1,250 matches
-
o intuiție demnă de invidiat, în arcanele puțin străbătutei epistolografii caragialiene. Dar nu spre a o exploata documentar, cum făcuse (strălucit) Șerban Cioculescu, ci căutând secretele personalității „sucite” a celui pe care comuniștii l-au vrut împietrit sub chipul „criticului” încruntat al „burghezomoș ierimii”. Fără să facă o psihanaliză a operei epistolare - e un critic prea fin pentru o asemenea grosolănie -, Dan C. Mihăilescu scoate la iveală geologia sufletului caragialian și, subsecvent, tectonica unei narațiuni confesive de o năucitoare versatilitate. Consecințele
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
iată-mă, întreagă și nevătămată. Pasă-mi-te culoarea asta îmi priește, dar în ceea ce te privește ...Aș fi preferat să fii un măr verde, aveam siguranța că vom petrece împreună cel puțin până când se scutură primele frunze. O privi încruntat. Își dorea să se oprească din turuit. La urma urmei cine se credea? Nu era decât o ...pară. Verde. Din invidie? Căzuse ca și el, într-o altă noapte cu furtună, în iarbă. Și atunci? - Iuhuuu! Iuhuuu... - Ce-o fi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
vaca trase un răget prelung, pe semne un fel de ".bună ziua" pe limba ei, și începu să se scarpine nepăsătoare de un copac. Domnul Nicanor, de cum i-a zărit, a și pornit spre ei cu pași mari și cu sprîncenele încruntate. Unde-ați fost, mă, motanilor? întrebă el cu glasul tăvălit bine prin oțet și piper. Îîîî.... Aăăă... Păii... Noi... Am fost... Unde, mă, nu s-aude? Bu-bună ziua, do-domnule secretar, îndrăzni să ia cuvîntul Ilinca, nu pentru că ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ai mai certat vreodată cu Nuțu! Tu ești un băiat deștept și poți înțelege fără prea multe vorbe. Ne cunoaștem doar de-atîta amar de vreme! E clar? Tomiță rămase cîteva clipe nemișcat și nespus de contrariat, apoi, sub povara privirilor încruntate ale Ilincăi, răspunse automat, ca și cum nu el era cel ce vorbea: Am înțeles, Ilinca... și te rog să mă ierți... și... să nu fii supărată pe mine. Cum să fiu supărată pe tine?... Doar noi sîntem prieteni și nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Mai ales iarna. Geamurile biroului nostru, niciodată foarte curate. Caloriferele vechi, ca niște relicve, tocul ușii, puțin scorojit, biroul care era modern acum cinci ani, buze scofâlcite, buze cu crețuri pe margini și colțuri lăsate, buze strânse ca niște sprâncene încruntate, buze deschise într-un zâmbet care dezgolește dinți galbeni, buze care sorb din cafeaua captivă într-un pahar de plastic, de jos, de la noi, de la automat... Zgomotul liftului, care se aude prin ușă. Cal cu latoarele care-și fac ritualul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fereastră se întreba ce-i va aduce acea nouă călătorie. O nouă aventură, doar așa îi spusese șoferul în vis. Trebuia să-i urmărească privirea, așa că se uită repede în oglindă. Fu ușor dezamăgită când văzu reflexia unui chip obosit, încruntat, nervos, care urmărea atent traficul și nu studia chipurile călătorilor grăbiți să ajungă cât mai repede la destinație. Coborî în apropierea magazinului în care intenționa să-și lase stilul sobru, asemeni blocurilor care nu-i făcuseră o impresie prea bună
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
împreună cu artiștii. Mai făcea și câte un pas de dans, apoi își amintea că e pe stradă și că nu e politicos să te manifești astfel oricât de bine te-ai simți, oricât de fericit ai fi. Chicotea când trecători încruntați o priveau ciudat, auzind în spate: „asta nu-i normală!”. Nu era, știa asta, dar se obișnuise atât de mult cu această etichetă încât nu o mai deranja absolut deloc, iar în acel moment chiar o amuza. Îi plăcea acea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ceasul? — E patru după-amiaza. Nu faci nimic toată ziua... Ah, iarăși amărăciunea de nevindecat din vocea tatălui, dezamăgirea... — Ce ți-am făcut eu, tată? De ce ești mereu nemul țu mit de mine? Taică-său Îl privea din cadrul ușii cu reproș, Încruntat, de parcă nu ar fi știut ce e adolescența și cât de ingrată Își strecoară otrava În trupul care nu știe ce i se Întâmplă, de ce Își pierde seninătatea, În mintea fragedă care Începe să cunoască Înfrângerea, adversitatea, neputința. Și din
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
supraviețuire afectivă superbe. Aroganța mea afișată nu era însă convingătoare, pentru că îi văzusem de aproape detalii ce mă înduio șaseră iremediabil. Avea tandre vinișoare albastre la colțul ochilor, iar sprâncenele îi formau o bară continuă și deasă, în acel moment încruntată acru. Pe deasupra, mă încerca o durere de cap la fel de intensă ca durerea de care a suferit Gheorghe Doja cu coroana aia incandescentă. Chinuri de mucenic atât de monstruoase, încât nici nu simți când gealații îți smulg sfârcurile cu clești ruginiți
