119 matches
-
ultimei părți a adolescenței, unde-l așteptam acum, înainta încet, îngrozitor de încet. Timpul părea să se fi dilatat, dar sub torentul de vorbe al fostei domnișoare Marcela Lunacearschi (de 19 ani soție a tatălui meu și a doua mea închinare), înveselită nu se știe de ce, părea că asist, dimpotrivă - contradictorii stări ale spiritului -, la o comprimare a timpului, când, după un sfert de oră, în care eu însumi mă înveselisem, uitând de toate, tata deschise poarta, îl văzui prin geam, înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era gol. Nici cânii nu lătrau. Oamenii erau undeva, la lucru, pe câmpiile întinse. Totuși, un om sta rezemat în băț la o cotitură, sub geana întunecoasă a pădurii și parcă ne aștepta. Un om! strigă doctorul, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bați pe muiere, nu merge, cucoane Petrache... Altfel îs mulțămit, și nu pot să spun că nu ține la mine... De aceea a și făcut atâta drum și a venit până la morile mele de vânt... Dragoș iar începu a râde înveselit. —Ieri, cum a venit, vorbi el, a făcut niște dulceață. Altfel nu-i ea deșteaptă, da’ dulceți a învățat a face.... Dacă vreți, vă face și dumneavoastră... —Bine, Neculai, să-mi facă și mie. Ne apropiam în tăcere de muncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu-mi păsa nici de mine. Eram un altul, care se mișca închipuit de mine. — N-am bani, i-am spus. N-am servieta. N-am cheile de-acasă. Atâta știu despre mine. — Te-au furat? Nu știu. Se uita înveselită. Dădu să spună ceva, apoi ridică din umeri. — La mine nu mai vii. — Nici nu vreau. Nici nu-mi trecuse prin gând să mă duc la ea. De mai bine de un an hotărâsem să nu mai trec pe la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e rândul meu! ― Nu vă mai certați degeaba, intră al treilea în vorbă, pentru că azi am să plătesc eu! Și de-aci porni gâlceava. Fiecare voia, vorbă să fie, să plătească pentru toți, și nu ajungeau la nici o înțelegere. Tejghetarul, înveselit, se uita la ei zâmbind și-i aștepta să termine, ca să le ia banii și să se ducă la treburi, dar ți-ai găsit! Atunci vorbi unul dintre, ei către tejghetar: ― Uite ce e, mă neică, după cum vezi, greu să
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
parte! ― Bun... dar Hector? ― Da! afirmă Chiorul, apoi scutură capul și mai întrebă o dată, holbîndu-și ochii și mirîndu-se cât putu de tare: Hector? ― Da, Hector... ce, n-ai auzit niciodată numele acesta de Hector? accentuă profesorul. Chiorul se-nsenină la față, înveselit că, în sfârșit, va da un răspuns bun. ― Ba da, am auzit! Hector era câinele lui Ahile! O explozie de râs, de răsunară pereții, izbucni în clasă. Băieții hohoteau în frunte cu profesorul care, în cele din urmă, fu nevoit
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
șeful Catedrei de Inginerie. Dacă brațul îi iese în afară, vor putea să-i ia imediat amprentele. Wilt zâmbi în sinea lui. Un lucru era cert: n-or să reușească să găsească amprente la Judy. Apoi tânărul își termină cafeaua, înveselit, și se duse la o clasă de cecretare-șefe. Le găsi avide de vești despre crimă. Credeți că a fost o crimă sexuală? îl întrebă o blondă micuță din primul rând de bănci în timp ce Wilt le înmână exemplarele din Insula asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
vineri, la neurologie. Să asiste și doctorul Antoniu. Notează, Florine. Să fie anunțat doctorul Antoniu, neurologul, pentru vineri. — Fost, fost doctor Antoniu!... rânji inocentul. Ha, am fost Antoniu. Doctor Antoniu spus înainte. Tot înainte pionieri, tot înainte, spus Antoniu... țopăia, înveselit, copilașul. Femeia făcea semne în spatele lunganului, să nu fie luat în seamă. — Ce ai lucrat tu? — Ha, chelner, dom’ doctor. — Bravo, Ionel, bravo. Să vii vineri. Vivi Ionel revine vineri la consult. Acum, să intre Vlădescu Dragoș. Ușa deschisă inchisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doamna cum a rezistat? Aveți dreptate, sigur că da. Nu, nu m-ați deranjat. Da, sunt cu niște prieteni. O, bancul e nou, nu-l știam. Da, singura calitate a Tovarășului Suprem... provoacă zilnic noi glume bune... și Irina râde, înveselită. Pune receptorul în furcă, stânjenită, amețită. Speriată de ce spusese sau de excesiva ei grabă