430 matches
-
obturaseră drumul când acesta se aplecase asupra mâinii lui Gabi ca să-i scoată ceasul. În soare, limbile galbene păreau raze și ticăiau între palmele lui Robert. Norul de praf din jurul balansoarului se mai domoli, iar Robert începu să joace singur șotronul. Aruncă piatra direct în căsuța șapte, apoi sandalele lui săreau peste unu, doi și trei. Nu întoarse capul spre Gabi când ambele picioare se odihneau în singura căsuță rotundă, ci rămase acolo să-i aștepte pe ai lui să vină
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
blocului coboram uneori să mă joc. Ne ascundeam unii de alții pe după mașini, la ghenă sau la uscătorie ca să nu vedem cum creștem. Până numărătoarea ajungea la zece, eram deja mari și ieșeam din ascunzători. Pe asfaltul pe care desenasem șotronul, ne-au crescut oasele. Eu voiam să le storc bine, ca să încapă iar în hainele de anul trecut, dar mama mi-a cumpărat haine noi. De la etajul unu, doamna Olga îmi spunea să nu mă mai cațăr pe gard. Eu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
condiție umană mai autentică decât alta? Dora traversă strada. Șchiopătând cu douăzeci de metri mai În spate, priveam haina ei sclipind printre copaci și mașinile parcate. Dar cum Își ținea capul, ridicat, sau plecat? Ridicat. Plecat. Nu, ridicat. (Juca cumva șotron?) Deodată mi-am dat seama că bocancii mei chițăie ca niște animale prinse În capcană. Sprijinind piciorul damblagit de celălalt genunchi, am inspectat talpa: cusăturile erau pleznite, plăcuța de metal dispăruse. Trebuia să pun altă talpă, sau să cumpăr o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
suficient motiv de perplexitate, iată, pentru a-mi spori și mai mult extazul dezorientării, numele străzii pe care se află casa familei Campbell, strada pe care a crescut prietena mea! strada pe care ea a țopăit! a patinat! a jucat șotron! s-a dat cu sania! în timp ce eu visam la existența ei la vreo o mie cinci sute de mile depărtare, în ceea ce se zice că ar fi una și aceeași țară. Numele străzii? Nu Xanadu, nu, chiar și mai fain
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tu acolo?”. Și râdea și bunica, uite la ei ce le trece prin cap... Au jucat șeptic și a câștigat tata niște bani. Și-am băut și eu jumătate de pahar și fetele au jucat ața și-am desenat un șotron mare și unu’ avea pistol cu ventuze și tanti Lenuța s-a îmbătat și-a plâns, „cui mă lași tu, Nelule...” și tata i-a spus „proasto, te faci de râs, marș și te culcă...” și mama m-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dezinvolt este de un irezistibil comic involuntar. Citind versurile lui Eugen Cioclea (Dați totul la o parte ca să văd, metapoeme, Cartier, Chișinău, 2001), ai impresia că asiști la tentativa unui bărbat masiv și grav, îmbrăcat în negru, de a juca șotron pe stradă, alături de copii. Exuberanța nu i se potrivește. Și totuși el o practică tenace, devenind caraghios sau, cel mult, demn de compasiune, în momentul în care îi apar, pe frunte, broboane de sudoare. Iată cam cum se preface Eugen
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
absența în nelocuirile altora. Dragilor, o necunoscută redusă la absurd este mai mult decât o decimare a nimicului. Pășiți, rogu-vă, pășiți în cele patru puncte cardinale ale singurătății! Nu vă temeți! Ce importanță are sensul prăbușirii, când dincolo de marginea șotronului singurătatea se multiplică pentru fiecare intenție de șapte ori câte șapte? Pășiți! Sigur, domniile voastre vor reuși să despartă neghina de grâu, eu, unul, nici măcar să aprind ogorul nu am fost în stare. Focul inimii a modelat stalactite în barba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să te lepede părticele printre cearșafuri, prin săli de așteptare, în gări din care doar se pleacă, în pântecele șotronului, în uterul locomotivelor, în