143 matches
-
și doar te întorci dintr-o aducere aminte care pare să-și fi pierdut înțelesul. Ai un zâmbet târziu. Ai traversat un oraș îmbrăcat în cenușă sau doar în polenul tuturor primăverilor. Fluieri a pagubă pe străzile din ce în ce mai pustii, mai șfichiuite de vânt. Auzi ca într-un vis vătuit alămurile unei fanfare ca atunci când făceați tumbe și mutre și vă hlizeați în urma convoiului mortuar ca niște drăcușori incurabili.
Doi poeți - Eugen Bunaru by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/3324_a_4649]
-
vine niciodată de una singură, zic, dar nici necazul, adaugă Angela... Ar trebui să simțim fierbintele Scirocco, sau Libeccio, pătimașul, libianul, dar vremea lor a trecut. Dinspre larg, unde iahturi și iole zburdă un sărut sărat suav așteptăm, dar ne șfichiuie mai degrabă curentul rece nemilos, de unde venim. E deja octombrie, Australul-rar, o briza din Mezzogiorno e mai mult o părere, o dorință neîmplinită, ",Ostro, australe, suflă-ne-n petale!". Degeaba ne rugăm. Nu e nici-o cale. Poate era mai potrivită
Poezie by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7123_a_8448]
-
timpanele celofanate cu obișnuitele ritmuri domoale /.../; o fantă difuză peticind aburul de mătase plutitor peste pădurea de conifere, cum prefera el, așezându-se în fotoliul de la geam, să-și imagineze în timpul audiției, o astfel de gâlceavă a umbrelor necontrolate îi șfichiui timpanele, aidoma unui fir de laser, neprietenos, concis, imperceptibil, dar supus parcă unor forțe, unor structuri misterioase." Asemenea fragmente abundă în roman și s-ar putea spune că aceasta este dominanta stilistică a prozatorului. Numai că, dispuse aproape regizoral, există
Noaptea orgoliilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17372_a_18697]
-
nu se închide aici. Dar nu trece de duzină. I-aș fixa cu ace subțiri în Insectar literar și aș scrie pe deasupra: Ubi bene ibi Marin Preda & Co. Lipsa de sinceritate în artă și ideologie se răzbună imediat". Și e șfichiuit - poate la nervi - pînă și Ion Barbu, pentru unicul său poem conjunctural din era comunistă, din 1957, sonetul închinat lui N. Bălcescu: "A făcut închinăciune, ca Gîgă. Nu cumva a făcut o supremă ironie la adresa lingăilor de țurțuri fecalini, gen
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
de altă parte, dispoziția lui Redgrave e la fel de stabilă precum mercurul. Am avut nu o dată sentimentul unui duel verbal, complet diferit de prima conversație, mult mai informală și relaxată pe care o avusesem cu ea. E directă și știe să șfichiuiască la nivel verbal (credeți-mă, mi-am luat-o). Iar la final mi-a spus senină: "poate că unele dintre lucrurile pe care ți le-am spus pot părea grosolane, dar la vîrsta mea trebuie să fixezi niște parametri". În
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
a reveni la sentimente mai bune, poate pentru că Dimisianu era președintele juriului. Cele din urmă articole pe care le-a scris ni le-a încredințat. Alexandru George trecea drept un ciufut. Convins că e singurul liberal adevărat din țară, îi șfichiua pe unde îi prindea pe toți cei care aveau pretenția că sunt și ei liberali. În câteva rânduri, am constatat că nu era lipsit de umor, în felul în care francezii vorbesc de pince sans rire. Cu mulți ani în
Morții noștri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4262_a_5587]
-
nu-i nimeni. Negrul Negrul, negrul, negrul îți sculptează mâinile, duhul. Seara zvâcnește în brazi, pulsează în iarba pietrelor, răsturnând în ceruri brazdele grele și lutul. Negrul, negrul se-abate dinspre-ncinsele după-amiezi. Cântă aspru, ca din pământ, cosașii; aerul șfichiuie. De sub pleoapa cosmică, noaptea cade grămezi, grămezi! Mai e un pic și negrul te-ajunge din urmă. Iată, îți scaldă în smoala-i de aer glezna în dulci suprafețe turnată și te odihnește și-n sfârșit te învinge: încă, și
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
casă, aproape nimic o casă privirea ei întoarsă-i moștenire stoarsă ciur prin care zorile se cern scormonind cotloane ca niște hăuri de pîslă forfecînd hățișuri de coridoare înguste unde lumina e o cusătură în trecere pe acolo și pîrîie șfichiuie sleită în vîlvătăi lingușitoare și doar un murmur răzbate „mă voi îngropa în poezie ca o secure a războiului la mare adîncime acolo tăișul nu mai poate fi ocolit"' una din acele clădiri cu o cruzime mocnită de aisberg depozitare
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
