoașterea și (re)interpretarea critică a unui poet insuficient valorizat în peisajul liric românesc. Poezia lui Marian Drăghici are, încă
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
unor drame aspre, grație povestirii indirecte: nu la timpul prezent, ci la imperfect și perfectul compus, și nu oricum, ci dinspre capăt spre început. Cînd Perseu îi taie capul Gorgonei, știe că nu trebuie s-o privească direct, altfel ar împietri. De aceea o privește în reflectarea scutului, și aceeași reflectare (pe trei paliere!) în scutul trecutului o întîlnim în romanul Punct și de la capăt, căci unghiul retrospectiv a lui temporis acti duce la ștergerea asperităților de amănunt. A doua trăsătură
Verigile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2613_a_3938]
-
francezi moderni, nici nostalgia din „Où șont leș neiges d’antan”, și nici fiorul de disperare al strigatului „Frères humains qui après nous vivez, / N’ayez le coeur contre nous endurci” („Frați oameni ce trăiți și după noi, / Nu vă-mpietriți voi inima, semeți”) nu și-au peirdut nimic din puterea de a emoționa. Cît de mult a făcut Romulus Vulpescu pentru că aceasta să-și păstreze întreg efectul asupra noastra nu se poate judeca decît citindu-i nouă traducere, si, pentru
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
Nimic nu vreau să mai știu. Vrut-am să definesc viața, și n-am definit nimic; doar zbucium,mereu neclar,nedefinit. Nu mai pot gândi,am obosit. Nici fericirea nu vreau s-o mai găsesc, de atâta negăsit,m-am împietrit, acum ,altcineva locuiește în mine, ceva total nedefinit. Referință Bibliografică: Dor / Ileana Vičič Stanca : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1883, Anul VI, 26 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ileana Vičič Stanca : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
DOR de ILEANA VIČIČ STANCA în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381636_a_382965]
-
întreb, nimic nu vreau să mai știu. Vrut-am să definesc viața, și n-am definit nimic. Doar zbucium,mereu nedefinit. Nu mai pot gândi,am obosit. Nici fericirea, nu vreau ,s-o mai găsesc, De atâta negăsit,m-am împietrit! Acum,altcineva locuiește în mine, ceva total nedefinit. *** Poți spune lacrimei să curgă, poți spune unui suflet,râde? Poți so oprești durerea care vine, atunci ,când e aprinsă-n tine, când e durere,și e chin, e râu de lacrimi
DUEL (DIN VOL. ARIPI FRÂNTE ) de ILEANA VIČIČ STANCA în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381640_a_382969]
-
întreb, nimic nu vreau să mai știu. Vrut-am să definesc viața, și n-am definit nimic. Doar zbucium,mereu nedefinit. Nu mai pot gândi,am obosit. Nici fericirea, nu vreau ,s-o mai găsesc, De atâta negăsit,m-am împietrit! Acum,altcineva locuiește în mine, ceva total nedefinit. Citește mai mult DuelCând încercsă mă înalt pe scări de Lumină,sufletul se zdrobește de zidul realității,ce-mi strigă:coborî! Încet cobor,să nu cad din mine,strivindu-mă;gemând,privesc
ILEANA VIČIČ STANCA [Corola-blog/BlogPost/381695_a_383024]
-
întreb,nimic nu vreau să mai știu.Vrut-am să definesc viața,și n-am definit nimic.Doar zbucium,mereu nedefinit. Nu mai pot gândi,am obosit.Nici fericirea,nu vreau ,s-o mai găsesc,De atâta negăsit,m-am împietrit!Acum,altcineva locuiește în mine,ceva total nedefinit.***... XXX. FRÂNTURI, de Ileana Vičič Stâncă , publicat în Ediția nr. 1925 din 08 aprilie 2016. Frânturi Isaia 6:3 O copilă flamanda , se-nalță spre Templul de argint. Hrănindu-se cu mană
ILEANA VIČIČ STANCA [Corola-blog/BlogPost/381695_a_383024]
-
de genul ăsta, că nici nu mai știu de unde să mai încep, ca să nu sune la fel ca precedentele și să mai aibă puterea de a mișca ceva în voi. În jurul nostru sunt atâtea drame încât, dacă nu ne-am împietrit deja, o să ne împietrim curând. Hai să încep cu începutul, mai exact cu un mail pe care l-am primit acum o săptămână: Povestea Danei (așa o cheamă pe colega fetei care mi-a scris) nu e lungă, căci nenorocirea
O fată frumoasă are nevoie de ajutor by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20270_a_21595]
-
