314 matches
-
În dreptul inimii. Ceilalți Apărători făcură același gest, În secunda următoare. La un semn al căpitanului, Întoarseră caii și porniră, Încet, spre crestele munților. Nici unul din ei nu se Întoarse. Ștefan Îi privi dispărând printre trunchiurile brazilor pănă când liniștea se Înstăpâni asupra pădurii. Ascultă vuietul abia auzit al celor mai drepți arbori ai pământului. Respiră aerul curat, mirosind a rășină și a pământ reavăn. Era, pentru prima oară după foarte mult timp, singur. Asta Îi amintea de copilărie, când hălăduia prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
acela blestemat. - Să ne Întoarcem la cai, porunci Dante când văzu cum flăcările Începeau să atace chila navei. În timp ce se Îndepărtau, din Înaltul dunei, aruncă o ultimă privire. Limbi roșii se ridicau tot mai sus, pe măsură se focul se Înstăpânea peste chila corăbiei. Păreau niște degete care, din rugul funebru, se Înălțau către cer ca să ceară dreptate. Sau răzbunare. Zorii zilei de 6 august Ajunseră la Florența a doua zi, la primele ore, după un marș forțat de noapte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
albe. Apoi pe un deal alăturat se afla cimitirul, alb și țepos, iar de cealaltă parte, mai înaltă, într-un fel de stea de șanțuri ce se întretăiau, o mină de argint, și acolo îți puteai da seama unde se înstăpânise forța marilor investiții. O bună bucată din pântecele muntelui era mâncat de mașinării. M-am arătat intrigat și am urcat până acolo într-o zi. Era cu siguranță ciudat ce de mecanisme întâlneai pe tot întinsul Mexicului, ce exemplare vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și de Nicky, după care își făcură apariția Tom McCaffrey și Emmanuel Scarlett-Taylor, amândoi cu răsuflarea cam tăiată. Se așezară cu zgomot, gâfâind din greu, apoi adoptară expresiile solemne, de circumstanță. Câțiva dintre participanți îi zâmbiră lui Tom. Tăcerea se înstăpâni din nou. După intervalul convenabil de contemplare înghețată, Emma începu să privească în jur, cu furișă curiozitate. Nu mai luase niciodată parte la o reuniune de quakeri și instinctele lui de istoric erau stârnite. Își potrivi ochelarii și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plinul vocii, ci cântând aproape murmurat, cu un glas de cristal. Și când ajunseră în Travancore Avenue, deși nu aveau propriu-zis lacrimi în ochi, își simțeau, amândoi, inimile încărcate de tristețe și dor. Dumnezeule, ninge! O tăcere grea, plumburie, se înstăpânise din zori peste oraș. Cerul, ca o cupolă joasă, solidă, opacă, boltită peste acoperișuri, se colorase întâi în cenușiu, apoi într-un gălbui, care se decolorase aproape în alb. Acum, fulgi minusculi de zăpadă, abia perceptibili, dansau în sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lucru îngrozitor sau că vei săvârși vreunul. Singura persoană pe care o chinuiești ești tu. Mintea ta clocotește de furie și de remușcare și amărăciune și suferință neagră. Alungă toate astea din tine. Lasă miracolul iertării și păcii să se înstăpânească pe sufletul tău. Iartă-ți ție și iartă-le și celor pe care-ți închipui că ți-ar fi dușmani. Părintele Bernard își ridică mâinile de pe umerii lui George și se așeză alături de el. Era ușor amețit, conștient parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încins, engrama orchestrală ultimă, universal recognoscibilă, a spațiului conglomerat urban, dătător de oarecare siguranță personală ușor schizoidă, într-un refugiu în egală măsură haios și abject, al unei civilizații de la început și până la sfârșit insalubră și păcătoasă. Tăcerea anxioasă își înstăpânea cu repeziciune spleen-ul, ca o viitură prevestitoare, în aer, din ce în ce mai acaparantă, mai palpabilă, concretă, izolată și ea în singurătatea fără de leac, a unor clipe dilatate nefiresc, relativist și devitalizant, într-un căscat ca de hipopotam al Timpului. Acum, când
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mâncare și bani puțini, iar când se apropia iarna, Ion Înfăptuia aproape la vedere câte un furtișag, ca să fie prins și condamnat și ca să-și rostuiască un locșor călduț și mâncare de trei ori pe zi până Începea să se Înstăpânească primăvara. În vremea când alesul ei Își ispășea pedeapsa cea izbăvitoare de greutăți aproape de netrecut, Maria se ducea la moș Simion Urâtu, un bătrânel văduv, mic și al dracului, Încă În putere, care o primea În casa lui la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât se putu de bine stomacul găurit de nemâncare și alcool. El zâmbise blând tot timpul cât i se umblase prin burtă și după aceea. Nu-l mai Încercase durerea, copleșită și alungată fiind de luminoasa fericire ce i se Înstăpânise pe suflet și pe cuget. Când izbuti să se ridice În capul oaselor pe patul de spital, se apucă să scrie lungi, dezlânate și fără Înțeles epistole către prietenul său din liceu, căruia Încerca astfel să-i mulțumească pentru ruperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
