194 matches
-
la Moscova prețurile nu mai sperie pe nimeni și cifrele fantastice, astronomice ale milioanelor (acest cuvânt nu mai există de mult în uz la Moscova, el a fost eliminat de cuvântul lămâie) trec zilnic prin strălucitoare, case de marcat care țăcăne încontinuu. În fosta franzelărie Filippov, ticsită până-n tavan de pâine albă, torturi, prăjituri, pesmeți și covrigi, stă lumea la cozi interminabile. Expozițiile magazinelor cu delicatese uimesc prin opulența lor. Se înalță acolo munți de cutii cu conserve, icre negre, somon
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
făcu pe cer o pată / întâi un zid se prăvăli / apoi tăria toată. // Și mai noapte se făcu / fulgere tăiau în ea / a carne și a pietre arse / tot mai tare mirosea. // Fugarii orbi se-mpiedicau / în sânge îmbrăcați /mitraliere țăcăneau / frații se rupeau de frați” (Lagăr IV ). Un ciclu singular, în Kairos, e cel intitulat Peisagiu, format din texte în versuri albe aritmice, fără punctuație, fără majuscule, cu propoziții nediferențiate: un singur text, de fapt un discurs continuu, produs al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
dupăiește/dupăie, hăpăie/hăpăiește, horpăie/horpăiește, huiduie/huiduiește, învârte/învărtește, leorbăie/leorbăiește, leorcăie/leorcăiește, leorpăie/leorpăiește, mântuiește/mântuie - pentru sensul "a termina", murmuie/murmuiește, se olecăie/se olecăiește, orbecăie/orbecăiește, piscuiește/piscuie, se străduie/se străduiește, se tânguiește/se tânguie, țăcăne/țăcănește, zgândăresc/zgândăr) și ceva mai puține aparținând conjugării I (cruntă/cruntează, curează/cură, împuie/împuiază, se îngâmfează/se îngâmfă, înjgheabă/înjghebează, înstrună/înstrunează, înveșmântează/înveșmântă, învie/înviază, învolburează/învolbură, rășchiră/rășchirează, șchioapătă/șchiopătează, se țuțuie/se țuțuiază), dar și
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
dupăie, hăpăie/hăpăiește, horpăie/horpăiește, huiduie/huiduiește, învârte/învărtește, leorbăie/leorbăiește, leorcăie/leorcăiește, leorpăie/leorpăiește, mântuiește/mântuie - pentru sensul "a termina", murmuie/murmuiește, se olecăie/se olecăiește, orbecăie/orbecăiește, piscuiește/piscuie, se străduie/se străduiește, se tânguiește/se tânguie, țăcăne/țăcănește, zgândăresc/zgândăr) și ceva mai puține aparținând conjugării I (cruntă/cruntează, curează/cură, împuie/împuiază, se îngâmfează/se îngâmfă, înjgheabă/înjghebează, înstrună/înstrunează, înveșmântează/înveșmântă, învie/înviază, învolburează/învolbură, rășchiră/rășchirează, șchioapătă/șchiopătează, se țuțuie/se țuțuiază), dar și verbe
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
niște fălci slinoase ca de porc, încruntat și iritat la culme de afișarea ostentativă a micuțului evreu. — Ne băgăm ? zâmbește Fernic către camarazii săi, având în ochi o strălucire ca a unui nebun. — Unde să te bagi, Ionele, te-ai țăcănit ? Mai bine lasă-l să plece, ce Dumnezeu a venit cu kipa aia pe cap într-un bar unde se știe că se adună mulți legionari ? — O, dar, domnișorule Cristian, pun pariu că puștiul habar nu are de gardiștii locului. Cred
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
mai fascinantă trăsătură a palierului: o arcadă ascunsă de o perdea de mărgele. O perdea cu nimic diferită de cele care te apără de muște în țările mediteraneene. Mărgelele sunt din lemn, galbene și negre, și când treci printre șiruri țăcănesc ușor. Dincolo de arcadă se deschid ușile dormitorului și salonului meu. E timpul de culcare. În spatele meu se desfășoară marea fereastră orizontală, tăiată pe câțiva metri din perete, care dă spre camera „interioară“. Când mă ridic în picioare, sunt obligat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un picior încălțat în cizmă în fața picioarelor mele. Ne-am tras amândoi îndărăt, spre zid. — Las-o să plece. S-a auzit bufnitura ușii din față, trântită. Am rămas câteva clipe, uitându-mă la perdeaua de mărgele care vibra și țăcănea. Apoi am coborât încet scările. Rosina a venit după mine. Am intrat în bucătărie și ne-am așezat din nou la masă. — Nu te necăji, Charles, animalul ăsta mic și lacom n-are o inimă care poate fi zdrobită. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atâta tandrețe! Nu mă puteam hotărî să mănânc ceva. N-aveam nici un chef de mâncare și simțeam că nici nu voi mai dori vreodată să mănânc. În cele din urmă, am urcat în dormitor, beat și bolnav. Perdeaua de mărgele țăcănea, ondulată de cine știe ce briză marină, care pătrundea cine știe pe unde. O lună micuță gonea printre norii zdrențuiți și viteza ei îmi dădea amețeli. Poate că îi fusese dat să-l iubească pe Ben. Hartley era o fire iubitoare, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
