2,175 matches
-
Avem un vis neîmplinit,/ Copil al suferinții,/ De jalea lui ne-au răposat/ Și moșii, și părinții.../ Din vremi uitate, de demult,/ Gemînd de grele patimi/ Deșertăciunea unui vis/ Noi o stropim cu lacrimi..." (Noi). Nimic n-ar putea tulbura absolutul negativ al acestei dureri arhaice care se autocontemplă, paradoxală împlinire a frustrării etnice printr-o consubstanțiere cosmică. Nu pare să existe vreo soluție a stării în cauză, în ordinea practică a lucrurilor. "Visul" gratuit, "copil al suferinței", e rodul de
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
lui simptomatică pentru sănătatea morală a grupurilor mari sau, uneori, chiar mai mult decît atît, prin calitatea sa de diagnostic al unei subtile maladii colective. Atunci cînd arta mai obosește sub povara utopiilor, cînd fervoarea aspirațiilor o istovesc și luminile absolutului îi veștejesc retina, ea se transformă subit dintr-un viguros exercițiu proiectiv într-o vehementă întreprindere reactivă. Transei mistice și vorbitului incantatoriu în limbi li se substituie, fără prea multe regrete și cu precauții minime, activismul civic, protestul public și
Artă tradițională / Artă alternativă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12800_a_14125]
-
aberant, grotesc: ŤNiciodată, nici chiar în război (...) nu mi s-a pus o problemă atît de alarmant imediată și atît de insolubilă parcăť". Iubirea reprezintă pentru Fred o "bucurie a minții", o experiență "la rece", proiectată cu superbie pe ecranul absolutului. Realul nu-l interesează, căci "sentimentul" pentru doamna T. e o latență veșnică, deci o trimitere în ireal, "o iluzie mai puternică și mai durabilă decît împlinirea ei". Paradoxul acestui Eros sublimat, descărnat ca o teoremă, implicînd fuga de posesiune
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi veșnic nesatisfăcute", dar și de ciocniri gnoseologice, între "sensibilitatea metafizică îndrumată spre recrudescența religioasă și incertitudinile și anchilozarea în materialism și nihilism". Relația individului cu absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu favorabil autoscopiei
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi veșnic nesatisfăcute", dar și de ciocniri gnoseologice, între "sensibilitatea metafizică îndrumată spre recrudescența religioasă și incertitudinile și anchilozarea în materialism și nihilism". Relația individului cu absolutul capătă o tentă particulară prin referirea la locația sa. Oprimat de "ritmul agitat al capitalei", Cioran se mărturisește atras de aerul curat al provinciei, care, deși departe de a fi un Eden, i se potrivește precum un mediu favorabil autoscopiei
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
lipsește oare ceva pentru ca Nae Ionescu să fi fost omul-complex sau complexul cultural (= Ťfenomenul culturalť) situat undeva între adevăr și utopie? Nimic, probabil, de vreme ce steaua polară a acestui Ťpersonajť era voința de a se încerca într-o insolită experiență a absolutului"... Dacă Nae Ionescu apare scanat pe întreaga dimensiune a personalității în diversitatea-i vrednică a atesta pînă la urmă o incontestabilă unitate, Cioran e înfățișat pe fațeta tinereții sale fragede. Student în primul an de facultate, la 18 ani, se
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
a lumii înseși prin descoperirea și folosirea propriilor ei principii de naștere și de funcționare. Înțelegînd creația ca o victorie a ideii și ca o biruință a omului față de multiplele tentații ale destructurării, Mattis Teutsch se autodefinește ca un umanist absolut, ca un apologet al omului pur, cu o dinamică intrinsecă și ireductibilă, abstract și etern, fără limite și fără istorie. În jurul acestui tip uman nu crește iarba și întreaga natură se surpă. Mattis Teutsch este creatorul deplin al unui umanism
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
prin religiozitate, prin "grija tainică a mîntuirii" ce-i străbate întreaga acțiune, ci și prin ideea reabilitării individului, a personalității ocultate de o aritmetică a colectivismului mistificator. El constata cu mîhnire o "scădere a religiozității", o reducție a contactului cu absolutul produsă de înțelegerea eronată a factorului religios în baza unor raporturi sociale alterate.
