100 matches
-
cu ochii căscați în întuneric, m-am pomenit pradă unui fel de spaime. Mă visasem întruchipînd un paj care îl înfățișa pe Cupidon, plimbînd printre bețivii de la mese o tavă de argint plină cu rodii în care, simbol al inimilor înamorate, erau înfipte săgeți. Pe umeri aveam aripioare de ceară iar trupul îmi fusese poleit cu aur. Doar albul ochilor scăpase de pojghița strălucitoare. Cu glăscior subțire cîntam cuplete obscene, oferind perechilor singuratice o rodie străpunsă de săgeată. Deodată am început
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
-i păsa că era tras pe sfoară, de vreme ce descoperise, datorită lui Scotty, un loc pe gustul său, în deșert. Sau poate că mina secretă a existat realmente. Ni se spune că misterul a rămas nedezlegat. Oricum, nerușinatul Scotty și milionarul înamorat de Valea Morții s-au înțeles, se pare, perfect. Rezultatul a fost că "domnul Johnson" s-a decis să construiască un veritabil castel în deșert, cu două camere pentru muzică, dotate cu o acustică specială, plus biblioteca, plus sala de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
timp pentru zile nebune. De la sf. Dumitru încoace știi că e treaba ta să alegi cum ți-o plăcea ție. De-atunci intru paj și cavaler șervet pentru perpetuitate în suita M. Sale Doamnei Veronica, supus ca un câne și înamorat ca un cărăbuș. Atunci ceea ce stă în versuri - în aci anexatele versuri a subscrisului, ar zice Roșca - vor fi realitate. Pîn-atunci însă te sărut și te dorlotez, mîțță, și te rog să mă ierți că nu-ți scriu mai mult
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
în culorile vii ale fricii. Agenții de filaj se plâng în rapoarte de monotonie și de instaurarea moralității. Publicațiile de gang scot pe nări foiletoanele lor din ce în ce mai fioroase: "Jack Spintecătorul" ridică în "Mîna care ucide" "Cuțitul înamorat" și le stinge damelor " Lumina întunecoasă". Se comercializează, pe bani grei, nesuferiți câini de pază. Se tocesc creioanele amploiatelor, cu care sânt transcrise denunțurile preluate telefonic. În serile de 14, 15 și 16 iunie, apar neîndoielnicele semne ale altor asasinate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Da?! Foarte interesant! Povestiți-mi... - Ne iubim de mult. Ne cunoaștem de mici. Arămas, într-un fel, aceeași ființă sfioasă și delicată... Vreme de șase ani am făcut casă bună... Ea nici nu poate să-și dea seama cât de înamorat sânt de ea... I-am cumpărat televizor, frigider, cățeluș... La serviciu, când îmi pregătea pachețelul, nu-l mâncam, ore întregi stăteam și mă uitam doar la el. - Domnule, zic, te culcai cu ea? Omul a surâs suferind. Profitând de suferință
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce și le spuneau serile. Jocul însuși era o poveste lungă și-ncurcată, ca din halima, în care reginele să măritau, regii se însurau și fanții îmblau înamorați, poveste căria nu-i mai dădeau de capăt până ce nu-ncetau, apăsați de somn. Dar somnul lor! Înainte de a dormi ea își împreuna mînile și, pe când stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului, buzele ei murmura zâmbind, apoi capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei. Cu totul altfel e Venus și Adonis. Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul acelui tânăr femeiește - frumos, timid și înamorat în sine, și el se uită furiș la formele perfecte ale zeiței ce-l fericește, căci i-e rușine să se uite de-a dreptul. El joacă rolul unei fete naive pe care amantul ar fi descoperit-o. {EminescuOpVII 122