intrat în târg. Mitruță! - s-a auzit glasul lui Hliboceanu. Poruncă! - a răspuns Mitruță. Fuguța la Aizic și întreabă-l dacă trebuie să mai cântărim ori mergem de-a dreptul la descărcat? Am plecat! Să te și întorci! - l-a șfichiuit Pâcu. Când Mitruță s-a întors, Hliboceanu l-a întrebat: Care-i vrerea stăpânului? Nu mai cântărim. Mergem la descărcat. Iaca și o treabă cuminte pe ziua de azi. Eu am să merg la Aizic, să închei socotelile pe ziua
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
răcesc cât vă ciondăniți voi. Du-mă unde oi vedea cu ochii, spuse Carol. Numai acasă nu, că nu am. Ba eu zic să ne duci spre "Orient", interveni Filip. Ai, ai, ai! Ca în vremurile bune, chiui Nikolai și șfichiui cu biciul prin aer. Scoțând abur gros pe nări, caii porniră brusc la trap, făcând ca trupurile obosite ale celor doi să se afunde voluptuos în capitonajul de piele moale al birjei. L-ai mai văzut pe grec? întrebă muscalul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fâșii de piele, ducea spre mântuire tot clanul Badislavilor, cu voinici, vâji, prunci și muieri, cu grâu, cu halci de carne de porc înfundate-n untură, cu veșminte, cu icoane și cu patrafirele popii, care, îmbrăcat ca un țăran oarecare, șfichiuia din timp în timp crupa cafenie-lucioasă a iepei ce se zbătea grațios în hamuri în fața lui. Iapa îl pleznea și ea peste obraz cu coada aurie și aspră, vădindu-și între crupe născătoarea neagră ca smoala. Înainte nu se vedea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mijloc viermușul întunecat al săniilor. Într-una din dimineți, o geană albăstruie, întinsă pe tot orizontul, se arătă pribegilor. Geana se lățea pe măsură ce se-apropiau de ea, devenind un șarpe sinuos încolăcit în zare, până când drumul începu să coboare și, șfichiuită de nuielele copacilor, străbătută de zborul croncănitor al ciorilor, se vădi bine priveliștea cea minunată. Era mărețul fluviu Dunărea, de o lățime așa de grozavă, că arborii de pe celălalt mal abia de se zăreau ca un mușchi sărăcăcios, într-o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
stufăriș și pâlcuri de arbuști. Speriate de trecerea atâtor oameni, câteva potârnichi își luară zborul razant cu pământ, cu câteva bătăi zvâcnite de aripă, în vreme ce tăcerea cobora între copacii dimprejur. Profitând de spațiul oferit de întinderea de iarbă, Sebastianus își șfichiui calul și se apropie de silueta zveltă pe care o vedea când și când apărând în mijlocul grupului de războinici robuști. Dar când căută să găsească un loc printre ei, ca să se poată apropia de tânără și să-i vorbească, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
schimbe direcția. Le făcu semn alor săi să cotească la stânga și căută să grupeze forțele pe diagonale, ca să le taie calea. îi putea vedea bine acum și, numărându-i, constată că nu erau mai mult de jumătate de duzină. Galopau șfichiuindu-și fără milă caii și întorcându-se mereu să controleze poziția urmăritorilor. Sebastianus îl observă pe cel mai apropiat de el, îmbrăcat numai în piei de oaie și cu obișnuita căciulă de berbec pe care o purtau toți cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se opri să o observe. îl izbi sclipirea de hotărâre înflăcărată ce se citea în ochii ei întunecați, în vreme ce, ținând strâns în mâna stângă bucata de carne și mușcându-și buza de jos în vâltoarea luptei, își rotea rămurica ei, șfichiuind aerul și lovind câinii din față și din spate, până când aceștia fură nevoiți să dea înapoi, în râsetele și strigătele de încurajare ale războinicilor ce asistau la luptă. Odolgan, care se oprise și el, râse și comentă cu admirație: — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e un vas de Ragheh, din vechiul oraș Rey, ha! Apoi râse de i se scuturau umerii cocârjați; strângând sub braț vasul înfășurat în batista murdară, se îndreptă spre drișcă și se instală pe capră cu o agilitate deosebită. Biciul șfichiui în aer, caii porniră spumegând. Zurgălăii de la gâtul lor răsunau în aerul umed cu un timbru special. Pe nesimțite, atelajul dispăru în întregime într-un nor de ceață. Deîndată ce am rămas singur, am răsuflat ușurat. Mi se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
