401 matches
-
mă scoate din minți, Alimentând ai inimii vulcani. S-a inserat sau e devreme? Soare și luna, se-aleargă bezmetic, Păsări brăzdează văzduhul fonetic, Iar eu le ascult de-atâta vreme... Ei bine, eu te-am așteptat, Cu ruga trupului înfășurată-n dor, Imaginând hârjoane de amor, Din care sufletul mi-am înfruptat. Cu mâna ta am scris poeme, Trupul meu doar răscolind dorința, Săruturile-ți dulci sporind nesăbuința Supliciilor certe, dar boeme. Cu buzele-ți rebele, Am conturat desenele lascive
DORINȚĂ de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383984_a_385313]
-
ziua Judecății. Dar acea resurecție avea ceva șovăielnic, de parcă ar fi fost o versiune mizerabilă, o parodie. În locul unor trupuri renăscute, curățate de păcat, membrele acelea care bâjbâiau spre dânsul În semiîntuneric păreau Însemnate de plăgile cele mai Înfiorătoare, prost Înfășurate În bandaje impregnate de sânge și puroi. Simți cum inima Îi stă În loc. Hoarda leproșilor imunzi nu trebuia să sosească, așa cum se temeau cei de la San Piero, ci se revărsase deja În măruntaiele Florenței, profitând de acel drum ferit. Adunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doctorul ori altcineva, dacă era vorba despre un fragment sau despre ceva de sine stătător, nimic. Un text, pur și simplu. Ți l-am pregătit și pe acesta, poftim. Îl poți folosi oricum consideri de cuviință. Timpul - un imens pergament, Înfășurat asemenea unui sul ce se derulează cu viteză uniformă. Oamenii sunt incrustați În țesătura lui invizibilă - nu se mișcă nici Înainte, nici Înapoi. Ceea ce numim trecut este partea care s-a desfășurat și care se Întinde În urma noastră. Contururile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu se mișcă nici Înainte, nici Înapoi. Ceea ce numim trecut este partea care s-a desfășurat și care se Întinde În urma noastră. Contururile sale se atenuează treptat, până la marginea firească de unde Începe uitarea. Sau istoria. Ceea ce numim viitor este partea Înfășurată a sulului - enigmatică și indescifrabilă, ca orice necunoscut. Evenimentele, faptele, Întâmplările nu aparțin oamenilor - ei sunt doar marionetele care intră În scenarii prestabilite, asumându-și volens-nolens roluri de asemenea aprioric concepute și definite. Tot ce pare presiune, determinism social nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
un sunet ciudat. Am știut imediat că e moartă. Sunt unele lucruri pe care nu ai cum să le greșești. Ochii lui Lee priveau goi înspre cerul alb ca hainele ei, alb ca și pielea. Jacheta pufoasă în care era înfășurată, confortabil și protector, nu-i mai ținea de cald. Era vânătă și înghețată ca marmura, pielea și corpul ei erau țepene; inflexibile, reci, toate păreau să fie la locul lor, la prima vedere, dar ea nu mai era deloc. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
precum răpăitul tobei. Timpul se oprise-n loc. Trecutul, prezentul și viitorul se amestecaseră, Își simțea tîmplele zvîcnind din pricina pulsului agitat, iar tobele duduiau aidoma sunetelor Îndepărtate ale bătăliilor cîștigate, ale convoaielor triumfale și ale asalturilor, aidoma bubuiturilor altor tobe Înfășurate În doliu, dar care pe atunci vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vîrstei (părea mai degrabă un puștan decît un tînăr În toată puterea cuvîntului), el văzuse deja moartea cu ochii, dar niciodată nu-i fusese atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
e mai sus? - Soarele. - Dar mai jos? Luna. - și mai jos? - Pământul. - și mai josă de pământ? - Lenca-ntoarsă. Se lovește cu mișca.” De asemenea, mișca (putea fi un fular, un prosop, la capăt cu ceva tare, un măr, o minge înfășurată) era folosită și în jocul „Gherdănica” care presupunea ascunderea celui desemnat ca să scape de lovituri. Era căutat, scosă din ascunzișuri (după sobă, sub pat, în tindă etc.) și, dacă nu ghicea la cine e „gherdănica”, continua jocul și o încasa
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate șira spinării. Era de neînchipuit ca râul Arno să fi fost navigabil, la câteva mile de la vărsare, pentru nave atât de mari. Acea prezență era... ce mai Încoace și-ncolo, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de unde, În zare, se vede țărmul mării. În plină lumină de Miazăzi. Castelul de la Santa Maria al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
speră s‑o ia în aceeași direcție cu Sophie. Curând tălpile goale ale Sophiei vor călca ușor pe Croisette, asfaltul e deja cald, de fapt, încins, iar racheta de tenis se ițește din geanta marca Vuitton și admiră peisajul. Mama - înfășurată ca de obicei în șaluri de mătase și baticuri, încercând ca o isterică să se protejeze de soarele care‑i face numai rău, pentru că mama e blondă și are pielea foarte albă - va dirija totul de la cafenea, repezindu‑se întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