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
bea cu șapcă pe cap „când ai lângă tine o femeie atât de uluitor de așa și pe dincolo“. în acel moment, improbabila creatură masculină cu șapca udă s-a îndreptat spre toaletă, iar eu am auzit din gura splendorii încruntate cel mai odios cuvânt din limba română, ceva atât de violent, încât pielea de găină mi-a venit natural: am auzit cuvântul „pișu“. L-a întrebat: „Te duci să faci pișu?“ Era o muiere ce părea normal constituită, adică avea
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
apoi o porțiune mică de grădină. Când înțeleptul i-a propus să folosească o cumpănă (o pârghie) pentru a scoate apa și a uda astfel o suprafață mult mai mare și cu eforturi mult mai mici, bătrânul i-a răspuns încruntat: „L-am auzit pe profesorul meu spunând că oricine folosește mașini va face toată munca lui ca o mașină; iar aceluia ce-și face munca precum o mașină îi va crește în piept o inimă de mașină; iar cel ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
ani. Artistul rupse, brusc, tăcerea. Era puțin înciudat. — Se zvonește că vă vindeți casa. E adevărat? Am râs. — Scuzați-mă, însă tocmai mi-am amintit de Livada de vișini. Presupun că doriți s-o cumpărați, nu? S-a strâmbat puțin, încruntat, dar n-a răspuns. Îmi ghicise repede intențiile. E adevărat că s-a pus problema vinderii casei noastre unui prinț, fiind estimată la cinci sute de mii de yeni noi, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
pier surâsuri vii de Gioconde Și tremură ca varga râsul sec. Și nu mă rog doar pentru mine, una, Ci pentru toate cele, câte-am stat Și-n arșiță, și-n ger, când crapă luna, Sub zidul roșu, orb și încruntat. 2 Se-apropie ceasul memoriei, viu, Vă caut pe toate, vă mângâi, vă știu: Pe tine, ce știrea pe brațu-mi te-a frânt, Pe tine, ce nu mai pășești pe pământ, Pe tine, frumoasă, ce-ai zis la mojici: Eu
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
și incendiul." O lume înțeleasă în mare, și veșnic disprețuită în nuanță, își ia, în vreo cinci sute de pagini, revanșa. Esența acestei viețuiri amatoare de bucurii efemere, de nimicuri trăite cu voluptate, e Sensul portocalelor: "Sîntem obosiți de economia încruntată solitară, vrem reîntoarcerea timpurilor pașnice. Cel care se mînie cînd vede smochina și lămîia, acela visează războiul. El se întreabă în sine cum au putut veni aceste simboluri de înfrățire internațională, cînd știut este (după șoapte ridicule) că s-a
En spectateur by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9952_a_11277]
-
al literaturii române" a considerat că-l putea caracteriza mai bine în acești termeni: "Ca gazetar are vână și o doză de ferocitate, punctând apăsat prin violența sarcasmelor cu care îi izbește pe aceia care îi cad sub condei. Mereu încruntat, pus pe cârcotă, arțăgosul se arată, în articolele lui, ba scârbit, ba mânios, iar răutatea aceasta conține parcă și un grăunte de ură. " Tot atâtea aprecieri ce nu prea pot stârni curiozitatea iubitorului de literatură. Mai nuanțat în judecarea lui
Un scriitor uitat: Mircea Damian - Cum a scris Celula Nr. 13 și Rogojina by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8965_a_10290]
-
aflat de cealaltă parte. Judecători severi, imparțiali, funcționari țâfnoși, temuți și contestați pe față sau pe ascuns sunt Cornel Regman, Virgil Ardeleanu, Mircea Iorgulescu, Daniel Cristea-Enache, rapizi și necruțători în sentințe, replicând cu legea în mână clienților nemulțumiți, arătându-le încruntați că nu au dreptate. De cealaltă parte sunt generoșii de tip Perpessicius, găsind ceva bun în orice carte, obsecvioși, miloși, înțelegători cu toată lumea, în genul Lucian Raicu, N. Steinhardt, Victor Felea și, împotriva aparențelor de polemism temperamental, Gh. Grigurcu. Ei
O cititoare profesionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9053_a_10378]
-
învingătorul nu are să te cruțe, mai ales când ai căzut în spate mișelește și ai călcat ca un hoț tratatele de alianță ce te legau de dânsul. De mirare ar fi fost ca germanii să ne cruțe, mai ales acum, încruntați (sic!) precum sânt prin patru ani de război, când întregi generații de ale lor au fost măturate ca praful și ruina atâtor familii industriale și comerciale înlocuiește o mare bogăție și viață luxoasă. La ce ne-ar cruța? Nu ne-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9462_a_10787]
-
o uitătura profesionistă... Cu cele două cuvinte avute în minte, în capul meu zumzăind de idei, puteam trece, în acel Talgo - trenul de mare viteză, ca cel franțuzesc, - un nihilist, un terorist periculos... Numai să-mi fi văzut mie ochii încruntați, concentrați la gândul de a-i aduce lumii o schimbare; lumii văzută cu o infinită scârba, cu poftă de a o distruge, privind-o -, omul suicidului suprem din mine - cu o imposibil de mutat din loc, necesitate...