sângele șinelor de cale ferată? Ce-i mai dezgustător decât să ascunzi în buzunarul de la piept un fir de vis cât grăuntele de nisip, să crezi în el, să aștepți rodirea și, apoi, când lumea trâmbiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu 1000 di lei îi înnoim oleacă. Om singur. La 10 ani, viața curge după cum zboară buburuza. Buburuza s-a așezat sus, pe grindă. Buburuză-ruză/ zbori/ pe alte flori/ în zori. Ionuț avea 10 anii neîmpliniți când și-a atârnat șotronul de stâlpul casei. Badea Gheorghe, legat de aceeași grindă, imita jocul copilului. Ionuț a trecut dincolo, alergând după o insectă, tatăl său a trecut dincolo alergând după copil. Badea Gheorghe, imobilizat precum o rază de lună într-un fir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trecut dincolo, alergând după o insectă, tatăl său a trecut dincolo alergând după copil. Badea Gheorghe, imobilizat precum o rază de lună într-un fir de păianjen, privea țintă spre ușa hambarului. Petru s-a oprit la câțiva pași de șotronul cu ochii bulbucați. Nu-i era frică. Trei pași între viață și moarte, între lașitatea de a rămâne și demnitatea de a pleca. Viața... Tot una este să conjugi verbul "a fi" într-un țurțure de gheață sau într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului, o muscă abia se mai mișca, aripile-i erau cusute cu o rază de lună, picioarele, încleiate în joc. (Șotronul, mai ușor de sărit în aer decât pe pământ.) Sus este mai multă lumină, în spălător, cerul nu cobora sub pervaz: Ca să luminez, trebuie să atârn de un fir. Grinda-i suspendată de umerii lui Dumnezeu! 11. Doi ani au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
făcut schimb de flori, petalele tale sunt și ale mele, ale mele sunt și ale tale. Bine, ia-mi tot copacul, cu frunze, cu tulpină, cu rădăcină cu tot! Genia zâmbea, se alinta, radia de fericire. Genia țopăia peste un șotron imaginar. Tu ești vânt răcoros, eu sunt frunza ta. Tu ești pământ afânat, eu sunt copacul tău. Tu ești cântare de fluier, eu sunt pădurea ta. Tu ești cuib de pasăre, eu sunt zborul tău. Tu ești izvor călător, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeu, mai ales noaptea, nu vede bine. Dumnezeu cel treaz într-o singură icoană: ochi albaștri, codițe blonde, degete de lumină, în rest, o înșiruire de răspântii, o dilatare a vieții, numită, simplu, destin și o posibilă înălțare din mijlocul șotronului. Sibiul era orașul ce strângea în jurul inimii. 29. Sus, în calea Poplăcii, de-a stânga parcului Subarin, Petru a înălțat o biserică de sare. El nu dormea, nu mărșăluia, nu trăgea cu pușca, nu rupea carnea țintei, nu găurea visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din suflete ca pe o invidie a lui Dumnezeu pe propria creație. Nefericirile lui Petru întregeau ca un puzzle fericirile altora. Epistolele Corintenilor, Cântările Heruvimilor, Filocaliile, Viețile Sfinților, Grațiile Epitalamurilor justificări ale lașități de a rămâne pe o margine de șotron. Iluziile antrenau bătăile inimii. Ermetică ca o cutie de chibrituri, povestea lui Petru, căsuță cu zăvoarele trase pe dinăuntru; lumina bătea la ușă; lumina, ca o vecină bună, bătea de trei ori, nefericirea de dincolo răspundea că nu este acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lângă o rădăcină de brusture, depou într-o frunză de plop; cobora Petru în piatră și piatra i se așternea pat, și piatra i se întindea masă, și piatra îi încălzea inima. Oglinda, este cea mai încăpătoare patrie. Poți sări șotronul înainte și înapoi în oglindă; poți să faci copii, poți să-i îngropi înainte de a crește mari, poți împleti pulovere, poți despleti pulovere, poți întoarce pe față firele țesute pe dos. Oglinda este cea mai performantă bandă animată: viața este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
