917 matches
-
prezenta în scrisorile sale, este excepțional zugravită în capitolul trei, “Strada”: “Din când în când Manuela pleca din liniștea posacă a orașului de provincie”. Dar ea nu vedea nimic din spațiul fizic în care se manifestă, căci ea “strămuta melancolia îngândurată a sufletului pustiu...și oglinda reflexurilor interioare, în decorul zgomotos și indiferent al capitalei”. Ea se substituie planului real evadând în planul imaginarului spre a se lăsa purtată de fabulos. Trăirea în lumea ideilor Ăintenția exagerată și puternic subliniată de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
dacă nu mă doare capul. Dar eu, buimăcită și speriată, am luat bicicleta și fuga acasă. În acea zi, am fost cel mai cuminte copil. Am făcut curat în ogradă și am hrănit animalele, și bunica era mirată, dar și îngândurată, că știa că nu am făcut toate aceste lucruri așa, fără a face o nebunie. Bine că nu a mai aflat nimic, că sfânta vargă avea să fie gustată, ca de fiecare dată după ce făceam un lucru rău sau uitam
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
una, nu două, neatinsă, umflată și pufoasă. Nici urmă de nevastă. Nici a lui, nici a ăluia de și-o rătăcise la el în patul conjugal. Stranie poveste. Se așeză pe marginea cuverturii trase peste cearșaf și rămase o vreme îngândurat. Ceva nu se lega. Ceva lipsea, și fără acel ceva îi era imposibil să prindă firul logic al întâmplărilor. Se ciupi discret de ureche. Nu-l duru în mod deosebit, dar senzația era suficient de reală ca să nu aibă îndoieli
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
În lacrimi, l-a luat În brațe pe taică-său și l-a pupat pe obraji. Nici nu știi ce cadou frumos mi-ai făcut, i-a zis. Taică-său s-a dat un pas Înapoi și l-a privit Îngândurat. — Îți bați joc de mine? — Te rog, tată, fii și tu mai... Cum să Îmi bat joc de tine? Eu te iubesc, tată... Alexandru a privit Încurcat pe fereastră, iar Vasile i-a remarcat subsuoara transpirată a cămășii. — Dar tu
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Carol Nicolaescu ceea ce-i lipsea, un cal între picioare și o goarnă în mână. Filmul este de nefrecventat ca documentar, un soi de istoric traversează scena și ne explică ce și cum, în timp ce, imperturbabil, regele își vede de-ale lui, îngândurat, așa cum crede regizorul că trebuie să fie un monarh în fața camerelor de filmat. În timp ce istoricul își face meseria și ne povestește despre isprăvile monarhului și contextul politic complicat, Carol Nicolaescu stă fie la birou, fie se plimbă, fie ascute creioane
Carol Nicolaescu Întâiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7186_a_8511]
-
hrănindu-mă doar cu pământ înmiresmat de frunze și flori, ce peste zi s-au scuturat. trecătoare, moartea trecătoare floare, moartea ne cheamă continuu spre marea strâmtoare. cum, oare, ne vom strecura dincolo? obișnuia să mă întrebe mama, mai mult îngândurată decât speriată. ea a aflat, n-o mai doare, am rămas eu cu aceeași întrebare arzându-mi gândul și mâinile ca o pâine fierbinte. la gură n-o pot duce până ce fierbințeala-i mă cutreieră cu acele-i ascuțite. răceala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
o bătaie cu vopsea, pe parcursul căreia statuile clasicilor învie și participă cu frenezie la luptă. După care, la începutul actului III, clasicii se refac în fundalul camerei lui Sachs: întind rufe, se uită la televizor sau citesc ziarul; Wagner mângâie îngândurat o lebădă grăscioară. În vremea asta, Sachs, aflat sub șocul luptei de el dezlănțuite, capătă mare respect pentru edițiile Reclam și-și pune, treptat, costumul elegant și pantofii. Ba chiar devine retrograd sadea, după ce e legat fedeleș de clasici și
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
radio nemțesc? Uite că se poate. Așa scriu gazetele... Iaca, focul a fost aprins și cine știe când se va stinge... Bătrânul a rămas fără cuvinte. Și-a împreunat brațele la piept. Privirea lui rătăcea undeva în zare. A vorbit îngândurat. Uite ce înseamnă să fii mare și să n-ai glagorie... Despre cine vorbești, nașule? Despre nemți. Despre cine altcineva? Nemții, Costăchele, sunt un popor mare și nu-i lipsesc calitățile: talentat, inteligent și muncitor. Dar are parte de conducători
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
