218 matches
-
într-un voiaj prin Italia, C. își comunică impresiile în Însemnări din cultura Italiei (1914). Respirând cu nesaț, dar și cu luare-aminte „atmosfera artistică” din cetățile Peninsulei, institutorul - pe urmele lui N. Iorga - stăruie asupra contrastelor, care i se par întristătoare, dintre trecutul de unice splendori și un prezent diminuat, pe care îl întregește în închipuire. Uzitând schema consacrată de Daniel Defoe, însăilează un scurt roman, stângaci și incolor, intitulat Aventurile lui Ion Runcan, ultimul naufragiat în insula lui Robinson (1947
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286567_a_287896]
-
obligat de împrejurări, și-a rostit cuvântul în altă parte. Firește, exclud de aici cazul textelor rău intenționate, gesturile unor indivizi mânați nu de dragostea pentru adevăr, ci de te miri ce interese murdare, gesturi și persoane a căror existență întristătoare nu poate fi negată, în principiu. Așadar, domnul Eugen Barbu să-i sperie pe alții cu baubaul că, dacă te-ai adresat Europei Libere, ești un borfaș, un trădător, te afli angajat în lupta împotriva intereselor propriei țări, iar domnia sa
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Evident, celor doi li s-a transmis, și pe această cale, nemulțumirea unor importante segmente ale electoratului numai că asta constituie doar o parte a întregului. Isteria anti-Le Pen riscă să oblitereze alte explicații. Franța s-a dovedit un întristător bastion al simpatiei față de comunism. Hegemonia stângii radicale a fost atât de opresivă, încât, pe harta ideogramelor politice, Hexagonul arăta ca fratele vestic al stelei roșii din vârful Kremlinului. Gânditori de calibrul unui Raymond Aron erau beșteliți nu doar de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
ultime două decenii se deosebește de cea din anii recenți, dar va mai dura până când se vor estompa efectele nocive ale primilor ani de după 1989. Din nou, este ciudat cât de lent se deprinde cultura politică a democrației parlamentare. Este întristător cât de greu intelectualii găsesc un ton convingător prin firescul logicii, forța argumentului și exprimarea cristalină (să nu uităm excepțiile). Nu pot să nu mă refer la câte un program TV de discuții de actualitate, dar și spirituale (cred ca
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
A sfîrșit prin a declara: «Sînt Dumnezeu!» știi care a fost aposteriori comentariul său: «Am crezut cu adevărat că eram Dumnezeu...» și nu se întîmpla prima oară cînd o asemenea credință punea stăpînire pe el”. „Credință”? Nu: o penibilă și întristătoare halucinație! Dintr-odată, această poveste mi a stricat relația cu scrierile sale. Nu-mi va fi ușor să-i uit blasfemiile. Și nici nu m-aș strădui, dacă n-aș avea nevoie, bibliografic, de volumul său despre Baudelaire, pentru unul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
își asumă responsabilitatea opiniilor sub semnătură proprie. Desigur, toate aceste manifestări comportă o discuție mai amplă în privința responsabilității presei pentru textele integrale, inclusiv cele postate online. În acest articol însă voiam doar să întăresc ideea că anonimatul este o formă întristătoare de nelibertate, de lipsă a curajului propriilor opinii și să invit comentatorii României Libere să fie cu adevărat pe măsura semnificației titlului ziarului ale cărui articole le citesc și comentează, adică români liberi. Text publicat în România Liberă, 14 noiembrie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
statistici oficiale arată că în România mor 12.000 femei lehuze pe an, din cauza lipsei de îngrijire sau a hranei neîndestulătoare care ia organismului orice putere de rezistență! Cifra aceasta e impresionantă, dureros de impresionantă. și dacă-i mai adăugăm întristătorul fapt că România este totodată țara cu cea mai mare mortalitate infantilă în Europa, oricine va înțelege că, punând problema ocrotirii muncii femeilor și copiilor, noi n-o facem numai din punct de vedere al intereselor restrânse ale clasei muncitoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
păgână, și care tot așa e și în zilele noastre (chiar dacă aici s-a elaborat Talmudul de la Ierusalim). Zabulon și Neftali, în schimb, ca și portul Genesareth, care nu mai este un port și se numește Ginossar, sunt și mai întristătoare. Visam cândva, dacă-mi mai amintesc bine, ca, în lipsa efuziunilor spirituale (fiecare după capacitățle sale) să transform un clasic sight-seeing tour într-un exercițiu de infuzie peisageră și de telepatie vizuală. Îmi jurasem să mă impregnez nu atât cu negii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cum se zice. Captivați cum erau de visul unei umanități light, fără mămică și grai local, care se autogenerează, înaintașii noștri ne-ar fi fost de mare ajutor dacă și-ar fi dat seama la timp de persistența acestui reflex întristător. Evreu și refractar, Maxim