140 matches
-
nuvelei. Nu știu cum anume poate fi apreciată valoarea exclusiv literară, așa cum există ea pentru un cititor inocent și neproductiv, căci e lesne de observat că cel puțin o parte din literatura sa fantastică nu este autonomă - și nu numai În sensul Încifrărilor autobiografice, dar chiar al materiei Înseși cu care se construiește. Tărâmul nevăzuttc "Tărâmul nevăzut" Prin urmare, nu ne rămâne decât să căutăm nu tărâmul nevăzut 1, așa cum face Zerlendi și cum caută să-l urmeze naratorul, ci geografia tărâmurilor Între
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
inutil. Căci, o dată integrat filiației, chiar naratorul e nevoit să ascundă, pentru că ceea ce relata a evoluat Într-o direcție unde textele, mai ales cele de literatură fantastică adresate unui vast anonim, nu mai au nici un sens, ci sunt chiar periculoase. Încifrarea finală Însă, pentru care cititorul obișnuit nu poate să-și ascundă sentimentul frustrării, are un rol identic cu cel al grafiei sanscrite din jurnalul lui Zerlendi: protecția secretului, rămas integru, și selecția celui care Înțelege, care trebuie să fie și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
chiar nici sub carcasa metaforei, prin semne și alegorii. Mutus liber, la fel ca în cartea alchimică ce nu conține cuvinte și care se adresează doar fiilor artei, este cel mai grăitor exemplu de codificare secretă, doar că în poesie încifrarea este parșivă, ideile ascunzându-se în alegorii, elementele materiale și cele ale altor lumi împlinind sensurile ancestrale. Erudiții îți pun întrebări, își furnizează singuri răspunsuri ce nu dezvăluie decât o nouă codificare aflată în interiorul primeia și care duce la transformarea
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nu numai de către autorul ei propriu-zis, "nu doar de textele literare propriu-zise, ci și de către cititori și critici"131 (trad. n.). Și tocmai în această relație atât de controversată, pe care lumea parodiei și-o asumă, rezidă caracterul ei de încifrare, de închidere a vechiului (text) în nou. Pe terenul comparatisticii, unde este atât de tentantă înserierea, aducerea laolaltă a generoaselor universuri de autori, opere și teorii, orice demers de acest gen trebuie să rămână sincer cu el însuși: ce altceva
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic. Astfel, orice figură retorică trebuie să respecte cinci reguli importante, pentru a constitui un sprijin real în argumentare. În semiotica textuală, figurile se referă la nucleul semic: ele sînt considerate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
imaginile lumii reale, lumea se răsfrânge în conștiință după propriile legi. Poetul spiritualizează, esențializează, arta e un joc secund. Pentru a înțelege poezia lui I. Barbu, cititorul trebuie să se inițieze în unele probleme fundamentale: obscuritatea în exprimare, limbajul abstract, încifrarea simbolurilor, particularitățile limbajului poetic: repetarea vocalei "e" care menține tonul sobru, elipse (elipsa predicatului), dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, neologisme cu funcție de epitete ("azur", "agreste ", "nadir"), alături de termeni concreți, sintagme inedite. Metafora "Adâncul acestei calme creste" semnifică frumosul pe care poetul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
elementelor fantastice prezente în b. (mituri, ritualuri, credințe magice, visuri, coșmaruri etc.), ceea ce se impune este literaturizarea lor, transformarea lor în imagini poetice, în constituenți ai unui discurs narativ de tip ficțional. Alegoria, fabulosul, feericul, miraculosul devin niște procedee de încifrare, de poetizare a realității de dincolo de real, o lume acceptată, ca și cum ar fi reală. Amestecul firesc al celor două lumi, relația de complementaritate ce se stabilește între ele constituie una dintre dominantele b. fantastic. B. popular a găsit în el
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
răzbunătoare, ci operând asupra conștiințelor lor. Și nici practicând le grand oeuvre ca să scoată aur din piatra filozofală. Prospero, oricât de mare i-ar fi puterea asupra spiritelor și asupra elementelor, oricât de bine ar ști să citească în obscurele încifrări ale stelelor, este un magician sui generis, care transmută plămada joasă și impură a umanului în aurul unei moralități mai înalte și în mântuirea lăuntrică de rău. Pentru că el nu este, vrăjitorul acesta vitregit și alungat de semenii lui, un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
bună parte confuzia și, mai presus, ca un personaj memorabil al boemei noastre literare”. Cornel Regman îi reproșa, între altele, o anumită propensiune spre „harță” (probabil în lumina unor elemente extratextuale, pe care le va fi cunoscut), un exces de încifrare, reținea înclinarea spre parabolă (oarecum în descendența lui Eugen Jebeleanu) și credea că „mișcarea favorită este cea esopică”. Lecturi critice comprehensive și empatice ale poeziei lui M. sunt acelea ale lui Lucian Raicu și Valeriu Cristea, primul remarcând că „poemele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
