8,755 matches
-
care a fost răstignit Isus a fost adus la Ierusalim de diavoli la porunca lui Solomon și provine din copacul crescut din capul lui Adam. Când diavolii aduc lemnul iau și capul lui Adam care va ajunge, astfel, să fie îngropat sub pietrele Golgotei. Nu mai puțin simbolice sunt traseele celorlalte două lemne. Și acest manuscris este o copie a unei traduceri moldovenești din slavonă, iar datarea este incertă (sec. al XVII-lea) și în acest caz. În toate aceste texte
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
Cihoric se-nvoise să-și deprindă fiul cu slovele scrise și abia ce-i arătase prima slovă de mînă, litera cu care începe cuvîntul Teotokos (Maica Domnului), au primit o vizită. Leandru nu era în apele lui, dar nici să-ngroape condeiul de prima oară, cînd în casa Cihoricilor intră cel mai vîrstnic chirigiu, luă de pe zid santura lui Leandru și o cîntări în mîini. Greutatea ei, care venea de la bănuții vîrîți, era o recomandare suficientă pentru tînărul interpret. Chirigiul îl
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
de tot,/ Ne lua gura foc./ Cu fiecare clipă a luptat/ De ortul popii nu l-a dat./ Păduchii îi aduna cu pumnii/ În mizerie îi țineau nebunii,/ Erau considerați animale de muncă,/ Ca bine ei s-o ducă./ Îi îngropau de vii/ Pe prizonierii pirpirii./ Ivan Crivină oftează,/ Fața i se crispează/ Căci cumplite amintiri îi vin,/ pe când în lagăr trăia în chin./ Unii prizonieri ajunse canibali,/ Deveniseră oameni anormali,/ Pâinea rușilor era amară/ Și-l măcina dorul de țară
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14023_a_15348]
-
tratată autonom, altfel spus "eternizată" pentru a funcționa ca o unealtă a șarjei, pare a lua locul dispariției, ba chiar a o ironiza: "fermecătorul nostru domn și-a distrus toate țintele/ și acum își taie unghiile pe care le va îngropa adînc/ pe cînd credea că nu e văzut cineva l-a văzut făcînd asta / mari ca niște seceri cu care poți secera focul rece al morții" ( ibidem). Plimbîndu-se prin moarte ca printr-un mediu perceptibil, autorul proiectează asupra teribilului gol
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
univers stăpînit de o transcendență anonimă, incomunicabilă. Tragicul acestui tip de absurd ar decurge din ceea ce amenință existența, situîndu-se în afara ei. Să recunoaștem, alături de Laura Pavel, că un "sens" (cel al absurdului!) există în textele ionesciene, chiar dacă e unul "închis, îngropat în magma discursivă". Altfel spus, o "explicație" care vizează misterul, un mister nu doar pînă la sfîrșit indecriptabil, ci și inutil, "de obsesia căruia, ca hermeneut ori cititor ingenuu, trebuie să te debarasezi, fiindcă, pur și simplu, nu ai ce
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
pare să fi continuat să avanseze, spre a-l resuscita, asta după ce a devenit totuși puțin un scriitor demn de a fi iubit, trecând prin proba pasiunii: moarte promisă unei Vita Nova, contrar iluziilor celor care ar fi vrut să îngroape laolaltă pe amant și pe iubită, ale căror corpuri s-au contopit finalmente dispersându-se la nesfârșit, ca într-o Cale Lactee. Ultima reviviscență a galaxiei barthesiene a primit recent o expresie parcă mărită cu lupa, o dată cu reeditarea Operelor Complete
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
jurnalul este creația cea mai interesantă din punct de vedere biografic și spiritual, fiindcă aici mă exprim pe mine însumi în mod foarte autentic și sincer. - Unde țineați ascunse carnetele? - De pildă, pe cele care acoperă perioada ’48-’54 le îngropam în grădina casei în care locuiam atunci. Mă „bucuram" de tot felul de vizite nocturne: ba sectoristul, ba „ochiul străzii", ba un agent al Securitătii care doreau să mă „cunoască" mai bine, așa că nu le puteam ține în bibliotecă. De
Pericle Martinescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14172_a_15497]
-
pe malul celălalt, unde au bătut clopotele în noaptea de Saint-Barthélemy, Saint-Eustache, deasupra a ceea ce încă era o groapă imensă, ca și cum un aerolit ar fi căzut acolo, harpoanele zimțate ale catedralelor Notre-Dame și Sainte-Catherine, turnul Saint-Jacques, biserica Saint-Etienne-du-Mont unde sunt îngropați Racine și Pascal pe care-i salutam din depărtare, turnul Clovis pe care Angelo a pus cândva drapelul roșu. Pilonul kaki, acolo, o, turn Eiffel, păstorule. Eu și cu Treize nu-i știam decât primul etaj. Am urcat într-o
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
