1,615 matches
-
acum într-o cheie alta decât cea de până mai ieri. Ne rămâne de citit cu altă atenție, acutizată de durerea uimitoare că el a alunecat într-o direcție misterioasă. De recitit, cu sufletul nostru scurtându-se și el vertiginos încordat peste destinderea sufletului său. Iubirea noastră, amintirile noastre cu el din orice loc, din orice vremuri amestecate, acum limpezindu-se în tăcere. Cândva, după 1973, după ce voi plecaserăți în exil, în Germania, mă aflam într-o librărie de pe Dorobanți. O
Scrisoare Către Micaela Lungu by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8302_a_9627]
-
său, ridicat pe labele dinapoi, iar cu cele din față bătându-l pe burtă ca să se țină în echilibru. E în semn de prietenie, dar nu e momentul. Lambert se supără și îl împinge, Rajah nu pricepe de ce, insistă, își încordează toți mușchii ca să se mai poată ține pe labele dinapoi, așa că are gâtul și botul îndreptate înainte, ca și când ar amenința. Baronul a acționat deja mecanismul, cele câteva secunde cât a durat lupta au fost înregistrate pe placă. Lambert nu e
François Vallejo Vest. Lambert și baronul nebun by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8590_a_9915]
-
foiesc din nou. Rabbit se bagă unde-i îngrămădeala mai mare ca să prindă mingea, îi face vânt din mâinile uscățive cu încheieturi murdare ale unui puști și-o ia în mâinile lui. Vechea senzație a pielei netede, bine întinse, îi încordează întreg trupul, le dă aripi brațelor lui. Simte că a făcut un salt îndărăt, peste ani, ca să retrăiască asemenea tensiune. Brațele i se înalță cu de la sine putere și mingea plutește spre coș, venind de undeva de deasupra capului său
John Updike Fugi, Rabbit by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8410_a_9735]
-
satire). Cam așa sună începutul unei balade de Hugo: "Dragu-mi e visul când dimineață, / O mândră zână pășind abia / Vine ca floarea și cu dulceață / C-o diafană și blândă față, / Își pleacă fruntea asupra mea. // Ea atunci lira îmi încordează / Și îmi rezice c-un glas ușor, / Povestiri multe ce-nminunează / Bravilor care nu mai viază, / Ce zac în ticnă în groapa lor." În poezia "originală" e melancolic și elegiac, naiv și prozaic, chiar mai jos de sursele preromantice Young, Légouve
COSTACHE NEGRUZZI. Întemeietorul moderat by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8016_a_9341]
-
și blide agățate pe pereți, privim jocul din Oaș, - cel mai frumos joc pe care l-am văzut vreodată, cel mai semeț, cel mai răscolitor. Capetele se clatină, hâțânate din șolduri, în contratimp, ceea ce dă trupurilor aerul unor păpuși automate, încordând mișcarea cu o mecanică fascinantă. E o prefăcătorie, un artificiu, o aparență înșelătoare, mască încremenită, pusă dinadins peste fața vie, peste expresia adevărată a sentimentului. Totul, din nevoia de contrast, pentru a face posibil șocul, surpriza: gura se deschide larg
Actualitatea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6909_a_8234]
-
revenit lui Shera. Peter a lăsat moștenire o sumă de câteva sute de mii de dolari celor două fiice ale sale, adoptate în timpul primei lui căsătorii", a precizat o sursă. "Catherine, una dintre fiicele lui Peter, a avut o relație încordată cu Shera timp de mulți ani, iar ea (Catherine, n.r.) a încercat să îl plaseze pe Peter sub curatelă. Relația lui Peter cu Catherine a fost ca și inexistentă timp de mulți ani. Judecătorul a respins cererea ei, deoarece Shera
Peter Falk i-a lăsat moştenire soţiei sale o avere de 5 milioane de dolari () [Corola-journal/Journalistic/69660_a_70985]
-
un om rătăcit în timp. Umblu prin cameră ca un leopard jigărit într-o cușcă. Descopăr că mi-a amorțit un picior, că mi se zbate o pleoapă. De cîte ori îmi arunc ochii pe geam, mușchii gîtului mi se încordează inexplicabil. Acoperișuri roșii și fum. Cer și copaci scheletici, bătrîni. Zăpadă și soare. Noi doi îmbrățișați într-o zi de duminică, aplecați peste apa mîloasă a Dîmboviței, parapetul metalic al podului, fulgii albi de ninsoare, apusul, depărtarea, vîjîitul mașinilor. Buzele
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
dar cu un simț acut al resurselor lor poetice, e traversat de siluete eroice, care evocă patetic bătălii și înfrângeri, iar vorbele le trădează paroxismul trăirilor. Teatrul - acel loc unde, pentru Vilar, spiritul se întrupează, vântul acompaniază cuvintele, omul se încordează înfruntându-și eroic destinul. Da, într-adevăr, Vilar avea ceva din Charles De Gaulle. Ca și acesta, și el „va cădea” în momentul afirmării unei alte generații, a unui alt discurs, în... ’68! Niciunul dintre ei nu va mai avea
