90 matches
-
poți ieși la suprafață, pentru a împărtăși celorlalți experiențele tale lăuntrice, gândurile și sentimentele.Condiția vremelnica, efemera a omului, aidoma unui fir de nisip strecurat timid prin colul clepsidrei, în virtutea gravitației, atras cu putere de movila de jos, unde stau ațipite celelalte ... XV. UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECȚII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINĂ ADAMESCU), de Cezarină Adamescu, publicat în Ediția nr. 1293 din 16 iulie 2014. UN DRUM AL MEMORIEI REFLECȚII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA Altă proza notabilă este
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]
-
Nu mi-a spus nimic despre ceea ce va urma cu plecarea băieților la Domnul și toate cele necazuri pe care le-am îndurat în timp. M-a cuprins în lumina dumneaei ca într-o îmbrățișare extrem de vie. Am mai stat ațipită o vreme, apoi l-am auzit pe Andrușca și m-am ridicat să-l iau în brațe să eructeze, să-l alint și să-l adorm. Alte întâlniri le-am avut cu Andrei apoi cu amândoi băieții, după ce au plecat
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2052 din 13 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/373954_a_375283]
-
prin frânturi de amiezi Vechi scrisori de amanți se tot rup și se ning Din pănuși de porumb mă privesc și se sting ochii verzi de păpuși, merii buni din livezi. Trec poștași abătând foste vremuri prin gări Un bătrân ațipit trece mâna prin nori Plouă dor sfâșiat din arcuș de viori Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări Și pe umbra ce sunt, un oraș osândit la prăpădul tăcut al atâtor iubiri Uit pe umerii lor și acum trandafiri și
DAR NICI EU, DE MĂ STRIG... de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378110_a_379439]
-
-i nesigur dus a fost. [11] Chiar încleștat cu moartea, înțeleptul va continua a înfăptui dharma, căci străduința perseverentă, și nu simpla intenție sau năzuință, va aduce cuiva încununarea: Prin străduinți, nu prin dorință, Înjghebi ceva oriunde; De-i leul ațipit, în gură Gazela nu-i pătrunde. [8] În altă parte, este exprimată categoric dependența răsplății după moarte de efortul făcut pe pămînt: Fii tu sigur: cum ți-e fapta bună, rea Astfel fi-va, negreșit, răsplata ta. [30] Ori: Cum
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
în orașul din care fugiseră. Întinderea câmpiei din fața dreptunghiului palid al ușii deschise păstra culoarea cenușie a nopților din nord. Când ochii i s-au obișnuit cu întunericul, a deslușit lângă calea ferată, în umbra unui tufiș, contururile unei izbe ațipite. Și, în față, în pajiștea de lângă terasament, a văzut un cal. Liniștea era atât de adâncă încât se auzeau țârâitul ușor al tulpinilor smulse și copitele călcând pe pământul umed. Cu o seninătate amară, care a mirat-o și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Să îi propun să ne revedem în ziua aceea sau a doua zi era de neconceput. Noaptea noastră nu putea fi decât unică. Ca și trecerea pachebotului, ca și somnul nostru fulgerător, ca și trupul ei în răcoarea marelui fluviu ațipit. Am încercat să-i spun asta. Am vorbit fără șir despre scârțâitul nisipului sub pașii ei, despre singurătatea ei pe malul acela, despre fragilitatea ei, în noaptea precedentă, care mă făcuse să mă gândesc la tulpinile de nufăr. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mersul puțin încordat. Îmbrăcămintea la modă, machiajul și mersul sacadat dădeau apariției sale pe strada pustie un aer suprarealist. Dar mai ales preaplinul carnal, aproape bestial, al trupului, al mișcărilor sale! În după-amiaza aceea de căldură mută. În orășelul acela ațipit. De ce? În ce scop? Nu m-am putut stăpâni să nu arunc o privire furișă înapoi: da, pulpele ei groase, lustruite de bronz, coapsele ei, cele două emisfere ale crupei mișcând suplu la fiecare pas. Năucit, mi-am spus că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ochii. „Va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că femeia aceasta, mai tânără decât mine, este mama mea”, îmi spuneam eu atunci. Puneam fotografia la loc, porneam din nou. Și, când mă gândeam la Charlotte, prezența ei pe străzile acelea ațipite avea evidența, discretă și spontană, a vieții înseși. Îmi mai lipseau doar cuvintele care puteau să o spună. Ilustre ~mp\rate, fiu al lui Alexandru al III-lea, O Fran]\-n s\rb\toare la a ta venire, Prin vocea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deci un suflet? Da. Și un corp. Ideile se ascund în paralelipipede închise. Deschideți-le: vor scăpa, ca duhurile sau ca zînele din povești. Ele se hrănesc cu alte idei, le însămînțează, și noi le înfulecăm ca să ne întărim. Animism ațipit, diminuat, dar vivace. Dumnezeu creatorul creează prin voce, și ceea ce spune, face. "Fiat lux". Sunetul demiurg constrînge realitatea. Noi vom aduce la semnele scrise, medium rece, virtuțile împrumutate Verbului, medium cald prin riturile orale, cu formulele lor de imprecație sau
