743 matches
-
plină-i De gânduri grele, si străină-i De-al bucuriilor senin. Ea vede lumea ca-mbrăcată În umbră mohorâtă , toata ; Nimic în lume nu-i senin, Ci toate-i sunt prilej de chin - Si rază zorilor sublime, Și-a nopților întunecime. De cum, în nopți, răcoarea, ceața, Cuprind pământu ca-n povești, Ea cade în genunchi în fața Icoanelor dumnezeiești. Suspinu-i tot mai greu se face, Tot mai aprins, mai plin de dor, Si sfâșiind a nopții pace, Îl tulbură pe călător. El
Astrolog rus: Conflictului din Ucraina va declanșa Al Treilea Război Mondial by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21839_a_23164]
-
în revistă a principalelor noastre creații filosofice, convergente în acest continuum misterios, în acest echilibru relativ, în această insubordonare compensată, izvorînd dintr-un strat primordial, în adîncurile căruia "lumina și întunericul se întîlnesc", iar "conștiința și cugetul se desprind din întunecimi - fără ruptură". Nu ne poate scăpa tresărirea bucuroasă a recunoașterii unor "membri ai familiei" proprii, pe care o învederează Noica. Hasdeu e un gînditor romantic, care "nu putea să nu iubească "începuturile", forțele obscure și originare". În pofida unei atari circumstanțe
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
și acestea. Obicei deprins în anii de detenție, când hârtia pe care i-o puteau strecura era totdeauna insuficientă. Lad Anu, îi arătase, cândva, lui Andrei un roman scris în singurătatea celulei pe o singură foaie. Scrisul, un pătrat de întunecime, părea țesătura unui păianjen nebun". Dar pentru Andrei Codrescu, biografia autorului este biografia cărților sale. Amănuntele realității își pierd relevanța. Multe dintre personaje, mai ales dintre acelea care populează spațiul românesc - unele păstrate cu numele real (Ion Vidrighin), altele protejate
Andrei Codrescu - identitate și ficțiune by Nicolae Stoie () [Corola-journal/Journalistic/15633_a_16958]
-
adâncuri. Masele de apă nu doar înaintau, cu acea uriașă presiune a curentului pe care o măsurasem în traversările în barcă; ele se precipitau unele peste celelalte, se prăbușeau asupra lor înșile și asta de secole la rând, într-o întunecime de neconceput. Cărau cu ele, cu mult mai multă violență decât se putea bănui la suprafață, nu numai miriadele de pești vii, dar și toate vitele moarte, toți înecații, toate sfărâmăturile de piatră și de fier pe care le aduceau
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
rețeaua densă de semne și simboluri, precum și cîntecul truverului, al altui Orfeu îndrăgostit. Astfel, roza, „floarea de geniu a poetului“, cum îi spune Eugen Simion, tutelează și această carte: roza e a iubirii, dar, deopotrivă, „orchestrează cimitire“ - rană „văzătoare“ în „întunecimea criptei la răscruce“ -, e a alchimiștilor, a truverilor și heraldicii medievale, într-o cavalcadă amintind de negurosul Uhland: „Aud cu ochii și nu pot traduce/ impulsuri surde sonuri de sonată/ o parte-a nopții cearcănul înoată/ întunecimea criptei la răscruce
Urmuz din Galaad by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2743_a_4068]
-
rană „văzătoare“ în „întunecimea criptei la răscruce“ -, e a alchimiștilor, a truverilor și heraldicii medievale, într-o cavalcadă amintind de negurosul Uhland: „Aud cu ochii și nu pot traduce/ impulsuri surde sonuri de sonată/ o parte-a nopții cearcănul înoată/ întunecimea criptei la răscruce./ Obscura cavalcadă detonată/ asudă Răstignirea grea pe Cruce/ și rana văzătoare o străluce/ pînă se-închide roza-însîngerată./ Cît mă seduci? zeiță adorată/ anat-emheb (cu lance scut secure)/ să mă întorci în Ugarit o dată/ toți morții tăi orînduiți
Urmuz din Galaad by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2743_a_4068]
-
iubitul” Și vine vreme-n care de nuntă-i gata casa, Tot timpul lumii ăsteia își aștepta mireasa, Atat de fragedă, fragilă și unică părea, Încât lumina lumii din bolți se prăbușea, Vorbea tot ne-nțelesul și își găsea răspuns Întunecimea vieții, pătrunsă-n nepătruns, ... Citește mai mult PRINȚESA CLIPELOROdată mult demult, la facerea pieirii,Când smulsă fuse toată din mama nemuririi, Pe un tărâm în care nici omul nu știaDe existența morții iar soarta îl iubea,Trăia în clipele ce
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
iubitul”Și vine vreme-n care de nuntă-i gata casa,Tot timpul lumii ăsteia își aștepta mireasa,Atat de fragedă, fragilă și unică părea,Încât lumina lumii din bolți se prăbușea,Vorbea tot ne-nțelesul și își găsea răspuns întunecimea vieții, pătrunsă-n nepătruns,... III. LUMEA, de Silvana Andrada , publicat în Ediția nr. 2302 din 20 aprilie 2017. LUMEA Lumea, acea femeie ideală, Frumoasă, răvășită, imorală, Vindecătoare ea fiind bolnavă, Privirea-i de seducție născută ca otravă, Cu buze fragede