nici nu mai știu de unde să mai încep, ca să nu sune la fel ca precedentele și să mai aibă puterea de a mișca ceva în voi. În jurul nostru sunt atâtea drame încât, dacă nu ne-am împietrit deja, o să ne împietrim curând. Hai să încep cu începutul, mai exact cu un mail pe care l-am primit acum o săptămână: Povestea Danei (așa o cheamă pe colega fetei care mi-a scris) nu e lungă, căci nenorocirea a venit devreme, la
O fată frumoasă are nevoie de ajutor by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20270_a_21595]
-
și-naintez cu un modern Maklai prin aerul rarefiat - miros înnecăcios de praf și-asfalt încins - sperând să reîntâlnesc o urmă de viață și doar acolo pe o buză-ngustă de trotuar în arșița de-aramă încleiate două furnici au împietrit surprinse-n desueta tentativă a conversației cu păr cărunt și bluză roz cea cu umărul stâng ridicat în unghi ascuțit față de tot față de toate cu trup rotund peste rochia gri revărsat cea cu privirea scursă pe vitrină cotidianul piercing prăfuit
PIERCING de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2323 din 11 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383668_a_384997]
-
același lucru îl voi repeta și despre Mirela Popescu (Doina) care trece cu ușurință de la sentimentele exprimate prin gesturi simple dar pline de emoție (de exemplu frângerea mâinilor, atitudine care îi exprima înfrigurarea și speranța în dragoste, sau un chip împietrit de uimire și durere la aflarea unor vești, dar și hotărârea și îndârjirea, chiar o ură resemnată de acceptare pentru ispășirea unui păcat personal), la atitudinea unei femei mature și care ia viața așa cum este, asumându-și oarecum greșelile. Ajungând
DAN GHIȚESCU: OMUL CARE VINE DIN EST – ROMANUL SAU O PIESĂ DE TEATRU SIMBOL AL UNEI EPOCI ÎNTREGI [Corola-blog/BlogPost/94180_a_95472]
-
treceai că un fum, vișiniu de frumoasă,îmbrăcată în jar, dogorita de flori,cănd treceai că un iad peste iadul din casă,Bându-mi sufletul tot dintr-o cană de noriCând treceai mâna ta, răvășind spinii verii,Pește degetul lui împietrit în inel,Cănd muream de tăceri prin cotloanele serii,Cănd vroiam să nu fiu, cănd vroiam să fiu ... XIII. UITÂND SĂ URC, UITÂND SĂ CAD, de Camelia Radulian , publicat în Ediția nr. 1633 din 21 iunie 2015. Ne-mbracă liniști
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
sună ambiguu: Tot nu simțiți că binele vine dinăuntru? Tot nu vedeți că binele Legiunii e să ne facă mai buni - și abia după aceea vor răsări faptele bune? Cum credeți că pot crește flori dacă sufletul nostru este încă împietrit în necredință și rele? Legiunea nu poate face decît două lucruri: sau să însuflețească și să transforme în bine inimile noastre, ale celor mulți, față de care binele nu se poate face decît cu puțintelul, cum spunea profesorul acela; sau, dacă
Noica între extreme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8534_a_9859]
-
era evident - pe când făceam saltul fără să intru în aspecte, fără să navighez între a fi și nu aș mai fi, pe-o muzică mai degrabă dorită. Dincolo de gândul cumpănit de aparențe nodul în papură era o teribilă coincidență, eu împietream de spaimă fără vântul din larg și Cel-ce-a-înfrunzit-pădurea ar fi vrut să prelimin spiritul zicalei - adevărul crud să mi-l apropii. Atunci a-ncolțit ecoul privirii. Aerul mării îngreuna somnul eu eram atins de simboluri și golul anume îl simțeam alături
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8411_a_9736]
-
experiențe estetice pe care Mihaela Marin le simte acut, care o țin prizonieră în tensiunea lor, în dimensiunea lor profund umană și, de aceea, vulnerabilă. Primele imagini din albumul Hamlet Machine sînt ca niște tușe felliniene. Un Fellini baroc, fastuos, împietrit în ochii "paiațelor" aliniate la rampă. Dincolo de costumele extraordinare, dincolo de machiajul sofisticat și dincolo de tăcere, există în această fotografie o neliniște care m-a urmărit multă vreme. Există, fără cuvinte, o definiție vizuală a actorului, a condiției lui, a stării
Povești cu fotografii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8405_a_9730]
-
Spitalul Fundeni, au sufletul pustiit de când singurul lor copil a părăsit această lume. Duminică, părinții Michaelei Niculescu, cunoscută drept Mică de la "Abracadabra", au cunoscut cea mai mare durere pe care poate să o simtă un om: și-au îngropat copilul. Împietrit de durere, Toni Niculescu i-a îmbrățișat rând pe rând pe toți prietenii Micăi și a spus cu vocea sugrumata că ei au rămas copiii lui, potrivit Realitatea. "Știu că va am pe voi, sunt convins că va am pe