se adeverea pas cu pas. Ce-o fi oare la hanul lui Froim? Îmi închipui că n-o scăpat - s-a îngrijorat Petrache. Știi ce cred eu? Ce crezi tu? Eu cred că aici îi mâna legionarilor - a lămurit Costăchel îngândurat. Tu ai băgat de seamă ceva? Uite că nu. Ce să bag de seamă? La multe case sau prăvălii distruse se zărește câte un colț de perdea de la geam tras într-o parte și câte un chip care iscodește ulița
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
nu insistă. Găsi că e mai cuminte să aștepte verdictul, privitor la cele ce vor urma, de la aceea care avea toate drepturile să pronunțe sentința. După ce se asigură că fata se culcase, Doina reveni în sufragerie și, deși îl văzu îngândurat, porni o discuție lămuritoare: O fac pentru Beatrice și pentru gura lumii. Vom locui sub același acoperiș, cum s-ar spune sub imperiul aparenței. Rufele murdare se spală în familie, așa se spune, nu? Și ale noastre au nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
aceasta, căci, în definitiv, doar nu mi-o ține pururea necazul!” Și, reflectând el astfel, cu un suflu triumfător, iute căpătă un pic de inimă, dând uitării toată amărăciunea lui plumburie din ajun. „Sper numai să și reușesc...”, conchise el îngândurat. Însă speranța aceasta a sa trebuie spus că nu rămase deloc searbădă și efemeră, căci știa el foarte bine de ce zisese că „speră”. Din moment ce omul își face încrezător speranțe, el ia în calcul, în mod natural, și modalitatea aproximativă, prin
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
la anii copilăriei. Zăpada se topise, soarele Își arătase fața, dar atmosfera din jur era destul de cenușie. Cei aflați la plimbare cu copiii sau nepoții făceau parte din categoria celor modești, cu venituri puține. Se vedea asta pe chipul lor Îngândurat, lipsit de strălucirea pe care ți-o imprimă Îndestularea. Îmbrăcămintea ștearsă, uzată de vreme, Își spunea cuvântul asupra fiecăruia În parte. Cei Îmbogățiți coborau mai rar din mașinile luxoase pentru a face câțiva pași prin parc. După ce ne-am bucurat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În acest moment... Avem timp!” Îmi ziceam În gând. S-a retras grabnic, deoarece era strigată de o altă măicuță pentru a-și continua treaba În bucătărie. Ce să mai spun! M-am ridicat ușor de la masă și am plecat Îngândurată. Știam eu că „fântânile cu apă limpede, moarte ascund”... Ieșind din bucătărie, am privit spre cer. Nu dădea semne că ar vrea să-și ridice vălul cenușiu. Pe ici pe acolo, se zăreau câteva oaze mai luminoase. De altfel, nu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Întins privirea afară, urmărind o creangă de tei care lovea ușor fereastra Închisă ca și cum ar fi vrut să pătrundă Înăuntru. Azi a murit domnul Cantemir, administratorul blocului. Un tip slab, suspect de slab, care-și sugea mereu obrajii când devenea Îngândurat (i se spunea „Scrumbia”). Locuia În scară cu mine. Era administrator de când s-a dat În folosință clădirea asta cu trei scări și patru etaje. Se purta tot timpul proaspăt ras și În veșnicul său costum maro. Un tip inflexibil
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de ani. O voce profundă, cu accente de comandă, aduce de fiecare dată auditorul la niște realități trăite de acest veteran când, cu candoare copilărească sau adolescentină, când cu vigoarea și responsabilitatea maturității. În zilele când realizam înregistrările, rămânea uneori îngândurat, spunândumi, gata, ajunge pentru astăzi, încercând să-și ascundă lacrimile ivite. Redăm, o parte din gândurile împărtășite de domnul colonel Petrescu Lucian. În numărul următor vom continua odiseea în timp a acestui venerabil militar. - Domnule colonel Petrescu, de unde pornim în
CADENȚE PESTE TIMP by col. (r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93206]
-
ochii Închiși. Deodată se opri și se Întoarse către doamnele care urmăreau, ținîndu-și respirația, acest nou ritual. — Ea va sta În centrul Marii Spirale, spuse. Apoi, luînd-o de mînă pe Christina, o conduse spre locul ales mai devreme. Pășea rar, Îngîndurată, cu pleoapele lăsate, murmurînd În continuare cuvinte nedeslușite. Peste Întreaga adunare se lăsă o liniște solemnă, Încordată și totodată limpede. CÎnd Joanna-Jeni și Christina ajunseră lîngă punctul de executare a penalty-urilor, din rîndurile de la spate, mai precis din grupul doamnei
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de a le introduce În buzunarele mesei, ci de a le aranja Într-o anumită ordine. Din cînd În cînd se oprea pentru a analiza situația nou creată, pentru a stabili noi strategii de joc, sau numai pentru a freca Îngîndurat vîrful tacului, privind undeva În depărtare. Fără să observe că maiorul Îl urmărea din pragul ușii, mormăia nemulțumit ceva, atunci cînd bilele nu urmau traiectoria pe care ar fi dorit-o. Abia Într-un tîrziu, maiorul Înțelese că reconstituia versurile
