66 matches
-
mijloc de-a o conserva, de-a o perpetua în chipul său special, trecînd-o într-un registru de semne, de sugestii, de ideograme morale, adică proiectînd-o într-o lume paralelă. Sub condeiul înfiorat de-un regret contras, de-o nostalgie abstrasă al lui Vasile Dan, referințele la copilărie abundă. Uneori e atinsă chiar coarda durerii: "țipătul unui copil înfipt ca un cuțit în sînge./ pielea celui adormit făcută sul./ ridicarea în capul oaselor" (țipătul). Alteori vîrsta fragedă apare contextualizată de propriul
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
prin cimitirul tîrgului". Apoi, în anii 1929-'30, a avut ocazia să-l vadă personal, de patru ori. Evocarea acestor întîlniri conturează din patru secvențe un portret impresionant al poetului, pe atunci în vîrstă de 48-49 de ani - un personaj abstras, taciturn și retractil, foarte asemănător celui pe care-l va întîlni Eugen Jebeleanu cu aproape un sfert de secol mai tîrziu și despre care va scrie o pagină memorabilă în jurnalul sau (relatarea vizitei lui Eugen Jebeleanu și a soției
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18145_a_19470]
-
deschiși, având oricând posibilitatea să atingi ceva din jur pentru a te convinge de realitate. Și totuși simți, vezi, auzi o lume întreagă, alta decât cea știută îndeobște, care te silește imperios să-i înregistrezi zvonul de viață." El scrie abstras, "despărțit de toate realitățile din jur și din amintire", sta la masa de lucru "singur cu umbrele chinezești ale personagiilor" care se proiectau pe hârtie din propria lui persoană. "Rar, doar când și când, mă trezesc din coșmarul fabulației în
Un roman sentimental și un jurnal de creație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7998_a_9323]
-
întemeind critica noastră modernă în calitatea sa de artă sui generis, care se sprijină nu numai pe idee, ci și pe emoție, intuiție, gust, stil, patronul Sburătorului indica o ,,metodă" a sa inalienabilă, de care disciplina în cauză, oricît de abstrasă și de disponibilă colaborării cu domeniile mai mult ori mai puțin limitrofe, îmbogățită prin dezvoltarea sa pe multiplele axe ale intelectului, nu s-ar putea dispensa vreodată fără riscul unei trădări de sine: ,, A merge de-a dreptul la principiile
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
trecută de 90 de ani care vorbește pe drumuri cu moartea, ademenind-o, implorând-o, blestemând-o că nu mai vine să-i dea odihna și liniștea. Prima parte a romanului este o pendulare între reconstituirea adolescenței plină de erotism, abstrasă istoriei care se insinuează însă de fiecare dată în fantele istoriei personale a liceeanului și meditația asupra menirii literaturii a scriitorului ajuns la o vârstă când privirea evaluativă apare de la sine. Reconstituirea e declanșată sau pornește de la cuvinte și expresii
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
tot ce-i cade sub mână. Noaptea, când și când, umflă, din nou, peretele de cîlț al pernei cu lacrimile lui. Dacă nu se întîmplă minuni este fiindcă anul 1930 este unul al crizei. La periferii, Bucureștiul dansează elegant și abstras în ritmurile pătimașe ale foamei. În 90% din casele fostului sector de Negru, persoanele melancolice, ce se declară substanțial și susținut nehrănite, sânt notate de către destin într-un carnețel și se trezesc imediat țipluite în tuberculoză. În sectorul de Galben
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de a converti starea verticală sugerată aici de "cetini și munți", "arbori în delir". Arborii, pădurea constituie un "cosmos verticalizat" (Gilbert Durand), dar care va fi absorbit, "păscut" de "turmele apocalipsului". În contrast cu acest peisaj apocaliptic, apare un Dumnezeu mult prea abstras, care nu asigură contraponderea unei lumi în derivă. Cunoașterea este înțeleasă ca o absorbție până la procesul concret-fiziologic al îngurgitării. Noaptea devine "un nemilos cimitir" imagine a orizontalității absolute. Natura însăși este "o cameră de culcare" în acest univers somnolent. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
