1,444 matches
-
În timp ce dispărea absorbit În Îmbulzeală. Abația Maddalena se ridica În spatele vechiului For, ceva mai Încolo de Santa Maria in Campidoglio. O construcție masivă, clădită pe fundamentul unei străvechi insula romane, de la care preluase perimetrul dreptunghiular. În față se ridica biserica abației, cu fațada ei simplă din cărămidă, urmată, dincolo de absidă, de un al doilea corp, care o vreme adăpostise o comunitate restrânsă de călugări benedictini. Un alt zid orb, pe stânga, Împiedica vederea spre claustru, strâns Între biserică și clădirile Învecinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
orb, pe stânga, Împiedica vederea spre claustru, strâns Între biserică și clădirile Învecinate. - Spune-mi, messer Duccio, Își apostrofă Dante Însoțitorul În timp ce se străduia să Își croiască drum prin mulțimea care se Îmbulzea În fața portalului, Încercând să intre, credeam că abația era părăsită. - Așa e. Comunitatea care locuia aici aproape că s-a stins. Ultimul abate a murit În urmă cu vreo zece ani, pe vremea lui Giano della Bella. - Așadar, cui Îi aparține acum? Secretarul comunal ridică din umeri. - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îngrozitoare, dacă era adevărat ceea ce i se povestise. Și apoi fața de ceară a statuii și curiosul său simulacru de viață. Rațiunea Îl Îndemna să caute vinovatul Între oaspeții de la han, evitând ambiguul tărâm al umbrelor care se manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din mintea lui. Cotrobăi printre unelte până când găsi o pârghie din fier, din acelea folosite de fierari pentru a scoate potcoavele uzate din copitele cailor, și se Îndepărtă cu pași repezi. Ora stingerii bătuse de ceva vreme când ajunse la abație. Se lăsase Întunericul și umezeala nopții se Întindea pretutindeni asemenea unui văl lipicios. Nici o lumină nu lucea În acel colț de cartier, departe de strada principală. Dar luna plină strălucea Îndeajuns ca să se poată orienta. Abația dădea spre o stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vreme când ajunse la abație. Se lăsase Întunericul și umezeala nopții se Întindea pretutindeni asemenea unui văl lipicios. Nici o lumină nu lucea În acel colț de cartier, departe de strada principală. Dar luna plină strălucea Îndeajuns ca să se poată orienta. Abația dădea spre o stradă dreaptă, flancată, de cealaltă parte, de zidurile oarbe ale grădinilor. Înapoia clădirii, siluetele caselor familiei Cavalcanti se ridicau Întunecate În noapte. Dintre cele câteva ferestre nici măcar una nu era luminată, ca și când ar fi fost cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca toată lumea să afle de existența ei, cât ai clipi. El, dimpotrivă, voia să Înțeleagă mai Întâi ce se ascundea Îndărătul acelui joc și care era legătura cu morțile misterioase. Poate că cel mai bine era să se Întoarcă la abație. Acolo, femeia se putea ascunde În continuare, iar el ar fi avut posibilitatea să Îl strângă cu ușa pe călugăr, de cum acesta și ar fi făcut apariția. Intră În biserică pe poarta pe care o forțase prima oară, ținând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se afunda spre subsol. - E vechea criptă. Aici... Se Întrerupse. Apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, coborî el primul, urmat de poet. Muta o pornise și ea după dânșii, parcă temându-se să nu rămână părăsită În biserică. Sub pardoseala abației se deschidea o subterană vastă. Pardoseala, din străvechi dale de marmură, era presărată cu plăci funerare, iar sarcofage romane erau aliniate de-a lungul pereților. Cândva, acela trebuie să fi fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a atâtor oameni. Poate că, dacă ar fi dat În vileag repede lumii Întregi ceea ce descoperise, firul slab care lega acele evenimente s-ar fi rupt, iar el nu ar mai fi aflat niciodată Întregul adevăr. - Deocamdată, rămâi ascuns În abație, cu femeia asta, zise priorul În cele din urmă. Eu nu voi spune nimic. Deocamdată. 