270 matches
-
să exist, nu să-mi îmbuib/ de superbie inima! - 1). Fără a desluși cauza nenorocirilor Tebei, Oedip se consideră victima capriciilor zeităților multă vreme favorabile lui și alege calea confruntării deschise cu acestea: Zeii ce m-au iubit, cu care-aproape-mi învălmășisem pletele, -și întorc/ de mine fața! [...] nu mi-a rămas decât să mă ridic/ din lutul meu și să-i înfrunt! - 4). Eroul își dă seama că purtarea lui poate stârni represalii cumplite: voi muri lovit de zei, luat de
Orbire și cunoaștere by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4670_a_5995]
-
vorbi. Ne-a căzut cu întârziere în mână romanul lui Andrei Makine, Viața unui bărbat necunoscut, apărut la Polirom în 2010. La pagina 77, citim: „Șutov se întoarce în camera lui, târându-și picioarele în ritmul argumentelor care i se învălmășesc în cap. Spiritul de scară...(subl. Ns.)”. În franceza din care Vlad Stroescu traduce, expresia avoir l’esprit de l’escalier înseamnă a nu-ți găsi cuvintele sau a nu avea replica spontană. Ceea ce se putea deduce din frază: argumentele
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3478_a_4803]
-
Spiritul de scară...(subl. Ns.)”. În franceza din care Vlad Stroescu traduce, expresia avoir l’esprit de l’escalier înseamnă a nu-ți găsi cuvintele sau a nu avea replica spontană. Ceea ce se putea deduce din frază: argumentele i se învălmășesc lui Șutov în cap. În românește, spirit de scară nu înseamnă literalmente nimic. La pagina 137, un bărbat se duce la coafor. Nu cumva la frizerie? Chirițism curat: în franceză, coiffeur înseamnă și coafor și frizerie. La noi, de regulă
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3478_a_4803]
-
barul Rivers dimineața lichidă avea culoarea pereților de spital, pe terasele de la obeliscul Carolina fusese trasă la sorți apocalipsa de început de mileniu. Însuși regele Mathias venise să se scalde în Someș. Eu fac aici înnădituri. Gândesc un zigurat. Amintiri învălmășite de râu îmi ung retina. Ochii mei au fost doar originea unui poem care se scrie. La grădiniță dormeam în paturi care se dezlipeau din perete. Erau câteva zeci de fetițe cu funde în păr, numai eu eram îmbrăcată băiețește
California (pe Someș) by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/2798_a_4123]
-
mână către stele nemurirea. Posac și singur rătăcesc de mine, Cu lacrima simțirii văd ruine, Adulmecând setos necunoscutul. și dacă-i plin de-acum iconostasul Tu află că sunt singur eu, rămasul, Zeificând celest, ascuns, trecutul... SONETUL XVI Cocoși-tenori se-nvălmășesc în mine De țipă-n turle bufnițele toate, Ascultă-mă-n tăcere și socoate: Regina este una! Doamne, cine? Coșarii nopții năvădesc macate, Hainii, pe-ntuneric strâng suspine, De tine, Viață, nu-mi mai este bine, Sunt ochii milei lacrime
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
și- și coborî vasul de pe umăr. Ippolit Matveevici îi privea cu răsuflarea tăiată brațele goale, ca de ceară, și mîinile care destupau sticla cu stîngăcie. El bău licoarea spumoasă fără să-i simtă gustul. Brațele dezgolite ale Elenei Stanislavovna îi învălmășeau toate gîndurile. Scoase din buzunarul de la vestă o bancnotă de o sută de ruble, o puse pe marginea stîncii maronii din papier mâché și se îndepărtă fornăind zgomotos. Soția procurorului îi zîmbi și mai galeș, trase bancnota spre ea și
ILF ȘI PETROV Douăsprezece scaune (ediție necenzurată) () [Corola-journal/Journalistic/4078_a_5403]
-
a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și se întreba mereu dacă să plece sau nu din localitate. Trebuia să vândă totul. Cui să-i vândă și pe ce preț? Și dacă relația cu Mircea nu va merge, încotro o va lua? Nu putea să nu observe
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1287 din 10 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349194_a_350523]
-
sub stâncă,Mă-ndepărtez de vară, iar și încă,Nu mai găsesc nici drumul către soare.Și mă trezesc în noaptea cea adâncă,În miezul iernii neîndurătoare,Când gerul se întinde până-n zareși când zăpada ne așteaptă lângă.Dar viscolul învălmășește malul,Și chipu-i de nisip, în mare pripă,Chiar dacă marea-l mângâie cu valulși-i mai aproape-n fiecare clipă.Nu știm când este vis și când realul,De sentimente tot făcând risipă.Leonte PetreSursa foto: Internet... STINGHERSunt clipele tăiate
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385026_a_386355]
-
cealaltă eșuate în a nu fi nici stradă nici uliță, ca și locuitorul acestui spațiu, nici orășean și nici sătean...! Aici e Letea Veche, despre ea-i vorba, fosta și actuala Letea Veche, un cartier ori un fragment de sat învălmășit în amestecul de identitate în care n-a mai rămas nimic din îndeletnicirile și cultura sătească strămoșească și nici nu se poate spune că modernitatea urbană și-a impus marca. A căuta acum arta, cultura, tradiția, folclorul, în această suburbie