noi, în obișnuitele lor rochițe. Ada își puse iar coroana aurie pe cap și ceasul la mână. Porni atunci Puia, rece ca o sticlă cu apă de la gheață, fascinantă ca ochiul transparent al viperei, dar mai presus de orice - neatentă, abstrasă. Zăngănindu-și ușor pandantivele și cerceii, ea străbătu cele șapte intervale cu pas egal, neschimbată, mereu identică sieși. Depășind linia de șaptezeci de ani era aceeași copilă frumoasă și, la propriu, fără pereche. Imaginea ei a trecut prin gardul din spatele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cel puțin certitudinea apodictică a unor asemenea, fiindcă aposteriori aceasta nu are loc; iar noțiunile apriorice spațiu și timp fiind după opinia asta numai niște făpturi ale imaginațiunei, a căror izvor real trebuiește căutat în experiență, din a cărei relațiuni abstrase închipuirea a creat ceva ce conține în adevăr elementul general sau cele comune ale acelor relații, dar care nu poate avea loc fără restricțiunile pe cari natura le-a combinat cu ele. Cei dentăi câștigă atâta că pentru aserțiunile lor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
procedat. Dar dacă nu o cobori la nivelul exemplelor, logica nu mai apare într-o lumină ridicolă. Mașinile, de pildă, funcționează perfect cu implicația materială. - Bine; am să-ți propun o altă cale. Formele sânt abstracții și, ca atare, sânt abstrase. Vin și te întreb: sânt abstrase din lucruri sau sânt abstrase de lucruri? Eu spun "din", voi spuneți "de": voi faceți abstracție de lucruri. Contraziceți de fapt însuși cuvântul "abstract", care este o "desprindere din" și nu o "despărțire de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nevăzută, nestinsă, o bucurie închisă cu lacăte, răsucite ca melcul, de timpi ce-au trecut peste ea, cum umbra păsării-n zbor peste stânci coșcovite. umbra, grațioasă și vie, cu mișcări de dansatoare agilă trece iute, efemeră. stânca, în sine abstrasă, ca o amorțită reptilă, ține ochii pe jumătate închiși. ce-și împărtășesc, oare, pe tăcute, din trăirea ascunsă? le e de ajuns că sunt parte a vieții, alunecare în neant, în marea cursă? fără alin uneori se poate cânta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
poezia și eseistica lui puțin scorțoasă, cultă în chip excesiv, însă profundă și originală, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut în cerul marilor modele. El însuși, ca om, trecea până de curând printre noi ca un prinț exilat, abstras și melancolic, de o melancolie puțin studiată, voievodală. Am avut sentimentul, citindu-l și observându-l de la distanță, că poetul își construise un stil al personalității și se identificase, în cele din urmă, în viață și poezie, cu el. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
una indiferentă. Ideea de împărăție divină ("Kingdom of God") stă în miezul interpretării și ea presupune o anumită economie a duratei. Religia, în această perspectivă, nu e o parte a vieții, ci însăși viața. Lumea creștină nu e prin urmare abstrasă, ci prezentă în istorie, product și sursă de istorie în același timp. Dar o istorie pe care o transcende mereu, spre a se integra în împărăția divină. Asemenea reflecții fac din cartea lui Wells un instrument de înțelegere a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e perceput ca un halou anarhic, o dezorganizare a exteriorității. Dar ieșirea anarhică (un anarhism relativ, de fapt, pentru că el urmează linia sinuoasă a confesiunii) din „ritmurile universalității”25 Îngăduie centrarea pe adevărata esență a personalității subiectului care se confesează. Abstras presiunii sociale a convenției instaurate mai Întâi de limbaj și apoi de funcția acestuia de a comunica, autoadresarea (teoretică, firește) relaxează instinctele agresive care fac din scriere o formă de alienare a subiectului de propria sa substanță. În acest imperiu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
activității acestuia. La rândul lor, ele se vor răsfrânge asupra scrierii jurnalului. Această scurtcircuitare, acest cerc perfect În care memoria, senzațiile și fizicul autorului alcătuiesc un organism simbiotic supun jurnalul unei presiuni, unor arderi greu de suportat. Corpul care scrie, abstras atât timpului, cât și persoanei În numele căreia vorbește, este, În fapt, principala forță de ordonare a jurnalului. Creat de intimitatea autorului cu propriul scris, el nu va anihila Însă În totalitate sentimentul, care face din spațiul intim un spațiu de concentrare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Situație, moral vorbind, care-l onorează. Nu mai puțin însă dintre cele mai incomode. Don Quijote putea fi român? Răspunsul este, categoric, negativ. Românul este lucid și sceptic, fără iluzii. Resemnat și fatalist, relativist (se poate spune și așa), contemplativ și abstras, cu o capacitate de rezistență pasivă enormă în straturile profunde ale conștiinței, adaptabil, acrobatic și descurcăreț la suprafață. Capacitatea sa de improvizație, între cârpeală și simulare, este neobișnuit de dezvoltată. Formată într-o zonă de interferențe externe, adesea strivitoare, duplicitatea
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]