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
răspuns și s-a apropiat din nou de masă. În depărtare clopotele își continuau dialogul de neînțeles. Resturile cinei luate de Palmer și Antonia zăceau părăsite pe masă. Honor Klein trase mai aproape cele două șervete mototolite și le privi îngândurată. Apoi, cu o mână aruncă în sus, spre plafonul înalt pierdut în întuneric, unul dintre ele. Pe când șervetul cobora, sabia se mișcă cu o viteză uluitoare. Cele două jumătăți ale șervetului căzură pe podea. Ea îl aruncă în sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
paltonului, privindu-mă îngândurată cu ochii micșorați, cu gura strânsă într-o linie dreaptă și aspră. — Fratele dumneavoastră este în pat cu soția mea, am răspuns. Tocmai le-am dus niște vin în dormitor. Honor Klein continua să mă privească îngândurată. Apoi trăsăturile i se relaxară puțin și ochii i se făcură ceva mai mari, iar în ei licări o undă de ironie. — Sunteți un erou, domnule Lynch-Gibbon. Cavalerul eternei umilințe. Ar fi greu de spus dacă ați merita să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mîncare, primind comenzi de cafele și ceaiuri, socotind în grabă consumațiile. Mai doriți ceva? întreabă chelnerul spre actor, luîndu-i farfuria goală din față. Da, o cafea. Ba nu, două precizează Iulian Barbu, trăgînd cu colțul privirii spre femeia de alături, îngîndurată, tot mai neliniștită. Înainte de-a intra pe ușa dinspre bucătărie, în spațiul dintre sobă și bar, Ovidiu e oprit de Letiția: Vă rog, dacă... Sigur, domnișoară! o încurajează chelnerul, prinzînd mai bine teancul de farfurii ce-l duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zăpadă, să vă arăt... Dinu Zaharia salută și iese. Dacă și domnișoara asta mai face montaj... clatină Vlad din cap, apoi se preocupă de telefon, să sune autogara. Parcă văd că se întoarce și a doua oară autofreza bombăne el îngîndurat. Vine, tovule, vine! îi strigă cineva de la autogara. Pînă după-amiază sosește sigur. Și mai lăsați-mă naibii în pace cu cursa asta! Stă bine, la restaurant, doar nu-i în cîmp. Vă spun că iese cu scandal se împotrivește Ovidiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ciucurași. Mă las pe spătarul scaunului, Îmi ridic picioarele pe birou și vorbim despre cărți, femei și baseball. LÎngă această imagine am lipit expresia UN EXTRAORDINAR PARTENER DE DISCUȚII. Și, uneori, Încă aducînd destul de bine cu Fred Astaire - Însă acum Îngîndurat, scîrbit de viață, cu o Lucky Strike În colțul gurii, ca un francez - bat cu furie disperată la un vechi Remington. Îmi place sunetul pe care Îl scoate carul cînd trag foaia cu putere și bag furios o alta. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mă omoare pentru că n-am vrut să-i dau cozonacul - era un cozonac făcut cu ouă adevărate... Credeți că și eu sînt nebun, nu-i așa? Întrebă el cu neliniște În glas. N-aș spune chiar asta, răspunse domnul Prentice, Îngîndurat. Viața poate fi uneori ciudată, foarte ciudată. Ar fi bine să citești mai multe cărți de istorie. Știi dumneata că viermii de mătase au fost aduși din China Într-un baston scobit pe dinăuntru? Contrabandiștii ascund diamantele În locuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
oftă. — Da, cam așa e de ceva timp încoace. Sunt mulți oameni la ananghie. Înțeleg, o compătimi Mma Ramotswe. Noi avem noroc acolo, în Botswana. N-avem parte de necazuri de genul ăsta. Carla dădu din cap aprobator și spuse îngândurată. — Știu. Am locuit acolo câțiva ani. În urmă cu ceva ani, dar am auzit că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. De-aia sunteți norocoși. — Preferați vechea Africă? Carla se uită la ea întrebătoare. Aceasta era o întrebare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
trecu prin minte un vers - pentru că domnul Brener iubea poezia, negustoria nu‑i secătuise, de tot, simțul frumosului - un vers despre un apus de soare, care cade la orizont aidoma unui cap de monarh, atunci când se prăvale de pe un butuc. Îngândurat, domnul Brener Își scoase o țigară din buzunarul interior. În acel moment, chiar În acel moment, fetița din pădure scoase oglinjoara rotundă din buzunar, placată În sidef, și și‑o apropie de față. Își văzu Întâi nasul pistruiat, apoi ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]