Despre Nae Ionescu și Cioran (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12467_a_13792]
-
V. Fanache deschide o cale de interpretare cu perspective extrem de bogate, ce poate fisura imaginea monolitică a autorului Marii treceri. Criticul demarează lectura pornind de la cunoscutele considerații blagiene asupra misterului, dar refuză să vadă în "chipurile" veșniciei "simple simulări ale absolutului", "ficțiuni" sau surogate ale transcendenței: "Blaga își asumă o ciudată postură de creator, discursul său liric având ca obiect (...) chipurile tăcute ale veșniciei, relevându-le ca pe niște realități în sine, fără nici o intenție de a le explica (s.n.)". Dimpotrivă
Ruptura de utopia moderinistă by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/12468_a_13793]
-
esență, ci doar să-și rotească punctele de interes. O formulare care se potrivește, de altfel, cu unitatea pe care Guénon o susține riguros. Dă, pe lîngă asta, și rețete de ,asimțire" a acestui Unu inexprimat, căutînd căi pe care absolutul se împărtășește fără să se împartă: limbile, cetele de îngeri, culoarele de aer ale spațiului. Recuperarea la care tinde el ține, oricum, mai mult de o nostalgie de eon în declin decît de-un totalitarism revanșard, pus pe ,amenzi". Cumva
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
oameni. Si atunci visează în fața șevaletului făpturi sincretice, pe jumătate pămîntene, pe jumătate forme eterne, ipostaziate, de cele mai multe ori, în misterioase nuduri feminine. Indiferent cum se raportează în particular un pictor sau altul la nud ca temă de atelier, în absolutul viziuinii sale tainele goliciunii dumnezeiești se insinuează și mișcă asemenea misticului nimica din celebra formulare a lui Caragiale. Fie că este straniu pînă în pragul suprarealității (Dimitrie Serafim și Aura Goșanec), fie că se naște frust din materia cromatică, asemenea
Despre percepția feminității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11548_a_12873]
-
ei strictă, iubirea apare ca ambiguă, întrucît nu este supusă ființei ci devenirii, și impură, din moment ce presupune două principii, sufletul și corpul. Iubirea devine în Occident o formă a dorinței metafizice, a dorinței de Absolut, a dorinței de a fi Absolutul și datorită participării complice a filozofiei" spune Aurel Codoban care găsește mai multe tipuri ale iubirii constituite fiecare în funcție de filozofia timpului, evoluînd dinspre pasiune înspre vanitate, de la puterea sentimentului la sentimentul puterii, de la comunicare la corp: iubirea-agapé, iubirea-pasiune, iubirea-senzualitate, iubirea-seducție
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
deviată prin creștinism a doctrinei platoniciene, arată Aurel Codoban. Dacă la Platon sufletul dorea moartea corpului pentru a se autodepăși și a obține unirea cu transcendența, interesul iubirii-pasiune pentru obstacol arată mai degrabă preocuparea pentru intensitatea afectivă absolută decît pentru Absolutul transcendenței, anticipînd astfel imanența divinității, ,moartea lui Dumnezeu": ,Iubirea-pasiune vestește imanența care coboară sacrul din ceruri pe pămînt și face din celălalt singura divinitate la îndemînă." În iubirea-pasiune iubită este însăși iubirea. Modelul ontologic platonician al transcendenței verticale care considera
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
locul datoriei morale, iar plăcerea erotică ia locul iubirii." Iubirea este acum necesară, neapărat reciproc erotică și repetitivă, adică contingentă, confluentă (Giddens) și tranzientă. Sfîrșitul unui tip de comunicare înseamnă, în fond, amurgul iubirii ca dorință metafizică: plăcerea este acum Absolutul, iar dorința devine ,dorință de plăcere absolută". Iubirea postmodernă înseamnă iubirea iubirii corpului. N-aș spune nimic dacă aș afirma că Amurgul iubirii este o carte inteligentă care propune o abordare extrem de interesantă și convingătoare - în fond, așa trebuie să
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
să-i vie greață, și-a preumblat divina făptură de estet neronian și insensibil, cînd la Tokio, cînd la Paris, cînd la Roma și pe tot mapamondul. De cînd lira sa politică nu se mai poartă, a devenit un umanist absolut. I se rupe inima de moartea unei gîze". Iar Marin Preda e surprins pe latura sa extrem de vulnerabilă de personaj al necurmatelor adaptări la "linia" oficială, al anxietății de contextualizare: "De la 23 august 1944, Marin Preda se plimbă de la Capșa
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
trupului și a facultăților lui, să ajungă să nu mai fie atrași de aceasta. Faptul acesta nu înseamnă refuzul și excluderea plăcerii legate în mod firesc de legătura trupească, ci nealipirea de ea, refuzul de a face din ea un absolut al vieții conjugale. Plăcerea nu trebuie să fie scopul, ci urmarea firească a legăturii de iubire dintre soți34. Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Dumnezeu, Care ar trebui să fie scopul ei esențial. Orbit de desfătarea simțurilor pe care i-o produce această patimă, omul se lipsește astfel de desfătarea spirituală cu bunurile cerești. Plăcerea privită ca scop în sine devine pentru om un absolut, care-L exclude pe Dumnezeu și-I ia locul 127, iar din această pricină se ajunge la transformarea dorinței de absolut, care înainte era îndreptată spre Dumnezeu, într-o dorință exclusiv carnală, pătimașă, impersonală ce devine o formă de autoidolatrie