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fără să-și piardă aerul acela indiferent, am priceput că era pur și simplu vorba despre o îndelungă deprindere cu primejdia. Am ajuns într-un cartier pe care nu-l cunoșteam și care, la câteva străzi distanță de lupte, părea ațipit. Doar dârele de fum de pe suprafața galben-cenușie a caselor și cartușele goale pe care alunecam, mergând, trădau prezența războiului. Am străbătut o curte care dădea într-o alta și ne-am oprit în fața unui pasaj îngust, ce ducea cu gândul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ai să mai auzi. - Zi, finule, îl îndemnă gazda, cuprinsă de buna dispoziție a omului. - Cum am fost eu ieri după lemne în pădure pe Chihan, am venit sara cam trudit. M-am lăsat oleacă pe cuptor și, după ceam ațipit, parcă îmi trece prin gând să mă duc la grâul din bahnă, că parcă era vară. Mă duc eu și numai ce văd pe zonă unul cu șapcă și cu halat alb. Călca mărunțel pe cărare. I-am dat bonjur
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
din buze și din mâini, ți-ar spune: Poftim la masă!" Mi-e somn, sunt obosit, bună seara, Ela de departe... Marți. O slugă mică, Hamiri, îmi deretică prin cameră. Ies și, singur, o pornesc. Pe drum, un cimitir mic ațipit. Pe deal, mormintele turcești. Apoi în grădina publică. Unul face un spirit local: "E așa de mică grădina, că dacă s-ar culca un măgar, i-ar rămâne coada afară"! Miercuri. Pe stânci cu Irina. Am cățărat-o cu de-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
considera lipsiți de orice valoare în continuare. Înțelegi? Pe când Craig era condus spre dormitor, îi părea că scopul lor nu putea fi expus mai clar decât fusese. Rămase treaz, nădușit de spaimă. De două ori își spuse, zăcând pe jumătate ațipit, că vizita în fortăreața de sub fermă fusese un vis. Dar, de fiecare dată, înțelegerea sumbră a situației îi izgonea iluziile din minte. Cu o zi în urmă, când pericolul părea destul de departe, se mângâiase cu speranța că vor fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ceremonia aceea a cicumciziei care se desfășura la câțiva pași de ea, departe de glasurile și clinchetele cupelor care-i ajungeau la urechi ciudat de înăbușite, ca prin vis. Se pomeni repetând: „Blestemata aia de Paradă!“ Și oftă, pe jumătate ațipită. * * * — Silma, surioară, tot mai visezi cu ochii deschiși? Vocea seacă a lui Khâli o transformă pe maică-mea într-o fetiță. Îi sări de gât fratelui ei mai mare, acoperindu-i fruntea, umerii, brațele și mâinile cu sărutări calde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din cauza luminii orbitoare și a căldurii care vine, ca o răsuflare fierbinte, de-afară, prin geamul deschis. De o parte și de alta a autostrăzii, culmile acoperite de măslini pitici, argintii, cu petele albe ale satelor străvechi, cocoțate În vârf. — ...Ațipit?!... Ei, aș! Fii sigur că ai dormit de-a binelea! Cred că ai și visat... Bolboroseai ceva, ca atunci când vorbești În somn românește... Mai vorbește, oare, românește În somn, așa cum crede Christa? Ce spui, dragul meu? Ce spui...? Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la jgheab! Luați, mâncați și beți, de praznicu' mortului! Apostatul nu trebuie să-și repete invitația. O vreme, se aude numai clămpănitul fălcilor, ocupate simbiotic cu dumicații, precum și sorbiturile vajnice, cu clefăieli, care se transmit cumva, empatic, către baba negricioasă, ațipită ca o moartă, care mușcă și dânsa reflex, prin somn, dintr-un mititel imaginar. Domn' Dan, căpățânosu' de Pale, Henri Bec, a pierdut contactu' cu noi, din Centru. Iar Bibi le Fou a rămas zălog la Fane Calapod, la bistrou
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
o întortochere de străzi slab luminate de câte un bec chior, până am ieșit la șosea, pe unde mai trecea huruind câte un camion, câte un tramvai. Am așteptat mult în stație și apoi am călătorit legănîndu-ne, lângă o taxatoare ațipită, prin orașul fantomatic. Din cauza luminii portocalii din vagon, pe geam nu vedeam decât fețele noastre pământii și scaunele de șipci galbene, lustruite. Ajunși acasă, ne-am dus la culcare. M-am zvârcolit toată, noaptea într-o semitrezie amorțită, cu fragmente
