917 matches
-
din ou și soția mea e obosită de clocit. Cucul se retrase rușinat pe o creangă îndepărtată, dar nu părăsi sfatul păsărilor. Era curios să afle ce puneau la cale păsările care se credeau mai cu moț. După îndelungi dezbateri, înaripatele hotărâră să îi găsească ele o soție împăratului Petruș. Zâna Primăvară era cea mai bună soție, susținea rândunica. Barza era întru totul de acord. Pinguinul și cioara credeau că mai bună ar fi fost Zâna Iarnă, vrăbiuța și porumbelul ar
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
Poate, recunoscu cu voce mică cucul. Păsările se repeziră care mai de care la el, scărmănându-l de-i săriră toate penele. Asta nu le potoli însă supărarea. Balul nu mai avu loc, zânele plecară supărate în ținuturile lor, iar înaripatele își luară zborul să-și caute împăratul în cele patru vânturi. Singurul care nu putea căuta din văzduh era un rățoi bătrân care avea o aripă frântă. Cu toate acestea, dornic să fie de ajutor, el porni pe jos să
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
Mongolia, precum și a contribuțiilor aduse de călătoriile timpurii ale bascilor la istoria Lumii Noi. “Pietrele cu cerbi” sunt monumente megalitice enigmatice, lucrate din roci dure, granit sau șisturi, decorate cu imagini sculptate constând în reprezentări stilizate de cerbi sau reni înaripați, simboluri solare, diverse alte animale, arme și unelte sau chiar oameni, descoperite pe arii geografice vaste care merg din Mongolia și sudul Siberiei, până în estul Europei. Se presupune că cele mai multe construcții de acest gen au fost ridicate în epoca bronzului
„Conexiunile stepei: Există pietre cu reprezentări de cerbi din epoca bronzului mongol în zona pontică?” [Corola-blog/BlogPost/93246_a_94538]
-
vrea să faci echilibristică pe o frînghie dedesubtul căreia nu mai există plasă de protecție și, pe deasupra, să vrei s-o faci mimînd convingerea că activitatea ta se află în plină ascensiune. Faeton urcîndu-se în carul solar tras de cai înaripați și prăbușindu-se de pe bolta cerească sugerează foarte bine destinul filozofiei: o cădere lamentabilă după o cursă în care, secole de-a rîndul, filozofii au trecut drept posesorii solari ai adevăratei cunoașteri. Dar azi cursa s-a încheiat. Filozofia tradițională
Surîsul centaurului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8257_a_9582]
-
în care pianistul a realizat momente care au generat stări emoționale de mare subtilitate; a urmat un triptic chopinian: Valse brillante op.34 nr.1, care a mai risipit atmosfera de visare care se instalase încă de la începutul recitalului. După înaripatele cascade virtuoze și spumoase Sandu Sandrin s-a regăsit în Nocturna în Mi b op.55 nr.2, un Lento sostenuto, fără contraste, mișcare cu atât mai potrivită pentru a dezvălui și sublinia profunzimea, esența sentimentului, paletă pe care pianistul
Recital Sandu Sandrin by Corina BURA () [Corola-journal/Journalistic/84264_a_85589]
-
femeie, fragilă ființă de carne și oase, victimă împinsă la marginea lumii, sub care se cască hăul unei prăpăstii, iar în depărtare, parcă pe-un alt tărâm, e gata s-o înghită apa mării. Departe de carul tras de cai înaripați, fără atributele puterii, mamă înfrântă de puterea morții, ea nu renunță la căutarea fiicei pierdute, urcând, prin puterea suferinței, până în înălțimile zeilor și coborând în adâncimile întunecate ale Hades-ului. Dar acel moment în care, încremenită de durere, își pierde
Mic tratat despre doliu (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6900_a_8225]
-
își dă poalele peste cap" rânjind mânzește. Noroc cu punctul absolut de referință al poetei, alias Cititorul, "fulger globular", "tu, cel cu o mie de fețe/ca o mie de coli nescrise ale Bibliei,/(...) vii către mine foșnindu-ți fețele // înaripate ca o mie de viitoare/cărți de poezie/prin care-și plimbă, curios să le citească/încă de pe acum,//degetul drăgăstos,/muiat în propria-i salivă,/bunul, nătâng de iubitorul//Dumnezeu de pe acoperișul meu". Poeme de pe malul stâng al Jiului
Noile aventuri ale văduvei trandafirii by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8124_a_9449]