Rodinson nu-și ascundea, spre sfârșitul vieții, dezamăgirea de a vedea în juru-i atâtea spirite care inițial detestau naționalismul și care, odată trecuți de vârsta de cincizeci de ani, îmbrățișau cauza unui "naționalism teologic". Cum laicitatea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu Iahve. La urma urmei, dacă dintre toate colinele acestei planete, Dumnezeu a ales Sionul, a vrea să te întorci la Sion fără ca Dumnezeu să se întoarcă și el aici ar fi un lucru lipsit de logică. Faptul cel mai întristător, în această curioasă involuție a statului Israel (o invenție laică), pe pământul lui Israel (reminiscență biblică), este copita măgarului: vârful avansat al spiritului pozitivist, cel al fondatorilor acestui stat, s-a transformat în vârful de lance al supranaturalului. Dacă bunii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
plecarea mea. Din partea aceasta, nu am avut nici griji și nici dificultăți de a lucra pentru succesul misiunii mele. Dimpotrivă, chiar de la primele contacte pe care le-am avut cu oamenii și lucrurile în noul meu post, am strîns dovezi întristătoare că misiunea mea era dificilă și că perspectivele unei înțelegeri cordiale și durabile riscau să rămînă un miraj în deșert. Tinerii mei colaboratori, inteligenți și activi, meniți să dețină mai tîrziu posturi de miniștri, îmi aminteau că, săptămînal, Legația trebuia
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
readusă, prin expediția italiană în Abisinia, în plină atmosferă de violență și război, fiecare era îndreptățit să se întrebe care va fi următorul tratat pe care Fürherul îl va viola recurgînd la forță. Pentru a se distrage de la aceste gînduri întristătoare, corpul diplomatic de la Bruxelles, acreditat deasemeni în Luxemburg (cu excepția Franței și a Italiei, reprezentate direct prin Legații), își oferea sistematic cîte o escapadă în Marele Ducat vecin, cu prilejul sărbătorii naționale. Atunci, membrii marii familii diplomatice ocupau vagoanele Pullmann ale
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
armatei poloneze eroic lansată la galop în atacuri nebunești împotriva tancurilor germane și atacate pe la spate de ruși veneau să îngroașe, pe drumurile românești, valul de refugiați civili, printre care președintele republicii și majoritatea guvernului de la Varșovia. Acest prim spectacol întristător al războiului dezlănțuit de Hitler în acord cu Moscova și înfrîngerea aliatei noastre din est constituia preludiul a ceea ce era pe cale să se abată asupra lumii, atingînd în mod direct România. După invadarea succesivă a Danemarcei, Norvegiei, Țărilor de Jos
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
poetică. Iar pe poetul de atunci mi-l închipui având o liniște olimpiană, chiar dacă scria Povestea lui Ghilgameș, Rămăyana, Rubayatele sau Cântarea Cântărilor. Vorbeam într-un poem de tinerețe despre acest timp care e "corigent la visare". E o constatare întristătoare nu numai pentru poeți. În lumea asta toate mărețiile s-au întâmplat pornind de la un vis. Dar în perioada noastră modernă postmodernă lucrurile s-au schimbat. Cum spunea și bunul Eminescu, modelul în absolut al oricărui poet român adevărat: Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
surprinderea mea, că doar sufrageria era mare și lu minoasă. încăperea lui Eduard era foarte mică și cam întunecoasă; avea doar un pat, un birou și un scaun. Biroul era în fața unui geam destul de îngust, care dădea în spatele clădirii, etalând întristător zidul lateral, decolorat și dezolant al unui bloc vecin - un bloc imens în formă de U. în comparație cu încăperea lui, camera mea părea de-a dreptul un iatac de palat! Rămăsesem în picioare, neștiind unde să mă așez. Scaunul era împins
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
neglijându-se cvasitotal dezvoltarea provinciei după Marea Unire. România n-ar fi reparat drumurile, ar fi lăsat învățământul de izbeliște etc. " Sunt... replică un riguros cunoscător în materie, Ioan Adam exact tezele folclorului românofob de ieri și de azi. E întristător să vezi un "anticomunist focos" enunțând teze similare cu acelea ale bolșevicilor." (Ioan Adam, Afinități selective, Editura Biblioteca, Târgoviște, 201, p. 287). Iată contraargumentele lui Ioan Adam: "Altminteri e de reținut că în 1918 nu exista peste Prut nici o școală
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
de Maiorescu), se eclipsează și, odata cu ele, lumea ideilor generale. Sentimentele sunt primejduite de vago-bio-psiho-sociotonie, gândirea, de destrămare. Nu întârzie reactivarea frustrărilor, mai ales a celor provocate de un ansamblu social al nonvalorilor sau mediocriăților. Este deja celebră și întristătoare diatriba poetului din scrisoarea către Veronica Micle (1876) după destituirea din postul de revizor școlar: "(...) Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viață. De-acum rămas fără o poziție materială asigurată, purtând lovitura morală ca o rană