folosirea mai bună a terenului. În cursul nopții Sănduța face din nou temperatură. Toată ziua a stat cu capul afară din mașină, să ia aer, cu toate protestele noastre. Acum plătește scump. Camera de la hotel e Înăbușitoare. Un ventilator ne țăcăne toată noaptea. A doua zi nu putem porni la drum. Caut să văd ceea ce se poate. Depindem de temperatura fetei. Deși e Încă dimineață, Într un local cu răcoritoare e plin de consumatori de Înghețată și de coca cola. Gheață
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
logic și normal. Nu?? Păi omul e făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și nu se poate transforma în... prostii! Fulgerător, s-a auzit un fluierat de locomotivă. Ușa vagonului s-a închis cu zgomot, cârligul de siguranță a țăcănit metalic și, după un alt fluierat răscolitor și intens, care ne-a cutremurat ființa până-n străfundurile arhitecturii noastre moleculare, garnitura a pornit. 11. DEPORTAȚII Ca o gigantică insectă apocaliptică, locomotiva repezea pe coșul negru trâmbe roșiatice de fum, care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
permanentă: garsoniera de sub prispă. Dar îi era foame. Un fel de crampe și de zvâcnituri îi străfulgerau corpul de la cap la coadă, dinții o luau la trap fără voia lui, ca într-un acces de febră aiuritoare, și începeau să țăcănească mărunt-mărunt, ca și cum ar fi prins purici și ia-r fi strivit în maxilarele lui redutabile. Apoi această stare epileptică încetă brusc. A auzit o voce, apoi niște pași grăbiți străbătând ograda. Voia să trăiască: ce era de făcut. Se agăța de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
etapă a copilăriei mele s-a terminat brusc, odată cu ultimul joc de miuță, urmat de arestarea noastră de către militarii înarmați și îmbarcarea în vagoane. În momentul în care ușa vagonului a fost trântită cu zgomot, iar militarul din exterior a țăcănit cârligul de siguranță, ne-am trezit în întunericul deplin al unui vagon, ca într-o eclipsă totală de soare. În clipa aceea, copilăria s-a îndepărtat de mine cu viteza luminii, asemenea unui porumbel înfiorat de groază, simțind în apropierea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
central este câinele Haiduc: "Dar îi era foame. Un fel de crampe și de zvâcnituri îi străfulgerau corpul de la cap la coadă, dinții o luau la trap fără voia lui, ca într-un acces de febră aiuritoare, și începeau să țăcănească mărunt-mărunt, ca și cum ar fi prins purici și i-ar fi strivit în maxilarele redutabile. Apoi această stare epileptică încetă brusc. A auzit o voce, apoi niște pași grăbiți străbătând ograda. Voia să trăiască: ce era de făcut? Se agăța de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
poporu’, restu’ s-o mai fi vărsat pe drum. Ba uite acolo În față și două femei cu copii În brațe și pe tipul ăla care-și rupe cămașa de pe el și rage cu pieptul dezgolit În fața armelor, mmmmâââomoarămmmââî! Tăceau. Țăcăneau din Încărcătoare, armau și ocheau. Și pe urmă au tras! Futu-le morții-n gât de jeguri nemernice și să le fie țărâna În ciorba copiilor și părinților lor, pentru c-au tras În popor! Dar nu vor avea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și spre larg... Ba vezi de treabă, că n-or să tragă! N-au ei curaju’ ăla să tragă-n popor, e doar un decor, e doar un decor, e doar un decor. Ba s-o fută pe mă-sa! Țăcăneau și armau și ocheau. Au tras, futu-le morții-n gât de jeguri nemernice și să le fie țărâna În gura și-n ochii, eh, de cinci sau șase veri n-am mai văzut ce se-ntâmplă pe-aicea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
doi ani nemaipomeniți! De neuitat! La București: pe 10 oct. cartea mea se va duce spre tipografie. Gabriela Negreanu o femeie tare frumoasă și amabilă. Dar nu mai am voie decît la 1000 de versuri. Cultură cu centimetrul! S-au țăcănit. Mi-amintesc o poveste: prin nu știu ce an, Hrușciov (nu Stalin?!) a închis o expoziție de artă modernă, zicînd că dacă ar fi adus un măgar și i s-ar înmuia coada în culori ar picta mai bine. După ce-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