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
mi-a trezit memoria, ridicând vălul ce căzuse peste amintiri. Curgeam și noi în cercul vieții spre o țintă de neatins, răspândiți anapoda pe cărările labirintului, tăiate în lanul terorii, speriați de nedefinitele spaime dinlăuntrul Umbrei noastre. Ne temem de întunecimile Umbrei, de lipsa Luminii Călăuzitoare pe care la o anumită cotitură a Cărării Întortocheate am pierdur-o din vedere, amăgiți de himerele semănate pe cărare. Dintr-un colțișor uitat mi-a răsărit în minte o lumină îndepărtată ,clipind asemeni unui far
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
iar să recit cuvintele magice și frica vrând nevrând a trebuit să le facă loc, devenind tot mai mică. Ooh! Aceasta era salvarea! Regăsisem în sfârșit Lumina Călăuzitoare. Ea era singurul talisman care mă ajuta să calc fără frică în întunecimile Umbrei mele. - Stai! Îți zic și Tu mai mult mort decât viu te-ai oprit o clipă, să-ți tragi răsuflarea. Mi-ai aruncat o privire încețoșată de spaimă ca după aceea să încerci din nou, să mă târăști în
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
Acasă > Strofe > Delicatețe > POVESTEA UNUI METEOR Autor: Gigi Stanciu Publicat în: Ediția nr. 1386 din 17 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului În adâncimi de minte necuprinse -Nici gândul ca să zboare n-ar putea- Sunt frumuseți de-ntunecime stinse Văzute doar de cei ce pot visa: Sunt Soarele și Luna, care odată, Avut-au nuntă mare, cu alai, Și toată-mpărăția lor- noptată S-a îmbrăcat în cel mai nobil strai. Alaiul lor de nuntă se pornise Din
POVESTEA UNUI METEOR de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383755_a_385084]
-
Bucolica I: „Eram păstorul/ părerilor prinse în horă albe și negre/ succesive și simultane a toată omenirea/ necunoscută aidoma orelor/ pe care doar ceasornicul le desparte.” Discursul poetic intersectează simboluri cu o densă încărcătură metafizică. Alb și negru, lumină și întunecime, ziuă și noapte, toate sub semnul unei considerabile profunde tensiuni de vibrație mistică. În aceasta din urmă se poate desluși, probabil, temeiul unor comentarii care, cu o exagerată râvnă, țineau cu orice preț să descopere în interiorul poemelor lui Horia Stamatu
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
publicate în antologii, și deținătoare a mai mulor premii literare,Helene Pflitsch vine în întâmpinarea cititorilor săi cu un nou roman, intitulat simptomatic “Umbra din noapte “. Spun simptomatic, deoarece atât umbra, cât și noaptea sunt fenomene unde lipsește lumină, adică întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină , iar noaptea este intervalul de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. Însă, autoarea folosește cele două fenomene ca metaforă, pentru a definii visul despre un
UNITATEA ÎN DIVERSITATEA NOPȚII SAU ILUZIA CA BAROC AL AMINTIRILOR, ARTICOL DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382150_a_383479]
-
trăiesc alături de cineva. - De aici nu vei pleca singur viu, săriră toate cele trei iele deodată. Îți dăm răgaz două ceasuri să te hotărăști. Până atunci, nu vei putea părăsi casa pădurarului! Mama ielelor își însoți cele trei fiice în întunecimea codrului, iar pădurarul se întoarse la treburile lui. Rățoiul cel bătrân se apropie de Mira. - Mai ajută-l încă odată, te rog! E un împărat bun, păsările ar suferi foarte mult să-l piardă! - Cum adică, încă odată? Sări Petruș
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
împăratul Păsărilor. - Probabil că da, dar nu le va lăsa mama să îmi facă prea mult rău. - Atunci, îți mulțumesc! - Drum bun, împărate și ai grijă să ocolești altă dată Codrul-fără-sfârșit. - Rămas-bun, Mira, măcăi rățoiul. Înainte de a se întoarce în întunecimea copacilor, fata se ridică pe vârfuri și îl sărută pe Petruș pe obraz. Împăratul o urmări prostit cum își pierde urma prin frunziș. Nu trecu mult și păsările care împânzeau văzduhul în căutarea lui se repeziră să îl însoțească la
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
de câte acțiuni sublime sau perversități este capabil. Să nu fim, așadar, mai cruzi cu el decât cu noi înșine și să-l tratăm ca pe egalul nostru." Cei ce ne pândesc - din toate unghiurile, pe toate canalele - rămân în întunecimea propriei obscenități. Vinul, la fel ca amorul, arta și cultura, se oferă cu virtuți și febleți omenești, într'o consolatoare lumină.