meu nu poate exista fără pasul ei. Cine pe cine trece de mână? Depărtările dau consistență libertății. În doi, libertatea este preaplinul de Dumnezeu, libertatea de unul singur, instantaneu în icoană cât să treacă ploaia. Deschidea ușa, primul pas în șotron, și al doilea pas, și al treilea... Șotronul, întins pe spate, cu fața spre cer, se făcea că doarme. "Ai grijă, de o să calci în afara conturului, ieși din joc. Nu păși de două ori în același punct, trebuie să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe cine trece de mână? Depărtările dau consistență libertății. În doi, libertatea este preaplinul de Dumnezeu, libertatea de unul singur, instantaneu în icoană cât să treacă ploaia. Deschidea ușa, primul pas în șotron, și al doilea pas, și al treilea... Șotronul, întins pe spate, cu fața spre cer, se făcea că doarme. "Ai grijă, de o să calci în afara conturului, ieși din joc. Nu păși de două ori în același punct, trebuie să o iei de la capăt. Nu călca lumina șotronului, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
treilea... Șotronul, întins pe spate, cu fața spre cer, se făcea că doarme. "Ai grijă, de o să calci în afara conturului, ieși din joc. Nu păși de două ori în același punct, trebuie să o iei de la capăt. Nu călca lumina șotronului, pentru că orbește, apoi se sparge. Ce faci? Pe inimă se pășește în vârful iluziilor. Trezești sângele mult prea devreme așa este mai bine, dar nu te lăsa greu peste umeri, tulburi cerul. Plutește, Petre, plutește!" Genia pășea șotronul deasupra norilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
călca lumina șotronului, pentru că orbește, apoi se sparge. Ce faci? Pe inimă se pășește în vârful iluziilor. Trezești sângele mult prea devreme așa este mai bine, dar nu te lăsa greu peste umeri, tulburi cerul. Plutește, Petre, plutește!" Genia pășea șotronul deasupra norilor, și norii se așterneau cărare până la Dumnezeu. Petru îi asculta fiecare îndemn. În cer, regulile jocului erau schimbate, Petru exersa primii pași. De unul singur niciodată nu a pășit în afara lutului, Carul Mare tăia desenul pe din două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se așterneau cărare până la Dumnezeu. Petru îi asculta fiecare îndemn. În cer, regulile jocului erau schimbate, Petru exersa primii pași. De unul singur niciodată nu a pășit în afara lutului, Carul Mare tăia desenul pe din două. Petru și Genia săreau șotronul, ținându-se de mână, cerul două jumătăți de măr unite de o singură foame. În fiecare dimineață, se împiedica în inimă, călca de două ori în același loc și era scos din joc. A doua zi o lua de la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Aici, atenție, inimă! Doi, unu, doi: Ochii nu se ating nici cu șoapta! Doi, unu, doi: Plutește peste umeri, cerul suferă de lombosciatică! Unu, doi, unu: Nu păși în tâmplă, riști să tulburi negânditul! Doi, unu, doi: Ai grijă, buzele șotronului se descompun în icoană! Este atât de simplu, sigur mi se va deschide cerul. Să mă aștepți la capătul umbrei. Să mă aștepți, Genia. Cristale de apă ca niște cioburi de sticlă sub tălpi: Trebuie să nu am nici o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se trecea o singură dată, ce era mai mult fotografii suprapuse. Și iarăși doi: se poticnea într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
doi: se poticnea într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni grăbiți culeg bucățile de viață și le așează pe targă ca pe un puzzle, cineva desenează pe asfalt cu o cretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni grăbiți culeg bucățile de viață și le așează pe targă ca pe un puzzle, cineva desenează pe asfalt cu o cretă albă... șotronul! Nu-l călcați, vă rog nu-l călcați!" Salvarea urlă ca o lupoaică la stele. Oglinda se face țăndări, mozaicul dizolva pași: Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]