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
Mi-e greu să citesc pe fața lui ceva: politețe? precauție? Mă gândesc că e beat și vrea să mă pocnească pentru cine știe ce și-o fi adus acum aminte; se apropie de mine, eu îmi încleștez pumnii în buzunare, îmi încordez tot trupul și mă pregătesc pentru o eventuală lovitură. — Dragoș, trebuie să-ți spun ceva. Nu prea e de bine. Încordat ca un arc, îl încurajez să spună. Ca și cum ar crede-o. Ninge și mi-e foame, iar berea s-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mandarine. Am călcat puternic pedala de accelerație. Bătrânul zăcea într-o baltă. Poate că trebuia să-l schimbăm. Juju a deliberat: Tata rămâne pișat până ajungem la azil. Cine știe, a continuat el, poate mergem direct la morgă. Degetele se încordează pe volan. Transferam furia automobilului. Șoseaua era pustie. Îmi vedeam de drum privindu-mi unghiile netăiate. Pe ascuns, îmi atingeam barba de vedetă rock. Juju zâmbea florilor galbene și verzi de pe capotă. Cu două mâini țineam vo la nul, întinsesem
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
coborâse în matca ei liniștită de pace și ordine, și ea, mama întregii lumi, putea surâde împăcată cu ea însăși și cu viitorul care o aștepta. Mâinile ei lucrau, și genunchii se târau pe podele, și fața aspră, slăbită, se încorda de efort, dar nu simțea efortul, numai încordarea și nerăbdarea urcând în ea, apăsându-i pieptul. Lucra ca și cum Tom aștepta pe-aproape, poate chiar la barieră, gata să primească și să-i dea îmbrățișarea lui scurtă de soldat norocos. Tomiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să-și alunge o vedenie ce-i izbea inima, se smulse din loc și se apropie, în grabă, de ea. Nemaipomenit! Dora-Tudora! Cerboaica! După cum vezi! zâmbi ea. Iată cum ne-a fost dat să ne ne-ntâlnim. Își îndreptă pieptul, încordându-și trupul străbătut de-un zvâcnet lung și-l privi în adâncul ochilor, buimăcită de apropierea lui, tulburată și ea și încurcată de prezența soacrei. Nemaipomenit! repetă el. Își freca palmele, parcă-l scutura frigul. Nu știa cum să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
șoptit. Nora se aplecă aprinsă-n obraji, buimacă, prostită de căldură. Continuă să secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai de-un om. Unde-i? Ce om? Își încordă ochii și-l văzu. Uite-l! Doamne, fată, aista... nu-i el? Bătrâna își dezdoi șalele, răsuflă puternic, toată numai o apă, parcă se îneca, apoi tot mai lung și mai liniștit, ca prin somn, se uită la umbra care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
totuși bine. O ajuta să suporte mai ușor scurgerea timpului. Întunericul mașinii zumzăia de pocnete mici, trosnituri și huruituri captate din aer. Bezna din jurul ei se dilată încărcată de bucuria și nerăbdarea care-o apucară. "A reușit, a reușit", tresări încordându-se și strângându-se, înfiorată în ea,, să-i facă mai mult loc pe canapeaua confortabilă. Glasul îi radia de ușurare și mândrie: Știam eu c-ai să reușești. Nici nu se putea. Doctore, urcă în față, îl pofti Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
duc... duc... duc... Bezna cădea din cer, din stele, și din beznă, ca o bură, ca un praf umed și rece, roua, jilăveala nopții, umezea totul, începeau să-i clănțăne dinții, doamne, dumnezeule! Cârligul! Cârligul! Cu ce salt cârligul?? Se încordă să-și stăpânească clănțănitul dinților. Atunci auzi vocile. Bolboroseala groasă ca un vaiet, o groază... Cârligul! Cu ce salt cârligul? Căută locul. Da, aici trebuie să fie! Ștanga de la frână. Graba-i dădea curaj. Nu mai simțea nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
putu continua cuvîntul pînă la capăt. Frica îi pusese un nod în gît, pe care se străduia cu mare greutate să-l poată înghiți. Ce zici? Ce-i ăla? Cum? răsunară în același timp toate glasurile total nedumerite. Nuțu se încordă tot, începu să mîrîie, făcu cîțiva pași înainte și ridică cu două degete arătarea aceea neagră, care putuse speria în asemenea hal pe toți membrii expediției. E un li-liliac, frate! reuși el să pronunțe, în sfîrșit, denumirea exactă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o braserie care să semene cu cea imaginată de ea. Cu podele ruginii, puțin uzate, pe care țarul autoexilat își scrisese cu cretă albastră rețeta de cremșnit cu coniac. Am intrat în zeci de astfel de încăperi și mi-am încordat, cabalin, nările în căutarea aburilor de ceai negru abia mijiți dintr-o bucătărioară puchinoasă, căptușită, în poveștile mamei, cu o epidermă gălbuie și scorojită ca pielea de pe degetele unui fumător înrăit. Nu am găsit-o. De fapt, cred că am
