123 matches
-
cugetă ea. - Ți-am spus că ești mică, sau ești și proastă?, îi zise el. Anisia se supără, se strâmbă la el și scoase limba și coborî scara. Văzându-se iar singur, pe Ștefan îl pufni râsul. Râse o vreme, înveselit și părându-i rău că a bruftuluit-o pe Anisia. Mai trase o dată din țigară și o aruncă dându-i un bobârnac și urmărind-o cum cade din pod într-un nor de cenușă și fum și scântei. Hei, tocmai
Dan Perșa - Ștefan () [Corola-journal/Imaginative/13307_a_14632]
-
dat seama că, el sau un altul, Lisa ar fi fost aceiași, leit maică-sa. Povestea, de altfel, spre sfârșitul vieții, că înainte chiar de vârsta cuvenită, Lisa dăduse deja iama, blenoragie în cadou, printre băiețandrii valizi din vecinătate. Râdea înveselit, lovind ușor fundul nevestei ce-i servise cândva același tratament. Să n-o fi dorit, era de neconceput, fiindcă Lisa încarna perfect dorința. Dorința haotică, asemenea tuturor dorințelor din acele vremuri când revoluția socialistă, începută cu douăzeci de ani în
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
în stare să-l ocolești, ne facem cumetri cu el, că nu se poate să-l refuzăm." În contul cumetriei, îi ridică Fănică, în pat, cămașa de noapte și începe să o caute pînă o găsește, de se miră Virginica înveselită că mai era în stare. Iar cînd se întoarce Fănică cu fața în sus lîngă ea, mulțumit,îi spune: Ne-ar trebui și nouă niște haine de nași, că sîntem îmbrăcați ca vai de capul nostru!" Virginica ar fi vrut
Cumetria tocmai cînd by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7777_a_9102]
-
Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui profesor coordonator Octavian Gheț Lacrimile cerului sunt binecuvântare pentru rodul pământului, îmi spunea bunica, în tr-o zi de primăvară, pe când priveam amândouă pe fereastră picăturile de argint care dansau pe acoperișuri, pe frunzele copacilor, pe florile înveselite, pe umbrele mișcătoare. Dar de ce plânge cerul, bunico? întreb eu cu un ton ridicat, ca să acopăr zgomotul picăturilor ce se izbeau în geam. Cerul plânge prin ochii norilor, atunci când pământul este îndurerat de sete, când toate plantele, florile și pădurile
ANTOLOGIE:poezie by Andreea Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_690]
-
decât dacă mă voi contopi cu duhul pădurii, cu frunzele, cu iarba, cu pomii. Asta mă va despovăra de toate suferințele și pornirile care mă fac să mă port așa cum mă port... Ca o oaie capie, adăugă alintându-se, brusc înveselită. Am să mă fac pădurăriță. După război, firește. Ce idee! se miră Tudor. Cum așa! Ce poate fi mai frumos! Mai curat! Decât să trăiești în mijlocul naturii! Am visat din copilărie să cresc și să mângâi animale. Să aud goana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să repet, - ce fac, - chestia aia că de ce sînteți brutal. Mă răstesc și eu la el aprinzîndu-mi pipa stinsa. Am zis, repet, ca brutal sînt, dom'le, din cauza fricii... Conducătorul scoate exclamații de entuziasm și iar începe să rîdă foarte înveselit. Băiatul, abia acum îmi dau seama, are în el stofă de cugetător, de filozof, de psiholog, mă rog, oricît neinstruit ar fi. Lui îi place atît de mult observația, sau scuză mea că de ce devii brutal, ... cînd ești fricos, mă
Frică si brutalitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17685_a_19010]
-
într-o altă lume cu altcineva e ca și cum ai fi căsătorit cu acea persoană și femeia asta o să urască orice lume în care o să poposească. Lanark gemu. Ce pot face, doctore Munro? — Asta e prima ta întrebare rațională, spuse Munro înveselit, așa că nu te mai frămînta și ascultă. Poți căuta un însoțitor printre trei categorii: doctori, asistente și pacienți. Puțini doctori doresc să plece, dar cînd se decid, o fac împreună cu un coleg. Asistentele pleacă mai des, împreună cu oamenii în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui o carte de la început la sfîrșit, cu excepția celor de artă. în consecință are o minte constipată, îngustă, fără pic de înțelegere pentru celălalt. Niciodată nu va înflori. Dar tu, Duncan, da. — Sper, domnule Drummond. — O, da, o să înflorești, Duncan. înveselit de profeția asta, Thaw urcă repede dealul spre școală și trecu pe lîngă Marjory în holul de la intrare. O salută cu răceală, dar ea îl reținu, îi zîmbi și-i zise: — Unde-ai fost, Duncan? — Am dormit. — Vii