5 Zorii zilei de 10 august Dante ieși În stradă În zori, după o scurtă odihnă, populată cu imagini neliniștitoare. Fețele viilor și ale morților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu un rânjet. Îl aleg pentru mine pe al treilea, din această treime. Și fierul, ca să fie al nostru. Cât despre lumină, să-i rămână toată a Împăratului. Nu asta caută el? - Am aflat de ceilalți. Vor fi cu toții la abație. Dante Își Încordă auzul până simți că-i plesnesc timpanele, ca să prindă orice amănunt din acea conversație nelămurită, cu teama că zarva se va porni din nou, zădărnicindu-i strădania. Mai că nu simți mâna ce Îi atingea ușor grumazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai nenorocit, pentru un om care Își câștigase existența prin iscusință și prin prestidigitații. Și totuși, lucrurile păreau să se fi petrecut Întocmai. Judecând chiar după starea cadavrului, era probabil că se Înecase cam la aceeași oră când fugise de la abație. Cu toate acestea, un glas interior continua să murmure, neliniștindu-l. Cele două răni adânci de pe o parte a corpului se puteau explica și așa cum o făcuse pe loc, Însă nu izbutea să Își alunge impresia că semănau foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai ciudata construcție incendiată. Își ridică ochii spre cer, privind spre soarele aflat spre apus. În scurt timp, clopotul avea să bată semnalul de stingere. Era momentul să Îl strângă cu ușa pe Cecco. Se Îndreptă cu pas iute către abație; când ajunse acolo, intră din nou În biserică, trecând prin portița laterală, apoi se deplasă până la nivelul superior al sacristiei. Pe traseu, nu zărise nici o urmă de-a prietenului său. Pentru un moment, se temu că fugise cu Fecioara, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
târându-se pe pardoseală, Încolăcindu-se pe candelabre. I se păru că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se Îndepărteze, ajungând până la colțul unde Își amintea că era poarta acelei abații infernale. Dar un horcăit dinapoia uneia dintre oglinzi Îl reținu, Împietrindu-l de frică. În centul octogonului, o pată de umbră arăta că acolo se deschisese un hău. Un huruit părea să vină de jos, ca și când niște pilaștri uriași ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lada, Îi porunci sec, după ce Îi ceruse mecanicului Îngăduința cu un semn din cap. Îi venise deodată În minte o posibilă ascunzătoare. Își stăpâni cu greu zâmbetul ironic care Îi Încolțise pe buze. Ce alt refugiu era mai bun decât abația Maddalenei? Multe lucruri fuseseră deja ascunse acolo, oameni și obiecte. Dacă biserica aceea tot era menită a depozita secrete, atunci Îl putea ascunde și pe al său. Se Îndreptă cu repeziciune spre abație, urmat de arabul cu Încărcătura În spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ce alt refugiu era mai bun decât abația Maddalenei? Multe lucruri fuseseră deja ascunse acolo, oameni și obiecte. Dacă biserica aceea tot era menită a depozita secrete, atunci Îl putea ascunde și pe al său. Se Îndreptă cu repeziciune spre abație, urmat de arabul cu Încărcătura În spate. Mașinăria nu era deosebit de grea, dar, sub căldura cumplită, băiatul fu În scurt timp leoarcă de sudoare. Însă continua să Îl urmeze pe poet fără să se vaite. Pe o parte a străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
băga În seamă, chiar și În orașul acela de bârfitori, dacă Îl va vedea pe el Însoțit de un hamal cu o povară neînsemnată. Așteptă ca sclavul să dispară, apoi luă lada În spate și o porni din nou către abație. Pe drum Întâlnise câteva chipuri cunoscute, dar o ținuse drept Înainte, privind țintă În față și ferindu-se să răspundă la saluturi. Ajunse la biserică În timp ce clopotul abației vestea vecernia. Dinaintea porții secundare, după ce se asigură Încă o dată că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dispară, apoi luă lada În spate și o porni din nou către abație. Pe drum Întâlnise câteva chipuri cunoscute, dar o ținuse drept Înainte, privind țintă În față și ferindu-se să răspundă la saluturi. Ajunse la biserică În timp ce clopotul abației vestea vecernia. Dinaintea porții secundare, după ce se asigură Încă o dată că nimeni nu Îi urmărise mișcările, intră cu Încărcătura. Înăuntru era pustiu. Profită ca să acționeze iute comanda ce dădea acces spre criptă și coborî În subteran. Își aminti