211 matches
-
și armele. Metaforic, el devine lipsit de logică, de discernământ și este complet 90 Ibidem, p. 21. (trad. n.) 91 Ibidem, p. 25. 92 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 497. 41 dezarmat, o creatură decăzută, simbol al geloziei, al bărbatului neputincios, încornorat, nemaipăstrând nimic din figura zeului olimpian activ și inteligent. „Soția îi este moartă, cioara a fost eliberată, Natura a triumfat asupra Rațiunii.”93 Prin faptul că a vorbit, cioara, care de altfel deține locul principal în acțiunea fabulei, fiind un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
o altă donna demonicata ce poate fi disculpată, a cărei voință de neirosire a propriei vieți o va determina să-și găsească fericirea dorită. Uneori acești soți din cadrul povestirilor manifestă o gelozie exagerată, patologică, de aceea își merită soarta de încornorați, după cum afirmă și Fiammetta, naratoarea celei de-a cincea povestiri din ziua a șaptea: „orișice bărbat gelos întinde zeci de curse nevestei lui și zi de zi nu face altceva decât să-i pregătească cu multă râvnă moartea.” 877, ea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
-și dezvăluie personalitatea. Bărbatul devine acum un clovn, stârnind râsul asupra sa. Personajul feminin, prin adulter, își redobândește puterea pierdută. Alison nu este pedepsită, așa cum de altfel nu se întâmplă cu celelalte personaje. John, bătrânul și credulul soț, reprezintă tipul încornoratului, nu pune la îndoială nimic din ceea ce face sau spune soția sa, este lipsit de o dominație reală în cămin, aproape ridicol: „Este unul din acei soți care eșuează în a-și impune autoritatea, o tipologie ridiculizată și în tradiția
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
al XII-lea și al XIII-lea, care provin majoritatea din Nordul Franței. Aceste scurte povestiri de 50 până la 1500 de versuri (în general octosilabice) sunt adesea taxate drept "pornografice" de specialiști pentru că în ele abundă istorioarele scabroase cu soți încornorați sau cele ușor delirante precum "aceea a unei singure femei care cu pizda ei slujea o sută de cavaleri din toate zările". Totuși nu descrierea precisă a activității sexuale constituie miezul povestirii; este vorba despre intrigi ingenioase în care cei
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
pe amantul acesteia prinși asupra faptului. Grăitor în acest sens este un caz petrecut la 1780 când boierii-judecători îi reamintesc lui Mihalache Uescu că trăiește într-o țară cu un „aparat juridic și legislativ“ funcțional. Într-adevăr, după lege soțul încornorat avea tot dreptul să-l ucidă pe serdarul Ioniță Slătineanu, atunci când l-a prins în propria casă și în timp ce cocheta cu soția lui, dar dacă fiecare își face astfel „dreptate“ atunci care mai este rolul „instituțiilor“? Ei, judecătorii, aveau misiunea
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
mental pot fi observate și din compararea cu un alt caz petrecut în secolul al XVII-lea, când femeia adulteră este salvată de securea călăului numai de intervenția mitropolitului și a domnului țării care cer milă și iertare de la soțul încornorat, acesta având dreptul și puterea să le refuze. De fapt, această politică se împletește cu cea princiară care se străduiește să excludă pedeapsa capitală dintre pedepsele penale și s-o convertească pe cât posibil în întemnițare. În Cazul bigamiei, judecata merge
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
fie trivializat cu lipsă de tact mai înainte de-a fi examinat atent. − Hm... Deci întâlnirea asta cu Asterion e treabă serioasă; foarte bine. Sunt gata să-i acord toată importanța când ne va țintui cu ascuțimile sale de profunzime încornorată, dar până dăm ochii cu el, propun să ne îndestulăm prudent cu frivolități; măcar să știm bine la ce renunțăm intrând în labirintul neliniștilor mai adânci! Și-și aruncă revendicativ un braț pe după mijlocul subțire al prietenei sale atrase de chemarea
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
e mai bun Crăcănel, că nu mai Întreabă de vârstă? ’Aide, ’aide! Fiți fete cuminte, că pe urmă mă supăr pe amândouă...”. Mai interesat dintre toți de conservarea situației e, cu siguranță, Nae. Preferă rolul de Don Juan celui de Încornorat. Zoe e o variantă evoluată a Miței; la fel de voluntară ca Mița, fixată social și cu putere de decizie socială și politică, Zoe reprezintă, În principiu, același tip social: amanta. Dar ea, asemeni Vetei lui Jupân Dumitrache, nu e doar amantă
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
fauna operei scriitorului Caragiale - nu caută aventura amoroasă, nu se angajează În iubiri nelegitime. Sunt adulterine femei din elita târgului de provincie, femei din mahalaua bucureșteană, femei ca Veta, Zoe, Mița, Didina și atâtea alte personaje din schițe. Sunt și Încornorați, cum e Dumitrache, neica Zaharia, Mache Razachescu ori Iancu Pompon, dar sunt și bărbați liberi, celibatari, precum Chiriac, Tipătescu, Nae frizerul. Or, acești bărbați celibatari, lipsiți de angajament și de răspundere conjugală, joacă rolul junelui-prim; ei amenință soliditatea cuplului, și