douzeci de minute, timp În care am tot mângâiat cicatricea ca o pată de cerneală de pe abdomenul lui Akemi, șoptindu-i la ureche „E o comoară, e o comoară“. — Aș vrea să mă asculți, aș vrea să-mi asculți povestea. Înfășurat doar Într-un prosop de baie În jurul taliei, am sunat la room-service. Șampanie și Coca-Cola, apă minerală și bere, suc de mere și apă tonică. Primele trei băuturi le comandase Akemi, pe ultimele trei voiam să le beau eu. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și mezalia(n)ții întru interese. Trecutul s-a dus ca și cum n-ar fi fost. Sau totuși dacă, a fost și rămâne un „mort viu”. L-au folosit ca marotă cât le-a trebuit, a „bătut” cu el „împăiat”, pardon, înfășurat, în suluri extrase din cotloane de arhive, îndosariat în mormane de acte de proprietate pe la uși de primării, tribunale și notariate, dar acum gata, hasta la vista! Adios, muchachos! Nu mai e fresh, demult. Dacă te-mpovărezi cu el, te
CONFESIUNILE UNUI AJUNS DE RÂSUL...CURCILOR ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360830_a_362159]
-
sticlos, parcă turnate pe tipar, parcă artificiale. Dimpotrivă, florile de câmp au frumusețea nerepetabilului, iar frumusețea cea adevărată și deplină e frumusețea unică, la care a lucrat numai natura și mileniile. Snopul de in de altădată era un covor țărănesc înfășurat și înflorat, semnificând toată minunea de floră a câmpiei. Ceea ce putem spune și despre artista Anamaria Botezatu. Frumoasă, voioasă, veșmântată în mirabilul port popular din Moldova de sud, dăruită cu har sufletesc și glas cuceritor, artista e născută la Brașov
ANAMARIA BOTEZATU, DESTINUL SNOPULUI DE IN de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1365 din 26 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368426_a_369755]
-
Acasa > Poezie > Amprente > FEMEIA LEBEDĂ Autor: Ion Ionescu Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1591 din 10 mai 2015 Toate Articolele Autorului femeia lebădă se înserează peste tot noaptea când mor stelele femeia miroase a râu ea vine fără să vie. înfășurat în susurul brațelor ei voi blestema cu patimă clipa când trecerea ei va fi cântec de pasăre rătăcită prădându-mi somnul cu gura și umbra ei de lebedă. joi, 3 octombrie 2013 Referință Bibliografică: femeia lebedă / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe
FEMEIA LEBEDĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368044_a_369373]
-
aparte în supermarketuri la fiecare timpul ne dăruie o floare de nu mă uita ca un surâs până pe muchia fiecărei clipe cu glasul lor fără sunet aici se scaldă secundele în lambriuri de vânt mers peste ape până pe palmele clipei înfășurată-n vitrine ne absoarbe orașul Clujul acesta minge de foc scos ca din ape pe trotuar 02/10/2015 Cluj—Napoca Aripi de vise E toamnă în zâmbetele trecătorilor de pe trotuar ziua aceasta se scaldă au înmugurit privirile-n vitrine
POEZII DIN ARDEAL de IOAN DANIEL în ediţia nr. 2008 din 30 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367753_a_369082]
-
cale veșnic grea și lungă” (“Lacrima”). Tabloul dezolant al acelor “valuri ostenite” din “Glossă”, paleta săracă în culori, imaginea în care “furtuna se pornește, seninul iar dispare” (“Nostalgie”) vorbesc despre atitudinea contemplativă a poetului în fața vieții. Zbuciumul său este subtil înfășurat, ascuns în această atitudine aproape paralizantă, din care viziunea senină și calmă este complet absentă. Un colț de Rai Prin contrast, peisajul prezentat în “Vacanță la țară” este odihnitor, lipsit de freamătul și de zbuciumul lăuntric de până acum. Poetul
RASPUNSURI SI INTREBARI PE CALEA VIETII de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 165 din 14 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367138_a_368467]
-
Acasa > Strofe > Timp > ÎNFRUNTARE Autor: Dorel Dănoiu Publicat în: Ediția nr. 1909 din 23 martie 2016 Toate Articolele Autorului Înfruntare?! În colbul amintirii înfășurată bine, de dincolo de vremi o umbră nepierită se zbate-n vreri prea multe,căzute în ispită trezind un gând al nopții zăcut printre ruine Priviri se ascut de zor țintind scăpărătoare izbind o platoșă de moft,în aparență, expunere de
ÎNFRUNTARE de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1909 din 23 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/348603_a_349932]
-
lume” ca ” Drum de infinit” pentru că, așa după cum spune poeta, ” Mintea e cerul/Sufletului/În mersul său/Către cel ce a/Construit cerurile/Ca trepte de foc/Către El”, Piatra ”în temelie/Ca o oprire/De infinit”, Cunoașterea, Crezul ”lumii/ Înfășurat/În idei”, zidirea ” În pașii/Făcuți ieri/ Și pasul de mâine transformă/Lumea de azi/(...)În toate/Spre casă/Cuvânt”, Casa-cuvânt ”...de/Astăzi/E pământul/Întreg/Călător/În drumul/Neștiut/Al infinitului”, Casa eternă ”(...)Înfășurată-n/Lumina/Celui fără/De
