211 matches
-
de mai nainte. Se poate să fie un ministeriu de alegeri și, pentru acest scop special, am dori în adevăr ca el să se constituie astfel încît să garanteze cât se poate de bine libertatea alegerilor. Astăzi, când roșii au abjurat formal republica, agitațiile de uliță, conspirațiunile, revoluția în permanență și turburarea de meserie, țara are nevoie de armonizarea intereselor ei, de armonizarea claselor ei, de-o politică în adevăr de stat și nu de partid. Noi credem că majoritatea partidului
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
în țara noastră, unde desigur e destulă plebe cosmopolită ridicată din gunoaie, slugarnică prin natura ei, niciodată, zicem, n-au văzut un om mai prosternat dinaintea mărimii lor pământești, mai gata de a-și renega tot trecutul, de a-și abjura principiile, de-a fi apostol al propriilor sale învățături decât pe acest republican Să trăiască românii " Romînului" zice d. Chițu. O dorință foarte justificată din punct de vedere bugetar. Românii "Romînului" sunt bunăoară d. Cîmpineanu, cu 40000 franci leafă; d-nii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cată să admitem că suveranul s-a deprins a desprețui oamenii din țara aceasta. Căci, în adevăr, ce opinie își poate forma cineva despre un individ care, pentru o pensie ori o funcție, își renegă tot trecutul, își {EminescuOpXII 418} abjură credințele? "Man muss es in diesem Lande nicht so genau nehmen " e poate un axion aplicabil față cu d-alde Candiano, C. A. Rosetti ori alții, față cu oameni ce nu se pot măsura decât cu propria lor micime; dar
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
idei liberale și conservatoare era acum doi ani încă atât de fundamentală încît atingea însăși forma statului, însuși modul de-a exista al țării și naționalității noastre. Cu ocazia proclamării regatului d. C. A. Rosetti împreună cu tot partidul său au abjurat formal ideile sale din trecut, s-au convertit la altă religie politică, au recunoscut monarhia ca formă definitivă și inalterabilă de existență pentru statul român. Vechii republicani, afiliații lui Mazzini, membrii comitetelor republicane au recunoscut monarhia, au devenit dinastici; "pionul
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
1757), înaintea groaznicei execuții care îl aștepta și care l-a inspirat pe Michel Foucault în Surveiller et punir. Geniul ultimei formule m-a fascinat dintotdeauna. Seară tematică pe Arte, destinată Inchiziției. Interesantă remarca unui istoric: Galileo Galilei și-a abjurat opera și descoperirile pentru că era un bun credincios și nu dorea să-și compromită relațiile cu Biserica, ca "fiu" al acesteia. La urma-urmei, o formă specială de "ascultare". Îmi amintesc cât de anapoda prezenta materialismul dialectic acest episod clasic al
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
jur, dar gândește-te cu luare-aminte, concentrează-te la ceea ce spui și rostește cuvintele din inimă și cu credință, îl povățuiește Îngerul. Rezultatul va veni de la sine. Vei resimți asta! Daa... Când babaca Galileu s-a ridicat, de pe locul unde abjurase, a și dat-o la-ntors! Eppur si bevanda! E ușor de zis, c-o să faci și-o să dregi, pe viitor! Dar, cum va reuși sugativa nenorocită de Silică, să se abțină, să se eschiveze și să se dea pe brazdă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de origine europeană au încercat să lupte cu succes pentru supraviețuire și să-și întrebuințeze rațiunea ca cea mai de preț armă în aceste strădanii. Dovada este aspirația lor de a profita de toate realizările occidentului. (...) Mahatma Gandi și-a abjurat întreaga filozofie în momentul în care a intrat într-un spital modern pentru a se opera de apendicită". L.V. Mises, Acțiunea umană, www.mises.ro, p. 69. 272 Mises arată: ,,Orientului îi lipsea un lucru esențial, ideea de independență față de
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
insereze în subsolul romanului și, încă, nu oriunde, ci tocmai în finalul jurnalului lui Fred Vasilescu?! Prezența cvasi-ocultată a lui Dumnezeu în multiplele sale forme de a se manifesta (Creator imperfect dar și atotcuprinzător, stăpân pe soarta geniilor care-L abjură datorită imposibilității lor de a se pune de acord cu lumea materială etc.) dimpreună cu enumerarea ființelor primordiale, care supraviețuiesc până astăzi, îndreptățesc disponibilitatea romanului la analiza arhetipală. Cel puțin aceasta este calea pe care o urmează exponenții școlii americane