Cu scârbă și necesitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9495_a_10820]
-
blîndețe de stareț nonagenar și cu o serenitate de ființă imună la intemperiile culturale. Timiditatea incurabilă pe care o are îi dă aerul unei ființe introvertite căreia stîngăcia pe care o are în public, în loc să-i împrumute crusta unei blazări încruntate, așa cum se întîmplă de obicei în cazul celor care își ascund sfiiciunea în spatele unei măști de intransigență crispată, i-a dăruit o bună-dispoziție netulburată. Șora e mereu senin și cu fruntea descrețită, și nu-mi amintesc să-l fi simțit
Venerabilul Șora by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9546_a_10871]
-
istoria asta pe care le-ai înșirat-o tu. Nu cred că cineva e în stare să-și dea viața pentru bani, ca fratele tău. Ei zic că în povestea asta trebuie să fie amestecați și nemții. Își opri privirea încruntată îndelung asupra ei. — Da’ eu cred. Cu siguranță că s-a gândit la tine. N-ar fi rău să-i convingi și pe ceilalți. Te-a supărat careva? N-aș putea spune că m-a supărat. Am încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
te-a tăiat capul, venind încoace, s-aduci și toporul meu? Că am a-l da înapoi celui de la care l-am împrumutat. CODÂRLIC: Las' că-i pus la loc bun și toporul: Acu' alta-i. Tu, măi Dănilă... DĂNILĂ (încruntat): Cum ai zis? CODÂRLIC (temător): Mata, bade Dănilă... DĂNILĂ: Apoi așa! Zi! CODÂRLIC: ... cu șmecheriile... matele..., ai tulburat grozav toată drăcărimea din iaz. (își revine, ton provocator) Da' acuși am să te vâr și eu în toate răcorile morții! Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
arată și alții. Dumneata, jupâniță Liana, ești tânără și n-ai de unde cunoaște că pe de laturile mesei Măriei Sale se ațin puzderie de sfetnici și de dregători, care cată a fi îndestulați dacă nu vrei să-i vezi cu sprânceana încruntată. Ba, cu cât au o dregătorie mai măruntă, cu atâta se încruntă mai tare. LIANA: Oricât de tânără oi fi, eu cunosc, prietene Ceaun, că Măria Sa Gând-Împărat nu suferă părăduiala dintr-ale sale și dintr-ale țării, și că cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fiecare poveste din perioada aia se încheie cu concluzia: „Am trăit rău!“. În fond, repet, ce-ai putea să scrii și până unde să mergi cu sinceritatea? Maică-mea nu are nici o amintire plăcută despre tatăl ei, un fost jandarm încruntat. Doar că era și el cam agresiv. Îi plăcea să-i trimită pe toți ai casei după lemne prin pădure, să ordone și să urle. Rigiditățile profesiei care se prelungeau și-n viața domestică. Individul care s-a întâmplat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
soare... Când și ultima rază de lumină a fost biruită de întuneric, a strigat peste pârleaz: Petrache, ești gata? Gata-s de dimineață. Așteptam doar ordinul de plecare... Pe drum, Petrache îl tot fura cu coada ochiului. Costăchel privea înainte, încruntat... De ce ești așa întunecat, Costache? Ce vrei să spui? Parcă îți ninge și-ți plouă... Îs îngrijorat doar... Ghicindu-i oful, Petrache a vorbit: Măi Costache! Tu ai dat în mintea copchiilor. N-o spus agronomul că îl întreabă pe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Îi mare! Ce mai? - a șoptit Petrache. Măi Daurel! Tu ai agiuns om mare, nu șagă! - s-a auzit un glas din fundul sălii. Lasă-l în pace pe tovarășu’ Daurel, că se supără și face urât. Nu vezi ce încruntat îi? Ce-i el balaoacheș, da’ ce se strâmbă când se-nfurie - i-a luat apărarea, în hazul tuturor, un altul... Tovarășul de la raion își bolovănea ochii ca boul când își dă importanță. În cele din urmă, i-a șoptit
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]