KorAP: Find »[drukola/base=țigăncușă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...9 >

216 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

centru o lubeniță proaspăt despicată, completa fondul plastic al încăperii. — Scuză, te rog, deranjul - spuse firesc, în slava veche, țigăncușa, aruncându-și mantia pe pat. „Nu-i nimic”, murmură Broanteș în gând. — Ia loc, te rog! Bei o cafea? - întrebă țigăncușa. „Aș bea”, gândi Broanteș. — Ce să-ți dau eu să nu te plictisești? - făcu țigăncușa, punând cafeaua la fiert. Ia uită-te puțin într-ăsta. E familia mea. îi dădu un album în care erau desenați părinții, bunicii, mătușile, frații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
firesc, în slava veche, țigăncușa, aruncându-și mantia pe pat. „Nu-i nimic”, murmură Broanteș în gând. — Ia loc, te rog! Bei o cafea? - întrebă țigăncușa. „Aș bea”, gândi Broanteș. — Ce să-ți dau eu să nu te plictisești? - făcu țigăncușa, punând cafeaua la fiert. Ia uită-te puțin într-ăsta. E familia mea. îi dădu un album în care erau desenați părinții, bunicii, mătușile, frații numeroși ai Cosettei. Pe prima pagină era portretul tatălui Cosettei, un țigan masiv cu perciuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
calul - lămuri Cosette, văzând privirea întrebătoare a lui Broanteș. îl rugam toți să zâmbească, că era un om vesel, dar lui nu-i ieșea din minte calul. Episodul 57 FOARTE CALD în vreme ce Broanteș răsfoia albumul cu amintiri al Cosettei, iar țigăncușa fierbea cafeaua, arcuindu-se ca o șerpoaică peste ibric, turcii intrau în Camenița. Dar cine-i poate acuza pe eroii noștri? De multe ori, în vâltoarea și-n inconștiența tinereții, oamenii nu iau seama la importante evenimente istorice care mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
decăderea cumplită în care ajunsese vestimentația otomană. O asemenea risipă de material, proasta alcătuire a croielii, întreținerea de mântuială a capotului îl cutremură. Vădit lucru, era ceva putred în Imperiu. Și totuși, nu-și putea lua ochii din pământ; vederea țigăncușei îi tulbura și mai tare. Iar aceasta, cu imemoriala grație a celor de teapa ei, puse cafelele pe o măsuță și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
te mira că spun asta, tinere! - spuse cu obidă Cosette. Crezi că stau aici de bună voie? Aș! Nu ți-aș dori să fii în locul meu! Neavând ce spune, Broanteș sorbi firesc din ceșcuță. Atât mi-a mai rămas - oftă țigăncușa privind în jur. Cămăruța asta, bulendrele și ce mai vezi pe-aici. Și câte n-am avut! Știi, de pildă, de la cine am ligheanul ăsta? Broanteș dădu din cap că nu. — De la Sobieski - spuse cu nostalgie Cosette. Ce om! Fala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mână pe Cosette. — Hei, Iacopone!* - strigă vesel spătarul. Ia vino-ncoace! Broanteș se apropie sfios, fără să o lase de mână pe Cosette. Da’ văz că ne înmulțim! surâse spătarul. Cine e dumneaei? — Sunt Cosette, de la han - ciripi cu vioiciune țigăncușa. Noi doi ne iubim - adăugă ea, arătându-l cu degetul pe Broanteș - și vreau să fug cu voi. Dacă sunteți bărbați și nu paparude, rogu-vă nu mă lăsați aici! Dar n-avem decât trei cai! - spuse Barzovie-Vodă. — Ia ad-o-ncoace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
92 PE MARE Romanul, iată nostalgia oricărui povestitor. Să părăsim câteva ceasuri îmbelșugata masă domnească dată de Sima-Vodă, să renunțăm puțin la linearitatea poveștii în favoarea construcției, întorcându-ne către - vă mai aduceți aminte? - Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din Țarigrad, oraș înfrățit firesc cu multe așezări nord-dunărene. Nu-i vom regăsi tot călare, ci șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