-
forța creatoare, egalîndu-l cu dumnezeirea. În adevăr, tot progresul omenirei, înălțimea amețitoare la care s-a urcat omul ca ființă intelectuală și morală, se datorește, putem zice, exclusiv vieței lui în societate, - și ce ar fi această viață, fără cuvîntul înaripat, care preface aglomeratul de individualități izolate într-o singură inteligență, voință și sentiment, cu cea mai strînsă legătură între toate mădularele ce compun societatea?... Dar pentru a avea această putere creatoare cuvîntul e neapărat să fie precedat de gîndire și
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
coboară pe rând de pe scenă și încep să îmbrățișeze spectatorii, să-i sărute, să le facă declarații de dragoste. În acel moment, PERSO-NA-JUL GALBEN revine și se așază pe scaun. PERSONAJUL GALBEN (spre sală, rar, cu voce puternică): Inorogul, calul înaripat, vasiliscul, elefanții roz și elefanții galbeni..." (pag. 196) Pasul înapoi e acum - într-un astfel de fundal ce amintește de dresaj - dramatic. Să ne înțelegem, altminteri decât la pașoptiști, rezervele sunt legate de Antologie, iar admirația - de acești provințiali care
Antologia provințialului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8112_a_9437]
-
îi sunt vodevilurile, comediile sau melodramele inspirate din viața concretă. Căci nimeni nu poate gusta o artă în care nu se regăsește defel. Acum înțelegem mai bine de ce tragedia a murit definitiv: fiindcă n-o poți pune pe Atena cea înaripată să insufle clarviziune unui cetățean convins că drepturile omului sunt rezultatul progresului omenirii și că rațiunea e o facultate benefică. În tragedie nu există drepturi ale omului și rațiunea nu are decît puterea de a-și recunoaște slăbiciunea în fața forțelor
Pe urmele Antigonei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8111_a_9436]
-
ale celeilalte lumi, vede într-o oglindă magică locurile unde a copilărit. Iată, se întorsese o clipă în viața ei de dinainte și descoperea că lumea se schimbase, mersese mai departe fără ea. Nu avea voie să coboare de pe bidiviul înaripat, i-ar fi fost fatal să atingă pământul sau obiectele existenței anterioare, fusese expulzată sau fugise de bună voie din universul familiar, iar acum era o străină pierdută și demotivată”. Corin Braga reușește un roman plin de chipuri și spectre
Lumea narcolepticilor by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4263_a_5588]
-
viață ghemuite în unghere umile, n-ascultă de vreo searbădă suficiență. La Ilie Boca, întruchipările de el izbîndite resping ca un scandal segregațiile fricoase. În țărănia lui, neștiutoare de ipocrizii căznite, sînt instilate ispite cosmice. Înger sau nălucă de Ormuzd înaripat, desprinsă din straturi afunde ale imaginarului, cutare fantasmă străvezie întîmpinîndu- ne în repertoriul lui Ilie Boca se află acolo ca să braveze și ea, generos, opreliștile care urgisesc planarea slobodă a duhului. Dacă e contaminație, de la un tablou la altul, ea
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul necontenit care venea din urmă, suspendat pentru o clipă în aer, într-un fel de buimacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mele sunt cele ale unei zeițe". Platon, în dialogul Ion, afirmă că poetul nu este un creator propriu zis, ci un mijlocitor, transmițător al "șoaptei divine", asemenea Pythiei : Nu este vorba de o artă, ci de o putere divină... Poetul înaripat, sfânt, nu se află în starea de a crea înainte de a fi inspirat de un zeu, din afara lui, dincolo de propria sa rațiune... Este un privilegiu dumnezeiesc... Poeții nu sunt altceva decât interpreții zeilor" (Ion. 533c-534e). Pentru Platon, inspirația este "delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
află în starea de a crea înainte de a fi inspirat de un zeu, din afara lui, dincolo de propria sa rațiune... Este un privilegiu dumnezeiesc... Poeții nu sunt altceva decât interpreții zeilor" (Ion. 533c-534e). Pentru Platon, inspirația este "delir divin, o gândire înaripată" (Fedru, 244), care vede esența dumnezeiască din lucruri. Despre o voce cerească va vorbi și Augustin: este iluminarea Maestrului Interior; nu se poate scrie poezie înaltă fără avea în spirit o insuflare de la zei. Ideea insuflării divine este reluată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
