220 matches
-
opere ambigui/exprimă farmecul și lumea de sub visare,/dar și cadrele lumii din care provine visătorul” („Despre vis”). Fenomenul visării, lumea de suflet de sub reverie și dimensiunile ei („dimensiuni de vis” în „Constrâns la amurguri”), precum și contextul din care se abstrage visătorul, toate acestea se păstrează în discursul liric. Dincolo de a fi farmec și încântare, visarea este „în cunoaștere”, fiind, totodată, o stare de cunoaștere. În plus, în poezie orice sentiment este o cunoaștere confuză (vezi „Șoapte”). Intrând în poezie, lumea
DAN IONESCU: Noi resurse poetice ale reveriei / New poetical resources of the reverie (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339583_a_340912]
-
opere ambigui/exprimă farmecul și lumea de sub visare,/dar și cadrele lumii din care provine visătorul” („Despre vis”). Fenomenul visării, lumea de suflet de sub reverie și dimensiunile ei („dimensiuni de vis” în „Constrâns la amurguri”), precum și contextul din care se abstrage visătorul, toate acestea se păstrează în discursul liric. Dincolo de a fi farmec și încântare, visarea este „în cunoaștere”, fiind, totodată, o stare de cunoaștere. În plus, în poezie orice sentiment este o cunoaștere confuză (vezi „Șoapte”). Intrând în poezie, lumea
DAN IONESCU: Noi resurse poetice ale reveriei / New poetical resources of the reverie () [Corola-blog/BlogPost/339672_a_341001]
-
2012 Toate Articolele Autorului Cronică la o carte „Îngerii urcă la cer” „Orice s-ar spune, în șirul de secole, de la poeți poți și ți-e îngăduit să aștepți impulsurile în stare să reașeze omul în inima universului, să-l abstragă pentru o clipă din aventura sa distrugătoare, să-i aducă aminte că există pentru orice durere și orice bucurie din afară un loc care se poate desăvârși la infinit, un loc al hotărârii și al ecoului”. (Andre Breton) Un loc
PROF. VASILE POPOVICI, MEMBRU LSR – FILIALA IAŞI de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 556 din 09 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341959_a_343288]
-
în armata franceză cu gradul de sergent major; experiență resimțită voalat pe marginea activității sale publicistice de mai târziu, prin dramatismul ei și forța dialecticii deconcertante. Mai mult decât atât, mărturisește autorul, marea încercare a volumului este aceea de a abstrage proprietățile filozofiei pure din cercurile teologice în care a luat ființă, cu condiția de-a nu se face vinovat de siluirea realităților istorice date. Subsidiarul acestei intervenții antinomice fiind decantarea substraturilor filozofiei clasice, așa cum poate fi întâlnită ea, în oralitatea
FILOZOFIA IN EVUL MEDIU de CĂTĂLIN VARGA în ediţia nr. 397 din 01 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346900_a_348229]
-
genere nici pe departe la valoarea poeziei, conținând pe deasupra și unele momente stânjenitoare privind episodul Caragiale, care pot fi aduse în discuție eventual în cadrul unei biografii. Memorialiști de la Junimea, ca și prietenii, l-au văzut mai totdeauna reflexiv și tăcut, abstras din realitatea imediată, puțin văzut în clipe de euforie verbală, sau de supărare mânioasă împotriva soartei și a necazurilor vieți. Scrisoarea, pentru el, e aproape un accident în viața lui, fapt ce-i contrazice personalitatea și punându-l într-o
CORESPONDENŢA EMINESCIANĂ-MANIFESTARE DE FORŢĂ MAJORĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346315_a_347644]
-
un tunel ce părea fără sfârșit, o noapte continuă, i-a năruit fie și intermitent ființa: „Ochii îmi sunt închiși. Sub pleoape - numai întuneric. Nu îmi mai simt brațele. Nu îmi mai simt picioarele. Mă dizolv...” Îndârjirea de a se abstrage din realul concentraționar, ingeniozitatea de a se separa de el n-o ajută pe deținută să scape totuși de agresivitatea mizeriilor în avalanșă, dozate când savant, progresiv, când grosolan, brutal de torționari. Paginile cărții se precipită, se contorsionează, se zbat
CONSTANTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286364_a_287693]
-
cărei editură a și apărut în 1947. După această dată, C. și-a încetat activitatea publicistică, trăind într-o completă recluziune. Abia după două decenii a revenit în peisajul liric contemporan, cu versurile intitulate Dincolo de cuvinte (1967). Cultivând o poezie abstrasă din sfera dogmatismului care, în pofida unei ușoare liberalizări, încă mai bântuia epoca, C. și-a conturat un profil liric distinct prin volumele succesive Determinări (1970), Codice (1974), Ianuarii (1976), reunite, împreună cu Decor penitent, în volumul Împărăția de seară (1979), încununat
CRAMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