Tatăl Micăi, mesaj dureros după înmormântarea fiicei sale by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/79872_a_81197]
-
vorbim la fel, să ne petrecem viața la fel. Etalonul fiind, desigur, VIP-urile. Care, în majoritatea lor, nu știu să se exprime, folosesc cuvinte puține și uneori cu sensuri greșite, și se mândresc cu faptul că, știind puțin și împietriți fiind pe dinăuntru, au ajuns unde-au ajuns. La ce ne mai trebuie cărți, atunci când învățătura e un moft opțional și plicticos, care nu aduce nimic material? Ficțiunea este, în opinia mea, o modalitate de a-i salva pe oameni
Mai este nevoie de ficțiune? by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Journalistic/6986_a_8311]
-
În momentul în care cineva devine faimos, acesta poate emite pretenții. Lucrul ăsta nu le convine producătorilor mari. Timișoara e departe de București. Muzical nu, dar aici e atrofiat organul de marketing. Prietenii mei care sunt muzicieni foarte buni sunt împietriți în peisaj. Nu pot să se adune și să facă ceva concret. Nu au energia sau stomacul să o facă. În industria asta, dacă nu ai stomac, n-ai ce să cauți. Eu am stomac pentru orice. Nu înseamnă că
Agenda2006-17-06-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284936_a_286265]
-
a plonjat, condus de o intuiție demnă de invidiat, în arcanele puțin străbătutei epistolografii caragialiene. Dar nu spre a o exploata documentar, cum făcuse (strălucit) Șerban Cioculescu, ci căutând secretele personalității „sucite” a celui pe care comuniștii l-au vrut împietrit sub chipul „criticului” încruntat al „burghezomoș ierimii”. Fără să facă o psihanaliză a operei epistolare - e un critic prea fin pentru o asemenea grosolănie -, Dan C. Mihăilescu scoate la iveală geologia sufletului caragialian și, subsecvent, tectonica unei narațiuni confesive de
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
mișcarea lor nu eliberă femeia, care rămase pe loc. Frunzele nu se clinteau. Din acoperișul terasei se ridica burlanul instalației de gaze, o țeavă inoxidabilă cu un fir subțire de abur. Norișorul format deasupra intrase în nemișcare, pierduse direcția și împietrise peste acoperiș. Pe zid era un ceas, de neignorat, ca un ceas de gară, cu cifre negre pe fond alb și secundar roșu. Acum stătuse. Kasper privi spre lac, destul de departe văzu interferențele micilor văluriri de la suprfața apei. Fenomenul din fața
Peter Høeg - Fata tăcută by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4251_a_5576]
-
din fața lui era local, în depărtare apa se mișca. Voi să-și ridice mâna spre a-și privi propriul ceas, mișcarea era posibilă, dar chinuitor de înceată, legătura între conștiință și corp se schimbase. Deasupra lui, o parte din frunziș împietrise. O parte în formă de sferă. Încercă să-și îndrepte auzul spre zgomotul copiilor. Nu izbuti. Încercă din nou. Nu izbuti. Nu era nimic de auzit. Totul, tăcere. * Copenhaga Dolce Vita se afla întro clădire cu parter înalt, pe un
Peter Høeg - Fata tăcută by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4251_a_5576]
-
la morgă, la spital în Negrești. Ar trebui să mergi. Îmi pare rău. Condoleanțe. Vasile pleacă. Se îndepărtează încet, cu bocancii scrâști-scrâști prin zăpadă, și dispare înghițit de ninsoare, pesemne ușurat că și-a îndeplinit misiunea de sol al morții. Împietrit în zăpadă, mă gândesc că asta e cea mai mare surpriză pe care mi-a făcut-o un străin vreodată. Poate că totul e doar o farsă, dar nimeni nu pare să glu mească prin jur. Nimeni nu e prin
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Țineam un jurnal de călătorie, ca să nu uit de mine, să mă reorganizez, să mă amplific prin scris. Dintr-un sat din Maramureș am adoptat o pisică neagră. Lingea cu lentoare și aviditate un țurțure de gheață de pe dru mul împietrit de frig. Era splendidă și vicleană ca o noapte de vară la poalele mării. Dădea impresia de înțelepciune și fler, îmi alina fermecător durerea. Nu am reușit să-i dau încă un nume. Dormeam deseori prin trenuri, era cald și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]