la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înceteze. Răspunde, te rog, nu mai e prea mult timp. Lanark dădu din cap aprobator. Se ridică și ieși din cort între cei doi secretari, simțindu-se bătrîn și învins. CAPITOLUL 44. Sfîrșit în timp ce traversau vastul etaj întunecos, Wilkins zise înveselit: — A fost foarte distractiv; i-ai băgat frica în oase bătrînului M. — Intelectualii ăștia, spuse celălalt, nu au putere stabilă. — Lanark e pe-aici de mult, mult timp, spuse Wilkins. Cred că merită un nume din trei silabe, nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nențeleși ca suspinele unei fete ce nu știe de ce suspină!... Și ce-i beția alta? 2262 O nebunie zveltă, frumoasă, gânditoare, Un cântec fără arpă, o rază fără soare, Amor cu umbre blânde, vis dulce fără somn Al minții noastre-orbite înveselitul Domn. Un murmură fără ape, un miros fără flori, Un vânt care nu bate din aripe răcori Ci stă-nvălit în noapte și-nbălsămit respiră Precum respiră cerul din marea ce-l admiră. 2254 O nebunie zveltă, frumoasă, gânditoare, Un cântec fără
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
e steaua luminată. Albe trec a tale zile, Albe frunți de unde-a mărei. Eu sânt stânca disperărei Ce-și ridică fruntea-n nori, În nori - negre griji, durere - Pe când tu-mi murmuri în poale Dulci cântări, doine de jale Sau înveselite hori Ochii-ți ce revarsă mile Și suflarea-ți de zambile Până azi a fost a mele, Dar de azi, copilă dulce, Tu mă lași... tu te vei duce, Și eu trist, singur rămân, Ca un câmp pustiu, bătrân, Fără
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pare. Aceste-s visuuri dalbe ce-aievea le creează Străbuna Miazănoaptea, ce doarme când veghează, Străbuna Miazănoapte, a visurilor mumă, Ce-n nori visează stele și fericiri în lume Când marea cea adâncă cu miliarde valuri Pe placa-i oglindează înveselite maluri Și cerul - o câmpie - și luna ce visează Trecând printre palate de nori - o-mpărăteasă. Oricât de vană este, oricât de, trist e sinul, Oricât de lungă-i noaptea, oricât de lung suspinul... În ceru-i brun și rece
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Aș putea chiar să pun de la mine niște pietricele verzi, să spunem jadeit, în locul smaraldelor, rămânând să-mi plătiți doar opt peruzele și opt heliodore, cristalul de stâncă fiind un dar al fiului meu pentru fiul măriei tale. Brâncoveanu zâmbi înveselit. Ne întrebăm dacă se cuvine. Cu pietrele pe care le-am ales dorim noi să facem un dar, un dar împărătesc, cum spusese rabinul domniei tale, așa că luăm rubinele și smaraldele, nu se cuvine să dăruim granate și jadeit. Ofer
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mame. Acum, că primejdia cea mare trecuse pentru sora sa, Crăița o tachina în fel și chip, de câte ori venea în vizită - și uneori se întâmpla să dea buzna în salon și de câte trei ori pe zi , iar Mădă zâmbea înveselită și îi răspundea pe măsură, arătând că, în ciuda suferințelor, nu uitase de zâmbet și de voie bună. Era o mare încântare pentru Arm s-o vadă din nou pe pupila ei așa cum fusese întotdeauna..., o micuță isteață și plină de
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
se reverse afară, peste mine! Cred că am muncit din greu multe ore în șir, copii veneau mereu iar eu le umpleam mereu castroanele acelea mari cu cir. Când mam trezit, era duminică, cele două odrasle și soția mă priceau înveselite: - Ce-ai visat, că erai, totul numai zâmbet, m-a întrebat consoarta. Le-am povestit visul meu și tare s-au mai mirat că o cantitate așa de mare de cir ce încurgitasem putea să dea vise așa plăcute. În
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
răgușit : - A zis el bine cine-a zis că prostului i se șade fudul. - Ba am zis-o eu mai bine, sare fina Gâscă care, la toate nunțile din sat, e bucătăreasă și scornește zicături. - Așa, fină, o îndeamnă gazda înveselită, zi, s-audă toată lumea. - Pui... se pregăti Gâsca trăgând din ulcică o dușcă. După ce făcu efect, chiui ascuțit : „La noi, între domnișoare, Este-o fudulie mare. Dau fața cu vaselină Să se facă pielea fină. Să nu credeți că- i
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