epoche-ul, punerea în paranteză a nesemnificativului, a comunului, a zilnicului. * Gândirea poetică vorbește despre metafizică în vibrații și iradieri cu ajutorul intelectului "eroic". Poezia gânditoare nu vorbește despre metafizică, ea creează spații, universuri metafizice care sunt deschideri totodată sensice și melodice înaripate. Gânditorul rostește Ființa, poetul întemeiază Ființa, așa cum recunoștea Heidegger: "esența poematică a gândirii salvează domnia adevărului Ființei". O scoate din vremuire și o transformă în prezent etern nunc stans, al lui Boethius. La Eminescu adevărurile poetico-metafizice reprezintă intuiții, acele "fulgurații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în care se consideră străin, suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este nicăieri întâlnit, astfel că goana înaripată va dura etern: pentru că absolutul nu este atingerea unui capăt, ci este o tensiune continuă. Absolutul ca oprire definitivă, este "frate cu moartea", afirmă Eminescu. Bucuria de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lor vesel trezesc talazuri de încântare în mările aerului. Pământul, oceanele, astrele, munții pădurile toate capătă aripi și se avântă în iureșul înălțării magnetizată de chemarea acelui Dincolo care se depărtează neîncetat. Întreg universul este transmutat într-o nemărginită ființă înaripată, al cărei zbor este impulsionat de cântecul lebedelor, metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-odată la această oră și în cerul serii Pe vastul abis, izbucnirea, fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat Acel suflet, acea pasăre fără lăcaș Ce zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm cunoscut la altul neștiut, aleargă ! Tot golul e umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat Acel suflet, acea pasăre fără lăcaș Ce zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm cunoscut la altul neștiut, aleargă ! Tot golul e umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în altă parte ! Poetul însuși se confundă, devine zborul eliberării radicale, dincolo de dincolo, zbor care nu se mai oprește și care nu mai știe de sine. * Revelația transposibilului a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mamei tale?". Capitolul XI Cu invazia dragostei, ce maree de melancolie! Este o simțire a vieții ca o topire, este un vis de a dormi mereu în brațele Claritei. Merge la plimbare pe malurile râului; din albii plopi ning semințe înaripate, fulgi de viață. Și vede cum se îmbulzesc oamenii să vadă ceva. Vede plutind pe ape, adus de curent, un mort. Pare că doarme, legănat de valuri suave. Merge să se odihnească în puful de semințe al plopilor. "Omul viu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
să nu cânți aceste prostii, să nu-l minți cu cocoșul, Marina!... Aceasta este literă, literă paternă, în timp ce muzica, muzica paternă îi cântă pe dinăuntru: "viață... vis... moarte... moarte... vis... viață... viață... vis... moarte... moarte... vis... viață..." Dar dacă această înaripată sămânță se odihnește în el și se prinde, iar înafară legănând corpul în ocean, insulă rătăcitoare, purtând plante? Circulația universală... omne vivum ex ovo... ex nihilo nihil fit15... circuitul vital... transformarea materiei și forța... conservarea energiei... Dormi micuță copilă că
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
așa că În marea Lui bunătate, i-a uitat toate relele și l-a luat sus la cer. În cer Sfânt-Ilie avea o trăsură cu roți de foc cu care cutreiera norii. Și trăsura era trasă de patru cai albi, cai Înaripați care-l purtau ca vântul pe urmele dracilor, ca să-i pedepsească. Căci ei, dracii Îl fac pe om neom și Îl Îndeamnă la beții, la omoruri și alte nelegiuiri. Sânt Ilie Îi trăsnește pe Încornorați, Îi fulgeră cu biciul lui
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]