de a ridica receptorul sau de șansa care s-a dovedit falsă sau de risipa serii care se taraște perfidă, încetinită. Se rotește pe un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tava în mână, căci era tocmai ora zece, ora zakuskăi. Zări orătania caraghioasă crescută pe sobă, căscă ochii mari și izbucni în hohote. Râdea cu poftă, așa cum nu i se mai întâmplase din copilărie, acompaniată de zgomotul vaselor care săltau înveselite și ele pe tavă. ― Maman, te implooor, nu râde! miorlăi Iancu, simțind cum îl frige soba. ― Dar ce ți-a venit, moțule, să-ți pui hainele alea pe tine? Arăți ca un brotac îm... îm... păiat. Și clucereasa izbucni iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de copaci și tufișuri, Mariam și Marioritza își lepădaseră tunicile și bustierele și acum își scuturau una alteia ramurile pline de zăpadă. Râdeau înveselite ori de câte ori simțeau atingerea acelei ninsori. Zăpada se topea imediat pe pielea lor încinsă, lăsând în urmă salbe de diamante. Marioritza constată că soția prințului nu avea trupul unei femei care născuse șase copii, ultimul dintre ei cu nici doi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
treabă... Și aceasta s-au tocmit și s-au întărit nu într-altu chip, ce după cum scrie la svânta pravilă... Într-altu chip nu va fi.” Numai ce am terminat de citit, că aud din nou glasul, de data asta ceva mai înveselit al bătrânului: „Nici nu știi ce te așteaptă, fiule.” Despre ce-i vorba, părinte? „Citește ce ai în față și ai să vezi.” Parcă mai ușor mi-ar veni să-mi spui sfinția ta, decât să citesc. „În loc să-ți povestesc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
cum spune poetul - ei toți îți vor arăta drumul spre fiecare dintre fiii mei. Îți voi da, totuși, doi însoțitori mărunți. Ana e curioasă: Cine sunt dânșii? Un modest licurici și o modestă râmă. ─ O râmă? Un licurici? - Ana râde înveselită -. Nu sunt cumva prea mici, prea neînsemnați? Licuriciul îmi poate lumina drumul cu trupul lui dar râma cu ce mă poate ajuta? Ea merge încet, eu merg repede, nu prea ne potrivim... Râma e o ființă umilă dar, pentru plante
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pe Enro cel Roșu să guverneze galaxia. Enro, turbat, spuse: - O să mă ocup eu de Discipol, nu-ți face griji. - Ușor de spus. Poate oricând să intre și să-i omoare pe toți de aici. Uriașul scutură din cap. Părea înveselit. - Amice, zise, i-ai ascultat propaganda. Nu știu cum își fabrică umbra, dar am ajuns la concluzia de mult timp că restul este fizic ordinar. Asta înseamnă distorsoare, iar ca arme, energie. Numai două distorsoare în această clădire nu sunt sub controlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
într-o altă lume cu altcineva e ca și cum ai fi căsătorit cu acea persoană și femeia asta o să urască orice lume în care o să poposească. Lanark gemu. Ce pot face, doctore Munro? — Asta e prima ta întrebare rațională, spuse Munro înveselit, așa că nu te mai frămînta și ascultă. Poți căuta un însoțitor printre trei categorii: doctori, asistente și pacienți. Puțini doctori doresc să plece, dar cînd se decid, o fac împreună cu un coleg. Asistentele pleacă mai des, împreună cu oamenii în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui o carte de la început la sfîrșit, cu excepția celor de artă. în consecință are o minte constipată, îngustă, fără pic de înțelegere pentru celălalt. Niciodată nu va înflori. Dar tu, Duncan, da. — Sper, domnule Drummond. — O, da, o să înflorești, Duncan. înveselit de profeția asta, Thaw urcă repede dealul spre școală și trecu pe lîngă Marjory în holul de la intrare. O salută cu răceală, dar ea îl reținu, îi zîmbi și-i zise: — Unde-ai fost, Duncan? — Am dormit. — Vii la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înceteze. Răspunde, te rog, nu mai e prea mult timp. Lanark dădu din cap aprobator. Se ridică și ieși din cort între cei doi secretari, simțindu-se bătrîn și învins. CAPITOLUL 44. Sfîrșit în timp ce traversau vastul etaj întunecos, Wilkins zise înveselit: — A fost foarte distractiv; i-ai băgat frica în oase bătrînului M. — Intelectualii ăștia, spuse celălalt, nu au putere stabilă. — Lanark e pe-aici de mult, mult timp, spuse Wilkins. Cred că merită un nume din