este condamnată, atunci conștiinței îi sunt impuse cătușe mai strânse decât le-ar dori însuși Domnul".În același timp el a avertizat că ,,în situația în care se obține cel mai mare profit cu acest pretext, foarte mulți se vor înstăpâni de îndată pe o libertate nepermisă care apoi nu va mai putea fi restrânsă prin nici o moderație sau restricție". Thomas H Greco Junior, Sfârșitul banilor și viitorul civilizației, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 72. 128 Max Weber, Sociologia religiei
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
sau de regret după puritatea pierdută. Uneori poemele adoptă maniera dialogului filosofic și euristic ( Un bătrân student cercetător de astre către magistrul său) ori a reportajului ironic (Dați ordin să înflorească magnolia). Odată cu Viața la treizeci și trei de ani (1981) se înstăpânește tematica desacralizării, care duce la o lirică născută nu din beatitudine, ci din sentimentul spaimei existențiale: „Scriu poezie dintr-o frică grozavă” (La mormântul lui Mihai Eminescu II). În volumul Balada vestitorului și alte poeme (1986) recursul la prozodia clasică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
n-am cui să-i tac înfiorarea./ Lumina febrelor refugiindu-se/ în fierul cel vechi al/ unor prea vechi manuscrise,/ nedescifrate uși deschise/ ale unei taverne/ în bobul de grâu”. Vidul interior, proclamat obsesiv, dă la iveală spații unde se înstăpânesc lipsa de iluzii, demitizarea, chiar iconoclastia, uneori textul având rezonanțe de parabolă ironică: „Un șarpe ține loc/ de semn de carte./ Vântul citește la tribună/ decrete urgente despre/ o fericire obligatorie./ La ghișeu, Mona Lisa reclamă/ furtul surâsului”. S. invocă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
religioasă deasupra capetelor care să le interzică libera folosință a trupurilor lor și, de fapt, a ființelor în întregul lor, begarzii și beghinele se dedau la tot felul de practici libertine care ocazionează tot felul de discuții. Spiritul Liber se înstăpânește în numeroase comunități și, pe temeiul că mântuirea este asigurată de sărăcia voluntară, el îndeamnă să-ți trăiești viața pe pământ și să pui de pe acum bazele unei existențe pline de voioșie, ludice și eliberate de constrângeri. 2. Spiritul subtil
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vin de Bordeaux plimbat prin Indii" și simțind "un fel de beatitudine fizică, rezultat al acordului perfect al organelor", condiție optimă pentru a fi receptiv la mesajul cărții pe își propune să o parcurgă. Cu mintea destinsă, în timp ce afară se înstăpânesc zăpada și frigul, în acest culcuș semnificând interiorizarea și modificarea sensibilității, el este gata să urmeze aripile visării, cu una de umbră și alta de lumină, însuflețită de slaba lumină lăptoasă și blândă într-o "lampă ajustată într-un cornet
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
spre a ne putea despărți de cuvinte.” „Despărțirea de cuvinte” este una de tip dialectic sau de tipul lui „ba nu”, este însoțirea cu ele, cu limba, cu unul dintre cei „trei mari gânditori români”, pentru a explora și a înstăpâni „sentimentul românesc al ființei”. De la cuvinte, de la acelea care se rostuiesc în „rostirea filosofică românească” și produc „creație și frumos în rostirea românească”, se înaintează către vedenie, viziune, mentalitate, către „modulații românești ale ființei”. Cea care face mijlocirea este întrebarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
prețuirea cea mai înaltă pentru personalitatea proteică, extraordinară a geniului eminescian? Limba dezgolește tocmai ceea ce indivizii care o bruschează vor să ascundă: anume că nimeni este chiar Nimeni, individul depersonalizat, despre care vorbea Denis de Rougemont și care se crede înstăpânit pe lumea tuturor valorilor, convins că în opacitatea lumii adevărul e chiar cel ce nu poate fi. Și pentru a pune punctul pe i, filosoful postmodernist conchide: "Din punct de vedere politic, Eminescu este irecuperabil". Cu asta suntem luminați asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
erau ei de "tari"; doar la asta visau mai presus de orice și mai statornic. Locuința potrivită lor ar fi trebuit să adăpostească în primul rând acest vis vertebral, ce n-avea nici măcar nevoie de închiderea ochilor pentru a se înstăpâni peste minți. Să le fi tras, șmecherește, preșul domniei de sub picioare acestor tipi siguri pe ei, să le fi servit o lecție de neuitat într-ale respectului față de ceea ce scapă înțelegerii, să fi recâștigat printr-o singură mână norocoasă, sau
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