de adevărul, adevărat. Până atunci, noi mai trebue să trăim... Și cum vom reuși să trăim, dacă noi nu am mâncat nimic o Întreagă zi...?” „Desigur... aprobă Nando. Parcă mă Învălue o anume stare de amețeală...!” Târziu după miezul nopții, Înveseliți oarecum datorită celor câteva sticle de vin - merseră o bucată de drum pe jos. Ajunși În dreptul hotelului unde locuia Tony Pavone, se despărțiră cu cele mai bune urări de sănătate, de viață lungă, Îmbrățișindu-se prietenește... Vibrațiile electrice Își micșorase intensitatea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
șeful Catedrei de Inginerie. Dacă brațul îi iese în afară, vor putea să-i ia imediat amprentele. Wilt zâmbi în sinea lui. Un lucru era cert: n-or să reușească să găsească amprente la Judy. Apoi tânărul își termină cafeaua, înveselit, și se duse la o clasă de cecretare-șefe. Le găsi avide de vești despre crimă. Credeți că a fost o crimă sexuală? îl întrebă o blondă micuță din primul rând de bănci în timp ce Wilt le înmână exemplarele din Insula asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
lui fac ecou gândurilor ei, Vipsania simte cum roșește prostește. — Ce infatuat! mârâie printre dinți ca să-și ascundă nervozitatea. — Acestora..., continuă Maternus. Se întrerupe și privește parcă înadins spre ea. — ...Ca să-mi agravez vina... Surâde nepăsător în fața unei adunări brusc înveselite: — Vreau să le spun următoarele... A reușit imposibilul! Toată lumea e ochi și urechi. Fac câteodată versuri mai puțin serioase, recunosc, așa cum îmi plac și comediile, și spectacolele de mimă... Unul după altul spectatorii încep să bată din palme. Ropote de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
își pierdu Sachs cumpătul. - Nu, e-n regulă, încercă detectivul să calmeze spiritele. Am lăsat cărți de vizită pentru toți locatarii. Ne va suna ea zilele astea. - Nu, nu ne va suna, oftă ea. Acela era făptașul. - Cine, baba? întrebă înveselit sergentul. - Nu era o babă, explică Sachs. Doar arăta ca una. - Hai să nu devenim paranoici, interveni și Sellitto. Nimeni nu poate face operație de schimbare de sex atât de repede. - Nu e vorba de operații de schimbare de sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și soția mea am avut-o. Și pe care ea a căpătat-o în urma divorțului, adăugă el trist. - John, nu se poate! Glumești. Eu și soțul meu am avut una. Și a luat-o el după divorț. - Serios? răspunse el înveselit. Hai până la râu. O să o poți vedea. - Mi-ar plăcea enorm, spuse ea șovăitor și își strecură brațul sub al său. O purtă de braț până la ieșire. Doza părea corectă. Era supusă, dar nu va leșina până vor ajunge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
unei morți violente -, pe care îl ura din motive pe care de altfel nici nu le cunoșteam, poate pur și simplu fiindcă judecătorul Mierck nu putea decât să urască, fiindcă asta era natura lui profundă. — Bine, bine, bine..., reluă, brusc înveselit, lăsându-și trupul masiv pe scăunelul său exotic, pe care-l pusese chiar în fața portiței ce dădea spre parcul Castelului. Și rămase acolo o vreme, înghețând, în timp ce jandarmii își loveau călcâiele și suflau în mănuși, tânărul Brăchut nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atâtea zile. Am stat câteva ore nemișcat, așteptând cu stiloul în mână. Ce să scriu?... Și gândul mi se întorcea înapoi cu forțe proaspete. Mă simțeam minunat pe scaunul meu, în fața peisajului de vis de afară. Am lăsat tocul jos înveselit de o amintire. "Ca să fii romancier, trebuie să ai oase tari, îmi spusese odată Miron Paraschivescu. Pe tine nu te dor oasele când stai la masă?" Nu, i-am spus, de ce să mă doară?" "Eu am oasele subțiri, nu pot
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era gol. Nici cânii nu lătrau. Oamenii erau undeva, la lucru, pe câmpiile întinse. Totuși, un om sta rezemat în băț la o cotitură, sub geana întunecoasă a pădurii și parcă ne aștepta. Un om! strigă doctorul, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bați pe muiere, nu merge, cucoane Petrache... Altfel îs mulțămit, și nu pot să spun că nu ține la mine... De aceea a și făcut atâta drum și a venit până la morile mele de vânt... Dragoș iar începu a râde înveselit. —Ieri, cum a venit, vorbi el, a făcut niște dulceață. Altfel nu-i ea deșteaptă, da’ dulceți a învățat a face.... Dacă vreți, vă face și dumneavoastră... —Bine, Neculai, să-mi facă și mie. Ne apropiam în tăcere de muncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]