Idila pândită de suspiciuni by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8588_a_9913]
-
drumurile lungi Mă ostenesc și mă grăbesc în pat. Dar noi călătorii încep atunci, În minte, când din trup m-am aruncat. De-aici, departe, gândul peregrin Spre cerul tău se urcă,-ntrezărind Un chip iubit, ce numai orbul prin Întunecimi îl mângâie, clipind... Dar nu și umbra-ți, singur giuvaer Al hăului cu soarele zidit, Ce scaldă în splendori al nopții cer și-i dăruiește chip întinerit. Ce viață! Ziua drum și noaptea gând, Odihnă nu ne mai găsim nicicând
Sonete de Shakespeare într-o nouă traducere by Radu ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/6894_a_8219]
-
E scris cu albul agoniilor din saloane mortuare/ Pentru timpul neștiut în trecerea lui./ Ca o albă părere - / E scris cu regretul, visând/ Pentru ce a fost ieri/ Sau cine știe când.// și cerul de ce să-l mai trimit,/ Cu întunecimea violetelor,/ Să-ți spună locul unde moare/ Pasărea de larg,/ Visând spre soare?// și inima dece să ți-o trimit?/ E moartă ca o pădure mută./ Și spaima te va întuneca/ Când imagina ta/ O vei ști pierdută." Demisia realității
Desen discret by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6904_a_8229]
-
și printr-o sfidătoare cădere în anorganic, acesta fiind consubstanțiat verbului poeticesc: „ne întoarcem în materia pură, fără buze,/ cu pămînt în gură și cu propoziții/ devenim una cu parola neagră”. Înzestrat cu astfel de antene metafizice curajos înălțate deasupra întunecimilor abisale de care înțelege totuși a nu se dezice (ele îi nutresc copios viziunea), Aurel Pantea poate fi declarat în liniște drept unul dintre numele cele mai reprezentative ale poeziei noastre de azi.
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
poetice, ne sugea în jos, în peștera zeiței, un soi de maț îngust, totul se înfățișa penibil, - cum să-ți închipui că nimfa irezistibilă îl putuse păstra pe erou, vreo zece ani, în acea gaură dezolantă? Cînd dădeam să părăsesc întunecimea din lăcașul decepției, printr-o subțire fantă, la extremitatea superioară a cavernei, mi-a năvălit, însă, în priviri lumina de făgăduință a unei plaje incredibile. Asta, desigur, o vedea Ulysse. Era de un arbitrar absolut, de un rose-cyclamen neasemuit, ca
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
înțelese ce s-a întâmplat. O împinse ușurel într-o parte. Lasă-l în pace. O fi căzut și s-o fi lovit. N-are nimic. Lasă-l să doarmă. Uite ce vânătaie! Uite la ochiul lui! A căzut. Cu întunecimea asta, nici nu-i greu, explică Cerboaica. Ce-ai să-i faci, dacă-l trezești. E obosit. Lasă-l să se odihnească! Bine! cedă bătrâna. Pune-i o compresă cu apă rece, să-i treacă vânătaia. Și tu? Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îmbrânceau din spate și-l duceau spre vagon pe Ghiță Todireanu. În jurul gleznelor lui slabe fâlfâiau manșetele zdrențuite ale nădragilor. O ușă metalică se auzi scârțâind înăbușită în vacarmul vocilor. Se uită. Nu zări nimic. Parcă ar fi orbit. O întunecime de nepătruns, după care locomotiva îl împroșcă învăluindu-l într-un nor de aburi. "Ei ei, ce-o fi și asta!?" Un munte de smoală clocotită și aburi se prăbuși peste el. Respirația, care i se oprise păstrând o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cavernoasă și cu figura atît de înăcrită, încît și un ditamai Gulliver s-ar fi îngrozit de el. Lasă-l pe Bărzăun, că știe dumnealui să te scoată din minți! Toți care-l urmau răsuciră capetele îndărăt, speriați, gîndindu-se că Întunecimea-sa vine pe urmele lor. Dar nu văzură pe nimeni. Ce ai, mă?... Ce te-a apucat? îl pironi Vlad cu niște priviri în care ardeau toate flăcările furiei. Nu ți-i rușine să vorbești așa? se răsti și Ilinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
minună Nicanor. Nu mai avură însă timp să se contrazică și nici să stabilească exact despre ce-i vorba, deoarece în toată pădurea răsună un fioros răget de leu. Da, un răget de leu adevărat, ca-n cele mai temute întunecimi ale junglei. Și imediat după răgetul leului răsună din nou, mai aprig și mult mai înfiorător, acel strigăt de ajutor. Dar nimeni nu-și putu da bine seama de unde vine... și nu se mai auzi decît o singură dată, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
geniu. Și asemenea caractere, în niciuna nu se încarnează mai bine ca în Leonsia Carbajosa, fată solidă, planturoasă-bălaie, de culoare sănătoasă, șolduri largi, voluminoase, piept ridicat, privire liniștită, pofticoasă și cele mai bune forțe digestive, instrucție variată, gândire liberă prin întunecimile mistice, voce contralto, cu dotă regulată. Avito și-a pus ochii pe ea, pentru că acestea îi spun ceva; dar Leonsia, înafară de viitoare mamă a viitorului geniu, nu răspunde mai mult decât cu gura, și asta doar când este întrebată
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]