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
cunoscută: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la Întrunire (Întrunirea de alaltăieri- seara). Eu (adică tu) trebuie să stau acasă...” ș.a.m.d. Indicațiile scenice au rol extraordinar de important În surprinderea psihologiei personajelor În situația dată; soțul Încornorat e aliatul amantului soției Împotriva lui Cațavencu și a moflujilor din preajma lui. Scena aceasta În ansamblul ei e ea Însăși o adevărată comèdie și un spectacol În care venerabilul Trahanache Își asumă rolul dublu de regizor și de spectator
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
a moflujilor din preajma lui. Scena aceasta În ansamblul ei e ea Însăși o adevărată comèdie și un spectacol În care venerabilul Trahanache Își asumă rolul dublu de regizor și de spectator; lipsa interesului dramaturgului pentru reacțiile psihologice ale soțului Încornorat relevă un temperament echilibrat, dar mai ales satisfacția de a-și chinui amicul, vădind puterea de a se amuza copios. În lumea lui Trahanache aproape totul devine o comèdie: și Încercarea lui Cațavencu de a folosi scrisorica de amor ca
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
prin anticipație relațiile, rolurile și schemele narative. Înainte de a scrie un roman al triunghiului amoros în care naivul Eminescu e concurat la inima Veronicăi de pragmaticul Caragiale, pentru Lovinescu realitatea e cea care se dă în formă "triunghiulară", situând deja încornoratul, femeia fatală, cuceritorul. Melodrama nu e o convenție între altele, ci viața însăși care conduce activitatea de punere în formă a literaturii. Ceea ce ne propune Antonio Patraș e un mod mai intim și mai uman al formei de a se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
personajelor ca atare, transformate în simple simboluri ale unor idei morale. Avem, mai întâi, o situație stereotipă intens exploatată de comediografi (triunghiul conjugal), dar tratată de Lovinescu în registru grav, în acord cu convingerea sa peremptorie privind condiția "tragică" a încornoratului. Răstălmăcirea aceasta, altminteri foarte lovinesciană (recte: melodramatică 116), se datorează identificării cathartic-imaginare cu cel slab și în suferință, "victimă" a ticăloaselor tertipuri feminine în plasa cărora e sortit să cadă bărbatul credul, incapabil de egoism sau de gelozie. E drept
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
bărbatul nu are cum scăpa de umilitoarea condiție de încornorat, dar o poate face acceptabilă ieșind la timp de pe scenă asemeni unui intelectual, să zicem, deprins mai mult să contemple viața decât s-o trăiască. Era deci firesc ca rolul încornoratului să fie jucat, în drama lovinesciană, de un intelectual (Iorgu) care, prin natura preocupărilor sale, e mai puțin conectat la realitatea imediată, dar nu până într-atât încât să nu observe nerușinata trădare a soției hotărâte a-și căuta alinarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
egoist, nu înțelege să fie discret și-și va cere drepturile de stăpân, după ce în prealabil călcase în picioare, fără niciun scrupul, legea prieteniei (față de soț). După cum am anticipat, sinuciderea lasă impresia unui act neverosimil, forțat, având în vedere că încornoratul e, în cazul de față, un om dedicat studiului (în plus, tată a doi copii), în stare oricând să găsească soluții mai rezonabile măruntelor drame ale vieții. Senzația de improvizație căznită se datorează și faptului că autorul comite greșala de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fiica mai mare, Maria, și micuța Lolota, fructul păcatului), martorii inocenți ai odiosului adulter, nu însă și Luca, singurul asemănător tatălui prin "aceeași tristeță, aceeași fire acoperită" caracterizare ce-l scoate, iată, pe sinucigaș din categoria victimelor neprihănite și a încornoraților săraci cu duhul. Așadar, deși bănuiește că soția sa îl înșală, Iorgu refuză să reacționeze ca orice bărbat gelos, rănit în amorul propriu, preferând să se răzbune într-un mod mai subtil, așa cum îi șade bine unui intelectual, prin indiferență
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
forțate, pe alocuri stânjenitoare chiar, merită reținută ideea terapiei prin teatru și a purificării cathartice grație receptării sensului global al piesei, care face imposibilă identificarea cu vreun "erou" anume cine s-ar recunoaște cu bucurie în bietul amant, în soțul încornorat sau în nefericita femeie sinucisă fără de voie? "Triunghiul" rămâne de fapt o entitate compactă, desemnând un singur "personaj" (psihicul uman) în trei "ipostaze" (eul, supraeul, sinele). Din cele prezentate până acum rezultă că, deși a recurs la recuzita lesne recognoscibilă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