se aștepta să fim așa slabi?!? Manuscrisul meu de față cu ăia i s-a părut slab, după ce la telefon și personal mi-a spus că e "nemaipomenit", că l-a încîntat?!? Cată de mai înțelege ceva! S-o fi țăcănit don Cezar! Aleluiah! Vei fi citit, poate, cronica ambiguă a acelei ședințe (în revista "Luceafărul" n. red.) la care a fost bine că nu m-am dus. Deci nu uita de rugămintea mea! Aștept vești! Ți-am mai scris zilele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
capul." (Proverb) Trăiam într-o permanentă stare de nesiguranță. Eram complet demoralizați, neștiind dacă vom mai scăpa cu viață. Ne stăpânea aceeași stare de slăbiciune și de tulburare ca în momentul arestării, când, după ce s-a închis oblonul și a țăcănit metalic cârligul de siguranță, eram convinși că destinația noastră finală este Rusia, pentru a fi transformați în săpun. Cine să ne salveze? Cui îi păsa de noi? De la cine să așteptăm ajutor? Iubirea aproapelui? N-ați înțeles că omul este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai toți bolnavii de rinichi sau de ficat, suferințele fizice, care trebuiau as cunse cu eleganță și voie bună zâmbitoare, ca acea arătată mie cu excesivă defe rență de acest client de marcă al labora torului - mie, funcțio nărașul imberb țăcănind la mașina de scris. Era să uit: m-am mai ales din ucenicia mea la doctorul Robin cu Învățătura scrisului la mașină, care mi-a slujit, până acum, atât de mult În corespondență și la scrisul amintirilor de față, scrise
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
îmi dădea două pălmuțe la fund zicându-mi: Na! Te-am omorât? Eu îl priveam cu ciudă pe sub ochi și tata ca să-mi fie pe plac mă așeza lângă mașina de scris, lăsându-mă să "scriu" (mai bine zis să țăcănesc). Repede îmi trecea supărarea și mă împăcam cu tăicuțul meu. Profitând de aceste momente, din nou doctorul venea lângă mine și-mi cerea să spun: A-a-a. Se uita în fundul gurii mele să vadă cum stau amigdalele, îmi ridica
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
arate controlorului cît de mic i-e copilul, maică-sa îl lua pe genunchi (cam greu, ce-i drept), îl mîngîia pe cap și îi spunea : „Stai cu mama aicea, liniștit...“. Cum se potolea furtuna stîrnită de omul acela care țăcănea biletele (el pleca în cele din urmă, cu capul mare de toate argumentațiile părinților), venea momentul în care toți cei din compartiment își sco teau pachetul cu de-ale gurii. Pahare de plastic „raba tabile“, roșii tăiate cu briceagul, termosuri
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în raport cu nemțeasca mea), a luat o atitudine anumită privind când dintr-o parte, când din alta ansamblul coafurii mele. Făcându-și un plan, a pus puțin o mașină americană la ceafă; apoi a lepădat foarfeca americană și a început să țăcănească din foarfecele nostru europenesc, cu delicateță și cu precizie, luând, după a lui părere, absolut numai cât trebuie. După fiecare clănțănitură de foarfece, se trăgea un pas înapoi privind opera, admirând-o în amănunt, în fiecare clipă succesivă, apoi retrăgându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu iluzii optice sofisticate. Dar oricât mergeam, peisajul din jurul nostru rămânea neschimbat. Pardoseala din marmură, pereții de culoarea oului, numerele încăperilor așezate alandala, ușile de lemn cu mânere din oțel inoxidabil. Nu se zărea nici măcar o fereastră. Tocurile pantofilor ei țăcăneau pe pardoseală într-un ritm monoton, acompaniați de tălpile de cauciuc ale tenișilor mei. După sunetul pe care-l scoteau, păreau a fi pe ducă, fapt care mă cam îngrijora. Cum era prima oară în viața mea când călcam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în memorie vorbele șefului, spuse atunci, pe alee: "Un bătrîn ca mine are și-acasă". A mai spus Don Șef atunci și altele despre doamna Teona, în urma cărora am început să devin ridicol, curtînd-o. Ridic ochii și-o privesc cum țăcăne mereu un pix cu mai multe culori, făcînd după fiecare schimbare a culorii cîte o notație în dosar. Dîndu-și seama că o privesc, ridică ochii, se convinge mai întîi că economista și Don Șef nu-s atenți, apoi mă privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spate al liftului, să-mi controlez ținuta. Sus, la etajul doisprezece, bat la ușa știută. Aud un "da, intrați, vă rog!", deschid, fac un pas înăuntru, închid ușa încet, apoi îmi scot casca. Sărut mîinile, spun doamnei Teona, care mai țăcăne o dată pixul și-l lasă peste dosarul din fața sa. Am adus contractele, vorbesc cu glas scăzut, așezînd dosarul pe biroul economistei. Știi, surîde doamna Teona, credeam că te-ai rătăcit prin hățișul atîtor semnături. Lucru previzibil dealtfel, rîde ea, scoțînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]