VICTORIŢA DUŢU ŞI FILOZOFIA CREDINŢEI de ELIZA ROHA în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/349887_a_351216]
-
vor face și schimb de partenere. Albert și-a închipuit mai întâi femeile trecând dintr-o cabină într-alta. A gândit că nu se cuvine ca ele să fie expuse astfel. S-a văzut apoi pe sine, despuiat cu prosopul înfășurat împrejurul torsului, schimbând cabina, petrecându-se cu inițiatorul acțiunii aflat în aceeași postură. A fost îndeajuns pentru a renunța dintr-un început. Ranchiuna față de cel vizat a lăsat loc interesului pentru sex. Apoi i s-a aprins dorința, născându-se
XX. ECOU RĂTĂCIT (IȚE PESTRIȚE ȘI UN FIR ROȘU) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2133 din 02 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365365_a_366694]
-
în strai de îngeri dimineața va fi rod de soare cu muguri vei trăi ... Citește mai mult inima ta s-a deschis floarejoacă lumina și roua zorilorprintre petaledanseazăîn jurul meu în ritm de jazzademenindu-măam întins mâna să-i prind umbrami-a înfășurat sufletulîn ritual cerescacum o am aproapesimt cum batecântășopteștetresarepentru minede ieriși aziși mâine...învelită în strai de îngeridimineațava fi rod de soarecu mugurivei trăi... XXIII. GHEORGHE A. STROIA: ANA MARIA GÎBU SAU MĂRTURII DESPRE NUANȚELE INFLORESCENȚEI POETICE, de Ana Maria Gîbu
ANA MARIA GÎBU [Corola-blog/BlogPost/365178_a_366507]
-
care erau deasupra lui, pe fereastră se vedeau doi plopi care își arcuiau vârfurile deasupra casei, sunându-și frunza în bătaia vântului cald al verii... -Stai liniștit!- îi șopti Anca și de-abia atunci își dădu el seama cine este. Înfășurat tot în tifon părea o mumie sub așternut. -Unde sunt?- se întreba el privind camera necunoscută în care zăcea. -La domnul doctor!- îi răspunse Anca pe un ton dulce, privind la doctorul Florescu. -Păi ce s-a întâmplat cu mine
ÎNGERII ŞI DEMONII REVOLUŢIEI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 717 din 17 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351724_a_353053]
-
Acasa > Poeme > Antologie > FEMEIA LEBEDĂ Autor: Ion Ionescu Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1007 din 03 octombrie 2013 Toate Articolele Autorului se înserează peste tot noaptea când mor stelele femeia miroase a râu ea vine fără să vie. înfășurat în susurul brațelor ei voi blestema cu patimă clipa când trecerea ei va fi cântec de pasăre rătăcită prădându-mi somnul cu gura și umbra ei de lebedă. joi, 3 octombrie 2013 Referință Bibliografică: femeia lebedă / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe
FEMEIA LEBEDĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1007 din 03 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352339_a_353668]
-
totul alta, pe care o numesc singurătatea deghizată ce ascunde o sociabilitate fie frustrată, fie inconfortabilă, iar monologul cheamă mereu o replică: "Cât despre copilărie; eu intru în ea în fiecare noapte./ Dar când mi se zdrelesc genunchii de bolovanii înfășurați/ cu mătasea broaștei din lacul unde mama punea vara/ cânepa la topit, simt în gură câlți după melițat și strig: "Viitorul meu merită să se preteze la toate umilințele/ pentru a fi liber". Rememorarea locurilor natale îmi amintește de Marin
GHEORGHE IZBĂŞESCU-CÂNTECE DE MÂNTUIRE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 336 din 02 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351454_a_352783]
-
totul alta, pe care o numesc singurătatea deghizată ce ascunde o sociabilitate fie frustrată, fie inconfortabilă, iar monologul cheamă mereu o replică: "Cât despre copilărie; eu intru în ea în fiecare noapte./ Dar când mi se zdrelesc genunchii de bolovanii înfășurați/ cu mătasea broaștei din lacul unde mama punea vara/ cânepa la topit, simt în gură câlți după melițat și strig: "Viitorul meu merită să se preteze la toate umilințele/ pentru a fi liber". Rememorarea locurilor natale îmi amintește de Marin
GHEORGHE IZBĂŞESCU-CÂNTECE DE MÂNTUIRE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346664_a_347993]
-
totul alta, pe care o numesc singurătatea deghizată ce ascunde o sociabilitate fie frustrată, fie inconfortabilă, iar monologul cheamă mereu o replică: "Cât despre copilărie; eu intru în ea în fiecare noapte./ Dar când mi se zdrelesc genunchii de bolovanii înfășurați/ cu mătasea broaștei din lacul unde mama punea vara/ cânepa la topit, simt în gură câlți după melițat și strig: "Viitorul meu merită să se preteze la toate umilințele/ pentru a fi liber". Rememorarea locurilor natale îmi amintește de Marin
CÂNTECE DE MÂNTUIIRE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 365 din 31 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351189_a_352518]