o harpie!). Posibila "dramă" glisează aici înspre comedie, iar scena finală amintește, și prin limbaj, de caragialianul "proces" al clondirului cu mastică. Tot în notă comică (mai exact: parodică) dramatizează Lovinescu, în lipsa altor surse de inspirație, episodul mitologic al răzbunării încornoratului Vulcan (în Homer travestit), episod focalizat așadar pe același pattern al triunghiului conjugal, cu motivul adiacent al vicleniei feminine. E drept, prozatorul nu prea a izbutit să ne facă să râdem și a rescris povestea după gustul său, modernizând "decorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care, simțind că iubirea înclină să biruie suferința amorului propriu (până într-atât încât "ar fi voit ca Mab să-i poată spune: Și eu iubesc ca tine, dar pe altcineva"), încearcă să-și păstreze demnitatea chiar și în postura încornoratului, considerat (într-o "răstălmăcire" tipic lovinesciană, ne-am convins deja) o victimă inocentă a vicleniilor muierești. Pe Mab se răzbună numai cu gândul, ticluind pentru proxima întâlnire niște replici "ucigătoare" de tipul: "Pe tine te plâng. Ți-am dat patru
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
din înfățișările tragice ale sufletului omenesc: bunătatea și slăbiciunea bărbatului călcate în picioare de viclenia femeii; încrederea revărsată peste hotarele îngăduite; orbirea dragostei izvorâtă din nevoia de a iubi"; chiar dacă se consolează cu gândul că în fiecare bărbat zace un încornorat care se ignoră oricum, imaginea nu-i convine deloc și, jignit în amorul propriu, condamnă râsul inconștient al spectatorilor ce se cred feriți de nenorocire. Și e normal să se simtă lezat: doar nu venise la teatru pentru amuzament, ci
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Refuzând însă realitatea amorului, mistificând-o cu bună știință, Andrei reușește să iasă din pielea lui Boubouroche, cel puțin atât timp cât făptura iubită rămâne o simplă nălucă, produs al imaginației sale înfierbântate, fără a ajunge obiectul posesiunii fizice, carnale. Doar orice încornorat a fost, mai întâi, bărbatul femeii sale! nu și Andrei, al cărui vis se spulberă înainte de actul imperativ al împreunării 178. Prin urmare, dacă în Comedia dragostei asistam la procesul de erodare și trivializare a pasiunii (pasiune trăită chinuitor, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
pe care e nevoit s-o îndure alături de Mab, femeia duplicitară. El crede că trăiește realmente o tragedie (prea implicat fiind, nu a luat distanța cuvenită), dar ceea ce e tragic pentru individ devine comic pentru comunitate (vezi ambivalența atitudinii față de încornorat personaj comic doar în ochii mulțimii, nu și în cei ai bărbatului înșelat). Dincolo de mulțimea disocierilor posibile, merită subliniată importanța "lecturii" ca factor determinant atât în configurarea "comediei" cât și în aceea a "tragediei". Diferența dintre cele două tipuri nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
acest motiv, greșește Ioan Holban atunci când afirmă că "iubind-o pe Lulù [...], Lerian repetă destinul lui Boubouroche" (op. cit., p. 64). Dimpotrivă, iubind-o așa cum o iubește (recte: doar în imaginație!), Lerian refuză cu obstinație viața ca viață și, implicit, rolul încornoratului. 179 Înainte de a fi înțeleasă ca expresie a raționalității și pragmatismului, latinitatea desemnează aici capacitatea de a reacționa instinctiv, în spiritul luptei pentru supraviețuire, cum și o serie de trăsături psiho-morale (îndeosebi curajul) ce caracterizează comportamentul "fiilor lupoaicei". 180 "Gușa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
anume atmosferă. Apar tipuri, comportamente, care vin să ilustreze mai ales defecte și apucături, întâmplări neplăcute, uneori tragice. Relatările sunt în cheie voit hilară, oscilând între comedie și dramă, mai ales când e vorba de isprăvile femeilor și de bărbații încornorați care se resemnează găsind explicații și scuze pentru infidelitatea consoartelor. Naratorul, în general doar martor sau confident, își povestește și propriile „aventuri” sentimentale, mai degrabă ridicole, în ton cu celelalte întâmplări. După o experiență dezagreabilă în mișcarea socialistă, ziaristul Nichita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
de această dată, cu speranța terapiei prin erotism, se regăsește și în La „Grandiflora”, nuvelă de mari dimensiuni și poate din acestă cauză lăsând la vedere scăderile reproșate drastic de cei doi mari critici. Protagonistul, Sava Manaru, se descoperă soț încornorat (soția îl înșală cu bunul lui prieten, Ramură) și decide, compensator și răzbunător, să demonstreze că nici soțiile prietenilor săi nu ezită prea mult să calce greșit. Când demonstrația seducătorului programat pare a se încheia conform ipotezei, o singură „rezistentă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]