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
altfel pe Cioran decât bunul valah?! Nici o mirare că într-un loc vorbește despre noi, cu referire la poporul pe care-l disprețuiește și în care se cuprinde. Se recunoaște, deci, perfect în ceilalți, pe care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
primii pași ai înțelepciunii” (I, 101). Sau: „Judecând bine, sensibilitatea mea se înrudește cu aceea a romanticilor ș...ț, îmi iau umorile drept lumi, le consider substitute ale realității” (I, 110). Ceilalți, atunci când îi condamn, când îi incriminez, când îi abjur, nu-s altceva decât eu însumi, spune Cioran în momentele de luciditate, acele momente când iese din sine însuși pentru a se putea privi, cu răceală, ca pe un altul. Dar cel mai adesea Cioran nu se suportă pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Când nu ai privilegiul să fii cinic sau naiv, viața este o încercare de fiecare clipă, o rană de nelecuit” (III, 315). Or, nefiind nici cinic până la capăt, nici naiv, lui Cioran nu-i rămâne decât scepticismul, pe care îl abjură în permanență, îngrijindu-și-l. E boala lui de nelecuit, e rana lui, fără de care Cioran știe că și-ar pierde rostul. Ciudat, în aceste condiții, să-i dăm dreptate lui Cioran atunci când se crede „prin fire, violent Ă prin
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut și ea parte dintr-o strategie de construire de sine împotriva propriului sine, deja intuit în precaritatea sa), el este apreciat pentru nihilismul pe care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu o idee, de înțeles dezorientarea și panica identitară. De fapt, Cioran mărturisește într-un loc că a fost în permanență străinul: „Întotdeauna am
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
răspuns” (II, 192). În adâncime, crede că, pentru asceză, pentru proiectarea în vegetal, pentru a deveni sihastru, nu are vocație spirituală. Poate că, mai mult decât atât, nu se poate sustrage păcatelor eului. Prezența celuilalt, pe care îl contestă, îl abjură, îl ucide, este, de fapt, fundamentală pentru ființa cioraniană. Căci în realitate, Cioran nu suportă singurătatea. Își spune: „Suferim de îndată ce avem nevoie de cineva sau de ceva. Să facem astfel încât să depindem cât mai puțin de lucruri și de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de când mă străduiesc să fiu inactiv și, pe legea mea, am izbutit” (III, 21). Nu ne întrebăm aici cât de iluzorii sunt faptele pe care se întemeiază o astfel de convingere. Cert este că, dincolo de urmele de nostalgie, Cioran își abjură trecutul în care nu el sălășluiește, ci un altul. În fine, dacă Cioran pare să se fi vindecat de nostalgia energetismului, el nu s-a vindecat și de boala propriei țări. Neputința de a se rupe de trecut și de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
exclusiv de sine. Oricum, el identifică în propriul portret imaginea țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe ale tinereții, ceea ce caută Cioran este, în fond, extazul neantului, pe care ai săi îl asumaseră dintotdeauna și pe care Cioran îl
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
panteismul naturalist și, de fapt, materialist... Jan și Albert din Brno, fratele său, au trăit vreme de douăzeci de ani într-un grup ținând de sărăcia voluntară, la Köln, și opt ani profesând libertatea spiritului. Urmărit de puterea ecleziastică, Jan abjură, apoi se alătură dominicanilor și colaborează cu ei în ceea ce constituie specialitatea acestora: activitatea de persecutare a foștilor săi tovarăși libertini. Cu acest preț, scapă de rug. Istoria păstrează de la el un fel de confesiune plină de detalii privitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Inteligenței. Deși lector în Scrierile Sfinte la carmelite, el se vede convocat la inchizitor. Ce-i drept, învățăturile și felul său de a practica justifică neliniștea catolicismului. Suntem în 1411 - Jeanne d’Arc e încă în pântecele mamei sale. Acuzatul abjură și evită astfel rugul. E condamnat la închisoare, apoi la recluziune într-una din mănăstirile ordinului său. Carmelitul heterodox apără o poziție radical hedonistă afirmând că viața este în suficientă măsură o vale a plângerii pentru a mai fi nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