-li liang, Partidul comunist este ca soarele, acolo unde strălucește el domnește lumina. Ideea de a-l captura pe Dumnezeu i-a trecut. Izbucnește în râs, dar nu mai e râsul acela ce ne-a jalonat viața, ca atunci când am îngropat dinamita, de exemplu, în urmă cu vreo șase ani, sau cam așa ceva: e un râs numai pentru el, pe care nu ține să-l împartă cu mine, un râs șuierător, țâșnind din straturile adânci ale durerii, un spasm ce n-
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
negresă frumoasă și hulitoare pe care o întîlnise la Paramaribo, și cu care avea o fată. Femeia muri de moarte bună al puțină vreme, și nu avu soarta celeilalte, ale cărei rămășițe ajunseseră îngrășămîntul propriei grădini de conopoidă, ci fusese îngropată întreagă și cu numele-i de olandeză în cimitirul satului. Fiica îi moștenise culoarea și talia, și ochii aurii și uimiți, ai părintelui ei, iar acesta socotea că creștea fata cea mai frumoasă din lume. De cînd îl cunoscuse pe
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
realității și al mitului. C.T.: Ultimul meu roman, Farul din Blackwater, se bazează vag pe mitul Electrei. Pe mine m-a fascinat întotdeauna Antigona. într-o anumită măsură, Povestea nopții este anti-Antigona. Antigonei i se oferă posibilitatea de a-și îngropa fratele și ea spune nu, nu vreau să-l înmormîntez. Va ceda mai apoi. Eu lucrez împotriva mitului. Așa cum Richard Garay nu este curajos, nici alt personaj al meu nu este curajos. Și punînd o asemenea lipsă de bravură în
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
pusă? A influenței ruse, sau poloneze? Dar ifosele de boierie, praful în ochi? Cred că ne vin din Polonia, după cum instabilitatea, violența și talentul narațiunii, pe care l-am văzut la țăranii moldoveni, vin de la ruși." Bineînțeles, Georgică nu se îngroapă definitiv în viața de provincie. El cunoaște în amănunt viața Bucureștilor din poveștile altora sau din experiență personală. Un prieten mai vîrstnic și mai experimentat îi povestește adolescentului încă prins în chingile provinciei o poveste extraordinară cu o anume Ortansa
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
etc. Toți vin cu bombele și bombițele zilei, crime înfricoșătoare, odioase violuri, jafuri la drumul mare, căderi de miniștri, lovituri de stat, totul arde, frige, explodează, iar tu, la concurență cu catastrofele lor, vii cu un titlu de carte! Ești îngropat în hohotele lor virile de râs - lupi tineri, cu hălci zdravene între colți, sfâșiate din prada zilnică a realului ("Viața ca o pradă", nu-i așa?) - tensiunea planetară a găsit, în sfârșit, supapa de decompresiune și ție îți vine să
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
groaznic de umflat și de ciugulit, ce servea drept ospăț unei duzini de vulturi și câtorva câini. Spectacolul mă atrăgea și îmi repugna, deopotrivă. Păsările, îmbuibate, de-abia se puteau înălța în zbor. Țăranii, convinși că hoiturile îngrășau pământul, nu îngropau animalele. Pe mine, spectacolul m-a fascinat, intuind nu știu ce semnificație metafizică dincolo de putrefacție. Tata m-a apucat de braț și m-a luat de acolo. Altă dată, unul dintre ciobanii care ne păzea turma a fost înjunghiat în spate, în urma
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
tînără și imprevizibilă, disprețuiește tacit efortul edificării, se excită orgiastic în fața creației ca act revelat și aruncă la groapa comună cadavre artistice care, ca în vestitul raport al cioclilor lui Caragea de pe cîmpul Dudeștilor, de multe ori nu pot fi îngropate din pricina banală că reușesc să fugă. În acest univers mistic, al erupțiilor genialoide și al pustiurilor halucinante, cînd cineva încearcă să spună că realitatea este mult mai bogată, că zoologia nu exclude botanica și că nici amîndouă la un loc
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
care irigă Capitala de la începuturi și pînă în zilele noastre“. Un oraș cunoscut de noi toți, ignorat totuși într-un anume sens, un oraș dintotdeauna bolnav și murdar, stăpînit de contraste bizare și ilogice, cu doar cîteva insule de Europă, îngropate într-un imens sat balcanic, unde pînă și Orientul are tot aer periferic - acesta e portretul pe care, în linii îngroșate, îl compune Bucureștii mahalalelor. Cartea se deschide cu un text oarecum programatic al editurii, o scurtă prezentare a felului
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
lungă de in de culoare deschisă, cu guler înalt de tip oriental à la In the Mood for Love, purtând pe umăru-i grațios un coș portocaliu de paie. Ei bine, această domnișoară atât de fragedă privea pierdută de plăcere balconul îngropat în flori al unei case de altfel destul de neîngrijite. Cum stătea ea acolo roșie ca mărul și fascinată de cele 10-15 ghivece de flori, primul impuls a fost s-o cobor din trestie, s-o iau de mână și s-