special Cosette ședea atât de frumos cu vițele negre de păr fluturând în bătaia fumului pipei spătarului Vulture, încât un marinar mărunțel numai mușchii și osu’, ce căra înspre pupă un sac umplut cu stoici și eleați, avu trecând pe lângă țigăncușă intuiția că, oricât s-ar strădui, oricât ar munci pentru binele societății din care făcea fatalmente parte, nu va reuși niciodată să se bucure de nurii unei asemenea ființe: covârșit de revelație, acest om simplu trecu trist spre babord. — Măria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în formă de Z. Episodul 94 LA PUPA în timp ce vorbeau ei astfel, Marea Neagră, prinsă între două imperii își înteți hula. Se făcură palizi, apoi galbeni și-apoi plecară mai încolo Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș, în această ordine. Spătarul Vulture și țigăncușa Cosette păreau să n-aibă nimic, ceea ce ne face să spunem că dacă pe unii oameni hula îndepărtează, pe alții îi apropie, întocmai cum, pe scara evoluției naturale, o catastrofă climaterică îndreaptă o parte din ființe pe drumul spinos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
povestea pe două căi este de a reface în chip firesc atmosfera unui drum când pașii Săi au călcat mai mult pe celălalt. Vă mai aduceți dumneavoastră aminte de Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul rapsod Broanteș și de nu îndeajuns descrisa țigăncușă Cosette, pe care cu aproape șapte săptămâni în urmă lăsatu-i-am călătorind pe Marea Neagră, spre casă, în corabia eruditului Ianis? Poate că da, poate că nu, căci multe s-au întâmplat de-atunci și cine să le ție toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a posterității posterității voastre. După câteva ore bune de zbucium, Marea Neagră, asemeni unei țări ce se trezește brusc învecinată cu un imperiu barbar de care era până atunci depărtată printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
zise spătarul. Și-apoi eu sunt om drept: decât să simt ispita cum se cuibărește în întunericul trupului meu, mai bine o scot la lumină să ne uităm amândoi la ea. — Dar chiar așa tare te ispitesc? - întrebă cu seriozitate țigăncușă. Nu știu cum să-ți spui - răspunse spătarul - dar o ispită la fel de mare ca asta am mai simțit o singură dată în viață acum doi ani, când era să fiu pus domn în locul dumnealui - și spătarul arătă spre Barzovie-Vodă, care picotea alături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fiu pus domn în locul dumnealui - și spătarul arătă spre Barzovie-Vodă, care picotea alături. — Și ce-ai făcut atunci? - zise Cosette. — Am stat și m-am gândit: oare n-o fi numai un zvon, cum mai aruncă turcii câteodată? — Și? - făcu țigăncușa. — N-a fost zvon, dar până m-am gândit eu, s-a schimbat sultanul. Episodul 131 DESPRE CREDINȚA SUSPUȘILOR — Trebuie să-ți spun, spătare - grăi atunci Barzovie-Vodă, deschizând un ochi - că știam că s-ar fi putut să fii pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ciudat, credința ta față de mine, spătare, vine din necunoașterea celor cinci declinări din latină. — S-ar putea ca așa să fie - zise spătarul - adică eu cunoscând cât ești de învățat, să mă sfiesc a-ți tăia capul. — Dar eu - interveni țigăncușa în discuție - deși nu știu cele cinci declinări, i-aș fi mai credincioasă spătarului decât Măriei-Tale, dragă Vodă. — Cu femeile e altceva - răspunse grav Barzovie. Femeile trebuie stârpite de mici. — Vai de mine, Măria-Ta! - râse spătarul. Cum să stârpești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
să strige „Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al unui stol de cocori îndreptându-se spre țările calde. Știi ceva, Măria-Ta? - zise țigăncușa Cosette, mângâindu-și salba de monede feudale ce-i acoperea ca o platoșă forma eternă a pieptului. Dacă ți-ai da jos veșmântul de domn ce-l îmbraci, și-ai lua altul mai slab și mai prost croit, de unde-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aplecă și se uită: într-adevăr, prora corabiei stătea înfiptă adânc în pământul scump al țării. Episodul 133 PE MAL Plătiră cât se cuvenea bravului căpitan Ianis, apoi, pe o punte de lemn trecută peste bord, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette coborâră pe mal. Malul natal! Lui Barzovie-Vodă i se umeziră ochii de emoție și, gândindu-se că tăcutul Broanteș va consemna gestul, vru să se lase în genunchi, să sărute pământul scump al țării, numai că, din nefericire, locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