limbaj liric simbolic și enigmatic, construit în spiritul esoteric al „științelor” tradiționale - astrologia, alchimia, numerologia, pitagoreismul, teosofia. Cercuri la Elsinore, volum socotit de Valeriu Cristea cel mai notabil debut poetic al anului 1972, poartă, încă din titlu, pecetea unei duble încifrări: îndoiala („autoreflexivitatea”) hamletiană este suprapusă misticii pitagoreice și „pusă în abis” prin reflexia meditației existențiale în oglinda desăvârșită a ideii de cerc, într-un „joc secund” ce urmărește purificarea spirituală și salvarea sufletului „căzut” în adâncurile tenebroase ale unei lumi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
În exaltări pătrunde-te, coboară / Foc cardinal pe spiritul lor tont!”. Deținerea teribilului secret al inconsistenței istoriei umane și al caracterului iluzoriu al credințelor religioase atrage după sine conștiința responsabilității elitiste a protejării acestuia - prin alegorizare, metaforizare și mai ales încifrare - de pericolul contaminării și maculării: „Mă arde tăcutul însemn de sfârșit / Dictează nebună puterea o limbă, / Te vreau Demostene din nou bâlbâit / Când floarea luminii te schimbă” ( În general se oprește la un diftong). Poetul se acuză, de altminteri, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
cercul lui Saturn.” Odată cu Casa a Noua (1979), hermetismul de factură modernistă din Cercuri la Elsinore și Călărețul de aer (1976) - întemeiat pe contragerea extremă a expresiei, plurivalența semantică, muzicalitatea sugestiv-sinestezică și artificiul sintactic - se întoarce către formele tradiționale ale încifrării alchimice și ale simbolisticii astrologice, distilând poetic ecouri din etapele ascensionale presupuse de „Marea Operă” și îndrumând cititorul de-a lungul coridoarelor misterioase ale puterilor zodiacale. Elaborate în spirit baroc - sub patronajul lui Dimitrie Cantemir și al Istoriei ieroglifice -, poemele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
arma din simpla dorință de a dovedi că există etc. Și piesa în trei acte Cum se nasc monștrii sau Despre efectul dăunător al economiei de piață pare să indice, în ciuda subiectului de imediată actualitate, o revenire la modalitățile de încifrare practicate anterior sau, pur și simplu, atașamentul dramaturgului față de această formulă. În ultimele creații, de pildă în Grup de orbi într-o sală de cinema în așteptarea unei capodopere de arhivă din epoca glorioasă a filmului mut (2000), în legătură cu care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288349_a_289678]
-
sămânța nu mai ajunge la timp în noi, / În lenta noastră răsucire spre ora - mireasă; / Bem din această palmă / Și după ce-a secat izvorul”). Apelând la surse livrești - motive biblice sau ale culturilor antice, greacă sau egipteană -, autorul încearcă încifrarea simbolică a lumii, aspirând spre o poezie ermetică, ce cultivă paradoxul: „Un înecat care ajunge în deltă / Este epilogul celorlalți / Delta n-are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții, amfora, acestea fiind preluate și într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv), așa încât "Trebuie înțeles ceea ce nu se spune în ceea ce se spune" (Singurătatea scriitorului). Exploratoarea se avântă în pădurea de simboluri ca într-o selva oscura, convinsă că nu se va rătăci în desișurile de încifrări câtă vreme are cu sine, tras din propria ingeniozitate, "firul Ariadnei". Iar dacă vreun impas se va ivi, va ști să folosească prompt și eficient "cheia labirintului". E o aventură pasionată în căutare de "pagini unice", care înfrâng canoanele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
frazeologii politice a regimurilor totalitare, în speță cel comunist, aparent asumate: "Perfectul Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii" (P.P.P.P.P. epoca scrierii textului se caracteriza prin frecventa apariție, la noi, a acestui tip de abrevieri: U.R.S.S., A.R.L.U.S. etc., manieră de "încifrare" specifică și regimului nazist din Germania N.S.D.A.P., sau mișcării legionare din România L.A.N.C.); "popoarele păcii" (se instituise sintagma "lupta pentru pace"), "uriașa putere a masei organizate", "măreața construcție", "imensa uniune a oamenilor liberi", "perfect cetățean aliniat în muncă", "pacificarea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
poziții conform cărora sensul textului se constituie la nivelul propriu-zis al textului, ca un demers argumentativ în care teoria dreptății este construită treptat, dar și poziții conform cărora abordarea „dialogal-dramatică”, după formula lui J. Howland, consideră textul un prilej al încifrării unor sensuri tacite pe care hermeneutul este dator sa le expună. Interpretarea noastră se situează între aceste două extreme: fără a putea pretinde să decriptăm o intenție originară a lui Platon, absentă din text, care nici nu putea produce un