culturale: înclinarea nominalistă și, paralel, un perspectivism deschis către presiunile contextuale - în sens larg ideologice - exercitate asupra creației în diferite epoci. În ultima variantă, incluzând toate cele cinci chipuri, cartea pune ordine într-un domeniu unde pare a se fi înstăpânit babilonia (adică unde fiecare teoretician se exprimă în limba și în legea sa). C. tratează modernitatea drept concept generic sau gen proxim - distingând-o net de ceea ce se numește modernism, care este doar unul dintre chipurile sale doctrinare și estetice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
aștepți, dacă este nevoie, chiar toată viața. Singur omul între fiinduri are privilegiul de a asculta și răspunde la chemarea Ființei. Destinul omului este de a face Ființa înțeleasă în lume, de a-i favoriza venirea sau de a o înstăpîni. De aceea el nu este "stăpînul fiindurilor", ci "păstorul Ființei". Ființa are nevoie de om chiar dacă în întîlnirea cu omul ea este esențialmente ascunsă. Aceasta este situația fundamentală a omului și ea durează cât istoria. Totodată îi este proprie - chiar
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
dezvoltării sale exacerbate drept pandemie, ea singură își creionează noile teritorii pe care le nimicește, mereu frontierele sale fiind extinse, asemeni unui imperiu nestăvilit în expansiunile sale. Tendința este de a asimila totalitatea spre a deveni însăși totalitatea, de a înstăpâni spița umană în așa fel încât omul să fie doar în măsura în care este bolnav și în pragul stării de colaps muribundic. Pandemia îi permite omului să existe doar în starea de alterare trupească cronică, doar în macabrul preludiu al morții. Privesc
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
oraculara (sau mantica), cea cathartica și telestică (rezultat al unor abluțiuni rituale) și cea provenită de la muze. Iată în ce termeni este definită ultima versiune: "Al treilea chip al nebuniei și-al sfintei posedări ne vine de la Muze. Dacă se înstăpânește asupra unui suflet gingaș și curat, el îl stârnește și-l exalta, și-l mâna către cântări și felurite poezii; datorită chipului acesta, nenumărate fapte ale străbunilor capătă vesmântul frumuseții și luminează mintea și sufletul urmașilor. Însă cel care, lipsit
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
care le provoacă; să te străduiești, să alungi din tine indispozițiile rebele; să țintești bucuria... iată modul de întrebuințare al unui hedonism care propune o plăcere fină, subtilă, elegantă: aceea, supremă, a autonomiei - în sens etimologic. Atunci, râsul se poate înstăpâni. Marele râs eliberator al celui care înțelege că bucuria cere adeziunea la realitate, la celebrarea trupului, la îndrăgirea a ceea ce e imanență vie și concretă, la dragostea pentru această lume, singura care ne este dată. În teatrul lui Democrit râd
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sau pentru oricare alt sat în situație similară, că locuitorii lui ar fi dobândit proprietate deplină asupra pământului obținut prin defrișare, prin acapararea spațiilor libere, inclusiv prin vânzarea și cumpărarea dreptului de folosință. Proprietatea personală, în sens modern, s-a înstăpânit în partea de nord-vest a Moldovei, numită Bucovina, ocupată de Imperiul Habsburgic în 1774-1775, după revoluția de la 1848-1849, la fel ca și în alte țări ale Europei. Treptat, odată cu evoluția demografică, satul Vama s-a extins de-a lungul văilor
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
locuitori din orice mare oraș al lumii. Răul bioterorist se multiplică insesizabil, după o variabilă perioadă de incubație. Abia după ce apar primele semne ale dezastrului te mai poți gândi la posibilele miracole ale salvării. Rezultă clar că panica ce se înstăpânește asupra mulțimilor poate fi și ea una neobișnuit de devastatoare. Am convingerea că bioterorismul este un scenariu apocaliptic în versiune postmodernă, poate infinit mai amenințător decât incertul pericol al ștampilării cu numărul Fiarei (666). Amintesc aici doar nefericitul eveniment din
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
fi o paranteză regretabilă în vastul ansamblu al relațiilor internaționale și devine o realitate permanentă - întreruptă doar de mici pauze - până la lărgirea puterii comuniste la dimensiunile întregii lumi; raporturile sociale ca și relațiile de comandă, inclusiv cele care se vor înstăpâni progresiv în sânul partidului* însuși, îmbracă din ce în ce mai mult un aspect militar. Astfel, bolșevicii adoptă exact contrariul doctrinei lui Clausewitz: politica devine continuarea războiului - național și civil -, dar mijloacele rămân aceleași. în afară de asta, bolșevismul nu se naște din război numai din
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]