trei silabe, nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe Enro cel Roșu să guverneze galaxia. Enro, turbat, spuse: - O să mă ocup eu de Discipol, nu-ți face griji. - Ușor de spus. Poate oricând să intre și să-i omoare pe toți de aici. Uriașul scutură din cap. Părea înveselit. - Amice, zise, i-ai ascultat propaganda. Nu știu cum își fabrică umbra, dar am ajuns la concluzia de mult timp că restul este fizic ordinar. Asta înseamnă distorsoare, iar ca arme, energie. Numai două distorsoare în această clădire nu sunt sub controlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mâzgălesc pe trotuar pătratele unui șotron." La urma urmelor, n-o să li se întîmple nimic rău. Câteva ore dezagreabile, cel mult..." ― Da, da, repetă Dascălu, să fiți cuminți. Eu o să vă pun note la purtare, o să vă spun poezii... Behăi înveselit. Găsise pe bufet o maimuță de fetru și îi mângâia delicat urechile gălbui. Ioniță Dragu arunca priviri furișe. S-ar fi dus la toaletă, emoțiile îl încercau întotdeauna în același fel, dar nu îndrăznea. Frica îi înțepenise un nod în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe scaun în fața mea. Îmi cere ceva. Cei mai mulți îmi cer țigări și nes. Ei dau povestea, eu le aduc marfa. Nu negociez. Nu zâmbesc. Râd nervos la vreo poveste. Râd, fiindcă descopăr eroii unor povești din copilăria mea. Văzându-mă înveselit, Mihai Cosmescu, comandantul plin al secției, glumește: „Domnule reporter, vă pregătesc un așternut?“. Doar Carmen Mihail, comandantul Penitenciarului Rahova, repetă: „Domnule, acești oameni au omorât!“. Mi-e frică de ei. Ceea ce mi se întâmplă înțeleg numai dacă poveștile ating culpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de laba gâștii. Nu pot să cred ! Ce mincinoasă. A făcut patruzeci și șase în februarie trecut. Și dacă nu vrea ca lumea să știe asta, ar trebui să nu-și lase pașaportul pe masa de toaletă. — Așa ! spune, vizibil înveselită. O să fim plecați toată ziua la petrecerea surorii mele. Nathaniel o să vină să se ocupe de grădină, dar bănuiesc că știi asta... — Nathaniel ? Mă trece un șoc electric. Vine aici ? — A sunat azi-dimineață. A zis că mazărea dulce trebuie... legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
decât o foaie de hârtie! E atât de subțire, încât mă tem uneori să nu-l înfășoare vântul... ca pe un cearceaf... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ascultă tot mai amuzat; din când în când are scurte iluminări în ochi.): Ce frumos! (Înveselit.) Hi, hi... E atât de frumos... ȘEFUL GĂRII (Radiind de fericire.): E amuzant, nu? Ha, ha... Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și atunci... dacă e moartă... Dumneavoastră ce faceți într-o gară moartă? ȘEFUL GĂRII (Buimac, surprins de întrebare.): Păi... nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Nu are încă căutare p’aci. Poate când s-o mai deștepta lumea. Dar acuma... A făcut careva un spirit de glumă și a plecat și a uitat să mai pună chestia aia înapoi. „Se lsă cu scandal“, gândi popa, înveselit. „Ăștia a lui Soporan de câte ori se întâlnesc, fie că-i nuntă, fie că-i pogrebanie, se ia până la final la bătaie. Umple tribunalele p’ormă și nu se mai văd decât la altă ocazie.“ Fata înaltă, sprintenă, oftând stins, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
n-o fi chiar tartorul lor. Tu erai mic când a dispărut Tomnea ăsta. Dar știi cum a dispărut? Toată securitatea, în cap cu Goncea, pe capul lui și el, țuști. S-a ridicat la cer și a dispărut. Chicoti înveselită. - S-o întrebi pe tanti-ti Horcița, candelăreasa. Ea le știe de pe când era studentă și trăia cu savantul ăla de-a murit în Baltă. Să vezi ce-ți spune Horcița despre chestiile astea... O trase de mâneca rochiei. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
clătește în disperare, până se albește. Dar nu zici că-l freci doar pentru că așa vreau eu? Că te plătesc eu?! Altfel, ce te-ai face, cu tot talentul tău?! Ori poate crezi că, la talentul tău, stăpânești și adevărul?!“ Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea icnit, foindu-se în fotoliu. „Adică tu, care faci montaje literare, spectacole de sunet și lumină, care ai inovație la măscărădeli și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]