Orașul, amorul și domnișoara cu coș portocaliu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13551_a_14876]
-
ei - ca factor catalitic al opoziției declarate - au fost dintre cele mai notabile, se observă în rapoartele lui Gabanyi. Într-unul din textele sale dramatice la limita scandalului, austriacul Werner Schwab scrie: “Fiecare om din țara asta are un cadavru îngropat la el în pivniță.” E ceea ce se poate spune la fel de bine despre oricare dintre țările socialismului real, căci, la urma urmei, cadavrele comunismului și cele ale nazismului își împărtășesc soarta; cartea lui Anneli Ute Gabanyi dezgroapă și expune fără tabu
Stop-cadre din Epoca de Aur by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13542_a_14867]
-
pe pământ transilvan, undeva între dealurile și apele Târnavelor, Aron Cotruș s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Los Angeles (California). De atunci, a rămas în pământul cimitirului Crucea Sfântă din Cleveland (Ohio), unde a fost îngropat. O piatră îi păstrează numele, simplu, sub accentul înalt proteguitor al cuvintelor românești, chemate să îmblânzească prestigiul morții: În veci pomenirea lui. Dacă intervin în textul citat, în mecanica sa clară de respectabilă evocare, dacă trec peste faptele istoriei prin
Stăruința pe document by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13596_a_14921]
-
Axente Sever, unul din vitejii prefecți ai lui Avram Iancu, evocat cu mândrie și afecțiune. La un moment dat spune: "Am fost o dată, împreună cu Nicu Steinhardt, care era un companion de voiaj extraordinar, și am căutat mormântul unchiului. El este îngropat la Blaj. Ne-am dus acolo, dar n-am găsit nimic. În fine, ni s-a spus de către cineva să căutăm în «cimitirul mic al oamenilor mari». Și într-adevăr, l-am găsit acolo, lângă o biserică, înmormântat între Samuil
SCRISORI CĂTRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13651_a_14976]
-
provocat-o, prin diletantism, prin contra-performanță. Iar dezamăgirea a distrus speranța, ideea de alternativă, ideea că se poate construi ceva solid, că e posibilă o transformare în bine. Așa s-a ajuns să trăim în țara unde cei mai mulți sunt ațipiți, îngropați fără scăpare în grijile lor mărunte și doar câțiva, o mână de „aleși”, o mână de sechelarii, zburdă, dar ce spun eu zburdă, zboară cu aripi de șoim, umplu ținutul de incredibile „palate agramate”, ținutul acesta de veselă/tristă poveste
Unele răspunsuri la câteva întrebări pe care nu mi le pune nimeni by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/13635_a_14960]
-
în altă parte. Eu unul, citind cele mai bune cărți ale confraților mei (vorbesc strict în calitate de cititor), am avut și am sentimentul că actualmente literatura noastră este aidoma unui ban de aur de care oamenii nu se folosesc, fiindcă stă îngropat în pământ, undeva foarte aproape, la câțiva centimetri, toți calcă pe el și nu au răbdarea, nu au priceperea să-l descopere, deși, dacă l-ar descoperi, le-ar fi de mare trebuință. Dar cum se poate ieși din impasul
Unele răspunsuri la câteva întrebări pe care nu mi le pune nimeni by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/13635_a_14960]
-
traversat păduricea de pini. Dar acolo unde fusese casa nu mai era acum decât un luminiș mic, presărat cu stânci. Au amuțit amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem tot ce găsim. Au străbătut păduricea de pini și au dat peste un câmp. Dar nu se vedea nici un drum. În mijlocul
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită în spaimă, agățată de pământ, în fața hăului. Răspunde a strigat, aplecată peste prăpastie. În depărtare, ecoul a repetat: Răspunde Stătea întinsă pe jos, cu mâinile îngropate în țărână, și a început să țipe ca cineva pierdut în mijlocul unui vis. Apoi s-a oprit din țipat și a murmurat: Trebuie să mă duc să-l caut. A înaintat de-a bușilea pe cărare, pipăind pământul în căutarea
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
aceasta a acceptat trendul timpurilor, adoptând formule stilistice în uz și acordandu-si imaginea sonoră la evoluția generală a artei sunetelor. Este adevărat că cercetarea muzicologica a semnalat moștenirea această bogată în sinteze sau studii punctuale despre tezaurul de muzică îngropat în arhive, sub formă de manuscrise; dar distanță dintre studioși cu textele lor savante și public este mare și mult prea puțin din acest repertoriu a intrat în circuitul vieții de concert. Motive sunt mai multe: dificultățile de ordin tehnic
Cultura vechilor cetati by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13750_a_15075]