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea cea palidă încadrată de păr negru. Această viață era un basm strălucit și înstelat. Acolo era, între dumbrăvi verzi și între stânci cenușii, și un lac cu apă de aur. Când ne scăldam acolo râzând și sub privirea cea înamorată a lunilor, stropeam unul în altul cu lungi șiroaie și stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscîndu-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca mumă - sa, avea părul negru al tătîni-său și ochii albaștri a mumei sale. El a înfrumusețat bătrâneța părinților, cari amândoi erau înamorați în el, deși într-un mod rațional și fără să-l strice. Cam surâdea lumea de bătrânii înamorați, dar lumea, ca în genere, așa în cazul acesta spețial, nu avea dreptate. Scriitorul acestor șire ar mai avea de adaogat ceva - nu morala istoriei, căci ea-i vădită, ci o întrebare: Oare esistă fericire fără amor? Poate, dar nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei. Cu totul altfel e "Venus și Adonis". Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul acelui tânăr femeiește - frumos, timid și înamorat în sine, si el se uită furiș la formele perfecte ale zeiței ce-l fericește, căci i-e rușine să se uite de-a dreptul. El joacă rolul unei fete naive pe care amantul ar fi descoperit-o. În genere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a casei era că pianul venea acum de-a lungul păretelui de lângă fereastră, astfel încît clapele sale veneau tocmai alături cu fereastra, în care stau oalele cu o roză roșie și-nflorită și cu un palid crin, ca o copilă înamorată, și strălucit ca argintul. Ea-și aruncă blana de pe sine și rămase într-o rochie cu talie, de mătase sură. Tălioara ei subțire, s-o coprinzi cu mâna, zâmbetul și ochiul ei cel viclean, apoi un fel de slăbiciune molatecă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu beție talia ei cu amândouă mînile și-mi apăsai capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea palidă a lui Ioan se-nroșise de-un roșu ofticos și bolnav, căci în inima lui fierbea amorul cel mare al națiunei. Mă dusei la Poesis. Noaptea era lucie și dalbă, aerul părea nins de razele cele argintii și înamorate * ale lunei, cari se pierdeau prin verdele întunecos a arborilor și tufișelor risipite din grădina ei. Mă așezai pe-o bancă și cugetam; D-zeu știe de ce eram trist! Cu mînele unite și lasate leneș peste genunchi, cu fruntea plecată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Doctorul era cunoscut ca membru al societății mistice numite: Amicii întunericului, și într-adevăr un om cuminte ca el da oarecare greutate misticismului... Rodope s-apropie și-și puse gura pe urechea doctorului: - Împlinește-ți promisiunea, voi să-l văd înamorat. Ea dispăru. - Crezi în spirite? continuă doctorul neturburat. - Cred. {EminescuOpVII 262} - Atunci vino cu mine-n astă noapte... Se-nțelege, cu ochii legați. Sufletul lui Angelo se cutremură... Doctorul deveni grav și solemn... Angelo, zise el încet, te vom introduce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu acest amor, n-am iubit de fel... simt toți demonii în mine... îmi e ca și când [î ]n fiece picătură de sânge aș avea o scânteie de durere și voluptate... Toți ceilalți cum erau ei?... agresivi, dulci, complementatori, afectați, lăudăroși, înamorați... Acesta se lasă iubit... își lasă sufletul frământat de cugetările și îmbrățișările mele ca o bucată de ceară de-o vergină albeță... și rezistă... Cu atâta frăgezime și slăbiciune unește atâta intensivă putere de rezistență... floarea mea cea tânără... parcă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se risipesc într-un moment. Jucăriile vântului personificat - (în floarea Romanticei o jucărie *** a vîntului). 2258 O, vântule, vânt cu sufletul de sfânt, 223r Sufletul călător a unui om ce nu poate pauza neci mort; Zefirul - sufletul unei copile murind înamorată, Uraganul - sufletul unui Marte, unui tiran și vice - versa vântul vis de Dumnezeu 2287 De-aș avea sufletul meu de-atunci, visele mele limpezi de o ***, amorul meu clar ca apa izvoarelor, cugetările mele umbrite * de un trai liniștit, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