Cannano (1978), ca și în celelalte romane istorice, va imagina un trecut fabulos, în care talentul și rafinamentul său artistic (ce amintesc de Cartea Milionarului a lui Ștefan Bănulescu sau de Calpuzanii lui Silviu Angelescu) se pot exprima în voie, abstrăgându-se subtil, dar total comandamentelor extraliterare ale esteticii oficiale. Imaginând acțiuni inedite și eroi excepționali (Vasile Vodă), autorul face ca până și personajele negative să aibă o putere de seducție fascinantă, precum acel Iani Deli, bufon la Curtea lui Vasile
BERBECARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
cu nouăzeci și nouă de oca de fier și zburau până la cer...”). Recurgând la așa-numita „formulă a imposibilului” (P. Bogatârev), ce constă în alăturarea unor elemente care se contrazic, se exclud reciproc, formulele inițiale au menirea de a-l abstrage pe ascultător din contingent și de a-l transporta în lumea fabulosului, constituindu-se într-un procedeu poetic specific basmului fantastic. La rândul lor, formulele finale, printr-un procedeu contrar, îl readuc pe ascultător, cum s-ar zice, „cu picioarele
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
cerc restrâns, pentru că-n tragedie erau mai mult personalități de-o răutate demonică mai mult abstractă, acelea cari erau de domeniul creării sale, iar nu caractere umane și avute în sine. Aicea și inspirațiunea sa afla un câmp mai liber, abstrăgând de la toate astea că și însuși mijloacele sale chiar îl făceau capabil cu deosebire de astea. Câmpul său propriu era umorul liber, creatoriu, în care el cufunda până și figuri mai ne-nsemnate, astfel încît prin asta li crea o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
obiectului singuratec si între progresul acțiunii. Cu deosebire se cere la asta tratarea artistică a exametrului, după cum am pomenit și mai sus. Declamațiunea se mai nuanțează încă și după cele două mari antiteze: a epopeei antice și a celei romantice. Abstrăgând de la diferința dintre exametru și stanța modernă, epopea antică cere în declamațiunea sa un alt ton fundamental decât cea romantică. Epopea antică e după natura sa mai obiectivă, e mai puțin întrețesută de reflexiune și sentiment, ea dezvoaltă acțiunea înainte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de calibru, înnobilat însă prin artă, trebuie să consiste tonul fundamental al acestor ființe lipsite de simțire. O reprezentare în care să nu se-arate deja în tonul fundamental antiteza caracterului Cordeliei, cu iubirea și adevărul ei cel mai ofensator, abstrăgând cu totul de la sensul cuvintelor ei, o asemenea reprezentare ar rămânea în urma așteptărilor și pretențiunilor noastre. Nu în zădar poetul îi dă Cordeliei acea blândă eufonie a tonului care să fie o imagine frumoasă a sufletului ei. ESECUTAREA CARACTERULUI Masca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unei risipe a sufletului în care el însuși pierde participarea la ultima parte a narațiunii și privește numai încă în sufletul său ruinat, până ce în fine răsuflă în vorbiri întrerupte. Toată scena asta e un studiu mare pentru fiecare actor, abstrăgând chiar de la reprezentarea ei în realitate. Mai amintim mai departe de Ifigenia față cu Orest (Act. 3. Sc. 1) în intervalul zguduitoarei narațiuni a omorului de mamă. Sufletului Ifigeniei, încordat foarte mult deja prin antecedențe se scărește de la participarea foarte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de cea întîi. Pot mai întîi să cunosc noțiunea unui corp în mod analitic prin semnele extensiunii, impenetrabilității, formei ș-a altora, cari toate sânt cugetate în această noțiune. Acuma însă îmi lărgesc cunoștința și, cu privire la experiență, de la care am abstras această noțiune a corpului, mai găsesc că cu acele semne mai e combinată întotdeauna și greutatea. Prin urmare experiența este acel x care zace afară de noțiunea A și pe care se-ntemeiază putința sintezei predicatului greutății, B, cu noțiunea A
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
subiectivă a sufletului nostru, fără care aceste predicate n-ar putea fi atribuite nici unui obiect? Despre a ne desluși asupra acestui punct vom (dezbate) expune mai întîi noțiunea spațiului. 1. Spațiul nu este o noțiune empirică care ar putea fi abstrasă din experiența exterioară. Căci pentru a putea referi simțiri oarecare la ceva afară de mine (adică la ceva într-un alt loc al spațiului decât acela în care mă aflu eu) totodată pentru a mi le putea reprezenta ca delaolaltă și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
CONCLUZII DÎN NOȚIUNILE DE MAI SUS a) Spațiul nu reprezintă nici o calitate a lucrurilor în sine (an sich) nici niște asemenea în relațiunile dintreolaltă, id est nici o determinare care iar fi inerentă obiectelor înșile, care ar rămânea și dac-am abstrage de la condițile subiective ale intuițiunei. Căci nu pot fi intuite apriori nici determinații absolute nici relative înaintea existenței obiectelor cărora ele se atribuiesc. b) Spațiul nu-i alta nimic decât numai forma fenomenelor simțurilor exterioare, id est condiția subiectivă a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