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de critică definitorii pentru poetă: luciditate, impersonalizare, capacitate de a esențializa, de a înscena abstracțiuni, într-o manieră lirică nespecific feminină, deși „amiaza” invocată e cea a intensității trăirilor. Tonul abrupt, crispat, monocord, amintind unora de „nervii” și obsesiile bacoviene, încifrările discursului metaforic sunt menite să țină sub control fracturile de adâncime dintre ființa materială și aspirația comunicării cu transcendentul, acutizarea spaimei sau a culpabilității. Atunci când i se acordă spațiu, confesiunea ia aspecte oraculare sau magic-incantatorii, capătă inflexiuni elegiace sau se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287923_a_289252]
-
în postfața romanului. Cartea are o vie motivație psihologică, fiind și autobiografică. Autorul se deghizează sub masca Inorogului, personaj spiritual, charismatic, de care se teme toată fauna inferioară lui, drept care este urmărit, spre a fi exterminat. Titlul atrage atenția asupra încifrării figurative a realității, iar subtitlul anunță structura clasică („în douăsprezece părți împărțită”) și inserțiile gnomice („cu 760 de sentenții frumos împodobită”). Știind că utilizează un procedeu cu totul nou în literatura română cultă, C. însoțește textul propriu-zis al romanului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
în italiană sau, în colaborare cu logodnica sa, Hilary Wiesner, în engleză, publicate între 1988 și 1991, fie în reviste, fie în volumul La collezione di smeraldi (1989). Remarcabile nu doar prin calitatea lor literară, textele sunt concepute în sensul încifrării poetice a unui amplu florilegiu de motive mitico-religioase, filtrate adesea prin „pergamentul diafan” al emoțiilor vii ale scriitorului. Uneori, aluzii fine racordează universul ficțional la experiențele românești ale autorului (Limba Creației), alteori acesta apare ca un experiment în oglindă în raport cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
Lucian Blaga). „Cu barda-i de rege dac” (Petre Pandrea) artistul „șlefuiește aripă / măiastră pasăre ce arde...” (Sub daltă) Acesta să fie aventurare sau ritual celest?! Poetul surprinde acest limbaj al spațiului, ritmicitate a unei liniarități geometrizante, forme laborioase, stihuitoare încifrări ale sacralului, zbor întru înăOțare inițiatică, „îmbrățLșarea”-a divinului, puterea de a „visa sărutul / arc de triumf / sub care împletesc iubirea / ca pe o paradă / de ziua infinitului” (Paradă). Supuse unui ritual al cizelării, în ritmul sfredelit de brațul purtător
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
contopindu-se în spațiul fluid al visului, al vieții interioare" (2011, 52). Semnalam în paginile anterioare, citând din Ioana Em.Petrescu, relevanța oglinzii de aur și a hieroglifei, prin care se înfățișează simbolic arta, dar și mitul. Pentru limbajul poetic, încifrarea/descifrarea joacă un rol cu atât mai important, cu cât rezultatul demersului e greu să coincidă la capătul lecturii și la cel al creației. Simbolul reprezintă un alt numitor comun al operelor lui Eminescu și Novalis, cu asemănările și deosebirile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de înțelegere care determină dinamica repetare-diferire specifică intertextului. O primă sugestie pe care ne-o dau hieroglifele invocate de Eminescu trimite la natura discursivă specială de care se bucură (sau nu) poezia. Ea trebuie înțeleasă în inconfundabilul său statut de "încifrare" a lumii și de revelare a unei alte realități. Proza, pe de altă parte, conține în sine și torsul și fuiorul, în sensul că lectorului i se arată și încifrarea, apăsarea hieroglifelor, dar și încercarea dezlegării lor. Întorcându-ne la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu) poezia. Ea trebuie înțeleasă în inconfundabilul său statut de "încifrare" a lumii și de revelare a unei alte realități. Proza, pe de altă parte, conține în sine și torsul și fuiorul, în sensul că lectorului i se arată și încifrarea, apăsarea hieroglifelor, dar și încercarea dezlegării lor. Întorcându-ne la poezie, este vorba despre ceva mult mai adânc, o altă față a spiritului poetic, cu rădăcini foarte vechi, de tip arhaic, prediscursiv. Această dominantă arhaică a spiritului constituie o preferință
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Dar nu în mine bate-inima lumii Și tot ce simte ea și eu simțesc. Ah, asta-i diferența-ntre viață Și poveste (Decebal Eminescu: 2011, X, 335). Despre cultură și artă, Eminescu vorbește referindu-se la inefabilul mitului, surprinzând apăsarea încifrării hieroglifei: "mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă, care nu e de ajuns că ai văzut-o, că-i ții minte forma și că poți s-o imiți în zugrăveala pe hârtie ci aceasta trebuie citită și înțeleasă". Este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]