găsească lesnire să mă robească. Dar și eu fără sfială le didei făgăduială rob să le fiu În vecie cu mare statornicie... ........................................... Că rob credincios Îi sînt pîn’voi intra În mormînt”... Aici, În robie, cu lațul dulce de gît, Înamoratul poetic trece prin chinurile cele mai plăcute și jură că nu poate trăi astfel: „Altfel că nu poci trăi, fără de-a mă chinui.” Există la Alecu Văcărescu, mai mult decît la alți poeți de Început, o perversitate a durerii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intre În profunzimea lucrurilor și să descopere relația dintre ele, cum și mărturisește În limba lui Împleticită și savuroasă: „Căci intrăm În adîncime Și dă tîlmăciri mulțime.” Primul element al acestei tîlmăciri este el (care de fapt este un eu), Înamoratul reflexiv, atent la opiniile tuturor („Foarte multă văz plăcere/La a tuturor părere”), fire „delicată și subțire”, hotărît să lege capetele firelor și să dea o judecată bună despre natura intimă a lucrurilor; nu Înainte Însă de a cerceta bine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
avea scăpare De Împizmuită umbra mea, a te urma oriunde: O vei vedea prigonind inima-ți fără de lege...”, pentru ca, În partea a doua, să Îndulcească reproșul și poezia să devină o seacă speculație despre simbolul sufletului. Încheierea este mai profană: Înamoratul somează pe Îngerul crud să-i fixeze neîntîrziat o Întîlnire: „Curînd spune-mi locu, vremea.” Criza de gelozie de la urmă („Te tem d-orice umbră mică...”) este În spiritul unei galanterii obosite. Iancu Văcărescu este mai inspirat În cîteva imitații
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată de „tinere plăceri”. În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale scări/ nu primești statornicie, ci pre-. faceri și schimbări”. Nu-i trebuie mult Înamoratului poet să Împrumute glasul Ecleziastului!... O formă incipientă a pasiunii conachiene este simbatiea. Invocată intr-un frumos poem În stil popular (Toată lumea est-o școală): „Lumea este Învățătura, Lumea-i dragostea și ura. Oare dragostea ce este, Adevăru-i sau poveste
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Focul este elementul primordial În acest cadru torționar. Tot ceea ce se petrece se petrece În inima focului. Un foc ce se hrănește cu plîns și se „Întartă” cu suspine (Nume). Un foc, În fine, nestins, indiferent de starea, umoarea subiectului Înamorat. În petrecere sau În suferință (cel mai adesea: În petrecerea suferinței), el este ars de un foc interior puternic, intră sau iese dintr-un mare incendiu. A trăi În foc este o condiție elementară de existență. Unii poeți promit să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
praf În vînt.” Un sindrom teribil este catalepsia, Înlemnirea trupului. Conachi trece și prin această Încercare: „Trupule, de acu-nlemnește”... după care cunoaște senzația insuportabilă de surpare a corpului, de Întrerupere a funcțiilor vitale. O paralizie progresivă cuprinde pe omul Înamorat: „Ochii ș-au perdut vederea, Gura s-o-nchis spre tăcerea, Obrajii În veștejire, MÎinile În neclintire, Pieptul Întru nemișcare, Sufletul În nesuflare, Spun că pentru despărțire Moare omul cu simțire.” N. Dimanchi, amicul lui Conachi, vede și el „semne
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de acest sentiment creștinesc transpus În spațiul eroticii. Robirea cere Îndurare, Înțelegere, În fine, milă, milostivire, și mila, milostivirea nu vin. CÎnd patima Îl „Înghie”, poetul Înamorat cere numaidecît milostivire: „Să caut fără clipire Și să cei milostivire”... Catinca, strigă el În altă parte, „fii milostivă”, Însă Catinca nu este. Îndrăgostitul oferă, ca jertfă, o „vecinică plecăciune”, iasă cruda femeie rămîne de piatră. Îi oferă, atunci, moartea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un poet al interiorului, cum greșit s-a zis. E mai degrabă un poet al universului dinafară. Prin prefăcătoria lui erotică, În poezia română intră, În orice caz, cîteva elemente noi. CÎnd nu mai poate jura pe el Însuși, poetul Înamorat jură pe copaci, stînci, pe astre... Să le luăm pe rînd. Întîi iatacul. „Sfînt loc”, zice Conachi. Loc de odihnă (știm noi ce fel de odihnă) și loc de suspin pentru că Îndrăgostitul este alungat repede din acest paradis. Iatacul este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]