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
pradă pasiunilor și concupiscenței ce îi împiedică intrarea în Împărăția Cerurilor: Carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea (I Cor. 15, 50). Plăcerea privită ca scop în sine devine pentru pătimaș un absolut care-L exclude pe Dumnezeu și-I ia locul. Prin desfrânare, omul își face din voluptate un idol129. Atunci omul nu mai vede centrul ființei sale în chipul lui Dumnezeu pe care-l poartă în sine, ci în funcțiile sexuale
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
tîrăsc spre Dumnezeul meu. 2. Tu mă prăvălești/ îți împletești fălcile printre vreascurile pieptului meu și mă tîrăști/ Către Dumnezeul tău. 3. Eu asud. Mă lepăd de Dumnezeul meu. Rînjesc încălzit alături de tine./ 4. (în vreme ce capul meu pocnește liniștit pe absolut/ fiecare treaptă./ Pe care mă cobori,/ Pentru a mă depune ca pe un os la picioarele Dumnezeului tău)". în fond, deslușim aci o năzuință regresivă, pofta de-a reveni la primitivitate: "21. Ies rar prin oraș./ 22. Ies foarte rar
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
posesie a lumii înseși prin descoperirea și folosirea propriilor ei principii de naștere și de funcționare. înțelegînd creația ca o victorie a ideii și ca o biruință a omului față de multiplele tentații ale destructurării, Mattis-Teutsch se autodefinește ca un umanist absolut, ca un apologet al omului pur, cu o dinamică intrinsecă și ireductibilă, abstract și etern, fără limite și fără istorie. în jurul acestui tip uman nu crește iarba și întreaga natură se surpă. Mattis-Teutsch este creatorul deplin al unui umanism în
Ultimul Mattis - Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12896_a_14221]
-
Ceea ce contează nu e atît actul, cît victoria căsătoriei. Aici intervine mutația radicală propusă de Șerban: cuplul nu e fundat pe o împlinire erotică, ci pe o promisiune, pe o dublă proiecție, căci fiecare e pentru celălalt o întruchipare a absolutului, Otello pentru Desdemona o reprezintă pe cea a notorietății eroice, în timp ce ea o reprezintă pentru el pe aceea a supremației sociale. Ei sunt atrași de imaginea pe care celălalt o desemnează. Nu o comunitate a corpurilor îi reunește, ci perspectiva
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
altfel nici nu o mai au la îndemână, pentru a valorifica o zestre spirituală: „Suntem acolo unde valorile românești nu par o simplă provincie pe harta spirituală a lumii, ci ele participă, întrucât sunt o formă de a fi a Absolutului, la ceea ce constituie esența umanității“ (în vol. 1, p. 258-261). Fără a apela niciodată la o ideologie politică, revista se va orienta în mod constant spre o Românie profundă, spirituală, arhaică sau eternă, atemporală, ca o reacție nedeclarată fățiș la
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
pentru care mass media uită de îndeletnicirile lui. Dacă tu, ziar, spui una, citînd plîngeri, iar ancheta e înmormîntată de oamenii legii, reiese că tu te-ai luat după niște răuvoitori care se leagă din invidie și din neînțelegere a absolutului propovăduit de Grig, de inocenta lui grupare. Ceva mă face să cred că nici această ultimă anchetă nu e provocată de activitățile propriu-zise ale sectei (?) lui Bivolaru. Mai degrabă cred că forța crescîndă a acestei grupări a pus autoritățile pe
În trecutul lui Bivolaru by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13016_a_14341]
-
Mihai Bădic bsolutul trebuie construit pentru conștiință, iată sarcina filozofiei...” scria Hegel, demonstrând totodată caracterul contradictoriu al noțiunii. Contrapunându-i termenul relativ - deși absolutul nu poate avea în esența lui un opus - nu facem decât să mai construim încă un binom, dintre acelea care dau farmecul și erudiția eseurilor: bine-rău, obiect-subiet, materie-spirit, ideal-real. Aceste dihotomii, implacabil metamorfozate în antinomii - conform viziunii lui Andrei Pleșu
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
sarcinii. Curând am aflat că “mary stop” era de fapt Marie Stopes, o englezoaică ce a militat întreaga viață pentru planificarea concepției. Cam așa stau lucrurile și cu Teoria relativității a lui Einstein, invocată în incitantul articol “Capcanele și magia absolutului” apărut în numărul 50/2003 al României literare, semnat de Gina Sebastian Alcalay. În pofida numelui, această teorie nu are nici o legătură cu relativitatea cunoașterii umane, cu imposibilitatea cunoașterii adevărului. În plus, chiar dacă am trece peste aceste considerente, unanim acceptate astăzi
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]