unde fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se petrecea. Era sigur că Noffo, șeful inchizitorilor, se afla pe aproape, poate ascuns În camera alăturată. - Așadar, spune-mi ce vrei. Pe chipul cardinalului se lăți o expresie satisfăcută. - Să aflu de la dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sări În picioare. Străzile orașului erau pustii. Cunoștea bine traseul patrulei de noapte, trasat cu singurul scop de a proteja marile familii. Nu Întâmpină nici o dificultate În a le evita pasul cadențat, atunci când Îl auzea de departe. Ajuns În apropierea abației, scrută pentru ultima oară strada din fața lui, spre a se asigura că nu mai era nimeni. Apropiindu-se de colțul clădirii, i se păru că deslușește un zgomot metalic, urmat de un foșnet rapid de pași ai cuiva care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În adânc, dincolo de orice raționament, se insinua, mușcătoare, o mare deziluzie: nu avea să o mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi scăpase pentru totdeauna. Într-acestea, zări un licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale scării ce se Înșuruba În Înalt. Ajuns Între ultimele două paliere, se opri gâfâind, sub arcul grosolan care dădea spre Încăperea clopotelor, luminată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
putea fi departe. Dar la ce ar fi slujit? N-avea decât să se ducă În sfârșit să Își ispășească păcatul la Roma și să-și ia cu el toate superstițiile. Mult mai important era ceea ce se petrecea acum la abație. Ieșind de la San Piero, nu observă nimic deosebit față de obișnuitul du-te-vino al negustorilor și artizanilor care se Îndreptau către Ponte Vecchio. Din fericire, vestea părea să nu se fi Împrăștiat Încă. Poate că nu era Încă prea târziu să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi el, reluându-și alergarea. Strada din fața portalului abației era năpădită de un număr mare de oameni Înarmați. Părea că apărătorii reprezentanți ai Întregii creștinătăți Își dăduseră Întâlnire pe esplanadă, gata de plecare În cruciadă. Dintr-o privire, recunoscu uniformele lăncierilor francezi din garda lui Acquasparta și pe acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
roșiatice unde acoperământul din lemn fusese găurit de loviturile săgeților. Între timp, reflecta neliniștit la ce era de făcut. Prin poarta larg deschisă a bisericii zări siluetele confuze ale altor oameni În mișcare. Se aruncă brusc Înainte, ajungând până la claustrul abației prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dar mai Întâi ajută-mă să recuperez ceva de preț. - Bani? gâfâi Cecco, reînsuflețit deodată. Comoara? Atunci, știi că există? exclamă. - Poate mai mult de atât. Cheia unei Împărății. Celălalt Îl fixă dezorientat. Exista Într-adevăr ceva de preț la abație. Și extrem de periculos. Ceva ce poetul nu putea abandona, cu nici un preț. Mașinăria lui al-Jazari, ascunsă În criptă. Din momentul În care soldățimea avea să Înfrângă ultima rezistență și să treacă la jaf, era doar o chestiune de timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
frate, zise celălalt, care ținea un mic opaiț. Ce sunt acelea? Întrebă apoi cu uimire, ațintindu-și privirea asupra lăzii și a boccelei. Fără să Îi răspundă, Dante Își depuse Încărcătura pe fundul căruțului, la picioarele mortului. - Urmați-mă. La abația Maddalena. - De acolo venim. Din pricina bătăliei a trebuit să muncim acolo până nu demult, replică celălalt perplex. Priorul Îi smulse opaițul din mână. - Veniți, vă conduc eu. Mai Întâi, trebuie să Încărcăm lucrurile, zise el pornind la drum. Din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu e mult superior, chiar dacă e mai mare și se află pe malul unui lac de acumulare. În sfârșit satul apare și face o impresie bună, pentru care s‑a pregătit îndelung; există chiar și o mânăstire, care se numește abația Zwettl, dar pe care domnul Witkowski n‑o va vizita fiindcă nu poți impune așa ceva unui mare mutilat de război. Duminica viața de la oraș se liniștește și tihna devine stăpână. Tatăl și fiul mănâncă un șnițel gustos cu salată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]