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sacul meu verde. Și eu. Înghesuit pe locul 38. În curând trenul va scrâșni (nu, ăsta e un loc comun!). În curând trenul va icni (sec). În curând trenul va porni (așa rău am ajuns...). În curând trenul se va încorda, ca animalele care se arcuiesc de spate, înainte să muște din necunoscutul clipei următoare (lasă, că merge...). Și eu cu el. (Ca și cum m-ar duce în Antarctica trenul ăsta...) Alex. Portret online. Save as... ema: te cheamă alex, pe bune
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fibră sintetică. Un fals. O minciună. O minciună tăcută. În sfârșit. Îmi amintesc că am dormit la Lea în noaptea aceea. Toți patru, în patul ei de pe vremuri, mare ca o insulă. Mâna ei mângâindu-mă pe frunte, cu arătătorul încordându-i-se suplu ca să nu mă atingă metalul rece al inelului. Sclipirea de cometă a safirului (mi-a spus, atunci, că îl avea de la aceeași mătușă, mătușa ei, care s-a născut și a murit în patul ăsta corabie; mai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a aluneca și de a fi făcut una cu cascada, să se bizuie, așadar, doar pe agilitatea lui și pe noroc? Clipa de ezitare se dovedi salutară. În ciuda zgomotului infernal, răzbătu pînă la urechile lui un strigăt stins, nedefinit. Se încordă tot, chinuindu-se să deslușească natura sunetului și direcția din care provenea. Nu dură mult și chemarea se auzi din nou, mai anemică decît prima dată. Era posibil? Se strecură înapoi cu spatele, incapabil să se rotească în spațiul îngust
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să judece limpede. Puiul fusese aici acum cîteva clipe. Încotro putuse să se îndrepte? Ridică nările în vînt. Mirosi cu înfrigurare văzduhul. Se aplecă apoi, căutînd urmele micuțului ei. La cîțiva pași zări o crenguță ruptă. Se îndreptă într-acolo. Încordă auzul. Departe, printre copaci, un zgomot surd de animale în mișcare îi atrase atenția. Se năpusti cu viteză înspre acolo, repetînd strigarea deznădăjduită: Lupinoooo! Și ecoul îi purtă chemarea departe, departe, pînă la capătul lumii și înapoi... CAPITOLUL 8 Prima
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Se grăbeau: trebuia să ajungă din urmă grupul; se străduiau să se deplaseze fără zgomot: nu-și dorea nimeni încă un sacrificiu. Și ascultau cu încordare vocile pădurii. Deodată, căprioara rămase țintuită. Percepuse ceva. Înălță botul în aer și-și încordă auzul. Dădu cu disperare la o parte cîntecul păsărilor și zumzetul albinelor, foșnetul vîntului și susurul apelor și așteptă cu răsuflarea tăiată. Căpriorul o privea nedumerit, dar n-o întrebă nimic. Știa că poate avea încredere în instinctele ei materne
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
după perdele de mătase. Atât de fine, atât de rezistente, atât de întunecate. Prinse perdeaua de la fereastră cu ambele mâini și trase cu toată puterea de țesătura aceea diafană. Clamele cedară ușor rămânând cu ea în mână. Maxilarele îi erau încordate, respirația sacadată, ochii altădată blânzi, scăpărau săgeți printre genele lungi și dese. Ținând-o cu ambele mâini și cu privirea ațintită în depărtare, undeva în adâncuri, trase de pânza întunecată vrând să o rupă în bucăți, să o distrugă, dar
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
și ieși în aerul cald al dimineții de toamnă. Era curioasă să vadă ce i-a scris, dar voia să citească mesajul într-o atmosferă destinsă, în natură, departe de tot ce însemna civilizație, doar ea și... el. Nu era încordată și nici nerăbdătoare. Apusese vremea în care aștepta înfrigurată câteva cuvinte din partea lui. Avea nevoie de o oarecare intimitate pentru a citi scrisoarea, testându-și astfel sentimentele. Ajunse greu în parcul de la periferia orașului, autobuzul strecurându-se anevoios printre mașinile
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
legate strâns de ceva. Începu să tremure. Inima se trezi din letargie. Voia să evadeze din piept, să-și salveze pielea din pericolul în care se afla, fără să țină cont că și Karina avea nevoie de același lucru. Își încordă auzul pentru a asculta cu atenție, să-și dea seama dacă mai e cineva prezent în încăperea în care se afla. Auzi zgomote în fundal. Desluși scârțâitul unei care se deschidea, apoi voci bărbătești. - Acum s-a trezit. - Bine, poți
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]