NELU HUŢU. PEREGRIN PRIN LETEA VECHE A BACĂULUI DE-ODINIOARĂ… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382917_a_384246]
-
tu știi limbile vechi ale pământului. Tot ce va citi omul acela din cartea cea mare, tu să scrii pre limba ta pe foi”. Apoi își roti privirea asupra celorlalți: „Sunteți gata?”, „Yes, oui, igen, tak, si, ja, ya”, răspunseră învălmășit călugării. „Da”, răspunse și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii, se aplecă asupra cărții și începu să citească rar. Iovănuț recunoscu imediat vechea limbă și cu scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l Antihrist; paharnicul Surdu, ce-i pusese ardei iute în vin, vel-postelnicul Gherman, ce-i schimbase iapa, și alții și alții. — Bine v-am găsit, boieri! - zise Barzovie, stând în picioare. — Să ne trăiești întru mulți ani, Măria-Ta! - strigară învălmășit toți. — Și ce treburi v-aduc la mine, boieri, de-ați bătut atâta cale pe zăpușeala asta? - întrebă Barzovie-Vodă. Venerabilul Samoilă făcu un pas înainte și dădu să deschidă gura, dar atunci Vodă spuse cu blândețe: — Da’ de ce stați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării pîlpîie și imaginea tremură, fecioara Își alăptează pruncul. Sub pleoape lumina se Înghesuie dinlăuntru. Culorile vor să fugă din tine și se-nvălmășesc toate acolo Între gene. Chipuri galbene, chipuri violete, date cu bronz, ca fetele noastre la demonstrația de chimie În laboratorul de la subsol. Buze și obraji se Încheagă, se descompun Într-o singură secundă, În lumina alba de magneziu care trădează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de noi. Douăzeci de kilometri în 1917 era o distanță cât o lume întreagă, mai ales iarna, mai ales de când cu războiul care nu se mai termina odată și care aducea un vuiet neîncetat pe drumuri, cu camioane și căruțe învălmășindu-se, cu fum pestilențial și cu mii de bubuituri de tunet, căci frontul nu era departe, chiar dacă de acolo unde eram noi, ni se părea un monstru invizibil, un tărâm ascuns. Lui Destinat i se spunea în mai multe feluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tine! Fi blând cu mine! Așteaptă-mă! Vreau să te simt în mine, cât mai aproape! Gata, nu mai pot, sunt toată a ta! Iubește-mă cum știi tu mai bine! Nu-mi mai puteam controla simțurile, gândurile mi se învălmășeau în cap. Eram în transă, atât eu, cât și ea... O zvâcnire a pornit din amândoi și un fluid cald a umplut cavitatea atât de dornică de a îmbrățișa tăria voinicului. Câteva clipe nici n-am știut ce s-a
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363024_a_364353]
-
Pe drumul mărginit de șanțuri Mă simt grăbit de cineva și-n lanțuri; Pășesc cu luare-aminte mai departe; Pe apă, paralel, zâmbește o umbră albă de moarte. Ce vreme ! Ce atmosferă toridă ! Nehidratați ne privim moartea-n oglindă. Apa, energie, învălmășită-n vapori S-a adunat în caiere sumbre de nori. Ca spirit perpetuu rămâne după viață, Ea, apa, în a Creatorului Împărăție. Se-nalță, Și ritmic se-ntoarce-n năvalnice ploi Ca o altă și nouă viață ce se naște
UN ALBUM DE SUFLET ȘI UN FEL DE... APĂ de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363366_a_364695]
-
Acasa > Poezie > Cantec > ROMANȚĂ FĂRĂ PORTATIV Autor: Stelian Platon Publicat în: Ediția nr. 867 din 16 mai 2013 Toate Articolele Autorului Romanță fără portativ Răscoală neagră se-ntindea pe cer, Cobind se adunau triburi de ciori; Se-nvălmășeau ca boabe de piper, Potop înaripat și negru-n zori. Mut se-mpleticeau sălcii bătrâne Șoptind bizar, sub cer capitonat. Toamna și Iarna tot zâne bune, Îmi bat la geam jilav, anticipat. Pogoane-i risipit un gând sub nori, Sorb
ROMANŢĂ FĂRĂ PORTATIV de STELIAN PLATON în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/368395_a_369724]
-
ajunsese aproape de agonie și, cu o voce tot mai slabă, șoptea din când în când: „dotkni sa ma, prenikajú me, pobozkať me[ „Atinge-mă, pătrunde-mă, sărută-mă” (trad.din limba cehă)], înfigându-și călcâiele în spatele meu. Simțeam cum se învălmășeau în trupul ei șuvoaiele fierbinți ale dorințelor, dezlănțuirea simțurilor necontrolate de tumultul ce o înfiora. Pătrunsă de nesățiosul oaspete sosit de la malul mării, se zbătea să-și descătușeze întreaga energie reținută de prea mult timp pentru o femeie tânără. Degetele
SUZANA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1753 din 19 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368336_a_369665]
-