castelele regale și unde se întâlnea crema Bucureștilor. Aici puteai lua o gură de aer proaspăt, puteai să faci un tur cu sania trasă de cai, săniile astea erau folosite și în București, când viscolea și ninsoarea și crivățul îți șfichiuiau obrajii cu ace de gheață. Dar acum mama tăcea când se urca într-o trăsură de închiriat, cu Frau Saner, tante Doro sau vreo altă cunoștință, își păstra amintirile pentru ea, își înfigea doar mâinile în acoperitoarea de blană pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
condei hangiul. Parcă eu de unde știu? De la feciorul meu Șulim, care a terminat liceul de vreo zece ani. Aaa! Șulim. Deștept băiat. Nu era el cel care a întrebat atunci când ai vândut calul: „Tată, calu’ nostru iap-o fost?”l-a șfichiuit fin moș Dumitru. Ia spune-mi, ești mulțămit de plată? Sau... Dacă nu ești mulțămit, să știi că înțarcă bălaia. Spune-i lelii Zamfira că îi mulțămesc tare mult pentru ce ne-o trimis. La mine ai să ai poarta
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
-o spre Fundeni, ci au tot ținut-o drept până au intrat în drumul de Afumați. Cât au mers printre așezările omenești ale mahalalelor, surugiii țineau caii în trap domol, doar când au intrat în pădure au început să-i șfichiuiască, să fluiere și să chiuie ca să pornească în trap îndrăcit și să înspăimânte lupii. Puțin după miezul nopții au ajuns la conacul sau mai degrabă palatul fostului mare stolnic Constantin Cantacuzino. Nu erau așteptați, dar boierul cel mare încă nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
făcută din piele de ren, din ce în ce mai repede, cu spatele la mine. Era un angalok. Unul dintre aceia care pot vorbi cu forțele nevăzute. Nu îi vedeam fața. Stătea complet dezbrăcat pe zăpadă, cu o piele de caribou în jurul mijlocului, iar vântul îi șfichiuia pielea. Toba lui răsuna din ce în ce mai aproape, bum bum bum, asurzitor. mi-am pus mâinile la urechi. În clipa aceea angalok-ul s-a întors spre mine și mi-a spus : — Vino ! Apoi a dispărut. S-a lăsat din nou liniștea și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
hârtoapele, de ni s-a făcut creierul piftie. Tot drumul de un sfert de oră mi-am ținut mâinile încleștate pe mânerul ușii și pe spătarul scaunului din față, care constituiau tot ceea ce se putea agăța, în timp ce vântul rece îmi șfichiuia nemilos obrajii. Când am ajuns în fața hotelului din sat - primii ! - Sailasi ne-a aruncat un zâmbet larg, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și ne-a urat bun venit în Puvirnituq. imediat ne-au înconjurat vreo cinci câini husky
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
sunt mai bogată decât tine! Dar Rogojin înțelesese situația. O suferință inexprimabilă i se întipări pe față. Își plesni palmele, din piept îi țâșni un geamăt. — Renunță! îi strigă el prințului. Toți începură să râdă. De dragul tău să renunțe? îl șfichiui, triumfătoare, Daria Alexeevna. Ia te uită la el, mujicul, a trântit banii pe masă! Prințul o ia de soție, pe când tu ai vrut să faci scandal! — Și eu o iau de soție! O iau chiar acum, în clipa asta! Dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o bancnotă de o sută de ruble și i-o întinse vizitiului. — La gară! Dacă prindem trenul, mai capeți o sută! Sări și el în trăsură lângă Nastasia Filippovna și închise portiera. Vizitiul nu mai stătu deloc pe gânduri și șfichiui caii. Ulterior, Keller avea să pună totul pe seama surprizei: „Încă o secundă și mi-aș fi venit în fire, n-aș fi lăsat să se întâmple!“ explica el, povestind incidentul. Împreună cu Burdovski, sări în altă trăsură, care se nimerise acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ai de semnificația unei astfel de ploconeli! La aceste cuvinte, Trio Fulcinius se ridică în sfârșit în pi cioare. Dă să avanseze, dar se împleticește. Nu înțelege de ce, dar e clar c-a pornit cu stângul. — Așa procedează iberii, îl șfichiuie principele, ursuz. Înmoaie tonul. — Numai că sensul e altul. Continuă cu o blândețe prefăcută: — Acolo, cei care se devotează în acest fel nu au dreptul să le supraviețuiască celor cărora le au închinat viața. Îi face plăcere să-l vadă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mulțumit. Un lucru e sigur: își dorește ca posteritatea, pe drept sau pe nedrept, să-l judece ca admiratorii săi de astăzi. Numai că ea se îndoiește. Pe nesimțite o cuprinde remușcarea. Rușinea chiar. Pentru sarcasmul mușcător cu care-l șfichiuie pe Gallus. Ar trebui, din contră, să i fie milă de el. Măreția tatălui l-a făcut să se simtă mereu un pigmeu. Are complexe până și față de fratele său mai mic. Of! Cornelius! Prostuțul de el. S-a afișat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]