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
peron unde și dormeam, pe bancă. Noaptea, țânțarii îmi ciuruiau mâinile și obrazul. N-aveam energie să mă apăr și, oricum, ar fi fost inutil. Erau prea mulți. "Din afurisita aia de mlaștină vin", mi-am zis. Trăiam cu simțurile ațipite, ca într-o cameră cu storurile trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau zi și că aștepți să te lămurești asupra celor ce ți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fulgi. Cerul albastru va exista mereu astfel. Eram gelos pe toți cei care vor privi după moartea mea cerul. N-am avut curajul să mă ridic. Mi se părea că la prima mișcare plămânii mei vor exploda. Moartea stătea cuibărită, ațipită undeva în pieptul meu, și-mi era teamă să n-o trezesc. Abia când soarele a coborât puțin după copacii din spatele lacului, m-am ridicat cu mii de precauții. Seara, m-am dus la doctorul B. I-am povestit despre
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iubeam Levy Pants mai mult decât propria mea viață. Că fiecare oră de veghe mi-o petreceam gândindu-mă cum să îmbunătățesc mersul întreprinderii. Aveam adesea chiar și noaptea viziuni. Fantome de la Levy Pants se perindau glorioase prin fața sufletului meu ațipit. N-aș fi scris niciodată o asemenea scrisoare! Am iubit Levy Pants. Uitați-vă! Citiți, domnule! Domnul Levy luă dosarul și citi acolo unde indica arătătorul gras al lui Reilly: „Astăzi biroul nostru a fost în cele din urmă onorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fulgi. Cerul albastru va exista mereu astfel. Eram gelos pe toți cei care vor privi după moartea mea cerul. N-am avut curajul să mă ridic. Mi se părea că la prima mișcare plămânii mei vor exploda. Moartea stătea cuibărită, ațipită undeva în pieptul meu, și-mi era teamă să n-o trezesc. Abia când soarele a coborât puțin după copacii din spatele lacului, m-am ridicat cu mii de precauții. Seara, m-am dus la doctorul B. I-am povestit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
închidă ușa. Ziarul ud i se lipește de picioare.) Pân’ la urmă tot cum am spus eu a fost. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre el, tot mai disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate ațipit.): Și acum, când te gândești... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e și omul ăsta... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Întorcându-se spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL: Un grăunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ușor intrigat că nu se închide.) Numai că uite că se poate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și o să stea și ploaia până la urmă. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, o să stea. Precis o să stea. (BĂTRÎNUL CU BASTON zace în scaunul său pe jumătate ațipit, BĂRBATUL CU ZIARUL își face de lucru cu ușa, DOAMNA CU VIOLONCELUL se oprește la mijloc și se întoarce ușor spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Și cu violoncelul ce facem? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE Poem în două părți Personaje: CĂLĂTORUL PRIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ale transperantelor, lumina scăzuse. Spoturile de raze ce erau împărțite de aici, ca un pachet de cărți de joc, hașurau încă salonul. În gălăgia lor luminoasă, hoardele firișoarelor de praf, între care și Ho diábolos, susținând pe umăr un Genel ațipit, planau pe deasupra platourilor cu urme de muștar, maioneză, pielițe de salam de Sibiu și scobitori îmbîcsite. Băieți buni, de la nivelurile lor de inteligență și de somnolență ascultau și prelucrau totul. Treptat, seara își cuibărea burta ei de rață asupra mobilelor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ce n-ai iubit și crește cu tot ce iubești, încît se prelungește cu aceeași căldură în gândurile vrăjmașe, ca și-n cele plăcute vieții. Ea te cuprinde-n plină stradă, în zori, în după-amieze și-n nopți, treaz sau ațipit, între oameni și departe de ei, în speranțe și în absența lor. Fiorurile ei - asemenea unei ascetice îmbrățișări - te topesc lăuntric într-un extaz neîmplinit, ascultând murmurul zadarnic al ondulațiilor sângelui și șoaptele nostalgice ale anotimpurilor interioare. Și de mi-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]