bunătate, de la distanța demiurgică, pornirile necontrolate. Eugen Coșeriu, omul-filosof al vorbirii, născut pe meleagurile românești din zona Bălți, conștientizase încă din anii fragedei sale tinereți că: Distincția dintre limbă și realitate nu este atât de ușoară cum ar părea și învălmășește, cu o frecvență mai mare decât s-ar dori, speculațiile lingvistice. Pentru vorbitor, limba este în mod obișnuit transparentă precum cristalul. Pentru lingvist acest cristal care este limba trebuie să fie obiectul său de studiu și nu întotdeauna este capabil
AGONIA LITERATULUI ŞI UZUL VALORILOR UMANE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366965_a_368294]
-
Suzana, cu capul lăsat pe spate, cu gura larg deschisă, ajunsese aproape de agonie și, cu o voce tot mai slabă, șoptea din când în când: „dotkni sa ma, prenikajú me, pobozkať me , înfigându-și călcâiele în spatele meu. Simțeam cum se învălmășeau în trupul ei șuvoaiele fierbinți ale dorințelor, dezlănțuirea simțurilor necontrolate de tumultul ce o înfiora. Pătrunsă de nesățiosul oaspete sosit de la malul mării, se zbătea să-și descătușeze întreaga energie reținută de prea mult timp pentru o femeie tânără. Degetele
PARTEA A II A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366997_a_368326]
-
redevenit firești. Iar ei și-au mai adaptat vorbele după pronunția noastră. Amănuntele acestei prime întâlniri mi-au rămas foarte vii în minte. Mi s-au păstrat și alte întâmplări ale vremurilor de atunci în memorie, dar mai învălmășit, din ce în ce mai învălmășit pe măsura trecerii timpului. Pentru a fi organizate „spații de școlarizare”, s-au eliberat niște încăperi deasupra unui atelier de prelucrări metalice, numit la șlaifărai, ale cărui zgomote le auzeam în timpul orelor. Acestea erau predate de ingineri sau maiștri în funcție de
IMITATORUL DE PĂSĂRI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 644 din 05 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348454_a_349783]
-
SUNT UN PUNCT DE LUMINĂ DE ION PĂRĂIANU Autor: Ion I. Părăianu Publicat în: Ediția nr. 1533 din 13 martie 2015 Toate Articolele Autorului SUNT UN PUNCT DE LUMINĂ Vin către mine de pretutindeni fascicule de lumină, nori de petale învălmășite de vânt, să mă copleșească aureolându-mă. Trupul nu le primește, pentru că platoșa, pe care o port de la trei zile, le refulează constant. Mulți se pot mira de acest fenomen, care stârnește interes, dar, au putut observa, în fluiditatea timpului, că
SUNT UN PUNCT DE LUMINĂ DE ION PĂRĂIANU de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1533 din 13 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348692_a_350021]
-
cu capul lăsat pe spate, cu gura larg deschisă, ajunsese aproape de agonie și, cu o voce tot mai slabă, șoptea din când în când: „dotkni sa ma, prenikajú me, pobozkať me[5],înfigându-și călcâiele în spatele meu. Simțeam cum se învălmășeau în trupul ei șuvoaiele fierbinți ale dorințelor, dezlănțuirea simțurilor necontrolate de tumultul ce o înfiora. Pătrunsă de nesățiosul oaspete sosit de la malul mării, se zbătea să-și descătușeze întreaga energie reținută de prea mult timp pentru o femeie tânără. Degetele
SUZANA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1230 din 14 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349754_a_351083]
-
a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și se întreba mereu dacă să plece sau nu din localitate. Trebuia să vândă totul. Cui să-i vândă și pe ce preț? Și dacă relația cu Mircea nu va merge, încotro o va lua? Nu putea să nu observe
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1153 din 26 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347650_a_348979]
-
a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer și totuși Lăbuș urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepților cum spunea singură? Gândurile lui Săndica se învălmășeau și se întreba mereu dacă să plece sau nu din localitate. Trebuia să vândă totul. Cui să-i vândă și pe ce preț? Și dacă relația cu Mircea nu va merge, încotro o va lua? Nu putea să nu observe
DESTINE PARALELE CAP.IV de STAN VIRGIL în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361921_a_363250]
-
tine! Fi blând cu mine! Așteaptă-mă! Vreau să te simt în mine, cât mai aproape! Gata, nu mai pot, sunt toată a ta! Iubește-mă cum știi tu mai bine! Nu-mi mai puteam controla simțurile, gândurile mi se învălmășeau în cap. Eram în transă, atât eu, cât și ea... O zvâcnire a pornit din amândoi și un fluid cald a umplut cavitatea atât de dornică de a îmbrățișa tăria voinicului. Câteva clipe nici n-am știut ce s-a
PLIMBAREA PE MARE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366666_a_367995]