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
dosarul unor cărți lamentabile ca Drum fără pulbere (1951), Pasărea furtunii (1954), Cronică de la câmpie și Focul nestins (ambele din 1955), pe lângă iertata Cronică de familie. Opera lui Petru Dumitriu merită cu adevărat să fie studiată numai ca un caz întristător de pervertire a unui mare talent. Între cele două versiuni ale Cronicii de familie, prefer varianta scurtă, cea din 1955, cu numai patru capitole mari, reluate (cum spuneam) în varianta lungă din 1956, în trei volume și douăzeci și patru capitole, amplificată
Perfidia realismului critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9520_a_10845]
-
Măgulitor - aș zice." Relațiile cu propriul Jurnal nu sunt, de altfel, totdeauna tandre. La fine de an, diaristul notează, pradă a unui sentiment al neantului: ,Jurnalul cu care cochetez de trei decenii a devenit asemeni unei târfe ajunse la vârsta întristătoarelor bilanțuri, care așteaptă încă logodnicul predestinat ce n-o să mai apară niciodată. Să abandonez, să mai continui?" Cel de al optulea volum ne va oferi răspunsul... Mai degrabă spectator decât erou al anilor ce se înșiruie, diaristul face, în fine
Diaristul prin vârste by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10999_a_12324]
-
și coregrafi, ei au rămas, între alți confrați, singurii nerăsplătiți și financiar, că tot au salarii mici și mai nou li s-a spus că vor fi trecuți de la prima la a doua grupă de salarizare, ceea ce este o formă întristătoare de desconsiderare. Și totuși, aceste reflecții ulterioare nu au alterat bucuria momentului, a unei sărbători a dansului, prin personalitățile prezente, fără precedent. Tot cu acest prilej, Gheorghe Iancu, unul dintre dansatorii care au făcut cea mai strălucită carieră în străinătate
Evenimente din lumea dansului by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/15051_a_16376]
-
găsi resurse financiare pentru o asemenea colosală întreprindere științifică, nu mai sînt - asta e crudă realitate - editori. Mult regretatul învățat filolog Petru Creția a fost, totuși, ultimul editor care putea relua, în ediție critică, lirica lui Eminescu. După dispariția să, întristătoare în toate, nimeni, avizat, (deopotrivă filolog și cunoscător al hărții interioare a caietelor-manuscris ale marelui poet) nu-i poate lua locul. Și, deocamdată, la orizont nu se întrevede apariția unei alte, dorite, competențe. Însă, o cultură are partea ei de
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
din jurul cursului maiorescian de logică, în care intervin un anume dr. Zotu, acuzator, Eminescu și Slavici, apărători; B. P. Hasdeu și Anghel Demetriescu dovedesc pe larg plagiatul lui Grigore Tocilescu din sinteza istorică Dacia înainte de Romani (1880). Peisajul intelectual e întristător. După cum se poate constata din sumar, Al. Dobrescu lărgește aria de aplicație și de investigație mult dincolo de literatură, ceea ce este un merit incontestabil al cercetării. Autorul însuși recunoaște că aceste cazuri au mai fost semnalate și că, prin urmare, nu
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]
-
excelență, în care moravurile și instituțiile fanariote cunosc o recurență viguroasă. Oricît ne-am strădui să detectăm în simțămîntul de inadaptare acută a lui I. D. Sîrbu o sensibilitate excesivă sau un capriciu, iată că avem o justificare în plus a întristătoarei incomprehensiuni de care a avut parte, printr-un eseu al Sorinei Sorescu, apărut în 1999, unde în altă parte decît la Craiova? Aflăm de acolo că oropsitul prozator ar fi fost un ranchiunos, un egoist, un infatuat, un neserios, un
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
N-am scris ca să fiu Number 1.// Atunci de ce le-am scris?/ Cât rău era în mine?" (Cel bun, cel rău, cel urât). Răul acela avea densitate și complexitate poetică; pe când "binele" de azi e turnat în texte de o întristătoare platitudine. Ducându-și fetița la circ, la teatrul de păpuși sau în parc, tatăl este de lăudat. Dar poetul, el, pare paralizat: "M-am dus cu Zveruța la circ/ ea s-a bucurat, a râs, a aplaudat,/ mie tot circul
Ștrumful-șef by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9771_a_11096]
-
fiicei sale. Mereu atent la tot ce îl înconjoară, autoanalizîndu-se fără menajamente, autorul înțelege cu prilejul acestui prim voiaj parizian handicapul pe care îl au de recuperat românii în planul mentalității, după cincizeci de ani de comunism, ca și specificul întristător al exilului românesc cu obsesiile, fobiile și toate celelalte complexe ale sale. Aceste pagini dezvăluie vocația de memorialist a lui Dan C. Mihăilescu și am bănuiala că surprizele autorului în această zonă sînt abia la început. Citind aceste Scrieri de
My Way by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12104_a_13429]