poarte arme, să provoace tulburări, &c. &c. De asemenea jur că împotriva oricărei pedepse cu excomunicarea sau a pierderii drepturilor mele, voi fi dedicat și fidel Maiestății sale &c. &. Și de asemenea jur că din toată inima detest, urăsc și abjur ca fiind necucernica și eretica această doctrina și regulă blestemata, care spune că prinții care sunt excomunicați de către papă pot fi detronați sau uciși de către supușii lor sau de oricare altă persoană. Și cred cu tărie că papă nu are
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
c. &c. Also I do swear that notwithstanding any sentence of excommunication or deprivation I will bear allegiance and true faith to his Majesty &c. &c. And I do further swear that I do from my heart abhor, detest, and abjure, aș impious and heretical this damnable doctrine and position,that princes which be excommunicated by the pope may be deposed or murdered by their subjects or by any other whatsoever. And I do believe that the pope hâș no power
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
E confesiunea cuiva definitiv marcat de memoria abisală a comunității. Coexistă în descendentul acelora un ins al timpului său, impacient, febril, excedat de proiecte; frecventat de singurătate, dar găsind suport în revelația christică, el se implică în dezbaterile ontologice europene, abjurând (momentan) spaimele trecerii. Poetul din Vămile pustiei se vrea "Sein und Lichtung / Pithie și vrăjitoarele Diotimei" -, un vizionar amintitor de Hölderlin. Fără să fi avut un program estetic declarat, în deceniile al șaptelea și al optulea ale secolului trecut se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
capacitatea de ocoli interogatoriul și s-a apelat la una dintre cele mai speculative și ascuțite dintre mințile care făceau parte din Instituția Inchiziței cardinalul Roberto Bellarmino. Acesta sintetizează un număr de opt aserțiuni eretice pe care filosoful să le abjure. Bruno acceptă să fie considerat vinovat de erori condamnate de Biserică. Dar tribunalul sesizează încercarea de a se sustrage acuzațiilor de erezie și de aceea îi cere să abjure pentru că ideile sale erau eretice. În data de 9 septembrie 1599
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
un număr de opt aserțiuni eretice pe care filosoful să le abjure. Bruno acceptă să fie considerat vinovat de erori condamnate de Biserică. Dar tribunalul sesizează încercarea de a se sustrage acuzațiilor de erezie și de aceea îi cere să abjure pentru că ideile sale erau eretice. În data de 9 septembrie 1599 tribunalul, prezidat de papa Clement al VIII-lea, se întrunește pentru a se decide asupra vinovăției inculpatului și hotărăște în unanimitate că învinuirile nu sunt dovedite cu probe legale
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
asupra vinovăției inculpatului și hotărăște în unanimitate că învinuirile nu sunt dovedite cu probe legale, propunându-se aplicarea torturii. Până la urmă Papa cere ca filosoful să nu fie torturat. În ziua ce a urmat filosoful declară că este gata să abjure și se pare că procesul luase o direcție în care chiar dacă Bruno ar fi fost acuzat de erezie ar fi fost condamnat doar la închisoare. Dar s-au întâmplat două evenimente care au schimbat direcția procesului: prima dintre ele este
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a filosofului care și-a imaginat că Papa îi va accepta concepția filosofică și i-a adresat acestuia un memoriu în care își argumenta concepțiile. Dar aceasta în loc să-l ajute, a fost considerată ca o retragere a dorinței de a abjura și i-a înrăutățit situația. Cel de-al doilea eveniment a fost cel al denunțului depus în data de 16 septembrie prin care se spunea că Alungarea bestiei triumfătoare este un pamflet la adresa Papei. În noul context i se acordă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
că Alungarea bestiei triumfătoare este un pamflet la adresa Papei. În noul context i se acordă un timp de patruzeci de zile să reflecte la erorile sale și să retracteze, dar acesta refuză. Chiar dacă procesul a fost amânat Bruno nu mai abjură, ci își susține ideile, astfel că în 20 ianuarie 1600, Clement al VIII-lea decide ca Bruno să fie osândit ca eretic fățiș și îndărătnic și să fie abandonat brațului secular, lucru echivalent cu arderea pe rug. I se aduc
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]