o numim „Doamna Știucî”, pentru că uriașele ei calități ieșeau la iveală în singura împrejurare în care puteau să se manifeste: gătitul. Episodul 140 TOT RĂUL SPRE BINE într-adevăr, în momentul când începură să curgă mâncărurile, cei trei moldoveni și țigăncușa Cosette rămaseră literalmente cu gura căscată. Căci ce nu le văzură ochii, gustară limbile, înghițiră gâtlejurile și primiră mulțumite stomacurile? Zacuscă de morun, icre de cegă cu lapți de nisetru, plachie de crap, pilaf de scoici, țipari lungi prăjiți în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Nu ne rămâne decât să dormim! - șopti Barzovie-Vodă de lângă perete. — Ușor de zis - răspunse tot în șoaptă spătarul Vulture. Nu știu ce se-ntâmplă, dar am o trezie în mine... ceva de speriat. Tu stai bine, Cosette? Nu mă pot plânge - șopti țigăncușa. Am dormit în condiții și mai proaste. Dă, Doamne, să mă ia somnul - se rugă spătarul - că dacă mă ia la timp, mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu sunt obișnuit... - răspunse Barzovie. Degeaba mă visez eu în Grecia lui Pericle, dacă deasupra mea atârnă eminamente pești din Dunăre. în plus aceste mici viețuitoare provenind din paie îmi dau mâncărimi pe care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
specifice marilor întâlniri prietenești de oști, Barzovie-Vodă, cu lacrimi în ochi, spătarul Vulture, cu nările umflate de aerul blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
gândindu-se și Ia chipul celui ce-o adusese, porecliră noua legumă barabulă. Spre acest boier se îndrepta acum Barzovie-Vodă cu suita sa. Episodul 174 LA MOȘIA LUI RADU STOENESCU-BALCÂZU De cum pășiră hotarele moșiei boierului Radu Stoenescu-Balcâzu, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și rapsodul Broanteș observă cu plăcere pretutindeni semnele unei harnice mâini de gospodar: șanțuri proaspăt săpate prin care curgea gâlgâind o apă firească, limpede, lanuri dreptunghiulare, parcă trase cu sfoara, de grâu cu spic greu, gunoi așezat în mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu vârful degetelor fața măslinie a celui din jilț, apoi lăsă să cadă în comanacul de lângă jilț un galben. Urmă tăcutul Broanteș, care nu vru să dea, însă lăsă și el un galben. — Pot să dau eu în locul lui? - zise țigăncușa Cosette. — Poți, fata moșului, că nu vreau să mă plătiți degeaba - zise Tănase privind-o chiorâș. Bag sama după cum te-nghesui să dai, că ești de-același neam cu mine. — Așa-i, tataie - zise Cosette și făcându-și vânt, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
nutrii. Cresc bălăriile, urcă iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil vestit mai înainte de-o slugă iute de picior, însuși Radu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
albină: câtă vreme zboară, el numai bâzâie; când se-așază pe-o hârtie, abia atunci își lasă veninul sau dulceața. Scrie, copile, numai scrie: cu dreapta ține pana, cu stânga scutul. Și preafrumoasa domniță? — Pe mine mă cheamă Cosette - grăi țigăncușa. — De dumneata, drept să-ți spun, n-am auzit - zise boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. — Pe drept cuvânt că neamul ei s-ar fi tras din Egipt - zise spătarul Vulture - dacă nu se trăgea din India. A vrut să scape de jugul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
spuse Radu Stoenescu-Baicâzu - căci tragem toți la el: boieri, răzăși, curteni. Bici să avem, că de arat e destul. — Nici eu n-am auzit de domnia-ta până acum, dar vremea noastră nu stă înapoi, ci înainte - plecă sfielnic genele țigăncușa. — Hm - tuși Radu Stoenescu-Balcâzu - nu stai rău cu retorica. Și din ce neam ești? — Neamul meu - zise Cosette •— s-ar fi tras din Egipt, dacă pe drept cuvânt nu se trăgea din India, iar eu am fugit cu domniile-lor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]