într-atîta întru cât ele ni se arată, adică întru cât sânt obiecte ale sensibilității. Forma constantă a acestei receptivități care o numim sensibilitate este o condiție neapărată a tuturor raporturilor în cari se intuiesc obiectele ca fiind afară de noi, dar, abstrăgând de la aceste obiecte, rămâne o intuițiune curată ce poartă numele spațiu. Condițiile particulare ale sensibilității nu sânt condiții a posibilității lucrurilor, ci numai a fenomenelor lor și pentru aceea putem să zicem ca spațiul cuprinde toate lucrurile câte ni s-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însuți (Ding an sich) nici se cunoaște prin ea, nici poate fi cunoscut, dar după care esperiența nici n-a întrebat vrodată. DESPRE TIMP ESPOZIȚIE METAFIZICĂ A NOȚIUNEI TIMPULUI 1. Timpul nu este o noțiune empirică care ar putea fi abstrasă din vo experiență. Căci simultaneitatea cât și consecutivitatea n-ar putea fi percepute dacă în fond n-ar subsista apriori reprezentația timpului. Numai sub supoziția aceasta ni putem reprezenta unele ca fiind în unul ș-același timp (simultan), altele în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Dacă pot spune apriori: "Toate fenomenele exterioare sânt în spațiu și determinate apriori după raporturile spațiului", atuncea din principiul simțului interior pot spune cu totul general: "Toate obiectele simțurilor sânt în timp și stau neapărat în raporturi de timp". Dacă abstragem de la menirea noastră specifică de-a ne intui interiorminte pe noi înșine și de-a cuprinde în puterea noastră reprezentativă prin mediul acestei intuițiuni toate intuițiunile exterioare și dacă luăm prin urmare obiectele astfel cum or fi fiind ele în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fiind ele în sine înșile, atunci timpul este nimic. Timpul e numai de valoare obiectivă în privirea fenomenelor, pentru că aceste sânt deja lucruri pe care noi le accepem ca obiecte ale simțurilor noastre; dar el nu mai este obiectiv daca abstragem de la sensibilitatea intuițiunei noastre, prin urmare de la acel mod de a-și reprezenta care ni-i propriu, și vorbim de lucruri în sine înșile. Timpul este așadar numai o condiție subiectivă a intuițiunei noastre (omenești) (care totdeauna e sensuală, adică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
subiect în sine însuși el e nimic. Cu toate acestea el este cu necesitate obiectiv în privirea tuturor fenomenelor, prin urmare și a tuturor lucrurilor. Nu putem zice: "Toate lucrurile sânt în timp", căci la conceptul lucrurilor în genere se abstrage de la orișice intuițiune a lor, iar aceasta [e] condiția proprie sub care timpul intră în reprezentația obiectelor. Daca adaogăm condiția la concept și spunem: "Toate lucrurile ca fenomene (obiecte ale intuițiunei sensuale) sânt în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca condiție, fie ca însușire, chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta idealitate trebuie să fie pusă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și spațiu) cari sânt (fără ca ceva real să fie) numai pentru a cuprinde ele toate cele reale. De părtinesc a doua teorie (de care se țin cîtiva naturaliști metafizici), acceptând timp și spațiu ca relațiuni ale fenomenelor (lîngă sau dupăolaltă) abstrase din experiență, atunci sânt siliți să conteste valabilitatea învățăturilor apriorice ale matematicei în privirea obiectelor reale (de es. în spațiu) sau cel puțin certitudinea apodictică a unor asemenea, fiindcă aposteriori aceasta nu are loc; iar noțiunile apriorice spațiu și timp
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
corectura și completarea lor. Căci trebuie să cunoaștem deja obiectele într-un grad destul de mare daca voim a stabili regula după care o știință despre ele să se poată înființa. Logica generală e sau curată sau aplicată. În cea dentăi abstragem de la toate condițiile empirice sub care se exercită inteligența noastră, d. es. de la influența simțurilor, de la jocul imaginației, de la legile memoriei, de la puterea obicinuinței s. a., prin urmare chiar de la izvoarele prejudițielor, ba de la toate cauzele prin mediul cărora ne-ar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Numai partea întîia este proprie o știință, deși scurtă și uscată și așa cum o cere reprezentarea scolastică a unei doctrine elementare a inteligenței. Într-asta deci logicii trebuie să aibă totdeuna două reguli în vedere: 1) Ca logică generală ea abstrage de la orice cuprins al cunoștinței intelectuale și de la diversitatea obiectelor ei, și n-are a face cu nimic alta decât cu forma numai a cugetărei. 2) Ca logică pură ea nu are principie empirice, prin urmare ea nu ia nimic
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]